CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În anii `50 Stalin se gândea să creze o federație statală româno-maghiară


unnamed

Surprizele istoriei: Stalin a propus în anii  `50 o federație statală româno-maghiară 

Din studiul intitulat  ”Schisma roșie. România și declanșarea conflictului sovieto-iugoslav” (Editura Compania, 2007), scris de regretatul academician Florin Constantiniu și istoriograful Adrian Pop în urma  studierii arhivelor CC ale PCR și a ”arhivei” Smolensk, preluată de la germani de către americani (copiată la College Park, Maryland) și apoi predată Federației Ruse, care acum sunt din nou ținute la secret, aflăm că, dincolo de conflictul ideologic și de putere dintre Stalin și Tito, care a izbucnit în 1948 și s-a acutizat până la moartea dictatorului sovietic, a existat şi o propunere bizară concepută de Moscova în acei ani, care poate interesa în cel mai înalt grad şi ţara noastră.  

Tito

 

Încă din 1920, cu sprijinul noului regim comunist de la Moscova, în 1920 lua naştere Federatia Comunista Balcanică, în rândurile cărei erau integrate toate partidele comuniste din sud-estul Europei.
Se dorea formarea unei uniuni socialiste intre Iugoslavia, Bulgaria, Grecia si chiar si Turcia.

Teritoriile româneşti urmau sa fie fragmentate, însuşi Stalin susţinând la un moment dat crearea unei naţiuni „dobrogene”.

Federatia Balcanica era evident şi un instrument al Uniunii Sovietice de a propaga revoluţia comunista in Balcani.

După Al Doilea Război Mondial, liderul comunist iugoslav, Iosip Broz Tito,  a intrat în conflict cu Stalin.

Dictatorul sovietic considera că numai Moscova are drept de hegemonie asupra ţărilor-satelite, însă Tito, om al Balcanilor, era de altă părere.

„Începând cu anul 1944, mişcarea de partizani a lui Tito a început să se manifeste extrem de activ în materie de politică balcanică, Iugoslavia fiind o sursă inepuizabilă de pretenţii teritoriale către toţi vecinii săi – Austria, Italia, România, Bulgaria, etc.

Mai mult decât atât, în speranţa reconstrucţiei unui stat iugoslav – pentru că foarte puţină lume mai credea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial că Iugoslavia poate fi refăcută şi că sârbii şi croaţii pot fi determinaţi să trăiască într-un stat comun – Tito a dezvoltat o veritabilă politică balcanică încercând să construiască în jurul viitorului stat iugoslav o reţea de clienţi politici care ar fi cuprins în primul rând Albania, dar nu în ultimul rând, Bulgaria şi România, la care se adăuga o ţară extrem de problematică din punct de vedere al echilibrului european şi anume Grecia – care se afla atunci în război civil între forţele regaliste pro-britanice şi forţele comuniste”, a explicat istoricul Cosmin Popa.

Regimul comunist al lui Tito  încerca să îşi asigure o substanţială lărgire a graniţelor în dauna aproape a tuturor vecinilor, inclusiv a unora, ca România, cu care popoarele iugoslave trăiseră în bună înţelegere până atunci.

Astfel, regimul titoist urmărea să anexeze Istria şi Trieste de la Italia (reuşind în cea mai mare măsură), Carintia de la Austria, Macedonia de la Bulgaria, Epirul şi Tesalia de la Grecia şi intenţiona să alipească întreaga Albanie, care urma să se contopească cu Kosovo într-o republică albaneză în cadrul noii federaţii comuniste.

Faţă de România, conducerea iugoslavă se arăta tot mai interesată de Banat, unde locuia şi o importantă minoritate sârbo-croată .

  La începutul lunii ianuarie 1945, a avut loc o vizită la Moscova a unei delegaţii oficiale iugoslave conduse de Andrija Hebrang, trimisul special al lui Tito.

 El s-a întâlnit cu Stalin la 8 ianuarie, iar stenograma discuţiei a fost descoperită în arhivele moscovite de către istoricul Şerban Voicu, originar din Caransebeş.    Hebrang a emis în numele guvernului său pretenţii la zone din Ungaria (Pécs şi Baja), Austria (Carintia), Italia (Istria cu Trieste, Pola şi Fiume).  

 În privinţa României, Hebrang a vorbit despre necesitatea de a încorpora Iugoslaviei anumite zone din regiunea Timişoara, incluzând oraşul Timişoara: „exista acolo un judeţ cu o populaţie exclusiv sârbească, în timp ce oraşul avea o populaţie preponderent germană, astfel că putea fi, de asemenea, încorporat la Iugoslavia”.

După 1945 la întâlnirile bilaterale   Tito – Stalin cu toate că  Moscova dorea să-și arate întâietatea în conducerea mişcării  comuniste mondiale, Tito se opunea vehement subordonării față de URSS.

Dincolo de conflictul ideologic și de putere dintre Stalin și Tito, care a izbucnit la sfârşitul conflagraţiei mondiale și s-a acutizat până la moartea dictatorului sovietic, Stalin era conștient că nu putea fi un radical comunist pe plan internațional, atâta vreme cât Moscova era aliată cu SUA și Marea Britanie.  

Picătura care a umplut paharul conflictului Tito – Stalin a fost propunerea mareșalului iugoslav, după o întâlnire cu liderul bulgar Dimitrov, de a face împreună o federație statală balcanică, care să cuprindă Iugoslavia, Albania, Bulgaria și Gecia,care ar fi constituit o contrapondere la Moscova.

 Numai că Stalin se înțelese cu Churchill în octombrie 1944 pe un bilețel de hârtie, ca Grecia să fie 90 la sută sub influența britanică, deci propunerea lui Tito submina angajamentele internaționale ale URSS.

stalin_tito

            Tito                                  Stalin

Bulgarul Georghi Dimitrov si Iosif Broz Tito erau de acord cu unificarea celor doua ţări intr-o republica federativa şi s-au facut chiar pasi importanti şi concesii de ambele parti, pentru a duce la bun sfârsit crearea unei federatii între cele două state. Dar scindarea dintre Tito si Stalin, din 1948, a oprit acest proces.
Dimitrov după o vizită la Moscova avea să moară subit și suspect, iar Stalin venea cu o replică tăioasă la Tito, care dorea de asemenea să anexeze pe lângă Trieste din Italia și Banatul românesc, spunându-i că astfel va intra în război cu vecinii  România, Ungaria și Albania.

Stalin a mutat sediul Cominformul (un fel de Komintern reînființat cu alt nume), recent fondat într-o localitate obscură din Polonia și care avea sediul la Belgrad, în România, la București, unde PMR era atunci un aliat fidel Moscovei.

Pentru a contrabalansa marea federație balcanică iugoslavo-bulgaro-albaneză, Stalin venea cu o propunere inedită dar fără nici o bază istorică sau etnică, şi anume formarea mai multor federații de state sub umbrela Moscovei, care aveau conflicte istorice.

În viziunea comunistă internaționalistă nivelatoare etnic a lui Stalin, propunerea părea logică: comuniștii nu sunt naționaliști, deci pot construi state federale în ciuda unor adânci divergențe  istorice.

 Stalin propunea  la Moscova, în discuțiile cu Kardelj, Djilas și Dimitrov, spre stupoarea comuniștilor ”cominformiști” români, unguri, slovaci, polonezi, sârbi sau cehi, formarea a trei federații: iugoslavo-bulgară, în care urma să intre Albania; ungaro-română, care oculta conflictul pe Ardeal și cehoslovaco-poloneză.

Mai mult, Stalin a plusat propunând ca cele trei federații să intre în componența URSS în următorul mod: federația cehoslovaco-poloneză în Bielorusia, federația româno-ungară în RSS Ucraina, iar cea iugoslavo-bulgară în RSFS Rusă.

Propunerea lui Stalin  era halucinantă, ca românii și ungurii să fie subordonați Kievului, iar Belgradul direct RSFS Rusă, nu URSS-ului, ca să nu mai spunem că polonezii și cehii deveneau subordonați Minsk-ului.

De fapt, Stalin dorea să comprime conflictele teritoriale dintre aceste state: Teschenul, mărul discordiei dintre Polonia și Cehoslovacia, Ardealul dintre România și Ungaria, iar între Bulgaria și Serbia era bătaia pentru Macedonia.

Este posibil ca  Stalin a dorit să pluseze prin această propunere ireală, ca să blocheze inițiativele lui Tito din Balcani. Cert este că documentele nu ne spun cum au primit comuniștii din estul Europei aceste propuneri ale lui Stalin, dar rămâne un fapt că imediat a început conflictul deschis și public foarte dur între Stalin și Tito și aceste propuneri au rămas politic ”în aer”.

Este posibil ca tăcerea comuniștilor români, unguri, sârbi, polonezi sau bulgari să fi fost o formă suspectă de refuz în fața propunerii lui Stalin.

Oricum, dictatorul sovietic nu a mai readus în discuție ideea, semn că  şi-a dat seama de opoziţia  comuniștilor est-europeni de a face parte cu statele lor din URSS. 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/04/30/un-proiect-putin-cunoscut-si-putin-studiat-unirea-ungariei-si-bulgariei-cu-romania/

 

 

surse:

 

digi24.ro/special/campanii-digi24/100-de-ani-de-comunism/iosif-broz-tito-concurentul-lui-stalin-in-balcani-818935

http://www.napocanews.ro/2016/08/stalin-a-propus-o-federatie-statala-romano-ungara-in-anii-50.html

jurnalulromanesc.at

07/08/2018 - Posted by | DIVERSE | , , , , , , ,

7 comentarii »

  1. Toate sedintele de guvern tinute de Tito erau monitorizate de tatal meu si toate deciziile lui Dej erau luate pe aceste rapoarte pentru care aveam posibilitatea eliminarii lui Tito in orice moment dar s-a renuntat la asa ceva pentru ca pierdeam Banatul in caz de eliminare- raman si astazi la secret blaturile sovieto-yugoslave inclusiv cu un ordin de retragere dat de Alexandru Roman. Eliminarea lui Tito a fost blocata in Securitate de frica unui razboi .

    Apreciază

    Comentariu de anonim | 08/08/2018 | Răspunde

  2. In cadrul sedintelor sefilor Securitatii se ajunsese la planificarea si punerea in discutie al unui exod in masa al romanilor din Banat pentru ca se reeditau masacrele comise de comunistii sarbi di Croatia anului 1945- au urmat discutii dure . In cadrul Securitatii se planifica apararea Romaniei la ONU cu dosare de crime de razboi pe securistii yugoslavi care omorau romani in Yugoslavia si mai ales in Timoc si pana la dosarul autopsiilor din Orsova pe fugari impuscati de granicerii yugoslavi. Toate planurile lui Tito de dezintegrare a Romaniei au fost arhivate pe o retea de ofiteri care pe tot parcursul anilor 50 a arhivat dosare in secret fata de sovietici inclusiv despre furturile sovieticilor din Romania. Razboiul hibrid in operatiuni de comando era folosit pentru reorganizarea structurilor Securitatii in vederea unei revolte impotriva sovieticilor pentru care au fost integrati in comandourile Securitatii multi veterani de pe frontul de est- reorganizarea inclusiv pe directia operatiunilor psihologice i-a blocat pe sovietici sa intervina in 1968 si nu chinezii cum se spune astazi. Au fost integrati in Securitate atat veterani de pe frontul de est dar s-a si blocat capturarea legionarilor pt care s-a ajuns la executii de ofiteri in 1953 dar si la un ordin de lichidare pe 1955 pe gruparile de anticomunisti monitorizate si protejate pentru care s-a lasat cu revolta in Securitate- in planurile armatei romane se avea in vedere mobilizarea legionarilor pentru ca se avea in considerare atat un razboi cu yugoslavii cat si cu ungurii dincolo de revoltele ofiterilor de Securitate cum a fost la inlocuirea ofiterului Setu in fata generalului Roman.

    Apreciază

    Comentariu de anonim | 08/08/2018 | Răspunde

    • Puteţi indica sursele acestor informaţii pentru a le face cunoscute pe larg ?

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 08/08/2018 | Răspunde

      • Da, pot sa va spun sursa: tatal meu. Tatal meu a fost sef birou informatii in Directia de Graniceri . Ce surse mai vrei?

        Apreciază

        Comentariu de Adrian Zglobiu | 09/02/2019

      • Eu v-am rugat să indicați documentele existente în acest sens… Amintirile pe care le-ați auzit la gura sobei de la tăticul domniei d-tale nu pot fi considerate documente istorice, îmi pare rău…
        De asemenea, vă mai rog să nu mă tutuiți…Nu ne cunoaștem și nici nu am făcut școala elementară împreună, nu-i așa ?

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 09/02/2019

  3. Poate spuneți mai multe de acea perioadă de după 1945. România nu a avut prieteni niciodată printre vecini în afară de Marea Neagră.

    Apreciază

    Comentariu de Fideliu | 10/08/2018 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: