CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Numărul 7, CIFRA LUI DUMNEZEU şi semnificaţia acestuia în cultura popoarelor lumii


 

 

 

 

Imagine similară

 

 

Şapte este numarul perfectiunii divine sau al desavarşirii,  unul dintre numerele considerate magice de-a lungul istoriei omenirii care continuă să fascineze şi astăzi.

Numărul şapte, este semnul lumii complete, al creaţiei încheiate, al creşterii naturii. El este şi expresia Cuvântului Desăvârşirii şi deci al unităţii originare.  

Magicul cifrei 7 poate fi dovedit şi ştiinţific.
Din punct de vedere matematic, şapte nu poate fi dedus nici ca produs, nici ca factor al cifrelor de la unu la zece.

Deci şapte nu se obţine nici din împărţirea, nici din înmulţirea primelor zece numere. Este, după cum spuneau antecesorii noştri, „dumnezeiesc” – nu creează, nici nu poate fi creat.

În Grecia antică, Pitagora, unul dintre cei mai mari filosofi, credea că numerele reprezintă sensurile fundamentale ale lumii. Potrivit acestuia, cifra 7 este motorul vieţii, unirea spiritului cu materia (combinarea cifrei 3: natura triplă a spiritului, cu cele patru elemente ale materiei: pământ, aer, apă, foc).

Din punct de vedere psihologic, cifra 7 are o poziţie mediană între prea mult şi prea puţin.

Cifra 7, considerată „Numărul lui Dumnezeu”, se regăseşte  în domenii dintre cele mai diverse de-a lungul istoriei omenirii.

 

 

Există:”7 minuni ale lumii antice” : Marea Piramidă de la Giza , Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeiţei Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia,Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria .

Exista si „7 minuni ale Evului Mediu”: Colosseum-ul din Roma,
Catacombele din Alexandria , Marele Zid Chinezesc, Stonehenge ,
Turnul din Pisa , Turnul de Porţelan din Nanjing , Moscheea de la Hagia.Sunt definite si „7 minuni naturale ale lumii” si anume: muntele
Everest, cascada Victoria , Marele Canion, Marele Recif de Corali,
Aurora Boreală, vulcanul Paricutin, portul Rio de Janeiro .Există „7 continente”: Europa, America de Nord, America de Sud, Africa , Asia, Antarctica, Australia sau Oceania

Curcubeul are „7 culori”.

„Cerul este împărtit în 7”: atmosfera, exosfera, ionosfera, termosfera,
mezosfera, stratosfera si troposfera.

Cele „7 păcate” capitale sunt: lăcomia,desfrâul, avaritia, invidia,
mânia, lenea, trufia.

Cele „şapte virtuţi”ale omului sunt: smerenia, dărnicia, bunătatea, răbdarea, modestia, abstinenţa si sârguinţa.

Grupul de „7 stele” denumit „Pleiade” este singura constelatie
cunoscută în fiecare cultură de pe Pământ, actuală sau dispărută, datând de cel puţin 40.000 de ani; în mitologia greacă, Pleiadele erau şase surori împreună cu mama lor, care au fost fugărite prin păduri de Orion Vânătorul până ce Zeus s-a îndurat de ele şi le-a transformat în stele.

Aborigenii australieni numesc această constelatie „Wurunna” si o asociază cu zeul vânătorii, iar amerindienii o cunosc sub numele de „Constelatia celor sapte Fecioare” urmărite de un urs; Pleiadele se regăsesc  în legendele aztecilor, ale incaşilor, polinezienilor, chinezilor, hindusilor, africanilor, precum si la egipteni.

Cobra de la Angkor Wat din Cambogia are „7 capete”, copacul cosmic al samanilor are 7 ramuri si tot 7 sunt sferele sau treptele ceresti.Există „7 zile” ale săptămânii denumite după cei 7 zei romani,
care au dat numele lor celor 7 planete.”7″ este considerat un „număr norocos’ în mai multe culturi; de
exemplu, în Japonia, mitologia vorbeste despre Cei sapte Zei ai
Norocului (Shichifukujin)În cultura chinezilor, numărul 7 este proeminent; de exemplu, a saptea zi după prima lună plină din an este Ziua Omului; această zi este considerată ziua universală a tuturor fiinţelor umane de pe planetă; de aceea fiecare chinez îsi sărbătoreste ziua de nastere la data respectivă (nu înseamnă totusi că nu o sărbătoreste si în ziua calendaristică în care a apărut pe Pământ).

Se spune că dacă visezi „cifra 7” îti vei întâlni sufletul pereche.Cultura hindusă vedică susţine că omul are „7 puncte energetice” sau
chakre.Bushido sau „calea războinicului” din cultura japoneză este un cod care ajută samuraii să însusească „7 virtuti”.În legendele budiste se spune că după ce s-a născut, Buddha s-a ridicat în picioare si a făcut „7 paşi”.

Consiliul suprem al babilonienilor se compunea din „7 zei”, fiecare legat de un astru.

În folclorul irlandez, al 7-lea fiu al celui de-al 7-lea fiu are puteri magice.

În folclorul iranian, pisica are 7  vieti si îsi poartă pisoii de sapte ori în sapte locuri diferite.

Potrivit mai multor credinţe, există „sapte trepte” ale Raiului care corespund celor sapte corpuri ceresti (Pământ, Soare si celelalte 5 planete care se pot vedea cu ochiul liber); în iudaism si mahomedanism, al „saptelea Rai” este denumit Araboth si este casa Tronului Gloriei, care este păzit de cei „sapte arhangheli”.La nunţile evreieşti, există „sapte zile” de binecuvântări (Sheva
Brachot).

Dintre multele denumiri pe care vechii evrei le aveau pentru Dumnezeu, cele „sapte nume” ale acestei Divinităti pe care scribii trebuiau să se îngrijească să le scrie corect erau: El, Elohim, Adonai, Yhwh (Yehova), Ehyeh-Asher-Ehyer, Shaddai si Zebaot.

Templul lui Solomon avea „7 trepte”.

Roma a fost construită pe „sapte coline”: Palatina, Capitolina,
Quirinal, Viminal , Esquilina, Caelan, Aventina;
Roma a fost de asemenea condusă, la început, de o linie
de „7 sapte împărati”.

Există:

„7 perioade” ale elementelor în tabelul chimic al lui Mendeleev,
„7 note muzicale”,
„7 compusi principali ai celulei vii: apă, substanţe
proteice, lipide, polizaharide, acizi nucleici ADN si ARN, molecule organice, săruri minerale,”7 este neutru pe scara PH-ului, apa pură are PH-ul 7.

 

 

Şirul lui Fibonacci reprezintă o serie de numere, în care fiecare dintre ele e suma ultimelor două: 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55…Numerele din şirul lui Fibonacci sunt prezente peste tot în natură: în petalele unei flori sau la aşezarea frunzelor pe tulpină.

Însă şi obiectele din apropiata noastră vecinătate sunt atinse de „şirul magic”: un pian are o claviatură cu cinci taste negre, aranjate în grupuri de câte două şi trei clape şi opt tonuri, pentru 13 octave.

Numărul şapte este numărul omului desăvârşit, al omului pe deplin realizat, este numărul ce corespunde androginului ermetic.

Există 7 stadii ale dezvoltării umane: embrionul, fătul, sugarul,
copilul, adolescentul, adultul, bătrânul.Mărimea capului intră de 7 ori în înălţimea corpului.Potrivit studiilor stiinţifice, 7 este numărul de ore pe care trebuie să îl doarmă un om pe noapte.

În traditia hipocratică, numărul 7 guvernează bolile corpului uman.Gărgăritele au 7 buline negre.

Dincolo de realitatea matematică a cifrei 7, ştiinţele oculte, dar şi tradiţia biblică vorbesc despre o forţă magică şi spirituală excepţională a acesteia, al căror înţeles nu a fost încă pe deplin relevat.

 

 

Imagini pentru cifra sapte photos

 

Numărul şapte a fost regulă a tuturor sărbătorilor din Vechiul Testament: ziua a şaptea, a sâmbetei (Levitic 23.3).

În Biblie se descriu cele „7 zile” în care Dumnezeu a creat lumea.

Săptămâna a şaptea, a cincizecimii (Levitic 23.15-16). Luna a şaptea, sărbătoarea corturilor.

Şapte zile de odihnă în corturi, în amintirea eliberării evreilor din robia egipteană, când patruzeci de ani au locuit în corturi (Levitic 23.34-43).

Anul al şaptelea – încetarea a tot lucrul şi odihnă pământului. În acel an nu se semănau ogoarele, ci se consumă numai ce dădea pământul de la sine (Levitic 25. 2,4, 21). Şapte săptămâni de ani – „Anul jubiliar”.

De şapte ori câte şapte ani de odihnă. Era anul de eliberare al tuturor robilor, de iertare a datoriilor şi de odihnă a pământului (Levitic 25.8-12).

Şapte braţe trebuia să aibă sfeşnicul din „Cortul întâlnirii”.

Şapte popoare trebuia izgonite din calea poporului evreu de către îngerul Domnului, înainte de a ajunge ei în ţară unde curge lapte şi miere.

Şaptezeci de ani a stat poporul Iudeu în robia babiloniană pentru păcatele şi nelegiuirile lor înaintea Domnului.

La sfârşitul acestor şaptezeci de ani de robie, Dumnezeu a făcut cunoscută profetului Daniel soarta poporului Israel până la distrugerea lui că naţiune.

„Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfânta până ce fărădelegea va trece peste margini.” (Daniel 9.24)  

Conform cu genealogia prezentată de Sf. Ev. Luca, naşterea lui Iisus Hristos s-a produs în generaţia a şaptezeci şi şaptea de la Adam (Luca 3.23-39).

Spre deosebire de genealogia Sf. Ev. Luca, Sf. Ap. şi Ev. Matei, în genealogia să, numără neamurile cu începere de la Avraam:

„Astfel toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece. De la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece. Şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece.” (Mat.1.1-17) Numărul paisprezece este un număr de două ori sacru, fiindcă este de două ori şapte.

Că să înţelegem cât de sacru şi respectabil este numărul şapte, simbolul celor mai adânci mistere, în Noul Testament, cu acest număr Dumnezeu a însemnat duminică, a şaptea zi a săptămânii. Duminică a început a crea lumea psihică, spirituală.

Duminică s-a născut Iisus Hristos. Duminică a intrat în Ierusalim că împărat şi biruitor al morţii. Duminică a înviat din morţi. Duminică a trimis pe Sfântul Duh şi a întemeiat Biserica.

Şapte taine sau mistere a instituit Iisus Hristos pentru mântuirea omenirii. Şapte au fost „Sinoadele ecumenice” care au stabilit Crezul creştin şi alte dogme.

De şaptezeci de ori câte şapte să iertăm, i-a zis Iisus lui Petru. Şapte Evanghelii se citesc la taină Sfântului Maslu.

În Apocalipsa Sf. Ioan se vorbeşte despre şapte epistole către şapte biserici; şapte sfeşnice de aur; şapte stele; o carte cu şapte peceţi; şapte îngeri cu şapte trâmbiţe; şapte pedepse din urmă; şapte îngeri cu şapte cupe etc.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/30/o-istorie-a-zilei-de-30-iulie-video/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/30/ziua-de-30-iulie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

https://www.publika.md/semnificatia-numarului-7-cifra-lui-dumnezeu-cu-ea-se-va-sfarsi-lumea_2616911.html

spiritualitate-ezoterism.blogspot.ro

Reclame

30/07/2018 - Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: