CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Limba română se clasifică din punct de vedere al bogăţiei vocabularului şi al semanticii, între primele opt limbi ale lumii


14_ioan_aurel_pop

Limba română, între primele opt limbi ale lumii

Preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, a anunţat că instituţia a finalizat o nouă ediţie a „Marelui Dicţional al Limbii Române”, în 19 volume, cu peste 170.000 de cuvinte.

El a precizat că, în urma cercetării, limba română se află – din punct de vedere al vocabularului – între primele opt limbi ale lumii, relatează News.ro, preluat de Romanian Global News.

În dicţionar nu au fost incluse aproximativ 30.000 de cuvinte – diminutive, în special – a mai spus academicianul.

„Limba română, ca bogaţie de vocabular şi semantică, este între primele opt limbi ale lumii şi 80% dintre cuvintele pe care le folosim în viaţa cotidiană sunt de origine latină.

O parte au fost moştenite din latină prin tradiţia locală şi o parte au intrat din franceză şi engleză”, a declarat Ioan Aurel Pop.

Cea mai vorbită limbă maternă din lume rămâne spaniola, iar Pop a punctat că atunci când limba chineză, care „nu este o limbă aglutinată”, va prelua prima poziţie, latinitatea va fi „în pericol”.

„În China sunt vorbite 60 de dialecte şi sunt recunoscute vreo 60 de minorităţi care sunt foarte diferite. Chineza există, dar e mai mult un gând încă. Când va fi chineza limba omenirii, atunci, vorba unuia dintre colegii mei, nu se va mai studia Dreptul Roman în facultăţi. Le-am spus:

«Nu vă temeţi pentru latinitate, că, atâta vreme cât se studiază Dreptul Roman la facultăţile de drept, lumea nu e pierdută».

Şi mi-a spus cineva că nu se mai studiază, pentru că în unele a devenit materie facultativă. Şi atunci ne mirăm că ne pierdem memoria colectivă…”, a susţinut preşedintele Academiei.

Ioan Aurel Pop a participat,recent  la o dezbatere în deschiderea Festivalului de Film şi Istorii Râşnov, unde a vorbit despre Marele Război în istoriografie şi în film.

Publicitate

25/07/2018 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

    Comentariu de octavpelin | 26/07/2018 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: