CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 19 august 1316, Clujul a primit de la regele Carol Robert de Anjou statutul de oraş liber regal. VIDEO

 

În urmă cu 702 ani, la 19 august 1316, Clujul a fost ridicat de către regele Carol Robert de Anjou, la rangul de civitas, dându-i -se largi privilegii de oraş liber regal şi un statut urban conform cu normele timpului.

Prin obţinerea acestui statut, Clujul era subordonat doar regelui Ungariei, fiind scos de sub autoritatea voievodului Transilvaniei, a comiţilor şi a altor potentaţi locali.

Actul regal a transformat Clujul într-o republică urbană autonomă (cu drept de autoadministrare) şi într-un centru economic foarte important al Transilvaniei, dar şi al Europei Centrale.

 

 

 

Oraşul Cluj Napoca este străbătut de Someşul Mic, unul dintre râurile importante ale României şi este situat la aceeaşi latitudine cu oraşele Geneva din Elveţia şi cu Lyon din Franţa.

Pe plan geografic, localitatea se află la distanţe aproximativ egale de Bucureşti (458 kilometri), Budapesta (460 km) şi Belgrad (464 km) şi este considerată capitala neoficială, sau inima regiunii istorice Transilvania.

Conform ultimului comunicat al Institutului Naţional de Statistică, la data de 1 iulie 2007 Cluj-Napoca avea o populaţie de 310.243 locuitori, fiind al treilea oraş ca mărime din  România,  după Bucureşti şi Iaşi.

Din totalul populaţiei  sale, 79,39% sunt români.

Scurtă istorie

Prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menţionat aici una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia, cu numele Napuca

Localitatea a fost ridicată, conform unor surse în anii 107-108, conform altora în 124, dar cel târziu în 138, la rang de municipiu, în timpul împăratului Hadrian, sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca, atestat în inscripţii.

Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107–108, şi constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcţia unui drum strategic imperial, drumul dinspre Apulum (Alba Iulia) şi Potaissa (Turda), care ducea spre castrul roman de la Porolissum (Moigrad-Porolissium), şi trecea pe aici.

Ajunsă capitală a provinciei, Napoca este ridicată apoi la rangul de colonia, fiind denumită Colonia Aurelia Napoca, privilegiu acordat de Marc Aureliu sau de Commodus.

Oraşul se bucura de Ius Italicum,  (legea romană,sau italică) un privilegiu conferit  de împărații Romei anumitor orașe din afara Italiei. Aceasta înseamnă că era guvernat de legea romană şi avea un grad mai mare de autonomie în relațiile  cu guvernatorii provinciali, că toți cei născuți în oraș aveau automat cetățenia romană, iar pământul orașului era scutit de anumite impozite.  Ca cetățeni ai Romei, oamenii puteau cumpăra și vinde proprietăți, erau scutiți de impozitul pe teren și se bucurau de  facilităţi fiscale.

Există numeroase dovezi arheologice ale continuităţii romane la Napoca. După retragerea administraţiei romane din Dacia, în anul 271 d. Hr., viaţa urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze pentru o perioadă îndelungată ca urmare a numeroaselor năvăliri barbare.

Patrimoniu istoric

 

În evul mediu, Clujul va fi  atestat documentar pentru prima dată din anul 1213, sub denumirea Castrum Clus.Localitatea a fost însă distrusă în timpul marii invazii mongole din 1241 şi s-a refăcut cu mare greutate.

În deceniile 6-7 ale secolului al XIII-lea s-a remarcat preocuparea puterii centrale de a reconstrui Clujul, fapt realizat prin acordarea de privilegii coloniştilor germani.  

Mari grupuri de colonişti saşi s-au aşezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ştefan al V-lea al Ungariei.

Clujenii obţin dreptul de a-şi alege liberi judele (villicum), cu putere de a judeca pricinile între ei, în afară de omucidere, care se judeca împreună de către judele orăşenesc şi judele regesc.

Locuitorii Clujului sunt obligaţi să-şi plătească impozitele anual, de ziua Sfântului Martin, şi să pună la dispoziţia regelui câte un ostaş bine echipat la fiecare 60 de gospodării

Acordarea privilegiului din 19 august 1316, de oraş liber venit în urma cererii parohului Benedict şi a comitelui Stark, din Cluj, denotă dorinţa regalităţii de a-şi întări poziţia şi dominaţia în faţa nobililor din Transilvania.

Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg a acordat orășenilor în anul 1405 dreptul de a ridica fortificații și ca atare orașul s-a înprejmuit cu ziduri puternice, înzestrate cu turnuri și bastioane. O parte dintre acestea se mai păstrează și astăzi.

Numele de Cluj, provenit din latinescul Castrum Clus, a fost folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea oraşului medieval din acest loc.

Cuvântul latin clusa înseamnă „închis” şi se referă la situarea Clujului într-un loc închis, înconjurat de dealuri.

Echivalentul german, Klause, este păstrat în denumirea Klausenburg. Numele oraşului ar mai putea proveni de la un anume primar sas Klaus sau de la faptul că aşezarea medievală a apărut în umbra unei mănăstiri, din vreme ce în germană, pe timpul primilor locuitori saşi din această zonă, la mănăstire se zicea Kloster.

Clus

Klausenburg a fost numele uneia dintre cele şapte cetăţi medievale săseşti ale Transilvaniei (în germană Siebenbürgen, cu sensul de „Şapte Cetăţi”).

Primul nume românesc al oraşului a fost Cluş, scris uneori şi Klus.

Denumirea de Cluj s-a încetăţenit mai ales după ce oraşul a devenit parte a Regatului României în 1918.

Pe perioada răscoalei de la Bobâlna din 1437-1438 locuitorii săraci ai orașului au făcut cauză comună cu țăranii răsculați. Din mijlocul acestora s-a ridicat Ioan, fiul magistrului Iacob, una dintre căpeteniile răscoalei.

În timpul răscoalei din 1514 condusă de Gheorghe Doja orășenii săraci au deschis porțile orașului în fața țăranilor răsculați conduși de Popa Laurențiu. Represiunea a fost sângeroasă, iar capii răscoalei au fost arși pe rugurile ridicate în apropierea localității.

Secolul al XV-lea și prima perioadă a secolului XVI a fost o perioadă de înflorire pentru oraș. Au fost ridicate numeroase edificii în stil gotic sau în stilul renașterii, când s-au dezvoltat foarte mult meșteșugurile.

În  1541, în urma transformării centrului Ungariei în pașalâc, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitatea Porții, iar Clujul a rămas cel mai important centru economic, politic și cultural al Transilvaniei.

De-a lungul veacurilor, în oraș s-a desfășurat o activitate culturală bogată. În 1550 s-a înființat o mare tipografie care a aparținut autorului, editorului și tipografului Kaspar Helth.

În casa care adăpostea tipografia, casa Heltai, s-a născut, în 1557, Ștefan (István) Bocskai, unul dintre cei mai mari principi ai Transilvaniei, singurul principe născut la Cluj.

În 1581 în mănăstirea franciscană și-a deschis cursurile o academie cu trei facultăți: teologică, filosofică și juridică.

În 1601 Mihai Viteazul a intrat pe poarta orașului, la scurt timp după ce se declarase domn al Țării Românești, al Moldovei și al Transilvaniei.

După 1688 Transilvania a intrat sub dominația habsburgică, iar în 1711 sub dominație austriacă.

Orașul a fost devastat de incendii puternice în anii 1601, 1655 și 1697, iar în 1719  a fost lovit de o epidemie de ciumă.

Odată cu înființarea Colegiului piariștilor din 1776,  orașul a cunoscut o nouă epocă de înflorire culturală datorită faptului că aici funcționau patru facultăți: filozofie, științe naturale, drept și chirurgie.

Aici au activat oameni de cultură  români precum Ioan Piuariu Molnar, primul medic român reprezentant al iluminismului și au studiat Gheorghe Șincai, Petru Maior, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Barițiu și  Avram Iancu.

Din 1790 până în 1848 şi din 1861 până în 1867 a fost capitala oficială a Marelui Principat al Transilvaniei.

La 19 martie 1848 la Cluj a avut loc o manifestație revoluționară la care au luat parte intelectuali, studenți, muncitori, mici meseriași, țărani iobagi români și maghiari.

Proclamația lui Simion Bărnuțiu care chema la luptă pentru dreptate socială și libertate națională a avut un larg ecou în sufletul clujenilor, la fel și programul adoptat la mare adunare ținută la Blaj în 15-17 mai.

Dieta de la Cluj a sfidat această dorință entuziastă de aderare a masei orășenești la principiile programului revoluției, iar la 18 mai 1848 a votat unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Secolul al XIX-lea  a marcat o continuare accentuată a dezvoltării economice a oraşului. Se construiesc fabrici şi prima cale ferata in anul 1870, care impulsioneaza comerţul.

1914-1918 – In timpul primului razboi mondial multi romani transilvaneni au fost obligati sa lupte impotriva fratilor lor romani de dincolo de Carpati, iar cei care au refuzat au fost intemnitati ori au sfarsit executati. Clujenii au participat şi ei la Adunarea națională de la Alba Iulia care împlinea Unirea, la 1 Decembrie 1918. 
3 noiembrie 1919 – S-a deschis prima universitate româneasca la Cluj. Orasul a cunoscut o noua etapa de inflorire in perioada interbelica, când s-au construit şcoli, biserici, muzee, institute si teatre, in cadrul mai larg al dezvoltarii României Mari.
30 august 1940 – în urma Diktatului de la Viena, România este forţată sa cedeze  partea de nord a Transilvaniei si Clujul, Ungariei. Multe institutii româneşti a fost obligate sa se refugieze  în afara teritoriului ocupat de Ungaria.

11 octombrie 1944 – are loc eliberarea Clujului de sub ocupaţia maghiară, intrand în administrare sovietică.
13 martie 1945 – Teritoriul Transilvaniei care se afla sub control militar rusesc este retrocedat Romaniei, iar Tratatul de la Paris din 1947 consfinţeşte reintrarea sa în componenţa ţării9 noastre.

Din  1945 până în 1989 Clujul a trecut prin  perioada de guvernare comunistă.

 La 1 octombrie 1948 – greco-catolicii au fost obligati de catre autoritatile comuniste sa renunte la credinta lor . In scurt timp, au fost interzise celelalte religii, iar bisericile trecute sub o singura administrare.

Personalitati care activau in diferite domenii au fost inlaturate sau intemnitate pentru convingerile lor politice sau religioase, iar in munti s-au organizat mişcari de rezistenta impotriva expansiunii comunismului.
11 iunie 1948 – A avut loc nationalizarea proprietatilor.
1959 – S-au unificat Universităţile “Babeş” şi “Bolyai”. In 1974, UBB avea 10 facultăţi.
1968 – Cluj-Napoca devine reşedinţa judeţului Cluj. In anii următori, conform unui program industrial si urbanistic centralizat, s-au construit în oraş  drumuri, fabrici, şcoli si cartiere rezidentiale dominate de blocuri cu apartamente din placi prefabricate. Clujul devine al doilea centru cultural si ştiinţific al ţării.

Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, „pentru a eterniza denumirea acestei străvechi aşezări – mărturie a vechimii şi continuităţii poporului român pe aceste meleaguri”

În decembrie 21 1989 – a izbucnit şi la Cluj revoluţia anticomunistă iniţiata la Timişoara. Unsprezece oameni au murit în Piaţa Libertăţii (actuala Piata a Unirii), alţi patru în fata Hotelului Astoria şi trei în alte zone ale oraşului.Autorităţile comuniste au fost alungate şi a început procesul de democratizare.
Anii care au urmat după reinstaurarea democratiei, au adus în viaţa oraşului schimbări substanţiale de ordin economic, politic, social si cultural.

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/19/o-istorie-a-zilei-de-19-august-video-4/

 

 

 

 

Surse: 

 

http://www.clujonline.com/ro/istoric.htm

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cluj-Napoca

http://www.visitclujnapoca.ro/despre-cluj/istoria-cluj-ului/

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Cluj-Napoca

 

 

19/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Război propagandistic şi falsuri legate de sărbătorirea zilei de 9 mai. Când să sărbătorim încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa?

De Ziua Victoriei europenii comemorează capitularea Germaniei naziste în faţa trupelor aliate şi sfârşitul războiul în Europa.

Această zi este marcată pe 9 mai în cele mai multe ţări din estul Europei, inclusiv în România, dar şi în state care au aparţinut fostei URSS sau fostei Iugoslavii, în timp ce Marea Britanie, Franţa, Slovacia, Cehia, Norvegia, Ţările Baltice şi în unele părţi din Germania Ziua Victoriei este sărbătorită în 8 mai.

Dar de ce această diferenţa de dată şi când a capitulat de fapt Germania nazistă?
La 7 mai 1945 la ora 02.41, la Reims, la sediul Cartierului General Suprem al Forţelor Expediţionare Aliate din Franţa, Germania a capitulat fără condiţii.

Actul prevedea ca ostilităţile să se încheie la 8 mai la ora 23.01 şi a fost semnat de către generalul Alfred Jodl, şeful operaţiunilor Statului Major german. Generalul american Bedell-Smith, şeful Statului Major aliat, şi generalul Susloparov, şeful misiunii militare sovietice în Franţa, au contrasemat documentul, la fel ca şi generalul francez Sevez, invitat în ultimul minut să semneze ca martor.

Totul nu a durat decât câteva minute.

 

 

(w460) Semnarea c

 

 

 

Actul l-a înfuriat pe Stalin care dorise o capitulare în capitala Reichului învins şi ocupat de Armata Roşie.

De aceea, la 9 mai 1945 la ora 00.16, la Berlin, un oraş în ruine, feldmareşalul Keitel, şeful Statului Major al Wehrmachtului semna capitularea germană la sediul Statului Major al armatei sovietice.

Amiralul von Friedeburg, din cadrul Kriegsmarine, şi generalul Stumpff pentru Luftwaffe au semnat şi ei documentul, la fel şi mareşalul sovietic Jukov, în numele lui Stalin, şi mareşalul britanic Tedder, pentru Eisenhower.

Generalul american Spaatz şi generalul francez de Lattre au semnat ca martori.

La ora 15.00 a zilei de 8 mai, Truman, Churchill şi De Gaulle au anunţat oficial victoria, dar în Uniunea Sovietică, datorită diferenţei de fus orar, vestea capitulării a ajuns în dată de 9 mai, această dată fiind proclamată Ziua Victoriei.

Acesta este motivul pentru care aliaţii occidentali au sărbătorit Ziua Victoriei în Europa în 8 mai, iar Uniunea Sovietică a sărbătorit Ziua Victoriei împotriva fascismului pe 9 mai.
Începând din 1946 Ziua Victorei a fost marcată în 9 mai în 15 republici din fosta URSS, pentru a comemora victimele din timpul războiului împotriva Germaniei fasciste.

În Germania de Est ziua de 8 mai a fost sărbătorita ca Ziua Eliberării, între 1950 şi 1966. Între 1975 şi 1990 ziua de 9 mai a fost sărbătoare oficiala.

Din 2002 doar unul dintre landurile germane mai marchează Ziua Victoriei, în ziua de 8 mai.

În Ţările Baltice, după desprinderea de URSS, sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost marcat în 8 mai.
În Rusia, 1990 a fost anul ultimei parade la care au participat tancuri, de atunci accentul sărbătoririi fiind pus în special pe aspectul istoric al comemorării şi omagiul adus foştilor combatanţi.

În 1995, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste, preşedintele Boris Elţîn a reconstituit în mod simbolic o paradă, însă fără echipamente grele.

În 2007, Vladimir Putin a decis revenirea la formatul de dinainte de 1990, în urmă „afluxului de cereri ale veteranilor şi societăţii civile care îi solicitau să restabilească parada din epoca sovietică”.

La 9 mai 2010, la 65 de ani de la victoria aliată împotriva Germaniei naziste, în Piaţa Roşie din Moscova a avut loc cea mai impresionante paradă de Ziua Victoriei din istoria Rusiei post-sovietice.

Timp 72 de minute au defilat peste 11.000 de militari, dintre care 10.000 ruşi, cărora li s-au alăturat soldaţi americani, piloţi francezi, militari britanici din garda Palatului Buckingham, garda de onoare a armatei poloneze şi unităţi militare din Comunitatea Statelor Independente, câte 70 din fiecare ţară.

La ceremonie au asistat mai mult de 25 de lideri străini, inclusiv preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel şi fostul rege Mihai al României. Marea Britanie şi Statele Unite au fost reprezentate numai de ambasadori.

9 mai este o zi cu o triplă semnificație pentru români. Pe lângă celebrarea proclamării Independenței de Stat a României din 1877 și a încetării războiului mondial în Europa în 1945, în ziua de 9 mai se sărbătorește și Ziua Europei.

9 mai este mărul discordiei în Republica Moldova

Ce semnifică această zi pentru locuitorii fostei Basarabii române?

În R.Moldova pot fi auzite mai multe răspunsuri.

Unii se vor referi la Ziua Victoriei asupra fascismului, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial şi la comemorarea celor căzuți în acest război.

Alții care cunosc istorie, ştiu că la data încetării războiului mondial, în 1945, Basarabia era cotropită de armata sovietică şi că populaţia acestui teritoriu participase până în 1944 la războiul împotriva barbariei sovietice.

În sfârşit, mulţi basarabeni  vor vorbi de Ziua Europei, care cheamã la unirea oamenilor, națiunilor, statelor europene pentru a uita diferențele sau divergențele.

Interpretări sunt multe – istoria e una. Vestul – (țările europene si nu numai statele membre ale Uniunii Europene) dă de 9 mai  întâietate Zilei Europei.  

 

https://www.timpul.md/articol/in-8-si-9-mai-ziua-victoriei-si-ziua-europei-marile-sarbatori-europene-73982.html

http://stiri.tvr.ro/ziua-victoriei-si-ziua-europei-doua-mari-sarbatori-europene-9-mai-la-bucure-ti_830830.html#view

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/19/ziua-de-19-august-in-istoria-romanilor/

 

19/08/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: