CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Noi, românii, vorbim o limbă sau un dialect?

 

 

 

Într-un text interesant, intitulat “Limbă sau dialect?”, Zahu Pană (1921 – 2001, poet si publicist aromân) însumează motivele pentru care aromâna nu poate fi altceva decat un dialect al limbii române şi inutilitatea prezentarii acestor motive ca dovezi in faţa “neoarmâniştilor”, cu care nu se poate lega un dialog pe aceasta temă, în principal datorita semidoctismului acestora într-ale lingvisticii.

Mulţi dintre acestia nu au macar habar că în Iradeaua Sultanului Abdul Hamid al II-lea, de la care ei îşi revendică “ziua naţională a armânjilor”, aromânii erau numiţi oficial … valahi, sau că Recomandarea 1333/1997 a Parlamentului European… recomandă statelor balcanice sa creeze condiţii pentru afirmarea cultural-lingvistică (nu natională!) a aromânilor, cu respectarea Cartei Europene a limbilor minoritare.

Limba română este limba populațiilor antice romanizate trăitoare în bazinul Dunării de jos care, conform istoricului Herodot și a altor autori antici, erau Traco-Dace şi care, ulterior, a fost influențată de limbile slave, greacă, maghiară ș.a .

O caracteristică esențială a limbii române este aceea a lipsei dialectelor la nord de Dunăre, graiurile din Banat, Ardeal, Maramureș, Moldova (atât regiunea din România, cât și Republica Moldova), Oltenia, Muntenia și Dobrogea, fiind aproape identice, existând și relativ puține regionalisme.

Numele de „rumână” sau „rumâniască” pentru limbă este atestat în secolul al XVI-lea la mai mulți călători străini, precum și în mai multe documente românești.

Astfel, cel mai vechi înscris păstrat în limba română cu alfabetul chirilic, la fel ca majoritatea scrierilor românești din acea perioadă, este  Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului Hanăş Begner (Hans Benkner), un document din 1521, în care negustorul Neacșu de Câmpulung îi scria primarului brașovean despre iminenţa atacurilor  turcilor.

În Palia de la Orǎștie (1581) şi în Letopisețul Țării Moldovei (1647) se menţionează, de asemenea, termenul de limbă română.

Prima tipăritură românească a fost un Catehism tipărit la Sibiu în 1544, care s-a pierdut, astfel încât prima tipăritură care s-a păstrat fiind Evangheliarul slavo-român a lui Filip Moldoveanul (1551-1553).

Prima tipăritură  cu litere latine în limba română este ” Culegerea de Cântece religioase calvine din 1560″ a episcopului Pavel Tordaşi.

Limba română este astăzi limbă oficială şi naţională în România, unde 90,6 % din populaţie o consideră limba maternă.

Româna este, de asemenea, de la 1 ianuarie 2007 una din limbile oficiale ale Uniunii Europene, la acest moment fiind 24 de limbi oficiale la nivel comunitar.

Ziua Limbii Române se sărbătorește  în Republica Moldova începând cu 31 august 1989, după decretarea limbii române ca limbă de stat și trecerea la grafia latină la 27 august 1989, fapt consfinţit şi în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991.

În Republica Moldova circa trei sferturi din populaţie consideră româna  limbă maternă, iar în Transnistria se apreciază că circa 30 % din populaţie vorbeşte limba română.

În zona Timocului, în Republica Serbia, aproximativ 5 % din populaţie este vorbitoare de limbă română, şi, de asemenea, în Voivodina, tot în Serbia (aici româna este limbă oficială) există o populaţie de circa 1,5 % din total, care comunică în grai românesc.

Vorbitori de limba română se găsesc în numeroase ţări ale lumii. Procente semnificative se întâlnesc în Cipru – aproape 3% din populaţie vorbeşte limba română sau  în Spania şi Italia unde câte 1,5 % din populaţie comunică în română.

Cea mai mare comunitate de vorbitori de limba română din Asia se găsește în Israel, unde în 1995 limba română era vorbită de 5% din populația acestei ţări care a emigrat din România în Israel.

Trebuie manţionat şi faptul că în Orientul Mijlociu, există numeroşi arabi (500.000 după unele estimări) care au făcut studiile în România, şi cunosc limba română.

Interesant este şi faptul că româna este una dintre cele cinci limbi în care sunt oficiate servicii religioase în statul monahal Muntele Athos, o regiune autonomă din Grecia, fiind vorbită în schiturile Prodromu și Lacu.

Specialiştii arată că limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarităţi cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană şi reto-romană.

Este general acceptată ideea că limba română s-a format atât la nord cât şi la sud de cursul inferior al Dunării, înaintea sosirii triburilor slave în această zonă.

Limba română vorbită în nordul Dunării, în România şi Republica Moldova, este  numită dacoromână sau dialectul dacoromân, pentru a o deosebi de celelalte trei dialecte romanice de est.

Opinia că idiomurile aromân, meglenoromân şi istroromân ar fi limbi aparte şi nu dialecte ale limbii române nu este acceptată de majoritatea comunităţii ştiinţifice a lingviştilor romanişti.

Din însăşi cercetarea materialului lingvistic al celor patru dialecte, reiese fără putinţă de tăgadă că nu poate fi vorba nici de „produsul” a două sau mai multe popoare diferite (cum au impresia unii comentatori şi cercetători ai aromânilor),astfel  încât poate fi avansată cel puţin ipoteza originii aromânilor în acelaşi teritoriu etnogenetic, la nord de liniile lingvistice propuse de cercetătorii Skok şi Jiřeček .

Cei mai mulţi lingvişti romanişti consideră că aceste trei idiomuri sunt dialecte ale aceleiaşi limbi :

  • Aromâna (var. armâna) sau macedoromâna, vorbită pe arii relativ largi din Macedonia, Albania, Grecia, Bulgaria, Serbia şi România, unde există importante comunităţi aromâne, mai ales în Dobrogea. Se presupune că despărţirea dintre limba aromână şi dacoromână s-a produs între secolele al IX-lea şi al XII-lea.

  • Meglenita sau meglenoromâna, vorbită pe o arie relativ mică în regiunea Meglen din sudul Peninsulei Balcanice. Se crede că meglenoromâna s-a separat mai târziu decât aromâna, şi anume aproximativ în secolul al XIV-lea, motiv pentru care asemănarea cu limba română actuală este mai pregnantă.

  • Istroromâna, este  vorbită în câteva sate din nord-estul peninsulei Istria din Croaţia, care geografic este mult mai apropiată de Italia decât România, dar prezintă asemănări evidente cu limba română. Comunitatea de istroromâni se pare că există aici dinainte de secolul al XII-lea.

    Toate aceste patru dialecte formează aşa-numitul grup estic al limbilor romanice (dalmata, o altă limbă din acest grup balcanic, a dispărut în secolul al XIX-lea). Distincţia dintre dialect şi limbă este un subiect controversat în lingvistică, şi foarte adesea influenţat de interese politice. Din acest motiv nu există un consens în privinţa statutului celor patru limbi din grupul de est al limbilor romanice.

    Numeroşi cercetători, printre care şi majoritatea lingviştilor români, susţin că aceste limbi nu sunt altceva decât dialecte ale aceleiaşi limbi. Alţi lingvişti afirmă că este vorba de patru limbi înrudite, dar separate.

    Un mic număr de lingvişti, mai ales din Grecia, susţin teoria potrivit căreia limba aromână nu s-a desprins din limba română, ci s-a format independent prin romanizarea unei populaţii greceşti; această ipoteză este însă criticată de majoritatea lingviştilor, deoarece nu explică o serie întreagă de caracteristici ale limbii aromâne, ca de exemplu articolul hotărât enclitic[necesită citare].

    Originea istroromânei nu este înţeleasă în termenii clasici ai latinităţii post-romane şi continuă să provoace teoreticienii lingvisticii comparate indo-europene.

– Aromâna sau Macedoromâna (circa 250.000 de vorbitori), este folosită pe arii relativ largi din Macedonia, Albania, Grecia, Bulgaria, Serbia și România, unde există importante comunități aromâne, mai ales în Dobrogea.

Se presupune că despărțirea dintre limba aromână și dacoromână s-a produs între secolele al IX-lea și al XII-lea.

– Meglenoromâna (circa 10.000 de vorbitori), folosită pe o arie relativ mică în regiunea Meglen din sudul Peninsulei Balcanice. Se crede că meglenoromâna s-a separat mai târziu decât aromâna, și anume aproximativ în secolul al XIV-lea, motiv pentru care asemănarea cu limba română actuală este mai pregnantă.

– Istroromâna (sub 1000 de vorbitori), folosită în câteva sate din nord-estul peninsulei Istria din Croația, geografic mult mai apropiată de Italia decât România, dar prezentând asemănări evidente cu limba română.

Comunitatea de istroromâni se pare că există aici dinainte de secolul al XII-lea.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/02/o-istorie-a-zilei-de-2-septembrie-video-3/

 

 

 

02/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

1920 – anul recunoaşterii României Mari

ro1918-ro2018

 

 

100 de ani de la constituirea României Mari.

La finalul Primului Război Mondial, România obținea mai mult decât eliberarea românilor din Austro-Ungaria, pe care și-o propusese la începutul conflagrației.

Începutul anului 1918 se anunța dezastruos, România semna în mai Pacea de la Buftea-București, un tratat de pace care-i aducea mari prejudicii.

Marile schimbări în plan european, din a doua jumătate a anului, și priceperea liderilor români de a simți momentul istoric au făcut ca dezastrul anunțat să fie transformat într-un șir de victorii, concretizate în Marea Unire de la 1918: în martie 1918 unirea  cu Basarabia, în noiembrie unirea Bucovinei, iar în decembrie unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

 Marea Unire de la 1918 a însemnat pentru România o repoziționare în Europa, prin noua sa suprafață (locul 10) și prin numărul de locuitori (locul 8).

O sporire considerabilă a cunoscut și capacitatea industrială a ţării (cu 235%), economia, dar și resursele naturale.

Marea Unire a fost recunoscută pe plan internațional prin tratatele semnate la  Saint-Germain-en-Laye (10 septembrie 1919) prin care Austria a renunţat în favoarea României la  Bucovina şi Trianon (4 iunie 1920), în urma căruia Ungaria recunoştea apartenenţa la România a Transilvaniei, Crişanei, Banatului şi Maramureşului.

Negocierile internaţionale de la sfârşitul Primului Război Mondial se apropie de final.

Patru comisii de experți- britanică, franceză, americană și italiană- au trasat frontierele României cu Ungaria.

Alexandru Vaida-Voevod, noul prim-ministru, a participat în februarie-martie 1920 la Conferința Puterilor Aliate de la Londra unde s-a arătat dispus să încheie pacea cu Ungaria, neuitând să menționeze necesitatea recunoașterii de către Aliați a actelor de unire cu Transilvania și Basarabia.

Alexandru Vaida Voevod

Alexandru Vaida Voevod

Reprezentantul Ungariei, contele Albert Apponyi care acuza în ”tezele” sale România, Iugoslavia și Cehoslovacia de ”imperialism”, deoarece ”în virtutea principiilor naționalităților”, aceste state au acaparat ”teritoriul milenar al Ungariei”!

 

Apponyi Albert

Apponyi Albert

Diplomația românească a răspuns în martie 1920 acestor ”teze”, ca și soluțiilor preconizate de diplomația de la Budapesta pentru tratatul de pace cu Ungaria prin mai multe memorii din care amintim ”Românii și drepturile minorităților reclamate de delegația maghiară”, ”Românii și plebiscitul cerut de delegația ungară”, ”Românii și contrapropunerile ungare privind clauzele militare, navale, și aeriene”.

În Camera Lorzilor în decembrie 1919- martie 1920 când s-a discutat tratatul de pace cu Ungaria s-au avansat unele formule bizare, ca aceea a lordului Bryce, potrivit căreia pentru ”rezolvarea” chestiunii maghiarilor s-ar fi putut crea mai multe ”coridoare” între Ungaria și toate ”insulele” unde locuiau maghiarii și chiar secuii în Transilvania, Cehoslovacia și Ungaria.

Aceste „opinii” au fost repede abandonate pe baza argumentelor solide oferite de români și celelalte popoare asuprite de fosta coroană maghiară.

La Paris, Conferința a hotărât să dea dreptate cauzei românești, iugoslave, cehoslovace și italiene. Contele Apponyi a protestat pe 16 mai 1920 față de decizia Conferinței și a contestat caracterul plebiscitar al hotărârii Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia.

El a refuzat să semneze tratatul. A doua zi, contele Pal Teleky a remis o notă președintelui francez Millerand prin care anunța că totuși Ungaria va semna tratatul de pace în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar .

Tratatul de la Trianon stabilea noile frontiere ale Ungariei cu vecinii săi şi  prevedea la articolul 45:

„Ungaria renunţă, în ceea ce o priveşte, în favoarea României, la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27 partea II (Fruntariile Ungariei) şi recunoscute prin prezentul Tractat sau prin orice alte Tractate încheiate în scop de a regula afacerile actuale, ca făcând parte din România”.

Din partea României Tratatul de la Trianon a fost semnat  din partea României în data de 4 iunie 1920 de dr. Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu şi consfinţea recunoaşterea internaţională a unirii cu România a străvechilor teritorii româneşti Transilvania, Crişana, Banat  şi Maramureş, reprezentând din punctul de vedere al statalităţii finalul de drum în procesul anevoios al făuririi statului național unitar român.

România Mare intra într-o perioadă de aparentă stabilitate.

Cu toate acestea, la 20 octombrie 1920 a început greva generală a proletariatului din România, la care au participat la chemarea Partidului Socialist cca 400.000 de salariaţi din toate ramurile industriei şi transporturilor, aceasta fiind prima grevă politică generală a proletariatului din întreaga Românie (20 – 28 octombrie), iar în Senatul României s-a produs primul atentat cu bombă din istoria modernă a ţării noastre, soldat cu moartea a trei persoane, inclusiv a ministrului Justiţiei de atunci, Greceanu pus la cale la 8 decembrie 1920, de un grup de  evrei comunişti (Max Goldstein, Saul Osias şi Leon Lichtblau) , condus de Abraham Grinstein, şeful serviciului de terorism bolşevic cu sediul la Odessa.

Deşi evenimentul aceste evenimente au tulburat opinia publică, pentru România unită începea o perioadă de reforme şi împliniri.

Ce umbrește Centenarul Marii Uniri?

O scurtă privire, aruncată asupra hărții României anului 2018 și a celei din 1918, ne arată că, bucuria Centenarul Marii Uniri nu poate fi deplină. România nu mai arată ca acum 100 de ani, după Marea Unire.

În 28 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, România este sfâșiată, din nou, și pierde Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței.

Umbra acelei zile, tragice pentru România, este încă resimțită de întreaga suflare românească.

Comemorarea Centenarului României, pe lângă o sărbătoare plină de bucurie, trebuie să fie și un motiv de reflecție, dar mai ales de conștientizare că e de datoria noastră să refacem ceea ce au pus în operă românii în ziua de grație 1 decembrie, a anului 1918.

Harta României 1918 vs harta României 2018

Harta României după Marea Unire din 1918 şi harta României 2018

Cuvintele lui Nicolae Titulescu, rostite la Ploiești, în 3 mai 1915, la întrunirea Acțiunii Naționale, în chestiunea Ardealului, adaptate la anului 2018, prin înlocuirea Ardealului cu Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței, trebuie să răsune în mințile și inimile oricărui om care simte românește!

Problema care se pune azi României, e înfricoșătoare, dar simplă; sau România pricepe datoria pe care i-a creat-o evenimentele în curs, și-atunci istoria ei abea începe, iar viitorul ei va fi o răzbunare prelungită și măreață a umilințelor ei seculare; sau România, mioapă la tot ce e „mâine”, cu ochii mari deschiși la tot ce e „azi” nu pricepe și înlemnită stă pe loc, și atunci istoria ei va înfățișa pentru vecie exemplul unic și mizerabil, al unei sinucideri viețuite.
Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă și mare!
România nu poate fi întreagă fără Ardeal! (Nicolae Titulescu – 3 mai 1915)

Deci, la 100 de ani de la Marea Unire, trebuie să știm că, România nu este întreagă fără Basarabia și fără nordul Bucovinei!

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/02/ziua-de-2-septembrie-in-istoria-romanilor/

 

 

Sursa:

http://centenarulromaniei.ro/ce-inseamna-centenarul-marii-uniri/

02/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: