CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Primele sonete româneşti

     Cuvântul sonet, din perspectivă etimologică, povine din provensalul „sonet” (cântecel) care are la bază forma verbală latinească „sonare” (a suna, a cânta).

     Sonetul este o poezie cu formă fixă compusă din 14 versuri dispuse în două catrene şi două terţete (forma italiană şi, prin extensie, „continentală”), respectiv dintr-o strofă mare de 12 versuri (conţinând trei catrene nedelimitate prin pauze interstrofice) şi un distih final (forma englezească, „insulară”).

     Paternitatea sonetului nu este cunoscută cu certitudine. Specia a apărut în sânul Şcolii siciliene la curtea împăratului Federico II, iar majoritatea istoricilor literari o atribuie lui Giacomo da Lentini, în jurul anului 1200.

     Sonetul acestuia era format din 14 versuri alcătuite din endecasilabi, iar textul era dispus în pagina manuscrisă pe şapte rânduri a câte două versuri succesive pe rând, cu finalele (cuvintele-rimă) fiecărui vers marcate grafic (cu cerneală de altă culoare).

Cu trecerea timpului apar mai multe variante pentru că repartiţia strofică diferă nu numai potrivit unei arii lingvistice ci şi datorită unei epoci sau voinţei unui anumit poet (sonetele inversate ale lui Verlaine).

     Apar astfel sonetele cu adaosul unui vers „coda” sau chiar a unui grup de versuri (în stilul comic-realist din literatura italiană aceste sonete extinse se numeau „sonetessa”) sau sonetele care situau terţetele la începutul textului. Această tăietură asimetrică este principala cauză de „iregularitate materială” în unitate, dată de sonet.

     Structura nu reprezintă singura constrângere a acestei specii a genului liric, prozodia fiind şi ea o condiţie a „formei fixe”.

      În ciuda existenţei variantelor, sonetul rămâne „forma cea mai experimentată şi stereotipă din versificaţia europeană” aşa cum precizează Guglielmo Gorni.  

Potrivit lui Jean Jafré, forţa algoritmului constrângerilor oferă autorilor „un suport prealabil, predominant, dar vid şi interpretabil, un parcurs trasat dinainte, jalonat de repere : punctele de articulare ale unei construcţii logice eventuale şi au locurile respective marcate dinainte…” 

 

Imagini pentru gh asachi photos

 

 

În literatura română primul poet care scrie sonete, la începutul sec. al XIX-lea, este Gheoeghe Asachi, renumit pentru interesul său arătat culturii şi literaturii italiene.

     Opera sa stă în întregime sub spectrul lui Petrarca, iar sonetele scrise, la Roma, în limba acestuia sunt lipsite de valoare literară fiind doar „banale petrarchizări” aşa cum le numeşte G. Călinescu.

Acelaşi critic afirmă „În versiunea română, chiar cu stângăcii, ele aduc însă, pentru acea vreme un parfum inedit, alterat puţin de lungimea versului. Când endecasilabul e păstrat, dăm de sisteme muzicale limpide şi abstracte, pe care numai rafinamentul le percepe.” 

Cătră planeta mea

                                  Gh. Asachi

Cât ti-s dator, o, stea mult graţioasă,
Că-n primăvara a vieţei mele
Tu m-ai ferit de strâmbe căi si rele
Şi m-ai condus pe calea virtuoasă!

Tu-n sân mi-aprinzi făclia luminoasă,
M-ai adăpat l-ascree fântânele,
Şi când viaţa-mi îndulcesc prin ele,
Despreţuiesc chiar soarta fioroasă.

Ca să doresc a vieţei nemurire
Mă-ndeamnă raza-ţi care-n ceri se vede,
Cum statornică urmează-a ei rotire.

De la ţărmul fatal vasul purcede,
Ş-amu, plutind prin marea de pieire,
A ta rază la port mă va încrede.

   

Imagini pentru sonete romanesti sec XIX photos

 

 

Sonetul, una din creațiile literare de formă fixă din poezia lumii (catren, distih, gazel, glossa, pantum, ritornela, sextina, terțina, triolet) a apărut tipărit, în literatura română, în primele două publicații periodice de limbă națională din principatele Țara Românească și Moldova, în luna iunie 1829.

Este vorba de periodicele: „Curierul româ­nesc” (8/20 aprilie 182919 aprilie/1 Mai 1848, seria I; 29 noiembrie /11 decembrie – 13/25 decembrie 1859, seria a II-a), editat în Bucu­rești de Ion Heliade Rădulescu, și „Albina românească” (l/l3 iunie 1829 – 24 noiembrie/6 decembrie 1858), editată în Iași de Gheorghe Asachi.

Cu timpul, acestor publicații periodice le-au urmat altele douăzeci, în Iași, iar douăzeci și șapte, în București, precum și în unele loca­lități urbane din provincie: Galați (2), Brăila (3), Craiova (2), Bu­zău (l), până la mijlocul secolului al XIX-lea, numărul lor ridicându-se la peste șaptezeci de titluri, cele mai multe în limba națională, iar câteva și în alte limbi: franceză (3), germană (2), greacă (4), italiană (l), maghiară (2).

Și în celelalte provincii istorice românești (Transilvania, Buco­vina, Basarabia) au apărut publicații periodice, în orașele: Cernăuți (2), Sibiu (3), Brașov (6), Blaj (3), precum și în capitalele europene Budapesta (3), Paris (l).

Doar două dintre toate aceste periodice de început de secol au fost cu specific literar – „Curierul de ambe sexe” (București, 1836-1847) și „Dacia literară” (Iași, 1840), celelalte fiind eteroclite (politice – administrative – religioase – juridice etc.), cu suplimente lite­rare separat (4) ori incluse în corpusul periodicului.

De menționat faptul că, după apariția primelor două sonete, în anul 1829, de abia la zece ani și mai bine sonetul a fost să fie pre­zent în mod frecvent, atât în presă, cât și în volume.

Reproducem trei dintre sonetele care nu au fost în atenția vreunui antologator de poezie specială și încă pusă în circulație:

 

Palladiul moldovenilor  

pentru zioa aniversală a inagorației Academiei Mihăilene

serbată în 3 mai 1838

 

Sonnet

(autor anonim)

Dacă Troia’n a ei ziduri Palladiul ar fi păstrat
Care Joe din Olimpu au trimes spre a ei ferire,

A lui Priamos domnie în putere și’nflorire
Teafără’ntre mii primejdii pe temeiuri ar fi stat. 

Nu a zeilor urgie, nici Ahil înfiorat,
Nici a Grecilor mii vase, ce vărsa foc și peire,

Nu Ulis prea înțăleptul, cu ghibacea uneltire,
Ilion ș’a sale temple în țărân’ar fi surpat.

 Un asemene nalt scopos nației mântuitor,
Reglementul ca Palladiu pe Academia au urzit.
Ca să fie de virtute și științe viu izvor.

 Că Moldovei buna pronie Ferice au menit:
Se cânt zelul și credința vor păstra acest odor,
E scutirea a doi luceferi de la Nord și Răsărit.

(„Alăuta românească”, Iassi, 15, iulie 1838)

(NOTĂ. Palladium însemna, la Elini, o statuă a zânei Pallas, adecă a Înțălepciunei, pre care ar fi trimes-o din cer Zăul Joe și despre care, așăzată apoi la Troea în un templu, au prezis oracolul cum că ceta­tea Troea va fi nebiruită pe cât va păstra acel palladiu. Anticii și acii de astiz însemează prin acest cuvânt oarecare obiecturi cărora imperiile seau politicile sânt datoare cu alor trai și fericire.)

 

Sonet

de Al. Pelimon

Lumină zâmbitoare ca steaoa luminoasă
Ce face vălul nopții să piară’ntunecat,

Din ceruri, în Zeire, în Tot armonioasă,
Și’n legea fericirei credința a fondat!

 Coboară-te ș’acilea pe raza-ți scânteioasă,
S’aprinzi aceste inimi ce’ntr’una s-au legat;

Unirea și dreptatea, trufia glorioasă,
Precum străbunii noștri în Roma au purtat!

 Și dreapta legiuire, cu crucea înarmată,
În secoli să se ție ca’n marmura săpată,

La culmea strălucirei în sacrul monument.

 Supt acvilă o carte românilor le scrie:
„Credința și iubirea, deviza noastră fie”

Când trăsnetul s’arată!… cu dreptul reglement!…

(„Universul”, București, I, 13, 1 oct. 1845)

Sonet

(autor anonim)

D-ei C. L.

 Și tu ești femeie! ești pază senină,
O stelă, o umbră, o floare-un suspin,

Capriț al naturei, ființă divină,
Buchet de frumuseță, calis de venin.

Ești balsam ce’n pripă durerea alină,
Ești tresnet ce sfarmă al omului sin,

Ești idol și lumea de tine e plină,
Mister ești în totul, plăcere și chin!

 Când inima’ți ferbe de ură, mânie,
Sau când ea se bate de-un straniu amor,

Al meu suflet sigur nimică nu știe.

 Dar vai! gelosia, femeie mă face
Să’ți zic că ești: demon ș’aș vra ca să mor!

Dar sara când vine ești înger de pace!

(17 sentem. 1848)

(„Bucovina”, Cernăuți, 8, 1 aprilie 1849)

 

În pofida tuturor vicisitudinilor naturale/sociale/politice, care s-au abătut peste românii din Principate și din afara lor, ceea ce i-a unit a fost iubirea de neam și limbă, iar poeziile acestea sunt, desigur, o dovadă pentru perioada la care am făcut referință: prima jumătate a secolului al XIX-lea.

 

 

 

Mirea Coloşenco

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

Sursa:

 http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=3585

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/21/o-istorie-a-zilei-de-21-august-video-4/

 

 

21/08/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

PLANURILE AMERICANE PENTRU UN ATAC MILITAR GLOBAL INSTANTANEU

 

SUA desfăşoară circa 400 de baze de rachete antirachete în jurul Rusiei şi alte 400 în jurul Chinei (http://flux.md/articles/).

Dominaţia militară mondială fără arme nucleare…

Există doar o singură ţară care are potenţialul militar şi ştiinţific de a lansa un atac instantaneu, nedetectabil, copleşitor şi devastator, împotriva unui adversar vulnerabil şi care şi-a proclamat deschis intenţia de a dobândi această capacitate.

Această naţiune a fost definită în decembrie anul trecut de către propriul ei şef de stat drept „singura superputere militară a lumii“.

SUA aspiră să rămână singurul stat din istorie care poate exercita o dominaţie militară completă, pe uscat, în aer, pe mare şi în spaţiu, şi care poate să îşi menţină şi să îşi extindă bazele militare şi trupele, grupurile de luptă ce transportă avioane şi bombardierele strategice, aproape la fiecare latitudine şi longitudine.

Câştigându-şi acest statut în mare parte datorită faptului că a fost prima ţară care a dezvoltat şi utilizat arme nucleare, SUA îşi consolidează acum dominaţia militară globală, prin înlocuirea opţiunii nucleare.

Statele Unite au condus trei războaie majore în mai puţin de patru ani, împotriva Iugoslaviei, Afganistanului şi Irakului.

În toate aceste cazuri, SUA a dislocat (după lovituri aeriene şi atacuri cu rachete) zeci sau sute de mii de soldaţi şi a stabilit baze militare în toate aceste 3 zone de război.

Lansarea unui atac nuclear, atunci când un atac convenţional serveşte aceluiaşi scop, ar fi de prisos şi mult prea costisitor dintr-o mulţime de motive.

Pentru a face toate aceste lucruri, SUA are un buget record al apărării, care prevede cheltuieli militare de aproape 700 de miliarde de dolari pentru anul bugetar 2018, mai mult decât ceruse președintele Donald Trump, relatează AFP.

Buget anual alocat armatei Statelor Unite este cât acela al Chinei, Rusiei, Marii Britanii, Japoniei, Franţei, Arabiei Saudite, Indiei, Germaniei şi Italei la un loc. 

La 8 aprilie 2010, preşedintele american Barack Obama şi cel rus – Dmitri Medvedev – au semnat la Praga „Noul tratat strategic de reducere a armamentului nuclear“ (Noul START), prin care se urmărea reducerea reciprocă a arsenalului nuclear şi a sistemelor de livrare (sub rezerva ratificării de către Senatul SUA şi a Dumei de Stat a Rusiei).

Anterior, în aceeaşi săptămână, SUA a lansat noul Nuclear Posture Review (NPR), în care, pentru prima dată pare a se renunţa la utilizarea armelor nucleare, pentru un atac iniţial surpriză.

Norul nuclear întunecat care a plutit deasupra omenirii în ultimii 65 ani, pare a se disipa.

Cu toate acestea, Statele Unite păstrează încă 1550 focoase nucleare desfăşurate în diferite zone, încă 2200 (după unii 3500) în depozite şi o triadă de transportoare submarine, terestre şi aeriene.

Un aspect şi mai ameninţător, este acela că Washingtonul avansează cu planul său de înlocuire a „sabiei şi scutului“ nuclear – folosite pentru şantaj şi în scop de descurajare – cu un model non-nuclear, care ar putea tulbura precedentul „echilibru al terorii“, echilibru care timp de şase decenii a fost un adevărat coşmar, însă nu a dus la declanşarea nici unui război masiv.

Noua sabie, sau suliţă, presupune planuri pentru un atac iniţial bazat pe sisteme de arme convenţionale, ce implică aceeaşi triadă de componente terestre, aeriene şi maritime, scutul fiind de fapt o reţea mondială de rachete de interceptare.

Pentagonul intenţionează să fie capabil să lovească primul, şi în deplină siguranţă…

Arsenalul non-nuclear folosit pentru a dezactiva şi distruge sistemele de apărare aeriene şi strategice, şi la modul potenţial toate forţele militare majore ale altor naţiuni, va consta din rachete balistice intercontinentale, rachete balistice adaptate pentru a fi lansate de pe submarine, rachete de croazieră hipersonice şi bombardiere strategice super-invizibile, capabile să evite detectarea prin radar şi sustrăgându-se astfel sistemelor de apărare aeriene şi de la sol.

Toate rachetele cu rază scurtă, medie şi lungă de acţiune, rămase în funcţiune în ţara vizată, vor fi (teoretic) distruse după lansare, de către rachetele de interceptare.

În cazul în care rachetele astfel neutralizate conţin focoase nucleare, căderile radioactive vor avea loc în ţara care le lansează, deasupra unei ape, sau deasupra unei alte naţiuni aleasă de către SUA.

Un comentariu al unui înalt oficial rus a descris astfel interacţiunea dintre primele rachete lansate şi sistemele de rachete de interceptare:

„Se poate investi în dezvoltarea unui sistem ABM [sistem anti-balistic] şi a unor arme de primă lovitură cu adevărat eficiente, cum ar fi de exemplu sistemele de armament convenţionale de înaltă precizie. Scopul final este dezvoltarea capacităţii de a lansa un prim atac dezarmant (fie el nuclear, non-nuclear sau mixt) asupra potenţialului nuclear strategic al inamicului.

ABM va elimina apoi tot ceea ce supravieţuieşte primei lovituri.“
De asemenea, confirmă faptul că „adăugarea de sisteme non-nucleare la obiectivele regionale ale SUA, cu rol de descurajare şi de reasigurare, va fi protejată prin evitarea limitării doar la sisteme de apărare anti-rachetă şi păstrarea opţiuni de utilizare a bombardierelor grele şi a sistemelor de rachete cu rază lungă de acţiune în roluri convenţionale

Acesta …avansa  două obiective clare:

Primul este acela de a reechilibra capabilităţile forţelor militare ale SUA de a prevala în războaiele actuale, în timp ce se construiesc capacităţile necesare pentru a face faţă ameninţărilor viitoare.

Un obiectiv cheie al SUA este acela de a-şi „îmbunătăţi pe viitor capacitatea de administrare a unor lovituri cu rază lungă de acţiune“  şi de a promova „creşterea rapidă a capabilităţilor terestre şi maritime de apărare împotriva rachetelor balistice“

SUA îşi intensifică de asemenea programele de luptă în spaţiul informaţional şi în spaţiul cosmic, ce au potenţialul de a întrerupe complet sistemele militare de comandă, comunicaţiile, calculatoarele şi sistemele informaţionale ale altor naţiuni“, lăsându-le complet lipsite de apărare.

Atacul global convenţional prompt

Programul prin intermediul căruia Washingtonul îşi dezvoltă armele convenţionale pentru a completa strategia sa nucleară anterioară, poartă numele de „atac global prompt“ (Prompt Global Strike – PGS), sau „atac global convenţional prompt“ (CPGS).

În fapt, succesorul lui START I , nu spune nimic despre rachetele americane de interceptare sau despre politicile referitoare la un prim atac convenţional şi, ca atare, spune totul despre ele.

Imagini pentru rachete americane intercontinentale photos

 

Noul tratat nu le va limita şi nu le va afecta în nici un fel…

După ceremonia de semnare de la Praga, Departamentul de Stat al SUA a emis un document referitor la „atacul global prompt“ care prevede:

„Noua tratat START nu conţine nici o constrângere cu privire la capacităţile curente sau planificate ale SUA de a administra un «atac global prompt»“.

Pentru a oferi un cadru pentru strategia militară americană actuală, se adaugă:

„Creşterea de neegalat a capacităţilor militare convenţionale ale SUA a contribuit la abilitatea noastră de reducere a rolului pe care îl au armele nucleare în descurajarea atacurilor non-nucleare… Departamentul Apărării (DoD) explorează în prezent tehnologiile ce fundamentează capacitatea de administrare a unui «atac global convenţional prompt» (CPGS), care ar putea oferi preşedintelui opţiuni tehnice mai adecvate şi mai credibile pentru a face faţă noilor ameninţări.“ 

 

 

 

 

Descriind elementele constitutive ale PGS, declaraţia de presă a Departamentului de Stat constată de asemenea că:

„Eforturile actuale examinează trei concepte: tehnologia vehiculelor hipersonice, atacul convenţional cu rachete şi armamentul hipersonic avansat.

Aceste proiecte sunt administrate de către Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA), USAir Force Space and Missile Center şi de către Army Space and Missile Defense Command… START II va ajusta planurile dezvoltate de către Statele Unite pe parcursul duratei de viaţă a prezentului tratat, pentru a disloca focoase convenţionale asupra rachetelor balistice.“

Într-un limbaj clar, specific Departamentul de Stat, declaraţia adaugă:

„Noul START protejează capacitatea SUA de a dezvolta şi implementa capacitatea CPGS. Tratatul nu interzice în nici un fel Statelor Unite să construiască şi să implementeze rachete balistice… “ 
Rachetele non-nucleare menţionate, sunt concepute pentru a lovi orice loc de pe Pământ într-un interval de maxim 60 de minute, deşi susţinătorul principal al PGS, vice-preşedintele statului major al marinei, generalul James Cartwright, se lăuda la începutul lunii iunie 2009 că, „la nivelul cel mai de vârf“, loviturile armate ar putea fi executate în „300 milisecunde“. 

Cartwright a declarat de asemenea că bombardierele actuale sunt „prea lente şi prea intruzive“ pentru multe „misiuni de atac la nivel global“.

Secretarul adjunct al Apărării, William Lynn, a solicitat plasarea Departamentul de Apărare într-o stare de alertă permanentă pentru a menţine poziţia dominantă la nivel aerian şi capacitatea de a lovi orice obiectiv de pe Pământ, în orice moment…

Următoarea prioritate militară aeriană pentru Pentagon este dezvoltarea unei capacităţi de atac specifică noii generaţii, adânc penetrantă, care să poată depăşi o apărare aeriană avansată.
 

Planurile Pentagonului cu privire la armele de înaltă precizie

La 22 martie 2010, Defense News a publicat un articol intitulat „Arme americane de precizie pentru războaiele secolul 21“, care a inclus şi acest fragment: „Pentru a contracara… sistemele de apărare antiaeriene, Pentagonul doreşte să construiască o serie de arme de precizie, care pot lovi orice ţintă de la mii de kilometri depărtare.

Cunoscute drept o familie de sisteme, în cadrul lor poate fi inclusă orice tip de armă: un nou bombardier, un nou set de rachete de croazieră şi, într-o zi, chiar şi arme hipersonice dezvoltate în cadrul programului Pentagonului de administrare a unei lovituri globale prompte care vor oferi viteza şi raza de acţiune a unui ICBM cu focos convenţional“.

Un raport din Washington Post referitor la PGS,   l-a citat pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov care a avertizat:

„Statele lumii vor accepta cu greu o situaţie în care armele nucleare încep să dispară, însă arme ce nu sunt mai puţin destabilizatoare emerg în mâinile anumitor membri ai comunităţii internaţionale.“

Aceeaşi sursă a adăugat: „administraţia Obama vede… rachetele ca pe o simplă rotiţă dintr-o serie întreagă de arme defensive şi ofensive, care ar putea înlocui în cele din urmă armele nucleare“.

Este citat de asemenea şi Cartwright care a afirmat: „Nu mai pot fi folosite doar armele nucleare în scopul descurajării inamicilor. Gama de arme folosite trebuie să fie mai largă.“

 În ziua următoare, publicaţia Independent din Marea Britanie a publicat un articol pe această temă. Următoarele citate extrase din acest articol, ar trebui să deschidă ochii oricui crede că „lumea post-nucleară“ a Washingtonului va fi una mai sigură.

Referindu-se la rachetele balistice intercontinentale PGS dotate (cel puţin în teorie) cu focoase convenţionale, publicaţia a avertizat:

„…Odată ce acestea sunt lansate, ar putea exista dificultăţi în a distinge încărcăturile lor convenţionale de cele nucleare. Acest lucru ar putea declanşa accidental represalii nucleare din partea Rusia sau a unei alte puteri militare.

Un alt pericol este acela că dacă armele nucleare nu mai constituie o problemă, comandanţii militari americani ar fi mai tentaţi să ordone o lovitură nucleară.

Şi dacă informaţiile obţinute despre inamic nu sunt complet sigure, şansele de a lovi un obiectiv greşit sunt mari.“18
Oficialii americani au discutat despre perspectiva lansării unor astfel de rachete, la o altitudine mai mică decât cea la care sunt lansate ICBM nucleare, dar ar fi necesar un grad aproape nelimitat de încredere sau credulitate din partea oficialilor militari chinezi şi ruşi, pentru ca aceştia să se bazeze pe asigurarea că ICBM-urile care se deplasează înspre sau prin apropierea teritoriului lor, nu transportă de fapt arme nucleare, indiferent de distanţa (de la suprafaţa Pământului) la care zboară.

Reacţii la iniţiativa atacului global prompt

În 2007, la un an după ce Pentagonul şi-a anunţat planurile de atac global prompt, un analist rus, Andrei Kislyakov, scria:

„În ciuda ameninţărilor evidente la adresa civilizaţiei, Statele Unite s-ar putea să dobândească în curând arme orbitale în cadrul proiectului atacului global prompt.

Astfel SUA va avea capacitatea de a executa o lovitură convenţională practic oriunde în lume, în interval de o oră.“- Elaine Grossman a scris la data de 1 iulie, anul trecut:

„Odată ce este construită, este de aşteptat ca racheta convenţională de atac să combine o rachetă auxiliară cu un vehicol de zbor rapid, capabil să poarte o încărcătură utilă ce poate lansa un proiectil împotriva ţintei.

Pe măsură ce se va apropia de ţinta finală, proiectilul se va scinda în zeci de fragmente potenţial letale, capabile să acţioneze împotriva oamenilor, a vehiculelor şi a diverselor structuri, potrivit oficialilor apărării … “ 

  La 7 aprilie 2010, fostul Şef de Stat Major al Forţelor Armate ruse, generalul Leonid Ivaşov, a semnat un articol intitulat „Surpriza nucleară a lui Obama“.

Autorul amai declarat : „În istoria SUA din ultimul secol nu poate fi găsit nici măcar un singur exemplu de sacrificiu al elitelor SUA pentru omenire sau pentru popoarele din alte ţări. Ar fi oare realist să ne aşteptăm ca apariţia unui preşedinte afro-american la Casa Albă să schimbe filosofia politică a ţării, care în mod tradiţional urmăreşte dobândirea unei dominaţii globale?

Cei care cred că aşa ceva este posibil, ar trebui să încerce să înţeleagă de ce SUA – ţara a cărui buget militar este deja mai mare decât bugetele militare ale tuturor ţărilor din lume luate împreună – continuă să cheltuiască sume enorme de bani pentru pregătirile de război.“

 Referindu-se în special la PGS, Ivaşov a oferit acest detaliu: „Conceptul atacului global prompt preconizează un atac concentrat, desfăşurat pe o perioadă de 2-4 ore, în cadrul căruia se folosesc mii de arme convenţionale de precizie, care vor distruge complet infrastructurile critice din ţara ţintită şi o vor forţa astfel să capituleze…“

Conceptul atacului global prompt este menit să susţină monopolul SUA în sfera militară şi să lărgească prăpastia dintre ea şi restul lumii. Combinat cu desfăşurarea de sisteme de apărare anti-rachetă, care ar trebui să facă SUA imună la represaliile Rusiei şi a Chinei, iniţiativa atacului global prompt va transforma Washingtonul   într-un dictator global al erei moderne…

„În esenţă, noua doctrina nucleară americană este un element al noii strategii de securitate a SUA, care ar fi mai adecvat descrisă drept o strategie de impunitate totală. SUA îşi măreşte bugetul militar, lăsând frâu liber NATO-ului, în postura sa de jandarm mondial şi planifică exerciţii reale în Iran, pentru a testa în practică eficienţa iniţiativei atacului global prompt.

În acelaşi timp, Washingtonul vorbeşte despre o lume complet denuclearizată.“ 

 

 

Despre autor:

 

Imagini pentru Rick Rozoff photos

 

 

Rick Rozoff contribuie frecvent la GlobalResearch.ca, divizia de internet a „Centrului de Cercetare asupra Globalizării“ cu sediul în Montreal, Canada.

Vizitaţi blog-ul său la adresa: http://rickrozoff.wordpress.com/. Rick este managerul de listă pentru Stop NATO, o listă de emailuri de ştiri internaţionale, care analizează extinderea NATO (http://groups.yahoo.com/grup/stopnato).
Textul complet al acestui articol, intitulat iniţial America’s Imperial Design: Prompt Global Strike, este disponibil la adresa: http://tinyurl.com/2g82bds .

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/21/ziua-de-21-august-in-istoria-romanilor/

 

21/08/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În urmă cu 153 de ani printr-un decret imperial, era dizolvată Dieta Transilvaniei de la Sibiu

 

Sibiu, Hotel "Împaratul Romanilor", Sala Redute (1863) - foto: patrimoniu.sibiu.ro

Sibiu(1863),Hotel „Împaratul Romanilor”, Sala Redute (foto preluat de pe patrimoniu.sibiu.ro)

 

 

În urmă cu 153 de ani, în data de 20 august 1865, printr-un Decret imperial, era dizolvată Dieta Transilvaniei de la Sibiu, care funcţionase începând cu 1863.

Au fost anulate totodată  legile votate de aceasta, legi prin care erau recunoscute naţiunea şi limba română.

 

La data de 15/17 iunie 1863 imparatul Francisc Iosif   semnase un “Autograf” imperial prin care era convocată la Sibiu, pentru ziua de 3/15 iulie 1863,  Dieta, în virtutea “Diplomei din octombrie” 1860 si a Constituţiunei din februarie 1861.

După Revoluţia din 1848 Dieta Transilvaniei nu se mai întrunise niciodată.

In motivaţia documentului s-a subliniat caracterul autonom (implicit romanesc) al Transilvaniei, precum şi lipsa de legitimitate şi valabilitate a “unirii Transilvaniei cu Ungaria din 1848, care “nu s-a infiintat niciodata cu deplina putere legală şi faptic îndată s-a dizolvat”.

Compoziţia Dietei de la 1863 nu s-a mai făcut după legile maghiare din 1791 şi 1848, ci după un regulament provizoriu, liberal, care prevedea alegerea a 125 de deputaţi şi numirea de către împărat a 40 de persoane („regalişti”).

Dreptul de vot era acordat tuturor cetăţenilor care plătiseră, la nivelul anului 1861, un impozit de minim 8 florini, inclusiv capitaţia.

Era practic o reducere la jumătate a censului de vot, ceea ce oferea posibilitatea ca numărul alegătorilor să crească substanţial.

Astfel, Dieta care a funcţionat în anii 1863-1864 la Sibiu, a fost prima adunare a organului conducător al Transilvaniei  în care românii au avut majoritatea reprezentanţilor, cu mult peste reprezentarea firavă de care avuseseră parte în 1848.

Dacă în 1848 existau 11.000 de reprezentanţi ai comunelor aleşi pe bază de cens şi 74.000 de nobili, acum existau 78.000 de alegători, toţi desemnaţi pe bază de cens.

Astfel, centrul de greutate al electoratului se muta dinspre nobilimea maghiară, ostilă politicii liberale vieneze, către marea masă a ţărănimii, unde românii erau majoritari, iar reprezentanţii acestora erau favorabili politicii vieneze.

La data prevazută, dupa 15 ani de întrerupere, Dieta si-a redeschis lucrarile, în prezenţa a 101 deputati şi regalişti intre care se aflau şi cunoscuti luptatori pentru drepturile natiunii romane precum Andrei Saguna, George Baritiu, Ioan Ratiu, Ilie Macelariu, Al. Sterca Sulutiu.

Initial deputatii maghiari au refuzat sa participe dar ulterior 11 dintre ei au asistat totuşi la lucrari.

Ei au declarat ca Dieta nu este constituită legal, întrucât nu recunoştea unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Deşi reprezentarea în Dietă nu era perfect proporţională cu numărul şi ponderea fiecărei naţiuni, exista totuşi o îmbunătăţire substanţială a reprezentării românilor. Astfel, au fost aleşi:

  • românii: 48 deputaţi pentru 1.300.913 locuitori (un deputat la 28.280 persoane)

  • maghiarii: 44 deputaţi pentru 568.172 locuitori (un deputat la 12.913 persoane)

  • saşii: 33 deputaţi pentru 204.031 locuitori (un deputat la 6.370 persoane).

La inceputul lucrarilor a fost prezentat mesajul Tronului, în care Curtea de la Viena recunoştea autonomia Transilvaniei, declara nulă legea maghiară din 1848 de unire cu Ungaria şi declara depaşita, inaplicabila, Diploma leopoldina din 1781.

In dezbateri a fost prezentat un proiect de lege care prevedea “inarticularea” (participarea românilor la viaţa de stat), prin acordarea autonomiei politice în sensul autonomiei avute de celelalte naţiuni după 1437.

La 7/19 octombrie 1863 a fost adoptată legea pentru “egala îndreptăţire a naţiunii române şi a confesiunilor sale”.

La 26 octombrie/7 noiembrie 1863 imparatul Francisc Iosif a sanctionat aceasta lege:

“Naţiunea română, religiunea greco-catolică ca atare şi religiunea greco-orientală se recunosc prin lege întru înţelesul Constituţiunei transilvane în tocmai ca si celelalte trei naţiuni si patru confesiuni recunoscute ale Transilvaniei”.

Dupa sute de ani de silnicie legiferată în baza Pactului celor trei naţiuni, incheiat la Căpâlna la 16 septembrie 1437, românii,  majoritari în această Dietă, au obţinut egala indreptăţire fără a manifesta veleităţi de dominaţie asupra celorlalte naţiuni conlocuitoare.

O a doua problemă care a facut obiectul unor dezbateri aprinse in Dieta de la Sibiu a fost cea privitoare la limba oficiala a Transilvaniei.

Se ştie ca in evul mediu, limba liturgică în Biserica Catolică şi limba de cancelarie a fost limba latină. Treptat, mai ales din sec. XVI după reforma religioasă, nobilimea maghiară a impus limba maghiară in mai multe domenii ale vietii publice, in vreme ce limba germană era folosita aproape exclusiv în scaunele săseşti.

Din secolul XVIII, odata cu afirmarea naţiunilor, problema limbii oficiale ca limbă de comunicare între români, maghiari şi saşi a devenit tot mai presantă.

Limba româna era recunoscuta nici de autoritatile austriece şi nici de nobilimea maghiara, fiind doar tolerata.

La inceputul sec. XIX, prin doua proiecte de lege avansate in anii 1837 si 1841, nobilii maghiari, având pozitii dominante in administratia Principatului au preconizat impunerea limbii maghiare ca limba oficiala exclusiva in administratie, justitie si scoala, în locul limbii latine.

In anul 1847, Dieta Transilvaniei, dominată de unguri, a adoptat o lege prin care limba maghiara era declarata oficială.

In adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, precum si in unele documente, romanii au cerut ca limba lor sa devina oficiala alaturi de germana (limba oficiala in imperiu) si maghiara, intrucat este vorbita de majoritatea locuitorilor.

Cu toate acestea, abia de la inceputul regimului neoliberal, în 1860, autoritatile de la Viena au luat unele masuri privind folosirea partiala a limbii romane in activitatea judecatoreasca.

Paralel, intr-o serie de localitati românesti s-a trecut la redactarea actelor in limba româna.

Odata cu deschiderea lucrarilor Dietei de la Sibiu, Curtea de la Viena a admis dreptul deputatilor majoritari romani de a folosi limba lor in dezbateri.

A fost redactat un proiect de lege amendat de autoritatile de la Viena, prin care s-a avansat recunoasterea prin lege a egalitatii limbii române alaturi de germana si maghiara.

Urma ca limba germana sa fie recunoscuta drept limba autoritatilor centrale si deci limba de corespondenta a autoritatilor locale cu cele centrale.

Acest proiect de lege a fost adoptat la 29 septembrie 1863, consacrandu-se pentru prima data caracterul oficial al limbii majoritatii populatiei, limba româna.

Prima sesiune a Dietei de la Sibiu (1863)

Ordinea de zi

În 1863, împăratul Franz Joseph a convocat forul legislativ pentru data de 1 iulie, la Sibiu. Pe ordinea de zi urmau să fie discutate 11 propuneri regal:

  1. recunoaşterea politică a naţiunii române şi confesiunile ei;

  2. recunoaşterea limbii române ca limbă oficială, alături de maghiara şi germana;

  3. adoptarea unei legi electorale;

  4. alegerea celor 26 de reprezentanţi ai Transilvaniei în Senatul imperial;

  5. reîmpărţirea administrativă a teritoriului statului;

  6. reglementarea administraţiei publice;

  7. reglementarea justiţiei;

  8. înfiinţarea unui tribunal suprem;

  9. modificarea patentei urbariale din 1854;

  10. introducerea cărţilor funciare;

  11. înfiinţarea unei bănci ipotecare.

Desfăşurarea lucrărilor

 

Deschiderea lucrărilor s-a făcut la data de 15 iulie 1863. Nemulţumiţi că pierduseră majoritatea, deputaţii maghiarii şi secuii, atât cei aleşi cât şi regaliştii, au boicotat lucrările, susţinând că forul se întruneşte ilegal.

Doar saşii au fost deschişi la colaborarea cu românii. Prin absenţa maghiarilor, românii aveau majoritatea absolută, iar deputaţii aleşi erau mai numeroşi decât cei numiţi.

În aceste condiţii, deputaţii români şi saşi au votat Legea egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi a confesiunilor sale, precum şi Legea pentru folosirea limbii române în administraţie şi justiţie, pe principiul egalităţii cu limbile germană şi maghiară. Legea a fost promulgată la 6 ianuarie 1865.

După lungi dezbateri, la 20 octombrie, deputaţii transilvăneni au intrat în Parlamentul vienez.

 

 

Imagine similară

 

 

A doua sesiune (1864)

 

A doua sesiune a Dietei s-a desfăşurat în perioada 23 mai – 29 octombrie 1864 şi avea pe ordinea de zi opt din cele 11 proiecte originale.

În lipsă de timp şi energie pentru discutarea acestor proiecte, sesiunea a fost dominată de discuţiile aprinse pe marginea proiectului de lege pentru înfiinţarea unui Tribunal suprem al Marelui Principat şi a celui pentru legea electorală.

Viena va decide ca sediul Tribunalului să fie în capitala imperiului şi nu în Transilvania, la Blaj, aşa cum propuseseră deputaţii români.

Noul for avea să-şi înceapă activitatea anul următor, la Viena, sub conducerea lui Vasile Ladislau Pop.

 

În afara proiectelor existente, în decursul lucrărilor sunt înaintate Dietei şi alte proiecte:

  • reglementarea împărţirii administrativ-teritoriale;

  • organizarea administraţiei publice, organizarea tribunalelor de primă instanţă;

  • bugetul provinciei pe 1865;

  • bugetul Fondului pentru despăgubirea urbarială.

În plus, Dieta însăşi vine cu o serie de iniţiative legislative, dintre care cele mai importante se refereau la:

  • construirea primei căi ferate a Transilvaniei

  • desfiinţarea vămilor interne

  • reducerea serviciului militar.

La 26 octombrie/7 noiembrie 1863, Imparatul a sanctionat legea votata de Dieta privind egala indreptatire a natiunii romane si a confesiunilor sale: “Natiunea romana, religiunea greco-catolica ca atare si religiunea greco-orientala se recunosc prin lege intru intelesul Constitutiunei transilvane in tocmai ca si celelalte trei natiuni si patru confesiuni recunoscute ale Transilvaniei”.

In atentia Dietei de la Sibiu s-a aflat si problema agrara, cu atat mai importanta pentru populatia romaneasca cu cat marea  majoritate a taranilor erau romani, in vreme ce mare majoritate a nobililor erau maghiari.

Guberniul Transilvaniei a propus adoptarea unui proiect de lege prin care Patenta privind raporturile urbariale din 1854 se modifica in favoarea taranilor mai ales a jelerilor.

Deputatul Ion Ratiu a propus in trei randuri proiecte de legi in sprijinul taranilor, inclusiv al celor secui, privind pasunile si padurile, dar regulamentul intern al Dietei a condus la amanarea adoptarii lor pana in momentul inchiderii lucrarilor, in septembrie 1865.

O alta problema intrata in dezbaterea Dietei de la Sibiu a fost aceea a reorganizarii sistemului judiciar care in 1863 era asezat in trei trepte:

Treapta I: judecatoriile colegiale din comitate si scaune;

Treapta II: institutia Tabla regeasca din Targu Mures si Tribunalul de Apel din Sibiu;

Treapta III: Guberniul Principatului sau Cancelaria Aulica .

Dieta de la Sibiu a abordat intr-o maniera responsabila si alte probleme importante ale Principatului, intre care organizarea sistemului financiar, constructia retelei de căi ferate, si asigurarea legaturilor cu Romania, organizarea administrativ-teritoriala.

Depasirea structurii mostenite din evul mediu ( 8 comitete, 9 scaune si doua districte romanesti) urma sa se faca prin constituirea a 12 unitati administrative noi, echilibrate economic, geografic si demografic. Nici aceasta problema si nici altele nu si-au aflat insa rezolvarea, in imprejurari determinate de finalizarea tratativelor dintre Curtea imperiala de la Viena si reprezentantii ungurilor, care au condus la prorogarea lucrarilor Dietei, apoi la desfiintarea sa, pentru a face loc anexarii Transilvaniei la Ungaria, noua structura statala admisa de Habsburgi.

Compromisul austro-ungar (ale carui elemente le prezentam in continuare ) isi are explicatii nu numai in nevoia de sprijin politic reclamat de Habsburgi, de austrieci in general, incapabili sa-si mai asigure dominatia asupra mai multor natiuni, cât si in teama nationalistilor maghiari de a vedea Transilvania, care de fapt era romaneasca, de a deveni si de drept romaneasca, pe baza principiului proportionalitatii.

Consolidarea statului modern Romania inimediata  vecinatate accentua, fara indoiala cursul societatii transilvanene spre eliminarea dominatiei nobilimii maghiare.

Aceasta perspectiva a determinat solutia compromisului, acceptarea reonstituirii Ungariei ca stat in cadrul Imperiului Habsburgic, cu condiţia desfiinţării autonomiei Transilvaniei şi anexarii sale la Ungaria, fără consultarea populaţiei, deci impotriva vointei majorităţii.

Astfel, la20 august/1 septembrie 1865 imparatul Francisc Iosif a semnat un rescript imperial prin care desfiinţa Dieta de la Sibiu si convoca o noua Dieta, conform art. XI din legea din 1791, avand drept obiect de dezbatere numai problema “uniunii Ungariei si Transilvaniei”.

El ignora faptul ca acea lege din 1791 era contrara nu numai Constitutiei in vigoare din 1861, ci si propriilor sale declaratii prin care constatase ca excludea “cea mai mare parte a poporului de la exercitarea drepturilor politice”.

O nouă Dietă urma sa fie convocată la Cluj pe baza unor norme nereprezentative, antidemocratice, care favorizau elementele reactionare si sovine maghiare şi care construiau artificial o majoritate maghiară inexistentă.

S-a ajuns astfel la o situaţie descrisă de mitropolitul Andrei Şaguna astfel:

“în compunerea ei (a Dietei, n.n.), românii, peste un milion, abia au 13 deputaţi, pe când ungurii şi secuii, 539 mii, numără faţă de ei 194 membrii dietali”.

La 5/17 februarie 1867 a fost semnat Pactul dualist austro-ungar, (Ausgleich), iar la 8 iunie 1867 împăratul Francisc Iosif al Austriei a fost încoronat şi ca rege al Ungariei. Expresia germană Ausgleich se referă la „compromisul” din februarie 1867, prin care s-a fondat Dubla Monarhie austro-ungară, promulgată de împăratul Franz Joseph şi o delegaţie maghiară condusă de Ferenc Deák.

Sub această nouă organizare, guvernul Ungariei, dominat de maghiarii minoritari în stat, a câştigat drepturi aproape egale cu guvernul de la Viena, cele două state constituindu-se ca două entităţi separate, cu propriile constituţii, parlamente, administraţii şi miliţii. Aveau în comun suveranii în aceeaşi persoană, ministerele pentru politică externă, economică şi militară.

S-a amânat astfel cu o jumătate de secol emanciparea poporului român majoritar în Transilvania.

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/20/o-istorie-a-zilei-de-20-august-video/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/20/ziua-de-20-august-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

Surse:

 

 

http://www.scrigroup.com/istorie-politica/istorie/STATUL-SI-DREPTUL-IN-TRANSILVA63921.php

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Dieta_de_la_Sibiu_din_1863

http://www.rador.ro/2018/08/20/calendarul-evenimentelor-20-august-selectiuni-2/

21/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: