CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Evoluţia miscării pentru „drepturile civile” ale homosexualilor.VIDEO

 

 

Asasinii viitorului 

Imediat după capitularea Germaniei și încheierea marii conflagrații mondiale, mici grupuri de homosexuali au început să se organizeze pe tot cuprinsul Statelor Unite, cu precădere în nord, ca și în vestul Europei, cu precădere în Germania, Franța, Olanda, Marea Britanie și în țările scandinave.

Mișcarea a debutat spre sfârșitul anilor ’40 în Danemarca și Olanda, imediat ce legile contra sodomiei au fost abolite, fenomen ce se va repeta identic pe tot cuprinsul Europei de vest.

Alt aspect caracteristic al acestei perioade este că promotorii mișcării au fost homosexualii, de altfel, grupul cu cea mai mare pondere numerică și cel mai radical din cadrul acestei categorii de persoane ce azi se auto-intitulează LGBTQ.

Demn de remarcat este și faptul că această mișcare s-a autointitulat la început homofilă și nu homosexuală cum era de fapt, încercând să mascheze preferințele preponderent sexuale prin cele sentimentale.(https://prezi.com/haa1pxdmptue/primele-miscari-de-protest/).

  

În seara de 27 iunie, poliţia a efectuat un raid asupra clubului gay Stonewall Inn, din Greenwich Village, poliţiştii arestând şi agresând diverşi clienţi al barului.

Acest raid a produs o revoltă din partea clienţilor, care pentru prima dată au rezistat arestul.

În cursul nopţii de 27-28 iunie, peste 2000 de persoane LGBT (lesbiene, gay, bisexuale şi transgen) şi suporterii lor s-au revoltat în stradă împotriva aproximativ 400 de poliţişti.

În următorile nopţi, răscoala a continuat, cu sute de persoane gay, lesbiene, bisexuale şi transgen revoltându-se împotriva discriminării din partea poliţiei şi incriminarea homosexualităţii.

La o săptămână mai tarziu, Răscoala Stonewall a cauzat la un marş de protest al comunităţilor homosexuale de pe teritoriul Americii.

A fost primul marş al comunităţii gay americane în care aceştia au cerut dezincriminarea homosexualităţii şi acordarea de drepturi egale cu ale celorlalţi cetăţeni.

În acelaşi timp, zeci de mii de homosexuali au îmbrăţişat afirmarea identităţii gay – coming out of the closet – în faţa prietenilor, familiei şi a lumii întregi ca pe o strategie politică şi privată de emancipare.

Perioada aceasta reprezintă atât începutul ideologiei liberale a drepturilor egale pentru minoritatea LGBT, adoptată de majoritatea organizaţiilor gay înfiinţate în anii ’70 şi ’80 (Lambda Legal, Human Rights Campaign, Lesbian and Gay Task Force, GLAD, GLAAD, etc.)

Revolta de la Stonewall (în engleză: Stonewall riots) se referă aşadar la începuturile  miscarii pentru „drepturile civile” ale homosexualilor, şi aici putem include toate cele patru categorii de persoane cu comportament sexual deviant, respectiv lesbiene, gay, bisexuali si transsexuali (LGBT).

Se impun acum câteva precizări privind aceste comportamente sexuale anormale. Sexualitatea fiind o componentă esentială a comportamentului uman, este de presupus că astfel de manifestări deviante să fi existat de când lumea.

De-a lungul întregii istorii a civilizatiei, aceste perversiuni sexuale au avut o răspândire mai mult sau mai putin redusă, în functie de pozitia autoritătilor civile sau religioase faţă de acestea, mergând de la încurajare oficială, până la condamnare drastică. Vom discuta mai pe larg toate aceste aspecte în capitolele următoare.

Pe moment, facem precizarea că pe întreg teritoriul SUA, până în 1962, sodomia, respectiv contactul sexual între persoane de acelasi sex, era considerată un act de o gravitate exceptională, o felonie (felony = serious crime). Abia în anul 2003, Curtea Supremă a SUA a declarat ca fiind neconstitutionale legile privind sodomia în ultimele 14 state americane ce nu aboliseră aceste legi.

Este vorba despre pachete de legi ce incriminau nu numai sodomia, dar si altfel de comportamente sexuale deviante, inclusiv între persoane de sex diferit.

Nu întâmplător aceste 14 state erau exact statele confederate din sud, din timpul războiului de secesiune. Legi similare existau în majoritatea statelor europene, ele fiind abolite în unele tări mai devreme (Danemarca – 1933, Elveţia – 1942, Suedia – 1944) sau mai târziu (România – 1996), existând si tări în care aceste perversiuni sexuale nu au fost niciodată incriminate, precum Polonia.

Asta nu este o dovadă de liberalism, asa cum sustin azi anumiti activisti homosexuali, ci pur si simplu că în tările respective, aceste manifestări fiind extrem de rare, s-a considerat că nu este necesar să facă obiectul unei legi restrictive.

Desigur că este si o dovadă de liberalism în ceea ce priveste legislatia, dar asta vine mai apoi, să nu uităm că Polonia este o ţară catolică, cu un popor extrem de credincios si de fidel valorilor si moralei traditionale crestine, biserica fiind extrem de influentă, astfel de exotisme de ordin sexual fiind respinse în mod categoric.

Ceea ce este însă cert, este că vechiul continent în totalitate, a întâmpinat noul secol si mileniu cu toate legile ce condamnau sodomia abolite, pe întreg teritoriul său, inclusiv Rusia. Dacă a fost bine sau a fost rău, vom vedea mai apoi, atunci când vom discuta mai în amănunt această adevărată ofensivă homosexuală asupra culturii si moralei traditionale. Pe moment, vom discuta despre SUA, în contextul miscării pentru drepturile civile ale homosexualilor în perioada 1945- 1967.Imediat după capitularea Germaniei si încheierea marii conflagratii mondiale, pe când ambele tabere, atât învingători cât si învinsi, îsi lingeau rănile, mici grupuri de homosexuali au început să se organizeze pe tot cuprinsul Statelor Unite, cu precădere în nord, ca si pe teritoriul bătrânului continent, cu precădere în Germania, Franta, Olanda, Marea Britanie si tările scandinave.

Miscarea a debutat spre sfârsitul anilor ’40 în Danemarca si Olanda, imediat ce legile contra sodomiei au fost abolite, fenomen ce se va repeta identic pe tot cuprinsul Europei de vest. Alt aspect caracteristic al acestei perioade este că promotorii miscării au fost homosexualii, de altfel, grupul cu cea mai mare pondere numerică si cel mai radical din cadrul acestei categorii de persoane ce azi se auto-intitulează LGBT.

Vom vedea mai târziu că nici aceste abrevieri nu sunt chiar asa de nevinovate pe cât ar părea la prima vedere. În aceeasi ordine de idei, demn de remarcat este si faptul că această miscare s-a auto-intitulat homofilă si nu homosexuală cum era de fapt, încercând să mascheze prin redenumire preferintele preponderent sexuale cu cele sentimentale, procedeu tipic pentru modul dânsilor de a actiona, una din armele principale din arsenalul corectitudinii politice.

Pentru că toate studiile serioase arată că în marea lor majoritate, homosexualii consideră sexul un scop în sine, complet detasat de componenta afectivă, care cel mai adesea este nulă sau pe aproape, dacă nu chiar nedorită. Termenul exact ce caracterizează acest comportament este cel de promiscuitate, oricât ar dori dânsii să ne convingă de contrariul.

Practic, această miscare a constat în diverse forme de organizare în cluburi, asociatii si alte asemenea, editarea de reviste si alte mijloace propagandistice, înfiintarea de localuri specifice, în paralel cu comunicate, conferinte, marsuri si demonstratii pentru a iesi la suprafată si pentru a-si cere drepturile.

Toate acestea evident, doar în tările în care homosexualitatea era dezincriminată deja. În rest, tinând cont că doar actul sexual în sine între persoane de acelasi sex era aspru condamnat, fiind totodată extrem de greu de probat, pe principiul că homosexualitatea există dar nu poate fi dovedită, activistii miscării s-au rezumat doar la organizare si editarea de reviste. Astfel că, pe la începutul anilor ’50 a apărut si prima organizaţie homosexuală înregistrată legal în Statele Unite, ONE, Inc., finantată de către un bogat om de afaceri transsexual, Reed Erickson.

Organizatia era cu precădere orientată spre obtinerea de recunoaştere publică a transsexualilor si travestitilor care, asa cum vom vedea mai apoi, sunt categorii cu totul aparte, spre deosebire de homosexuali, lesbiene si bisexuali. De altfel, activistii homosexuali radicali de mai târziu vor acuza aceste miscări de asimilationism.

Scopul tuturor rămânea însă acelasi : recunoastere oficială drept minoritate sexuală si exercitarea de presiuni asupra factorilor de decizie politică pentru obtinerea de drepturi civile. Un alt aspect demn de remarcat este că toate marsurile, demonstratiile, mitingurile din această perioadă (1945-1965) au fost pasnice, desfăsurându-se fără incidente.

Din punct de vedere istoric, un mars gay prin faţa Independence Hall în Philadelphia, este considerat ca debutul oficial al miscării pentru drepturile civile ale homosexualilor. Nu am găsit alte informatii despre acest mars si nici imagini, aşa că mentionez acest eveniment cu rezerve, dat fiindcă azi asistăm la crearea unei adevărate mitologii în domeniu.

Un alt eveniment semnificativ, cert de această dată, a avut loc în 1966, când la Universitatea Columbia, un adevărat centru spiritual al acestor miscări revolutionare, dacă e să ne amintim cum aceasta a acordat sprijin neconditionat gânditorilor Scolii de la Frankfurt atunci când au transplantat Institutul de Studii Sociale pe pământ american, un anume Robert A. Martin, activist bisexual, a înfiintat Liga Homofilă (sic !) a studentilor de la Universitatea Columbia, ligă recunoscută oficial de către conducerea institutiei. Această ligă este mentionată peste tot în lucrările hagiografice homosexuale drept prima organizatie a studentilor gay.

Să facem acum observatia că totul s-a petrecut în mod gradat, printr-o politică a pasilor mărunti (mărunti si desi), exact cum procedează si azi – la început au fost băgati la înaintare transsexualii si travestitii, care cel mult puteau fi condamnati pentru scandal public, apoi bisexualii, să pregătească terenul ca să zic asa, să fezandeze opinia publică care va să zică, pentru ca mai apoi, asa cum vom vedea în continuare, să cedeze stafeta activistilor radicali homosexuali.

Dacă miscările homofile din perioada 1945-1965 au fost pasnice, fiind considerate de către activistii homosexuali drept conservatoare si urmărind acceptarea de către societate a modului lor de viată, marea majoritate a opiniei publice americane a considerat cererile lor drept inacceptabile, dovadă că relatiile homosexuale au fost legalizate pe tot teritoriul SUA abia în 2003, la aproape un deceniu de ultimele tări din Europa ce au acceptat să dezincrimineze relatiile sexuale între persoane de acelasi sex, astfel că în perioada următoare protestele vor fi însotite sistematic de violente.

Bine-înteles că nici căile legale nu au fost abandonate, exact ca în cazul luptei pentru drepturile civile ale populatiei de culoare, avocatii organizatiilor de homosexuali ducând o luptă crâncenă cu autoritătile. Este clar că acestea, dat fiindcă erau înarmate cu legi aspre privind contactele sexuale homosexuale, îi persecutau si îi hărtuiau în toate modurile posibile, adesea ilegal sau la limita legii, pe toti cei bănuiti sau afisati ca homosexuali.

Nu numai politia, dar si autoritătile civile, de multe ori din exces de zel sau din bigotism, de data aceasta real, prin dispozitii aberante, nu au făcut decât să dea apă la moară activistilor homosexuali. Bunăoară, în NY era în vigoare o dispozitie, emanată de la New York State Liquor Authority, care interzicea barurilor să servească homosexuali.

Întrebarea pe care o pun este cum anume îi identificau? aveau homosexualii cumva o legitimatie, un ecuson? Nu vorbesc de cei travestiti, îmbrăcati si machiati ca femeile, care orisicât, provocau scandal public, ca atare puteau fi poftiti afară din local – ci de restul. În consecintă, majoritatea homosexualilor, reali sau bănuiti, pentru a bea ceva, erau nevoiti să apeleze la barurile clandestine ale Mafiei sau să se ia la trântă cu autoritătile.

Miscările de protest, timide la început, vor deveni tot mai violente spre sfârsitul anilor ’60, pe măsură ce conducătorii miscării vor întelege că este mai avantajos să se integreze în miscarea pentru drepturile civile ale negrilor, pentru a câstiga în fortă si credibilitate.

Nu este de mirare deci, că acesta a fost încă un motiv ca evreii americani să le acorde sprijinul total dezinteresat, asa cum am văzut deja. În ciuda persecutiilor politiei, miscarea a continuat să se dezvolte, dezvoltând o adevărată sub-cultură homosexuală, concretizată în publicatii, cărti, dar si un centru (cultural?) comunitar.

Exemplul si succesele obtinute de homosexualii din NY s-a extins încet-încet înspre coasta de vest, astfel că în noaptea de Anul Nou 1967, orasul Los Angeles va asista la prima miscare gay mai serioasă. În acea noapte, mai multi politisti în civil au descins în taverna Pisica Neagră (sic !), local frecventat de homosexuali. Pe la miezul noptii, în momentul în care mai multi clienti se îmbrătisau pentru a sărbători sosirea noului an, politistii au început să bată clientii din local si pe cei trei barmani, arestând apoi 16 din ei.

Toate acestea au cauzat o revoltă ce a antrenat si alte persoane ce sărbătoreau revelionul la localuri din imediata vecinătate, în final strângându-se cca. 200 de protestatari. Pentru ca protestul acestora să nu degenereze în alte acte de violentă, a fost adusă o echipă suplimentară de politisti înarmati, care au calmat spiritele prea încinse.

În urma acestui incident, a apărut pentru prima dată publicatia The Advocate, care va deveni principala tribună a homosexualilor din America. În anul 1969, altă revoltă serioasă va izbucni în NY, în cartierul Greenwich Village, spre sfârsitul lunii iunie 1969, revoltă ce se va numi mai apoi Revolta din Stonewall (Stonewall Riot). Scenariul a fost identic cu cel din LA, raiduri repetate ale politiei, urmate de revolte si confruntări violente cu fortele de ordine.

Pentru prima dată a apărut sloganul „Gay power”. Demn de mentionat este că la protestele homosexualilor s-au raliat si alte miscări de stânga ce militau pentru drepturile negrilor si contra războiului din Vietnam. Activistii homosexuali de azi, dorind să creeze o mitologie si o istorie a luptei pentru drepturile homosexualilor, care să justifice cumva prin continuitate actiunile lor actuale, afirmă că toate aceste miscări de protest ar avea drept cauză abuzurile poliţiei.

Astăzi, la peste patru zeci de ani de la acele evenimente, istorici seriosi ce au cercetat arhivele politiei, au demonstrat că acele localuri patronate de Mafie nu aveau licentă, în plus patronii erau proxeneti ce furnizau pederastilor copii care se prostituau si care făceau în plus si trafic de droguri.

Imaginile din epocă surprind printre protestatari, drogati, travestiti, prostituate si boschetari, un mare număr de copii si adolescenti cu figura efeminată,„carne proaspătă” ce se vindea în barurile din zonă.

Un anume Robin Lloyd afirmă că numărul „băietior” care se prostituau pe atunci în Times Square era de cinci ori mai mare decât numărul prostituatelor, acestia erau cei vizati în primul rând de raidurile politiei, nu homosexualii si nici consumul ilegal de băuturi alcoolice din barurile Mafiei. (vezi ROBIN LLOYD, For Money or Love: Boy Prostitution in America – 1976)Astăzi, cum spuneam, asistăm la crearea unei adevărate mitologii în domeniu, prin cărti si filme ce edulcorează acele evenimente, pe care activistii homosexuali le consideră o adevărată piatră de hotar în istoria miscării pentru drepturile civile ale homosexualilor.

Imagine similară

S-a ridicat chiar şi un monument în amintirea aşa-zisei Revolte din Stonewall.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2014/08/page/2/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolta_de_la_Stonewall

08/08/2018 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , | Un comentariu

Asasinii viitorului. Familia tradiţională asaltată de propaganda homosexuală. VIDEO

Familie de homosexuali
 

În imagine, „familie” de homosexuali, împreună cu cei doi copii adoptaţi. După cât se vede, din moment ce homosexualitatea este un comportament sexual asumat, îndoctrinarea trebuie începută cu „cei sapte ani de acasă”.

Un filmulet pe youtube vorbeşte despre educatia copiilor în scolile americane.

O scoală publică din NY, la clasa a 3-a, învătătorul îi întreabă pe copii dacă au sărbătorit ziua mamei. Toti copiii ridică mâna.

Este chemată o elevă dintr-una din celelalte clase pentru a citi o compunere pe care a scris-o pentru a participa la concursul dedicat acestei zile.

Învătătorul le explică copiilor că fetiţa a fost invitată în mod special, datorită faptului că si situatia ei este mai specială.

În continuare, fetita începe să-şi citească lucrarea  :

„Mamele mele înseamnă atât de mult pentru mine, să ai două mame este destul de plăcut, chiar mai mult: este foarte plăcut, nici nu vă puteti imagina. Desi să ai două mame reprezintă o problemă pentru altii, respect acest lucru si nu pot să fac nimic în acest sens. Totusi în ciuda părerii acestora, eu totusi cred că ei gândesc stupid.

Ce vă povestesc acum s-a petrecut cu un băiat din clasa mea: el nu a putut să vină acasă la mine pentru că părintii mei sunt de acelasi sex; am sunat acasă la ei, iar mama lui m-a întrebat dacă am citit Biblia si atunci le-am luat partea mamelor mele si în sinea mea stiam că multi dintre copiii din clasă mă sustineau în această situatie, interesându-se cum mă simt.

Mă simt mândră de mamele mele si îmi face plăcere să iau parte la marsul anual al homosexualilor, la care particip alături de mamele mele în fiecare an.”

Învătătorul laudă eleva si remarcă încă o dată compunerea acesteia, îndemnându-i pe copii să aplaude. Copiii răspund pozitiv, sustinând atitudinea fetitei de a lua partea ”părintilor ei”, fără a tine cont de ceea ce cred ceilalti.

Edificator, nu? Cu astfel de exemple concepute în laboratoarele propagandei homosexuale, în modul cel mai perfid cu putintă, se spală creierul copiilor cu diversitate, tolerantă si multiculturalism.

După cum se vede, fetita îsi apără părintii – cele două mame care, de voie-de nevoie, îi sunt părinti. Până aici totul e perfect normal, nimeni nu are nimic de obiectat, numai că ceea ce nu ni se spune este dacă acest lucru este moral, dacă este etic sau este folositor societătii.

Aici este cheia problemei.

În compunerea sa, fetiţa preciza că există persoane care nu acceptă acest stil de viaţă, el fiind contrar preceptelor biblice.

Compunerea sa este menită să abată atentia de la aceste aspecte, concentrându-se asupra relatiilor dintre ea si cele două mame, exact cum precizau cele două documente programatice despre care am vorbit mai înainte.

Ca si în cazul homosexualilor, desi cele două mame se bucură de toate drepturile, inclusiv acela de a adopta sau de a creste un copil, fetita doreste ca stilul de viată al celor două mame ale sale să fie acceptat de societate, ba chiar să fie considerat unul normal.

Inutil să mai discutăm despre rolul tatălui, despre rolul social al lui în familie si în educatia copilului.

Sigur, nimeni nu a întrebat-o despre lipsa tatălui, si probabil nici nu avea de unde să stie ce înseamnă un tată, ideea care se desprinde din lucrarea sa, este că desi mamele sale sunt bune si iubitoare, mai există oameni care nu pot înţelege acest lucru. Cum spuneam, aici este cheia problemei.

Ce fac cele două mame în dormitor este strict treaba lor, cum se masturbează reciproc sau cum practică cunilingusul sau analingusul, nu ne interesează. Nimeni nu mă poate obliga însă să accept stilul lor de viată ca ceva normal si benefic pentru societate, ca ceva moral si etic.

Iar libertatea cuvântului ne permite (încă)să strigăm acest lucru sus si tare.

Cel putin deocamdată…

***

Cadrele didactice din Marea Britanie vor trebui să se implice într-o campanie de eliminare a atitudinilor homofobe ale copiilor, conform ultimelor directive concepute de către grupul Stonewall pe baza directivelor UNESCO.

Copiii foarte mici, în vârstă de peste patru ani, vor trebui familiarizati cu ideea că există si cupluri de acelasi sex. Sunt urmate de fapt directivele OMS despre care am mai vorbit, organizatiile de homosexuali preluând aceste directive pentru a le integra într-un program coerent de îndoctrinare fortată.

Termenii de mamă si tată vor fi înlocuiti cu termenul generic de părinti, urmând ca aceeasi modificare să fie operată în actele de stare civilă si de identitate. De asemenea se va interzice folosirea termenilor de mamă si tată în corespondenta oficială.

(De curând, aceleasi directive au fost adoptate si de către guvernul socialist din Franta, stârnind furia „conservatorilor”, de fapt a marii majorităti a francezilor.)

În momentul în care se va discuta despre căsătorie, profesorii vor trebui să mentioneze si căsătoria între persoanele de acelasi sex si să explice copiilor modelele diferite de familie si dreptul homosexualilor de a adopta copii. De asemenea, trebuie date exemple de profesori sau părinti homosexuali, ca si exemple de homosexuali celebri. De asemenea, se va interzice cu desăvârsire folosirea termenului de ”homosexual”, considerat injurios şi homofob.

Da, după cât se vede, s-a ajuns deja la dictatura asupra limbajului. Am afirmat anterior că nimeni nu mă poate împiedica să afirm că acest stil de viată este imoral si dăunător pentru societate.

Se pare că m-am înşelat. Dânşii nu vor numai să nu mai fac astfel de afirmatii, pe care le consideră hate speech, ci doresc ca nici măcar să nu mai gândesc asa ceva.

De la dictatura asupra limbajului, s-a ajuns la dictatura asupra gândirii, si implicit, asupra individului. Sigur, cum spuneam, caracterul injurios al unui cuvânt este dat de context, astfel că în câtiva ani poate, termenul gay va deveni injurios, iar cel de homosexual va deveni neutru.

S-ar putea spune din nou că sunt doar nişte exagerări. Nu, categoric nu. În Marea Britanie asistăm deja la terorism asupra individului.

Pentru că este clar, asistăm la o dictatură homosexuală prin îndoctrinarea fortată a tinerei generatii, dublată de un terorism al statului exercitat asupra oponentilor reali sau posibili.

Nu numai atât, dar teroarea devine pe zi ce trece mai concretă, mai palpabilă, si a ajuns să afecteze si copiii.

Bunăoară, acelasi Daily Mail, vorbeste despre un incident din data de 26 septembrie 2013, căruia i-a căzut victimă o elevă în vârstă de 14 ani, Codie Stott. (articolul Schoolgirl arrested for refusing to study with non-English pupils, Daily Mail, 12 oct. 2006).

Aflată în acea zi la scoală, a fost repartizată de profesoară, în vederea realizării unei lucrări, într-un grup de eleve asiatice, din care numai una cunostea limba engleză.

Fiindu-i imposibil să se înteleagă cu colegele ei, a cerut profesoarei să o transfere în altă grupă. Profesoara a făcut o criză de isterie, a început să urle si să tipe, acuzând-o de rasism, după care a anuntat politia.

După câteva zile a fost ridicată si dusă la sectia de politie unde a fost amprentată, fotografiată, interogată si apoi încarcerată într-o celulă timp de 3 ore si jumătate, fiind ulterior eliberată fără vreo explicatie.

Astfel de incidente sunt relatate aproape zilnic în presa britanică. Mult mai grav este faptul că se procedează precum în perioada cea mai neagră a comunismului, prin denunturi si divulgarea unor conversatii private.

Imagini pentru propaganda homosexuală

Foto: Un protest al homosexualilor

 

Se urmăreste astfel a teroriza pe cei bănuiti a gândi altfel decât în tiparele stabilite de ideologia oficială.

Dau un singur exemplu, al sorei de caritate Caroline Petrie, care în decembrie 2013, în spitalul din Winscombe, Somerset, a întrebat o pacientă pe moarte dacă doreste să se roage pentru ea.

Denuntată superiorului, a fost dată afară deoarece “nu a demonstrat un angajament personal si profesional fată de egalitate si diversitate”, probabil că rugându-se, ofensa pe pacientii musulmani si budisti, cine mai stie? Cazul este relatat în The Telegraph.

În urma articolelor din presă a fost reprimită. Interesante si cele 70 de comentarii ce însotesc articolul, care vorbesc despre Dumnezeu, milă crestină, mântuire, etc…, ceea ce mă face să sper că Marea Britanie mai are totusi o sansă.

Din păcate, este doar o fărâmă de sperantă, atâta vreme cât autoritătile au interzis traditionala urare “Merry Christmas”, înlocuită oficial cu formula “Season Greetings”, iar crestinilor li s-a interzis să poarte la vedere în spaţii publice “insemne religioase”, precum o banală cruciulită la gât, pentru a nu ofensa chipurile pe cei de altă religie.

Sunt notorii cazurile Nadiei Eweida de la British Airways si al asistentei medicale Shirley Chaplin, cazuri ce au ajuns până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Ca o chestiune anecdotică si nu prea, să mentionăm că singurul caz în care s-a mai înregistrat o interzicere legală a portului crucii este în fosta Republică Populară Socialistă Albania.

Cu toată această persecutie teroristă a autoritătilor, Lord Carey, Arhiepiscopul de Canterbury, a făcut apel către toti crestinii să poarte permanent o cruce la gât.

Evident că toate aceste măsuri aberante sunt motivate de grija pentru “siguranta cetăteanului”, asa cum au fost cartoanele distribuite gratuit cetătenilor, inscriptionate cu un text ce preciza că grupurile de colindători de Crăciun nu sunt binevenite, pentru a nu deranja vecinii chipurile, dar si pentru că eventualii infractori ar putea spiona casa cu această ocazie, informatie preluată din articolul Scrooge police ‘ban’ Christmas carol singers because of stranger dangers, Daily Mail, 12 nov. 2009.

***

Carrie Prejean (Miss California), în vârstă de 21 de ani, a reusit să-l enerveze pe un membru al juriului Miss USA si pe unii spectatori după ce a avut “obrăznicia” să declare că nu este de acord cu mariajul între persoane de acelasi sex.

Prejean a fost întrebată în timpul competitiei care s-a tinut duminica la Las Vegas, ce crede despre legalizarea “căsătoriilor” între persoane de acelasi sex.

“E foarte bine că americanii pot alege, să voteze pentru sau împotriva legalizării acestor mariaje. Totusi, eu cred că un mariaj trebuie să aibă loc între un barbat si o femeie. Asa am fost crescută si asa cred că trebuie să fie” , a declarat tânăra de 21 de ani.

Răspunsul tinerei californiene nu numai că i-a adus oprobiul unor spectatori din sală, si a costat-o chiar titlul de Miss SUA, afirma presa internatională. Aceasta, întrucât întrebarea i-a fost adresata chiar de Perez Hilton, membru al juriului, homosexual si blogger foarte popular în SUA.

Enervat de tupeul “homofobei”, Hilton a înjurat-o in culise, făcând-o în public “proastă nenorocită” si afirmând că are “jumătate de creier”, scrie cotidianul britanic Daily Mail.

***

Într-o ceartă în curtea scolii, un copil de 11 ani i-a spus altuia de 10 ani că este “sconcs”. Cel de 10 ani i-a răspuns zicându-i “bin Laden”, suficient pentru a fi arestat si trimis în fata unui judecător, care însă a spus că este un non-sens începerea urmăririi penală împotriva unui copil din motive de corectitudine politică, adăugând că există infractiuni majore în societate pentru care politia nu se deranjează atâta.

Începând cu 2009, parintii crestini şi musulmani au fost amenintati cu urmărirea penală în cazul în care au obiectii fată de lectiile în care se promovează căsătoria între homosexuali sau adoptia de copii de către acestia.

În ultimele luni au fost nenumărate cazurile de oameni ce si-au pierdut locurile de muncă din scoli, spitale sau alte institutii din motive religioase.

***

Activismul extremistilor homosexuali nu cunoaste limite. Ultima lor actiune în acest sens: crearea unui “delict de provocare la ură homofobă”.

 

 

 

Imagini pentru homosexuali photos

Revista Libération publica în data de 3 decembrie 1999 un asa-zis “Manifest pentru o strategie împotriva homofobiei”, afirmând în mod transant :

“Acolo unde Statul face uz de forta sa simbolică pentru a trasa granite a ceea ce nu poate fi scuzat pentru cei care tin discursuri pline de ură împotriva străinilor sau evreilor, jurisprudenta pare sa dea dreptate acelora care îi trimit pe homosexuali pe rug”.

Bătălia cuvintelor a fost deja câstigată, deoarece termenul de homofobie s-a impus: acest cuvânt capcană confundă (în mod voluntar) refuzul normalizării simbolice si sociale ale homosexualitătii cu animozitatea fată de persoana homosexualilor. Homofobul este fascistul de azi.

Libération, la 26 iunie 1999, într-un caiet special consacrat manifestatiei Gay Pride care se tine în ziua aceea, stabileste această apropiere ideologică:

“Homofobia, odrasla animalului imund care dă nastere regulat unor noi forme de rasism, pretinde o necesară datorie de vigilentă”.

În rândurile manifestantilor, o banderolă are înscrise aceste cuvinte: “Homofobie, ură, rasism, anti-semitism, aceeasi luptă”.

(Jean Sevillia)

Edificator, nu?

etc… etc…

 

femen

 

Asasinii viitorului 

Se tot vorbeste despre faptul că nu ar conta mediul în care trăieste copilul.

De ce atunci, se ostenesc atât de mult grupările homosexuale să ajunga în scoli? De ce vor să ajungă la manuale, la mintile copiilor, dacă totul este atât de ”natural”?

Dacă optiunile oricum există si atât, atunci tot acest efort este inutil. Nu are nici o noimă. Să nu mi se spună că pentru tolerantă se face asa ceva.

Pentru tolerantă e de ajuns să se spună copiilor să fie oameni cu oricine, chiar si cu cei care îi dusmănesc (adică ce spune Evanghelia).

Pentru tolerantă, definită în acest sens, nu e nevoie de schimbarea mintii lor, de îndoctrinarea lor cu tezele false ale propagandei homosexuale.

De ce există, în scolile americane, de pildă, presiuni fată de adolescenti pentru a se crede homosexuali?

În numele acestei adevărate „ideologii” se comit nenumărate aberatii. Care mai de care mai sinistră.

În Olanda, bunăoară, s-au deschis centre, localuri, sau ceva de genul acesta, de injectare a drogurilor “recreative” pentru toxicomani. Problema este că în realitate, acestea constituie o invitatie pentru consumul de droguri injectabile dure.

În acelasi timp, în Olanda, în cârciumi ai voie să fumezi marijuana (iarbă, în argou), dar nu tutun. Cei care consumă droguri grele, sunt „biete victime ale acestui adevărat flagel” în timp ce fumătorii de tutun sunt considerati criminali în serie.

Sunt companii care te pot concedia pentru că îti miroase haina sau gura a tutun, dar nu poate să te dea nimeni afară dacă îti miros picioarele de nu poate sta nimeni langă tine, sau dacă nu ai mai făcut un dus de o lună.

În numele acestei „corectitudini politice”, practic începem să ne îndreptăm spre o dictatură a anormalului. Dar si a imoralului, lucru care mă face să mă întreb dacă rasa umană nu e pe cale să degenereze. Dacă nu cumva acest lucru s-a realizat deja, desi procesul a început cu câteva decenii în urmă doar.

Nu avem nevoie de nici un asteroid sau cometă, tsunami sau cutremur devastator, nu avem nevoie de extraterestri violenti. O facem singuri…

Ce ar mai fi de spus. Paradoxal, dacă mai există o urmă de sperantă, ea nu poate veni decât din Rusia, prin biserica ortodoxă, dar mai ales, prin musulmani. Numărul lor în Europa Occidentală a crescut neînchipuit de mult.

Prin acceptarea imigratiei masive din tările musulmane, Europa occidentală a încercat să rezolve cumva îmbătrânirea populatiei si să compenseze lipsa mâinii de lucru slab calificate, sperând în asimilarea acestora în decurs de una-două generatii.

Numai că pe termen lung, tot acest proiect social s-a dovedit a fi falimentar. O imensă catastrofă.

Desi adeptii corectitudinii politice sustin că toate culturile, civilizatiile, orientările sexuale, sunt echivalente, realitatea, aşa cum se prezintă ea azi, este cu totul alta. Iar previziunile sunt sumbre. Nu există echivalentă între culturi si civilizatii.

Nu există decât culturi superioare si culturi inferioare. Interactiunea directă dintre acestea, respectiv încercarea celei superioare de a o asimila pe cea inferioară, nu este benefică pentru nici una din ele. Recentele evenimente din Paris, respectiv asasinatele de la “Charlie Hebdo” au dovedit cu prisosintă acest fapt.

Este clar că toate acele caricaturi de prost gust nu au fost decât pretextul rezolvării pe cale violentă a unor conflicte mult mai adânci.

Si cum numărul musulmanilor este în crestere exponentială, ne asteptăm ca să se ajungă cât de curând la “masa critică”. În acel moment va începe “bairamul”. Cineva îl asemăna cu cursa spectatorilor urmăriti de tauri, pe străzile din Pamplona.

Acum ne găsim în etapa initială în care se încearcă schimbarea sensului căsătoriei în ceva total opus. Etapa următoare, care a început deja, prin teroarea corectitudinii politice, va duce pe culmi noi persecutarea oricui va gândi si va exprima sensul original al termenului de căsătorie.

Persecutarea oricărui sens ce trimite la firescul si normalitatea naturii umane, astfel încât firescul să nu mai fie nici măcar gândit, darămite practicat.

Iar aceasta este echivalent cu un sfârsit al omenirii…

În nici un caz nu trebuie să se ajungă aici. Si nici nu cred că este posibil. Este contrar firii umane. Totul depinde de echilibrul puterii pe plan mondial.

Pe de o parte Rusia si eventual China, de cealaltă parte, Statele Unite. China, chiar dacă este neutră, la o adică, se va situa tot de partea opusă Statelor Unite.

După cum am văzut aici, în această tară, o adevărată patrie a “corectitudinii politice”, homosexualii au dobândit drepturi speciale .

 

 

Imagini pentru homosexuali photos

Odată cu acestia, au obtinut drepturi speciale toti cei asa-zisi minoritari, practic fiind vorba de grupuri sociale, nicidecum etnice, mai mult sau mai putin marginalizate, respectiv dependentii de droguri, handicapatii, bolnavii incurabili, onanistii cronici, etc…

Din această cauză, echilibrul dintre cei asa-zis normali, respectiv persoanele heterosexuale, crestini sau atei, care au o familie normală, care au un loc de muncă, etc…, si restul, respectiv toti cei aşa-zisi marginalizati, discriminati chipurile de cei normali, a fost în mod violent perturbat, afectat.

Practic, o parte din lupta pentru suprematie dintre cele două mari puteri, Rusia si SUA, s-a mutat în această zonă a corectitudinii politice care a ajuns să capete aspecte grotesti, după cum am demonstrat cu prisosintă aici. Deci totul depinde de echilibrul dintre aceste două puteri.

În fine, vom trăi si vom vedea…

 

Surse:

https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2015/04/page/3/

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/08/ziua-de-8-august-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/08/o-istorie-a-zilei-de-8-august-video-4/

 

 

 

 

08/08/2018 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: