CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Szocs Zoltan şi Beke Istvan, activişti ai grupării iredentiste maghiare HVIM, au fost condamnaţi definitiv la câte 5 ani de închisoare pentru terorism  


 

 La 4 iulie 2018, Curtea Supremă din România – ultima instanţă de judecată după o serie lungă de apeluri – a condamnat doi activiști naţionalişti unguri (István Beke și Zoltán Szőcs) la 5 ani de închisoare.

Decizia Înaltei Curţi a stârnit contestaţii şi proteste în Ungaria și în rândurile minorităţii maghiare din România.

Magistraţii instanţei supreme au decis condamnarea defintivă la câte cinci ani de închisoare pe Szocs Zoltan şi Beke Istvan Attila, membri ai grupării „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM)din Transilvania, în dosarul în care sunt acuzaţi că voiau să detoneze un dispozitiv exploziv la manifestările de 1 Decembrie, de la Târgu Secuiesc, din 2015, transmite Agerpres.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a schimbat încadrarea juridică în cazul acestora din atentat contra unei colectivităţi în forma tentativei în infracţiunea de acte de terorism şi i-a condamnat pe cei doi la câte cinci ani de închisoare.

Decizia instanţei supreme este definitivă.

Szocs Zoltan şi Beke Istvan au fost acuzaţi de procurorii DIICOT că :

„Începând cu anul 2014, pe teritoriul României a fost semnalată preocuparea unor cetăţeni străini şi cu dublă cetăţenie pentru alimentarea interesului membrilor extensiei în România a structurii naţionalist-extremiste ungare ”Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM pentru dezvoltarea propriilor abilităţi fizice, în vederea iniţierii de acţiuni violente care să conducă la materializarea obiectivelor autonomiste şi revizioniste promovate prin mesaj public de membrii respectivei organizaţii iredentiste (refacerea ”Ungariei Mari”)” .

Astfel, la data de 10 octombrie 2015, în cadrul unei şedinţe la care au participat membrii organizaţiilor locale ale extensiilor în România ale HVIM Ungaria, „Szocs Zoltan, preşedinte al HVIM Transilvania, i-a trasat inculpatului Beke Istvan, preşedinte al organizaţiei Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania, sarcina de a confecţiona un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, pe raza judeţului Covasna, în data de 1 Decembrie 2015, în timpul manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea de către etnicii români a Zilei Naţionale a României”, precizau procurorii.

Szocs Zoltan l-ar fi determinat pe Beke Istvan „să-şi asume în faţa şefului ierarhic pe linie de organizaţie HVIM executarea acţiunii ordonate în realizarea căreia ulterior acesta a efectuat demersuri de procurare a mijloacelor şi instrumentelor necesare confecţionării unui astfel de dispozitiv”, completează DIICOT.

Potrivit legii, constituie acte de terorism producerea, dobândirea, deţinerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum şi cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme sau dispozitive.

 

 CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/08/ziua-de-8-iulie-in-istoria-romanilor/

 

http://www.monitorulcj.ro/actualitate/64767-extremi%C5%9Ftii-szocs-zoltan-%C5%9Fi-beke-istvan-condamna%C5%A3i-definitiv-la-cate-5-ani-de-inchisoare#sthash.bTNP3AkX.dpbs

Dan Tanasa Blog

 Agerpres.

 

08/07/2018 - Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , ,

3 comentarii »

  1. A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

    Comentariu de octavpelin | 09/07/2018 | Răspunde

  2. E departe de mine de a aplauda manifestatiile extremiste de natura de a instiga la un conflict interetnic in Ardeal.
    Totusi acest proces are iz de proces communist. Cineva poate sa enumere „obiectele” gasite la cei doi „terroristi secui”?

    Nu vreau sa dau idei, dar intr-un magazin satesc de produse agricole se gasesc substante cu efect intr-adevar devastator, de ce complica acesti „prosti” cu niste petarde de gradul 2 sau 3

    Apreciază

    Comentariu de Zsolt | 10/07/2018 | Răspunde

    • Organele abilitate au interceptat mai multe convorbiri între membrii organizației extremiste HVIM în octombrie 2015 când discutau despre aruncarea în aer a unei conducte principale de gaz din România.

      Ei analizau toate conductele care intrau în Ardeal din Ucraina și urmăreau traseul lor până la București și Moldova. Pasul Oituzului era locul pe care l-ar fi vizat cel mai probabil, deoarece acolo conductele de gaz ies din pământ ceea ce le face mai vulnerabile.

      La o lună după aceste interceptări ei au cumpărat trei kilograme de materiale pirotehnice. Amintim că liderii organizației au fost arestați cu o zi înainte de 1 decembrie pentru că ar fi plănuit un atentat în Târgul Secuiesc de Ziua Națională.

      Potrivit unor surse judiciare,anchetatorii au găsit la percheziţiile din Covasna efectuate la imobilul folosit de Beke Istvan Attila, sute de materii explozive, dispozive electronice care permiteau acţionarea de la distanţă, două dispozitive militare de vedere pe timp de noapte, dar şi un poligon de tragere.
      Conform legii de clasificare a materiilor explozive, categoria II de explozivi se referă la cei de putere medie (Trotil, tetril şi ceilalţi explozivi nitroaromatici, precum şi cei pe bază de azotat de amoniu cu mai puţin de 6% nitroglicerină sau nitroglicol, explozivi pe bază de cloraţi şi percloraţi, Geluri explozive, amestecuri explozive simple de tip AMAL, Emulsii explozive), iar categoria III se referă la cei de putere mică (Amestecuri explozive simple de tip nitramon (AM-1) şi nitramonit, Pulberi negre cu fum şi similare, Amestecuri explozive cu peste 30% materii inhibitoare (clorură de sodiu, clorură de amoniu etc.), Explozivi antigrizutoşi, Capse detonante de orice fel, relee întârzietoare şi sisteme de iniţiere neelectrică).

      Pe data de 10 octombrie, a avut loc o întâlnire a mai multor membri ai organizaţiei iredentiste maghiare HVIM în judeţul Covasna, la care s-a propus amplasarea şi detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat pe timpul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României la Târgu Secuiesc. Convorbirile purtate în timpul acestei adunări au fost interceptate de organele abilitate române.

      Dispozitivul,plănuit a fi asamblat, cu materiile explozive pe care le aveau la dispoziţie şi cu acţionare de la distanţă prin telefon , putea produce victime, au precizat surse din rândul anchetatorilor.
      Procurorii au găsit în locuinţa lui Beke Istvan un dispozitiv electronic de iniţiere şi temporizare a impulsurilor electrice de 12 V. De asemenea, anchetatorii au stabilit că, după întâlnirea din 10 octombrie, tânărul a cumpărat şi un telefon mobil nou de pe site-ul „rezistent telefon.ro”.
      Se plănuia detonarea unui dispozitiv exploziv având ca loc de amplasare perimetrul din zona în care se află statuia lui Gabor Aron, respectiv un coş de gunoi din centrul localităţii situat pe traseul de deplasare al paradei militare, afirmând că după acţiune „o să se spună că Târgu Secuiesc a fost atacat de terorişti”.

      „Trebuie să facem o încercare, nu mănânci pizza cu poftă, doar o guşti, vezi cum e”, au mai redat procurorii DIICOT din discuţia purtată la întâlnirea din 10 octombrie, precizând că termenul de „pizza” a fost folosit cu referire la dispozitivul exploziv improvizat. Tot atunci, unul dintre participanţi ar fi afirmat: „Ar merita să facem, măcar să acumulăm experienţă”.

      Martorii acuzării şi ai apărării deopotrivă au menţionat în repetate rânduri că oficialităţile române au monitorizat în mod regulat activitatea organizaţiei HVIM.
      Hodor István a declarat în interviul acordat în data de 7 decembrie publicaţiei Székely Hírmondó:

      „… noi, cei din HVIM am fost mereu interceptaţi şi noi ştiam acest lucru. Deci, uneori am glumit purtând discuţii care să trezească atenţia oficialităţilor.”
      În baza dosarului se poate presupune că prezumţia lui Hodor István şi a colegilor lui nu e departe de adevăr: SRI a monitorizat orice mişcare a organizaţiei HVIM. Această concluzie se poate trage şi din faptul că între 16 şi 23 noiembrie 2015 s-au făcut înregistrări a nu mai puțin de 15 discuţii purtate de Beke şi colegii lui.

      Conform acuzării şi depoziţiilor martorilor acuzării, complotul a fost denunţat de un membru HVIM: el a înregistrat discuţiile de la întâlnirea celor cinci persoane, după care a predat înregistrarea autorităţilor.
      Acuzarea sugerează în mod clar că „trădătorul” este ori Bandi Szabolcs, ori Hodor István, deoarece doar ei doi n-au fost prezenți la ședința de judecată din 5 decembrie 2016, când a fost audiat martorul protejat, cu faţa acoperită şi cu vocea distorsionată.
      Mai devreme atât Hodor, cât şi Bandi au fost audiați, cel din urmă ca martor al acuzării.

      Cum finanţează Moscova organizaţia revizionistă maghiară 64 de Comitate

      Zagyva Gyorgy Gyula, liderul suprem al organizaţiei, a fost observator la alegerile prezidenţiale din Abhazia din 2011. Contactat de RISE Project, el a spus că a fost trimis pe postul de observator de un ONG internaţional specializat în monitorizarea alegerilor: European Center for Geopolitical Analysis. L-a angajat atunci Mateusz Piskorski, un politician polonez apropiat de cercurile de putere din Moscova acuzat în acest an la Varşovia de spionaj în favoarea Rusiei.

      SRI l-a interceptat anul trecut pe Szocs Zoltan, şeful local al HVIM, arestat oficial pentru activităţi de teorism, discutând despre surse externe de finanţare.

      Szocs Zoltan: Dar cât e de sigur că ne-ar susţine? Sebestyen Teleki Istvan: Ruşii? Foarte sigur. Doar că aşteptă să existe o organizaţie puternică care să şi arate ceva.
      Interlocutorul lui Szocs era Sebestyen Teleki Istvan, un maghiar discret stabilit la Zurich, în Elveţia.
      El este cel care a scris „Manualul Luptătorului pentru Libertate“, un document care-i învaţă pe membrii HVIM ce strategii trebuie să aplice, inclusiv tactici de sabotaj.

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 10/07/2018 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: