CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Minciuna existenţei unei naţiuni distincte, constituite în Transnistria. VIDEO

 

 

Imagini pentru transnistria map

 

 

 

Mitul existenţei unei naţiuni distincte, constituite în Transnistria

Iniţiatorii dezmembrării teritoriale a RSS Moldova în 1989, fiind la curent cu realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor subjugate, atât în teritoriile fostului Imperiu Rus, prin constituirea unor formaţiuni politico-statale sovietice (republici autonome şi republici unionale), cât şi pe arena internaţională – drept confirmat de către ONU după cel de-Al Doilea Război Mondial prin recunoaşterea în calitate de state suverane şi independente a fostelor colonii ale Franţei, Marii Britanii, Portugaliei, Spaniei, declarau că şi în Transnistria ar fi existat o naţiune aparte.

De exemplu, în materialul în care se argumenta necesitatea politică a creării RASS Pridnestrovie se afirma că, în 1989, pe teritoriul fostei RASS Moldoveneşti, ar fi locuit o comunitate internaţională de persoane, care, indiscutabil, reprezenta o naţiune formată dintr-o mulţime de comunităţi naţionale (iz mnogocislennâh obşcin razlicinâh naţionalinostei), în care delimitarea după criteriul apartenenţei naţionale era doar circumstanţă.

În document, nu se specifica însă numele respectivului popor, nici denumirea limbii materne a membrilor „naţiunii nou-formate”.

Or, la o analiză atentă, în textul materialului menţionat, se pot constata afirmaţii contradictorii.

Pe de o parte, se vehiculează existenţa, în 1989, a unei noi naţiuni distincte în Transnistria, iar pe de altă parte, se constată existenţa în zonă a mai multor comunităţi naţionale, adică existenţa unor grupuri naţionale (etnice) distincte.

Dacă în realitate, în Transnistria ar fi existat o naţiune nouă distinctă, atunci, fără doar şi poate, liderii separatişti ar fi stăruit ca formaţiunea politico-statală autonomă preconizată să aibă aceeaşi denumire ca şi etnonimul ei.

Se ştie că în URSS, denumirea republicilor unionale şi celor autonome era stabilită în conformitate cu etnonimul naţiunilor constituite istoriceşte în teritoriile respective.

Însă, lipsa unei naţiuni distincte unice la est de Nistru i-a pus pe separatişti în situaţia de a numi proiectata republică – Pridnestrovskaia ASSR – nu în baza criteriului etnic, dar a celui geografic.

Nici rezultatele recensămintelor, efectuate de instituţiile de stat abilitate ale URSS în 1939, 1959, 1970, 1979, 1989 nu au constatat în raioanele din stânga Nistrului existenţa unei naţiuni distincte, ci doar a membrilor grupurilor naţionale (etnice) ale moldovenilor (românilor moldoveni), ucrainenilor, ruşilor, evreilor, bulgarilor, germanilor, polonezilor, găgăuzilor, bieloruşilor, ţiganilor.

Afirmaţia aberantă a separatiştilor era în concordanţă cu „inovaţia” istoricilor, etnologilor, politologilor şi filosofilor sovietici privind constituirea în URSS a unei noi comunităţi sociale şi internaţionale – poporul sovietic, expusă în redacţia nouă a programului PCUS, adoptat la congresul al XXVII-lea al partidului (în 1986).

Rezoluţia „Cu privire la relaţiile dintre naţiuni”, adoptată de conferinţa a XIX-a unională a PCUS, la 1 iulie 1988, a reprodus afirmaţia menţionată, iar Constituţia URSS din 1977, modificată şi completată prin legea URSS din 1 decembrie 1988, a reprodus în preambul „inovaţia” privind crearea unei comunităţi noi istorice – poporul sovietic.

 

 

Planeta_Putin_3

 

Au trecut doar 24 de ani de la căderea URSS. În spaţiul fostei Uniuni Sovietice continuă să se dezvolte naţiunile (etniile) ruşilor, ucrainenilor, uzbecilor, azerilor, lituanienilor, kazahilor etc., dar nimeni nu mai scrie şi nici nu vorbeşte despre constituirea aşa-numitului popor sovietic.

În stânga Nistrului, în cadrul recensămintelor, sunt atestaţi, ca şi în trecut, moldovenii (corect – românii moldoveni), ruşii, ucrainenii, bulgarii, polonezii, evreii, germanii, găgăuzii, ţiganii etc.

Nu se aude nimic despre aşa-numita naţiune distinctă, care deja exista, chipurile, în anul 1989, în Transnistria, căreia nici nu i se inventase un etnonim şi un glotonim.

 

Moldovenisme_15.11.27

 

 

 Mitul aşa-numitei românizări a moldovenilor şi al discriminării politico-juridice a alolingvilor în RSS Moldova.

 

Nici ţarismul rus, nici regimul totalitar sovietic nu aveau interesul să dezvolte relaţii social-economice, politico-juridice şi naţional-culturale armonioase între românii moldoveni din stânga Nistrului şi cei din dreapta acestui fluviu, mai ales cu cei de la vest de Prut.

Ghidându-se de dictonul Divide et impera, promotorii politicii imperiale expansioniste au elaborat şi au susţinut cu tenacitate şi în permanenţă teoria privind existenţa a două popoare est-romanice distincte – român şi moldovean, membrii cărora ar fi vorbit două limbi diferite – română şi moldovenească.

În anii 1924-1940, aceste idei aberante au fost inoculate populaţiei RASSM prin intermediul şcolilor, presei, radioului, structurilor partidului comunist, organizaţiilor comsomoliste, sindicatelor etc.

Etnicii români şi limba română erau prezentaţi populaţiei din stânga Nistrului nu numai ca ceva străin, ci şi ca inamici, duşmani ai limbii şi culturii moldovenilor.

Tentativele pedagogilor, scriitorilor şi savanţilor din RASSM de a dezvolta limba, literatura şi cultura populaţiei autohtone prin folosirea succeselor obţinute în domeniile respective de către conaţionalii lor din România erau întâmpinate cu ură şi duşmănie de către autorităţi, îndeosebi de către instituţiile represive sovietice.

Astfel, pentru contribuţia activă la traducerea în viaţă a rezoluţiei biroului comitetului regional de partid din Moldova al PC (b) din Ucraina referitor la trecerea limbii moldoveneşti (în realitate a graiului moldovenesc) la grafia latină, adoptată la 2 februarie 1932 la ordinul conducerii CC al PC (b) al URSS, au avut de suferit sute de intelectuali din raioanele din stânga Nistrului.

Majoritatea adepţilor şi promotorilor alfabetului latin în RASSM, care doreau sincer prosperarea graiului matern, au fost etichetaţi drept „naţionalişti moldoveni”, arestaţi şi condamnaţi în anii 1936-1939 la diverse pedepse pentru comiterea aşa-numitei crime de „românizare a linghii moldoveneşti” prin introducerea cuvintelor „româneşti franţuzite, neînţelese pentru truditorii moldoveni”.

Membrii colectivelor, din care făceau parte persoane represate, au fost impuse, în cadrul unor adunări şi mitinguri, să condamne vehement activitatea lor, stigmatizându-le, după cum li se cerea, cu cele mai periculoase etichetări din punct de vedere al climatului politico-juridic din URSS: „naţionalişti burghezi”, „duşmani ai norodului”, „naţionalişti moldoveni”, „agenţi ai boierilor români”, „românizatori ai linghii moldoveneşti”, „duşmani ai puterii sovietice” etc.

Participanţii la aceste întruniri au fost nevoiţi să încuviinţeze şi să aplaude condamnările abuzive, adoptate atât de instanţele judecătoreşti legitime, cât şi de cele ale organelor anticonstituţionale extrajudiciare, adică de către osoboe soveşcianie, dvoiki, troiki.

Prin deciziile adoptate de adunările respectivelor colective se cerea ca şi pe viitor să fie pedepsiţi cât mai dur toţi duşmanii poporului sovietic pentru a „curăţa” URSS de elementele care, în opinia lor, frânau edificarea socialismului.

La fel ca şi în alte republici sovietice, ziarele, revistele şi emisiunile radiofonice din RASS Moldovenească publicau şi difuzau cu regularitate materiale cu privire la condamnarea oamenilor.

Astfel, locuitorilor din Transnistria li se inoculau, treptat, timiditatea şi frica. Populaţia autohtonă din raioanele din stânga Nistrului era timorată, orişice pledoarie în apărarea limbii materne şi a culturii naţionale erau, de regulă, calificate drept activităţi naţionaliste şi antisovietice.

Mai mult ca atât, regimul totalitar sovietic, prin intermediul sistemului de instruire în şcoli şi a celui de agitaţie şi propagandă, a reuşit să educe, inclusiv în rândurile etniei autohtone, ura faţă de graiul moldovenesc cu grafie latină şi, îndeosebi, faţă de glotonimul „limba română”, etnonimul „român”, faţă de România şi chiar faţă de locuitorii Basarabiei.

Se cunoaşte modul de terorizare a populaţiei din RASS Moldovenească de către regimul totalitar sovietic în anii 30 ai secolului al XX-lea, aplicat cu perseverenţă atât după 1940, cât şi după 1988, pe întreg teritoriul RSSM, îndeosebi în raioanele din stânga Nistrului, împotriva oamenilor oneşti, care militau pentru dezvoltarea firească a limbii materne, pentru revenirea ei la grafia latină, pentru recunoaşterea identităţii ei cu limba română.

Deseori au fost terorizaţi şi reprimaţi cei care pledau pentru egalitatea reală a limbilor, pentru ca activitatea organelor de stat, administrative, judecătoreşti şi a altor instituţii din RSSM să fie exercitată nu numai în limba rusă, dar, obligatoriu, şi în limba română, numită atunci oficial „limba moldovenească”.

Frica şi ura faţă de glotonimul „limba română” şi de etnonimul „român”, inoculate locuitorilor Transnistriei, chiar şi membrilor etniei autohtone, în perioada de teroare din anii 30 ai secolului XX le-a permis adepţilor forţelor politice de orientare imperial-şovină să prezinte, începând cu anul 1988, trecerea graiului moldovenesc la grafia latină drept modalitate de românizare a „limbii moldoveneşti” şi a „norodului moldovenesc”, atrăgându-i, astfel, pe o parte din locuitorii zonei de est a RSSM la luptă împotriva decretării limbii moldoveneşti drept limbă de stat şi revenirii ei la grafia latină.

Ura faţă de etnia majoritară s-a manifestat cu o deosebită putere în rândurile vorbitorilor de limbă rusă şi, îndeosebi, a migranţilor alolingvi, concentraţi în întreprinderile industriale subordonate ministerelor unionale, în timpul examinării Scrisorii deschise a celor 66 de intelectuali, publicată la 17 septembrie 1988 în ziarul „Învăţământul public”, scrisoare în care se pleda pentru conferirea statutului de limbă de stat limbii moldoveneşti, recunoaşterea identităţii ei cu limba română şi revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină.

Conflictul transnistrean s-a pliat perfect pe specificul istoric al acestei regiuni, cel al unei prezenţe aproape neîntrerupte a teritoriului din stânga Nistrului în componenţa Imperiului Rus şi a celui sovietic, ca urmare a anexării lui la Rusia, după războiul ruso-turc din anii 1787-1791 şi semnarea Tratatului de pace de la Iaşi de la 29 decembrie 1791/9 ianuarie 1792.

Procesele de deznaţionalizare şi asimilare a populaţiei din această regiune au înregistrat cote mai mari decât în Basarabia.Propaganda proimperială şi prosovietică s-a desfăşurat mai mult timp decât în dreapta Nistrului.

În acest spaţiu, procesele demografice, ca urmare a unei politici de colonizare cu populaţie slavă – rusă şi ucraineană, mult mai ample şi de o durată mai mare, au condus la transformarea populaţiei româneşti din această regiune din una majoritară în una minoritară.  

 Cu toate acestea, românii moldoveni rămân în stânga Nistrului mai numeroşi decât oricare altă naţionalitate trăitoare pe acest teritoriu.

Conflictul dintre românii moldoveni şi celelalte naţionalităţi,  alimentat în mod artificial de către forţele proimperiale de la centru, care avea la bază o serie de diferenţe culturale, s-a transformat dintr-un conflict intercultural, într-un conflict politic.

Legislaţia cu privire la funcţionarea limbii de stat şi a limbilor grupurilor etnice din Republica Moldova este cea mai tolerantă în comparaţie cu alte republici ex-sovietice, mai ales, cu Ţările Baltice.

Cu toate acestea, în Republica Moldova conflictul intercultural a înregistrat o escaladare, alimentată de forţele post imperiale şi coloniale ruse,care a condus la transformarea acestuia într-un conflict politic, teritorial, ajungându-se chiar la un război moldo-rus, în urma căruia a apărut aşa zisul stat „Pridnestrovie” sau Transnistria, a cărui menire este să ţină forţat poporul român moldovean din fosta Basarabie departe de restul românilor şi de Europa democratică.

 

 

http://istoriamilitara.org/stiinta/istorie-per-zi/800-nelegitimitatea-crearii-asa-numitei-republici-moldovenesti-nistrene-partea-4.html – autor Dumitru Grama

http://istoriamilitara.org/stiinta/istorie-per-zi/794-geneza-conflictului-transnistrean-partea-1.html

 

 

17/08/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Criminalii nazişti au fost judecaţi la Nürnberg de criminalii sovietici, secondaţi de complicii lor, anglo-americani

Imagini pentru procesul de la nurenberg photos

Foto: Procesul de la  Nürnberg

 

 

La 5 martie 1940, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice a aprobat propunerea lui L. P. Beria, comisar al poporului pentru Afacerile Interne al U.R.S.S., privind executarea prin împuşcare a 14.700 de persoane, aflate în lagărele de prizonieri („foşti ofiţeri polonezi, funcţionari, moşieri, poliţişti, spioni, jandarmi, gardieni de închisoare”), şi a altor 11.000 de persoane, deţinute în închisorile din regiunile vestice ale Ucrainei si Bielorusiei, anexate în urma celei de-a patra împărţiri a Poloniei, în septembrie 1939,între Germania şi U.R.S.S. („membri ai diverselor organizaţii contrarevoluţionare de spionaj şi diversiune, foşti moşieri, fabricanţi, foşti ofiţeri polonezi, funcţionari, dezertori”).

Potrivit raportului lui L. P. Beria „Toţi aceştia sunt duşmani de moarte ai Puterii Sovietice, plini de ură faţă de regimul sovietic.

Ofiţerii prizonieri de război şi poliţiştii, aflaţi în lagăr – se spune în raport -, încearcă să continue activitatea contrarevoluţionară (și) desfășoară o agitatație antisovietică. Fiecare dintre ei abia așteaptă eliberarea (din lagăr – n.n.) pentru a avea posibilitatea să participe activ la lupta împotriva Puterii Sovietice”.

 

Raportul lui Beria și ascunderea adevărului

 

Pe raportul lui L. P. Beria au semnat, dându-și astfel acordul, I. V. Stalin, K. E. Voroșilov, V. M. Molotov și A. I. Mikoian. Pe marginea documentului apar și numele lui M. I. Kalinin și L. M. Kaganovici cu indicația „За” (pentru, în limba rusă). Așadar, cei șase membrii ai Biroului Politic au decis execuția a 25.700 de persoane.

O notă a șefului К.Г.Б. (KGB), A. N. Șelepin, din 3 martie 1959, adresată lui N.S. Hrușciov, furnizează datele exacte despre execuții: 4.421, în pădurea de la Katyn (regiunea Kalinin), iar 7.305 au fost împușcate în alte lagăre și închisori din Ucraina Apuseană și Bielorusia Apuseană. În arhiva K.G.B., se păstrau, la acea dată, 21.857 de soare ale celor executați.

„Pentru organele sovietice – scria A. N. Șelepin – toate aceste dosare nu reprezintă niciun interes operativ și nici nu au o valoare istorică. E puțin probabil ca ele să prezinte un interes real pentru prietenii noștri polonezi.

Dimpotrivă, orice întâmplare neprevăzută poate duce la deconspirarea operației, cu urmări nedorite pentru statul nostru.

Cu atât mai mult, cu cât, în ceea ce îi privește pe cei împușcați în pădurea de la Katyn, există o versiune oficială, confirmată de cercetarea efectuată la inițiativa organelor sovietice, în anul 1944, de comisia denumită «Comisia specială pentru stabilirea și cercetarea împuscării de către cotropitorii germano-fasciști în pădurea de la Katyn a ofițerilor plonezi, prizonieri de război »”.

 

Oportună distrugerea tuturor dosarelor

 

„Potrivit concluziilor acestei comisii, se consideră că toți polonezii lichidați acolo au fost anihilați de ocupanții germani. Materialele cercetării din această perioadă au fost pe larg prezentate în presa sovietică și de peste hotare. Concluziile comisiei au intrat în conștiința opiniei publice internaționale„. „Pornind de la cele expuse, se consideră oportună distrugerea tuturor dosarelor de evidență ale persoanele împușcate în 1940, în cadrul operației menționate mai sus”.

Nota lui A. N. Șelepin menționa și posibilitatea păstrării numai a protocoalelor de ședință ale „troicii N.K.V.D.”, care a pronunțat condamnările la moarte (precizăm că era vorba de o procedură expeditivă, fără audierea inculpatului, fără prezentarea învinuirilor aduse și fără comunicarea sentineței) și a documentelor de aducere la îndeplinirea sentinței. Documentele privind masacrarea prizonierilor și deținuților polonezi au fost publicate de istoricul M.I. Semiriaga în revista „Voprosî istorii”[1].

Nu cunoaștem care a fost decizia conducerii sovietice în privința distrugerii dosarelor victimelor masacrului ordonat de Stalin.

Știm însă că numărul celor executați – potrivit datelor furnizate de A. N. Șelepin – a fost de 21.857 de persoane. Documentele sovietice, menționate mai sus, dezvăluie bestialitatea regimului bolșevic, întemeiat de Lenin și Stalin, un regim care a făcut din crimă un instrument de guvernare.

Reamintim că, la apogeul Marii Terori (august 1937 – noiembrie 1938 ), în U.R.S.S. au avut loc 1.600 de execuții zilnic. Cine vede documentul redactat de Beria si semnat de membrii Biroului Politic, primul fiind Stalin, înțelege imediat natura criminală a regimului instaurat de Revoluția din Octombrie.

Ipocrizia aliaților democrați

Cu acest regim odios s-au aliat Marea Britanie și S.U.A., în anii celul de-Al Doilea Război Mondial, pentru a apăra… libertatea și democrația!?! Nici Churchill, nici Roosevelt nu erau atât de ignoranți încât să nu știe ceea ce se întâmplă în interiorul Imperiului bolșevic.

Cercetătorul britanic Laurence Rees a scris o carte admirabilă (păcat că nu există și o traducere în limba română!), care înfățișează ipocrizia Londrei și Washington-ului, dispuse să recurgă la cele mai cinice procedee pentru a închide ochii în fața crimelor sovietice și a menține bunele raporturi cu „Uncle Joe” (Stalin), fără a cărui alianță știau că nu îl pot înfrânge pe Hitler.

Cartea lui Laurence Rees – „World War II. Behind Closed Doors.Stalin, the Nazis and the West” (New York, Pantheon Book, 2008) – consacră numeroase pagini masacrului de la Katyn și reacției anglo-americane față de acestă crimă de război. Din datele și informațiile oferite de autor spicuim doar câteva.

Astfel, la 24 mai 1943, Sir Owen O’Malley, ambasadorul britanic pe lângă guvernul polonez în exil, a întocmit un amplu raport asupra descoperirilor făcute de germani, în pădurea de a Katyn.

Diplomatul britanic prezenta elementele care indicau culpabilitatea sovieticilor, se declara „înclinat” să creadă în vinovăția acestora – deși, cum remarcă Laurence Rees, considerațiile sale din raport atestau limpede ca autori ai masacrului pe sovietici – pentru ca, în final, să pledeze pentru continuarea bunelor relații cu U.R.S.S. și descurajarea polonezilor de la o reacție publică de proporții.

1944 – adevărul nemulțumește

Churchill, Eden și înalții demnitari ai Foreign Office-ului au fost nemulțumiți de raportul lui O’Malley, care arătase că, după indiciile existente, la Katyn, sovieticii făptuiseră o crimă de război. La 11 februarie 1944, O’Malley a redactat un nou raport, de astă dată despre versiunea comisiei sovietice, care anchetase cazul Katyn.

Din nou, diplomatul britanic a conchis asupra responsabilității sovietice, pe care comisia de la Moscova încerca sa o ascundă, atribuind masacrul germanilor. Concluzia lui se înscria însă în spiritul diplomației britanice:

„Să ne gândim întotdeauna la aceste lucruri, dar să nu vorbim niciodată despre ele”. Roosevelt a fost și mai răspicat.

Când un amic al său, George Howard Earle III, i-a prezentat, în urma unei atente anchete întreprinse de el, dovezile irefutabile ale crimei sovietice, președintele american, hotărât să rămână aliatul lui Stalin, i-a replicat că totul era „propagandă germană și complot german”.

Spre onoarea sa, George Howard Earle III nu a cedat:

„Domnule președinte, cred că dovezile sunt copleșitoare”. Pentru cine voia să le vadă, adăugăm noi. De curând, a apărut o carte a lui Danilo Zolo, cu titlul semnificativ, „La justice des vainqueurs. De Nuremberg à Bagdad” „Justiția învingătorilor.

De la Nürnberg la Bagdad”[2] (în limba franceză, Arles, 2009), prezentată de Caroline Fleuriot, sub titlul „Progresul dreptului și impunitatea învingătorilor”[3]. Cartea ilustrează perfect formula lui Brennus, conducătorul gallilor: „Vai de cei învinși!”.

Dacă ni se îngăduie paradoxul, vom spune că este un haz tragic faptul că la Nürnberg criminalii de război naziști au avut printre judecătorii lor pe criminalii de război sovietici, secondați de complicii lor – prin tăcere – anglo-americani.

Așa se scrie istoria. Din păcate![4]

 

 

1] M.I. Semiriaga în revista „Voprosî istorii No. 1, 1993, p.17-22.
[2] Danilo Zolo, „La justice des vainqueurs. De Nuremberg à Bagdad”, Arles, 2009
[3] Caroline Fleuriot, sub titlul „Progresul dreptului și impunitatea învingătorilor”„Le Monde dimplomatique”, No. 673, aprilie 2010, p. 24.
[4] Revista Istorie şi Civilizaţie, nr.8/2010, pag 4-5.

 

Acad. Florin Constantiniu (+)

http://www.art-emis.ro/istorie/3058-la-nurnberg-criminalii-nazisti-au-fost-judecati-de-criminalii-sovietici-secondati-de-complicii-lor-anglo-americani.html

17/08/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O selecție de citate cu o valoare extraordinară pentru istoria și identitatea noastră

 

Imagini pentru nu ne furaţi istoria photos

 

 

Tot mai multe dovezi scot în evidență adevăruri pe care anti-românii nu au cum să le mai ascundă şi cu toate acestea, laboratoarele de propagandă antiromânească încă mai aruncă cu noroi, încercând cu încăpăţânare să ne măsluiască trecutul.

Promovarea în rândurile publicului larg a adevăratei noastre istorii, este o datorie sfântă pentru toţi intelectualii români.

În cele ce urmează, să luăm aminte la următoarea selecție de citate cu o valoare extraordinară pentru istoria și identitatea noastră, adunate de pasionatul cercetător Marius Fincă:

1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”

2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.

3. Homer: „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”

4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit.

Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vinde la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului.

Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”. Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!

5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”

6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”

7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani).

8. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.

9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A.-Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra a ceea ce am numitVechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”

10. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”

11. Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”

12. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”.

13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”

14. William Schiller – arheolog american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.

15. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.

16. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”.

17. Universitatea din Cambridge: – În mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav;
– VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.

18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”.

19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.

20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”.

21. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa…fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”.

22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.

23. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.

24. Bocignolli (1524): „Rumunii despre care am spus că sunt daci”.

25. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.

26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.

27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.

28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.

29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”.

30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.

31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.

32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.

33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.

34. Daniel Ruzo (1968): „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.

35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): „Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”

36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”

37. Paul Mac Kendrick: „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”. „Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” „Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali).

38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995): „Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.

39. Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman.

40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”.

41. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: „Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.

42. Clement Alexandrinul (Stromatele): „În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”.

43. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): „Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.

44. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”.

45. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): „… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunarea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.

46. Jean Laumonier (în cartea „La nationalite francaise”, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”.

47. Andre le Fevre (în lucrarea „Les races et les langues”, Paris 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia pâna în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi… populaţii care vorbeau dialecte indo-europene”.

48. Împăratul Iosif al II-lea: „Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…”

 

 

http://www.worldwideromania.com/2016/01/31/istoria_oficiala_a_romaniei_demolata_de_cercetatorii_si_ganditorii_din_afara_tarii/

17/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: