CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Declaraţiile antireuropene şi antiromâneşti ale lui Orban Viktor, primul ministru al Ungariei.VIDEO


 

”România a intrat în urmă cu o sută de ani în epoca modernă. Înţelegem că, din punctul lor de vedere, este un moment de sărbătoare, dar îi rugăm să ne înţeleagă că din punctul nostru de vedere nu avem ce sărbători”, a afirmat premierul ungar sâmbătă, 28 iulie 2018, la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad.

Discursul lui Orban Viktor a fost oprit de aplauzele celor prezenţi.

Apoi, premierul Ungariei a continuat spunând că ”România modernă nu ştie de 100 de ani ce să facă cu cei peste un milion de maghiari care trăiesc aici”.

„În loc să negăm realitatea, ar trebui să privim situaţia ca pe o resursă. Să privim Transilvania ca pe o resursă, să ne dorim un Ţinut Secuiesc tot mai puternic, o comunitate maghiară din ce în ce mai puternică. Acest lucru ar însemna un plus de forţă şi pentru România”, a mai adăugat premierul Ungariei.

Premierul Orban este frământat şi de alte teme legate de România:

„Cât va rezista ortodoxia de aici şi în ce măsură România va fi în stare să stăvilească fenomenul migraţionist? Este o problemă de securitate, de siguranţă naţională atât pentru România, cât şi pentru Ungaria.

 Şi e o problemă cheie şi pentru austrieci şi pentru germani, dar Austria şi Germania încă nu şi-au dat seama de acest lucru, însă sperăm să nu întârzie prea mult această recunoaştere din partea lor”, s-a întrebat prim-ministrul Ungariei.

Viktor Orban a menţionat că doreşte „mult succes” românilor, recomandându-le, totodată, să prevină situaţia de avea un „dublu deficit economic”, informează Agerpres.

Punctul meu de vedere este că UE duce o politică, şi scuzaţi expresia, primitivă faţă de Rusia, spunând că Rusia reprezintă un pericol. Pentru că, într-adevăr, în UE există ţări membre care se pot de-a dreptul simţi în pericol faţă de Rusia.

Vorbim de Ţările Baltice, vorbim de Polonia, istoria şi apropierea geografică confirmă acest lucru, dar majoritatea ţărilor din UE nu resimt acest pericol, această primejdie, nici slovacii, nici cehii şi nici noi nu avem motive să credem că Rusia ar reprezenta vreun pericol, vreo primejdie pentru noi.

Deci, este foarte clar că Ţările Baltice, Polonia şi alte ţări ar beneficia de garanţii suplimentare din partea NATO, din partea UE pentru a se simţi în siguranţă, dar restul ţărilor ar trebui să beneficieze de dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu Rusia.

Deci, în loc de această politică primitivă faţă de Rusia, ar trebui să avem o politică mult mai specializată, mult mai bine definită cu Rusia”, a mai declarat Orban. 

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://ortodoxinfo.ro/2018/07/28/viktor-orban-a-dezvaluit-la-baile-tusnad-care-sunt-interesele-maghiarilor-in-romania/

Publicitate

30/07/2018 - Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: