CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În anii `50 Stalin se gândea să creze o federație statală româno-maghiară

unnamed

Surprizele istoriei: Stalin a propus în anii  `50 o federație statală româno-maghiară 

Din studiul intitulat  ”Schisma roșie. România și declanșarea conflictului sovieto-iugoslav” (Editura Compania, 2007), scris de regretatul academician Florin Constantiniu și istoriograful Adrian Pop în urma  studierii arhivelor CC ale PCR și a ”arhivei” Smolensk, preluată de la germani de către americani (copiată la College Park, Maryland) și apoi predată Federației Ruse, care acum sunt din nou ținute la secret, aflăm că, dincolo de conflictul ideologic și de putere dintre Stalin și Tito, care a izbucnit în 1948 și s-a acutizat până la moartea dictatorului sovietic, a existat şi o propunere bizară concepută de Moscova în acei ani, care poate interesa în cel mai înalt grad şi ţara noastră.  

Tito

 

Încă din 1920, cu sprijinul noului regim comunist de la Moscova, în 1920 lua naştere Federatia Comunista Balcanică, în rândurile cărei erau integrate toate partidele comuniste din sud-estul Europei.
Se dorea formarea unei uniuni socialiste intre Iugoslavia, Bulgaria, Grecia si chiar si Turcia.

Teritoriile româneşti urmau sa fie fragmentate, însuşi Stalin susţinând la un moment dat crearea unei naţiuni „dobrogene”.

Federatia Balcanica era evident şi un instrument al Uniunii Sovietice de a propaga revoluţia comunista in Balcani.

După Al Doilea Război Mondial, liderul comunist iugoslav, Iosip Broz Tito,  a intrat în conflict cu Stalin.

Dictatorul sovietic considera că numai Moscova are drept de hegemonie asupra ţărilor-satelite, însă Tito, om al Balcanilor, era de altă părere.

„Începând cu anul 1944, mişcarea de partizani a lui Tito a început să se manifeste extrem de activ în materie de politică balcanică, Iugoslavia fiind o sursă inepuizabilă de pretenţii teritoriale către toţi vecinii săi – Austria, Italia, România, Bulgaria, etc.

Mai mult decât atât, în speranţa reconstrucţiei unui stat iugoslav – pentru că foarte puţină lume mai credea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial că Iugoslavia poate fi refăcută şi că sârbii şi croaţii pot fi determinaţi să trăiască într-un stat comun – Tito a dezvoltat o veritabilă politică balcanică încercând să construiască în jurul viitorului stat iugoslav o reţea de clienţi politici care ar fi cuprins în primul rând Albania, dar nu în ultimul rând, Bulgaria şi România, la care se adăuga o ţară extrem de problematică din punct de vedere al echilibrului european şi anume Grecia – care se afla atunci în război civil între forţele regaliste pro-britanice şi forţele comuniste”, a explicat istoricul Cosmin Popa.

Regimul comunist al lui Tito  încerca să îşi asigure o substanţială lărgire a graniţelor în dauna aproape a tuturor vecinilor, inclusiv a unora, ca România, cu care popoarele iugoslave trăiseră în bună înţelegere până atunci.

Astfel, regimul titoist urmărea să anexeze Istria şi Trieste de la Italia (reuşind în cea mai mare măsură), Carintia de la Austria, Macedonia de la Bulgaria, Epirul şi Tesalia de la Grecia şi intenţiona să alipească întreaga Albanie, care urma să se contopească cu Kosovo într-o republică albaneză în cadrul noii federaţii comuniste.

Faţă de România, conducerea iugoslavă se arăta tot mai interesată de Banat, unde locuia şi o importantă minoritate sârbo-croată .

  La începutul lunii ianuarie 1945, a avut loc o vizită la Moscova a unei delegaţii oficiale iugoslave conduse de Andrija Hebrang, trimisul special al lui Tito.

 El s-a întâlnit cu Stalin la 8 ianuarie, iar stenograma discuţiei a fost descoperită în arhivele moscovite de către istoricul Şerban Voicu, originar din Caransebeş.    Hebrang a emis în numele guvernului său pretenţii la zone din Ungaria (Pécs şi Baja), Austria (Carintia), Italia (Istria cu Trieste, Pola şi Fiume).  

 În privinţa României, Hebrang a vorbit despre necesitatea de a încorpora Iugoslaviei anumite zone din regiunea Timişoara, incluzând oraşul Timişoara: „exista acolo un judeţ cu o populaţie exclusiv sârbească, în timp ce oraşul avea o populaţie preponderent germană, astfel că putea fi, de asemenea, încorporat la Iugoslavia”.

După 1945 la întâlnirile bilaterale   Tito – Stalin cu toate că  Moscova dorea să-și arate întâietatea în conducerea mişcării  comuniste mondiale, Tito se opunea vehement subordonării față de URSS.

Dincolo de conflictul ideologic și de putere dintre Stalin și Tito, care a izbucnit la sfârşitul conflagraţiei mondiale și s-a acutizat până la moartea dictatorului sovietic, Stalin era conștient că nu putea fi un radical comunist pe plan internațional, atâta vreme cât Moscova era aliată cu SUA și Marea Britanie.  

Picătura care a umplut paharul conflictului Tito – Stalin a fost propunerea mareșalului iugoslav, după o întâlnire cu liderul bulgar Dimitrov, de a face împreună o federație statală balcanică, care să cuprindă Iugoslavia, Albania, Bulgaria și Gecia,care ar fi constituit o contrapondere la Moscova.

 Numai că Stalin se înțelese cu Churchill în octombrie 1944 pe un bilețel de hârtie, ca Grecia să fie 90 la sută sub influența britanică, deci propunerea lui Tito submina angajamentele internaționale ale URSS.

stalin_tito

            Tito                                  Stalin

Bulgarul Georghi Dimitrov si Iosif Broz Tito erau de acord cu unificarea celor doua ţări intr-o republica federativa şi s-au facut chiar pasi importanti şi concesii de ambele parti, pentru a duce la bun sfârsit crearea unei federatii între cele două state. Dar scindarea dintre Tito si Stalin, din 1948, a oprit acest proces.
Dimitrov după o vizită la Moscova avea să moară subit și suspect, iar Stalin venea cu o replică tăioasă la Tito, care dorea de asemenea să anexeze pe lângă Trieste din Italia și Banatul românesc, spunându-i că astfel va intra în război cu vecinii  România, Ungaria și Albania.

Stalin a mutat sediul Cominformul (un fel de Komintern reînființat cu alt nume), recent fondat într-o localitate obscură din Polonia și care avea sediul la Belgrad, în România, la București, unde PMR era atunci un aliat fidel Moscovei.

Pentru a contrabalansa marea federație balcanică iugoslavo-bulgaro-albaneză, Stalin venea cu o propunere inedită dar fără nici o bază istorică sau etnică, şi anume formarea mai multor federații de state sub umbrela Moscovei, care aveau conflicte istorice.

În viziunea comunistă internaționalistă nivelatoare etnic a lui Stalin, propunerea părea logică: comuniștii nu sunt naționaliști, deci pot construi state federale în ciuda unor adânci divergențe  istorice.

 Stalin propunea  la Moscova, în discuțiile cu Kardelj, Djilas și Dimitrov, spre stupoarea comuniștilor ”cominformiști” români, unguri, slovaci, polonezi, sârbi sau cehi, formarea a trei federații: iugoslavo-bulgară, în care urma să intre Albania; ungaro-română, care oculta conflictul pe Ardeal și cehoslovaco-poloneză.

Mai mult, Stalin a plusat propunând ca cele trei federații să intre în componența URSS în următorul mod: federația cehoslovaco-poloneză în Bielorusia, federația româno-ungară în RSS Ucraina, iar cea iugoslavo-bulgară în RSFS Rusă.

Propunerea lui Stalin  era halucinantă, ca românii și ungurii să fie subordonați Kievului, iar Belgradul direct RSFS Rusă, nu URSS-ului, ca să nu mai spunem că polonezii și cehii deveneau subordonați Minsk-ului.

De fapt, Stalin dorea să comprime conflictele teritoriale dintre aceste state: Teschenul, mărul discordiei dintre Polonia și Cehoslovacia, Ardealul dintre România și Ungaria, iar între Bulgaria și Serbia era bătaia pentru Macedonia.

Este posibil ca  Stalin a dorit să pluseze prin această propunere ireală, ca să blocheze inițiativele lui Tito din Balcani. Cert este că documentele nu ne spun cum au primit comuniștii din estul Europei aceste propuneri ale lui Stalin, dar rămâne un fapt că imediat a început conflictul deschis și public foarte dur între Stalin și Tito și aceste propuneri au rămas politic ”în aer”.

Este posibil ca tăcerea comuniștilor români, unguri, sârbi, polonezi sau bulgari să fi fost o formă suspectă de refuz în fața propunerii lui Stalin.

Oricum, dictatorul sovietic nu a mai readus în discuție ideea, semn că  şi-a dat seama de opoziţia  comuniștilor est-europeni de a face parte cu statele lor din URSS. 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/04/30/un-proiect-putin-cunoscut-si-putin-studiat-unirea-ungariei-si-bulgariei-cu-romania/

 

 

surse:

 

digi24.ro/special/campanii-digi24/100-de-ani-de-comunism/iosif-broz-tito-concurentul-lui-stalin-in-balcani-818935

http://www.napocanews.ro/2016/08/stalin-a-propus-o-federatie-statala-romano-ungara-in-anii-50.html

jurnalulromanesc.at

07/08/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , | 7 comentarii

NE-A PĂRĂSIT DUMITRU FĂRCAŞ

 

 

Imagini pentru dumitru farcas photos

 

 

Geniu al taragotului şi ambasador al sufletului românesc, Dumitru Fărcaș s-a nascut la 12 mai 1938, intr-un sat din Maramures.  

 
 Dumitru se inscrie, in 1956, la liceul de muzica, dupa care urmeaza cursurile Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, in cadrul Facultatii de Interpretare, la clasa de oboi.

Dumitru Farcas si-a inceput cariera profesionala in 1960, cand s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramuresul” din Baia Mare. In 1962 a preluat Ansamblul „Martisorul” al Casei de cultura a studentilor din Cluj-Napoca, impreuna cu care a obtinut numeroase premii nationale si internationale.

Artistul a făcut parte dintr-o familie cu tradiție muzicală; bunicul, tatăl și cei doi frați mai mari au cântat la fluier. 

„Visele mele au fost întotdeauna legate de cântec”, spunea Dumitru Fărcaș într-un interviu dat unui cotidian bucureştean.

Dumitru Farcas a primit titlul de „Cetatean de onoare” al orasului Phenian (Coreea de Nord) si al oraselor Cluj-Napoca, Bucuresti, Resita si Baia Mare. Este preşedinte de onoare al Congresului International al Taragotistilor.

A fost decorat cu Crucea Serviciului Credincios, clasa a III-a, in anul 2004 si cu Ordinul Meritul Cultural in grad de mare ofiter in anul 2005.

La 7 martie 2008, Dumitru Farcas a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

A plecat dintre noi la vârsta de 80 de ani, în noaptea de luni spre marţi 7 august 2018, în timp ce se afla internat într-un spital din Cluj-Napoca după complicaţiile apărute  în urma unui infarct .

Odihneşte-te în pace, Maestre!

 

 

 

07/08/2018 Posted by | MARI ROMANI | , , | 3 comentarii

O NOUĂ TENTATIVĂ DE FEDERALIZARE A R. MOLDOVA ÎN INTERESUL RUSIEI. PLANUL KOZAK II. VIDEO

 

Actualul vicepremier rus Dmitri Kozak, care acum 15 ani a propus un plan de federalizare a R.Moldova, respins atunci de preşedintele  Vladimir Voronin, a fost numit recent responsabil de relaţiile economice cu R. Moldova.

Cu alte cuvinte, Kozak a preluat  atribuţiile lui Dmitri Rogozin, care a fost reprezentant special pentru regiunea transnistreană, până când Guvernul de la Chişinău l-a declarat persona non-grata.

De ce Putin l-a trimis anume pe Kozak în R. Moldova şi tocmai în perioada preşedinţiei vasalului său, Igor Dodon, cunoscut drept un promotor frenetic al federalizării?  

Dmitri Kozak s-a făcut remarcat pe scena politică din întreaga lume la sfârşitul anului 2003, când a propus Chișinăului, Tiraspolului şi OSCE un memorandum pentru soluționarea conflictului transnistrean.

Documentul reprezenta un proiect de Constituție federală a R. Moldova, în cadrul căreia regiunile transnistreană şi găgăuză urmau să obțină statut special, cu drept de veto, ceea ce le-ar fi permis să blocheze oricare proiect de lege, iar trupele rusești ar fi trebuit să staționeze în stânga Nistrului până în anul 2023.

Însă, Vladimir Voronin, pe atunci președintele R. Moldova, care a dat asigurări Moscovei că va semna documentul, s-a răzgândit pe ultima sută de metri, motivând că documentul contravine Constituției.

Acea decizie neaşteptată, a stricat relaţiile comuniştilor moldoveni cu liderul de la Kremlin, dar totodată a trezit admiraţia cetăţenilor R. Moldova.

 

 

Imagini pentru Dmitri Kozak si igor dodon ,photos

Foto: Dodonul şi Kozak

 

 

Sluga rusească Igor Dodon, cel mai aprig susţinător al federalizării R. Moldova, s-a bucurat de revenirea lui Kozak în R.Moldova.

„Pentru noi este un partener de dialog pregătit și serios, cu care vom putea discuta detaliat despre ce vom întreprinde în relațiile bilaterale. Un subiect separat va fi și rezolvarea problemei transnistrene, care poate fi rezolvată nu la nivel bilateral, dar în formatul 5+2”, a declarat el.

În opinia sa, în 2003, Chişinăul a ratat posibilitatea soluţionării diferendului transnistrean. 

Dodon, chiar dacă este adeptul federalizării, nu are prerogative în a aplica Planul Kozak, fără a fi împuternicit de Parlament sau de Guvern. De aceea, totul depinde de partidul de la guvernare .

Totuși, lucrurile s-ar schimba, dacă PSRM, partidul prorus al lui Dodon  va obține majoritatea în următorul parlament.

Directorul de programe al Institutului pentru Politici Publice, Oazu Nantoi, își amintește de 26 mai 2013, când Igor Dodon, nefiind încă președinte, a organizat la Chișinău o așa-zisă conferință internațională cu participarea Tamarei Guzencova, director-adjunct al Institutului Rus de Cercetări Strategice, care a prezentat cu mare fast o broșură ce conținea un scenariu de federalizare a R. Moldova.

De aceea, avertizează Nantoi, atunci când vorbim despre federalizare, trebuie să excludem din start demagogia precum că acesta va rezolva conflictul transnistrean.

„Planul Kozak din 2003 urmărea transformarea R. Moldova în satelit docil al Federației Ruse, iar acum Dimitri Kozak a fost numit în funcție cu același scop”, atenționează analistul politic.

Nantoi sugerează că, deși vicepremierul rus este confidentul lui Putin, el a dat peste cap scenariul președintelui rus din 2003, când Voronin nu a semnat memorandumul.

„De aceea, acum Kozak, împreună cu Patriarhul Kiril și altă agentură rusească din care, în opinia mea, face parte și așa-zisul președinte Dodon, se va ocupa în primul rând de alegerile parlamentare.

Scopul lui va fi ca, după aceste alegeri în baza sistemului electoral mixt, să fie pusă la cale așa-zisa soluționare pașnică a conflictului transnistrean.

Și, în fond, nu contează cum se va numi documentul: Memorandumul Kozak sau Trădarea lui Dodon”, conchide expertul, citat de  

https://www.timpul.md/articol/-kozak-2-sau-o-noua-tentativa-de-federalizare-a-r–moldova-133658.html

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/07/ziua-de-7-august-in-istoria-romanilor/

 

 

07/08/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: