CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

KARL MARX despre agresiunile rușilor împotriva românilor. VIDEO


 

 

 

 

O carte apărută în limba română la Bucureşti în anul 1964, având titul „Karl Marx – însemnări despre români“, avea să tensioneze la maxim relaţiile dintre administraţia comunistă din România şi cea de la Moscova.

Textele scrise de filosoful şi istoricul german,fondator al „comunismului ştiinţific” au fost folosite pentru a justifica ”divorţul” regimului lui Gheorghe Gheorghiu Dej faţă de Uniunea Sovietică.

… La începutul anilor ’60, un cercetător polonez a făcut o descoperire importantă în timp ce investiga arhiva ”Marx şi Engels”, care era depozitată la Institutul Internaţional de Istorie Socială din Amsterdam.

În câteva dosare nestudiate până atunci au fost găsite însemnări ale filosofului şi istoricului german Karl Marx despre relaţiile istorice dintre România şi Rusia. Cercetătorul polonez a anunţat administraţia comunistă de la Bucureşti, care, surprinsă, a decis să continue analiza documentelor.

  La vremea respectivă, liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej începuse o îndepărtare ideologică de Moscova promovând un comunism naţional. Istoricul Andrei Oţetea (directorul Institutului de Istorie din Bucureşti al Academiei Republicii Populare Române) a fost trimis la Amsterdam.

Ulterior, împreună cu istoricul polonez care a descoperit manuscrisele, Stanislav Schwann, au editat volumul ”Karl Marx – însemnări despre români”.

Cartea a fost publicată la Editura Academiei, în 1964, într-un tiraj de 20.000 de exemplare care s-a epuizat foarte repede.

  ”Volumul fundamenta atât poziţia antisovietică, mai precis spus antihrusciovistă, a comuniştilor români, cât şi cea antimaghiară.

Textele lui Marx erau folosite că argument decisiv şi irevocabil pentru dreptul istoric al românilor în Transilvania şi pentru evaluarea negativă a influenţei ruse asupra Ţărilor Române, fiind atinsă şi problema Basarabiei, subiect de permanentă disensiune între români şi sovietici în acei ani”, afirmă istoricul Bogdan Cristian Iacob.

Aşa cum era de aşteptat, cartea a produs o criză între Moscova şi Bucureşti.

Sovieticii au protestat pe canale diplomatice, dar evident nu au avut cum să-l combată pe însăşi părintele fondator al comunismului- Karl Marx.

”Cartea a fost una dintre cele mai reuşite acţiuni de propagandă ale României comuniste şi constituia una dintre cele mai acide critici scrise vreodată la adresa Rusiei, chiar dacă era vorba despre Imperiul Ţarist. Marx scria despre comportamentul nedrept al Rusiei faţă de România, despre viceleniile Rusiei în relaţia cu noi, despre răpirea Basarabiei din 1912, despre barbaria soldatului rus.

A fost unul dintre cele mai inteligente gesturi politice ale regimului Gheorghe Gheorghiu Dej la adresa Moscovei. Pentru toate regimurile comuniste, numele lui Marx era sfânt.

Nici măcar Moscova nu putea intra într-o polemică. A fost o mişcare de şah-mat din partea Bucureştiului”, afirmă, la rândul său, istoricul Adrian Cioroianu.

Prin această carte, românilor li se oferea o lecţie de istorie românească ce le-a fost interzisă din 1944, aceia a cotropirilor şi exploatărilor Principatelor Române de către ruşi, cuprinsă în perioada dintre Ocuparea Crimeii (1787) şi până la Războiul din Crimeia (1856).

 

 

Imagini pentru marx despre români photos

„Ţăranul român nutreşte pentru «muscal» (moscovit) numai ură”, astfel începea Marx unul dintre cele patru manuscrise descoperite la Amsterdam.

  • „Limba română e un fel de italiană orientală. Băștinașii din Moldo-Valahia se numesc ei înșiși români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi”.

  • „Românii din Transilvania sunt opriți să poarte haine și pantaloni de postav, cizme, pălărie mai scumpă de un florin și cămașă de pânză fină. Ei erau numiți „plebea vagabondă”, deși formau 2/3 din populație, în timp ce ungurii, sașii, secuii, grecii, armenii formează la un loc cealaltă treime. Principiul fundamental al legii maghiare: Nobilitas Hungaria est… În Dieta din 1847 s-a manifestat cel mai injurios dispreț față de români: a topi toate naționalitățile cu naționalitatea maghiară”.

  • „Fără românii din Transilvania, comandați de Iancu, rușii nu ar fi fost în stare să se măsoare cu Bem-Kossuth care a respins cu dispreț propunerile românilor, dar au fost bătuți admirabil de Iancu”.

  • „Rușii, vreo zece mii, nu pierd ocazia și intervin și ei în Transilvania, în februarie 1849, unde jefuiesc vârtos și copios. La fel au intrat în Moldova și Țara Românească în 1848. Nu mai puteau să stea în stepele lor de „grija” românilor…”

  • „Rusia a obţinut pentru ea însăşi cedarea a aproape ½ din Moldova, provincia Basarabia. Convenţia de la Akkerman (în 1826) şi tratatul de la Adrianopol n-a conferit Rusiei nici un drept de suveranitate. Art. 5 al tratatului de la Adrianopol: „Principatele Moldovei şi Ţării Româneşti, plasându-se prin capitulaţie sub suzeranitatea Înaltei Porţi, şi Rusia garantând prosperitatea lor, îşi vor păstra toate privilegiile şi imunităţile…”

  • „Administrația rusească din toate județele Basarabiei a ordonat sa fie arse orașele și satele în momentul apropierii inamicului. Acest ordin este cu atât mai ridicol, cu cât, dupa cum rușii înțeleg prea bine, românii basarabeni nu vor regreta plecarea lor mai mult decat românii din Valahia și Moldova…”

  • „Țăranul român din Basarabia nutrește pentru «muscal» numai ură”

  • „A fi suspectat de a nutri sentimente patriotice era egal cu a fi exclus din funcţiuni publice. Servilitatea faţă de interesele Rusiei era un titlul de promovare…”.

  • „Au fost excese groaznice. Contribuții de tot felul în produse, furaje, vite, corvezi, hoții, omoruri etc. Bărbați și femei au fost înhămați la care cu vizitii cazaci care nu-și cruțau nici bâta și nici vârful lăncii. Peste 30.000 de români fură smulși de la munca câmpului pentru a servi ca animale de muncă. Kutuzov declara cu cruzime: Vi se lasă ochii ca să puteți plânge!”. (Despre războiului ruso-turc din 1828-1829, când 150.000 de ruși au invadat Țările Române)

  • „Abia au plecat austriecii din Țara Românească și rușii lui Suvorov au intrat. Țara este dată pradă focului și jafului de către acesta. Dacă mai înainte doar turcii și habsburgii dominau principatele românești, începând cu ocuparea Crimeii de către ruși (1787), vecinătatea rusă devine cel mai mare și mai dezastruos pericol pentru Țările Române.” (Despre invazia rușilor, după ocuparea Crimeii de către Ecaterina a Rusiei la 1787)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

 

 

Surse:

 

 

bilunarul CERTITUDINEA  – KARL MARX despre agresiunile rușilor împotriva românilor (în lucrarea „Insemnari despre români – Manuscrise inedite”, București, 1964).

https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/cum-distrus-karl-marx-relatia-moscova-bucuresti-analiza-filozofului-german-privitoare-romania-taranul-roman-nutreste-muscal-numai-ura-

Publicitate

27/08/2018 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: