CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

V-ați născut înainte de anii ’80? VIDEO


 

 

 

 

 

Născuţi înainte de 1980, nu avem amintiri despre primii paşi pe Lună, nici despre războaie sângeroase, dar avem cultură generală, pentru că asta însemna ceva o dată.

Suntem ultima generaţie care a jucat “Ascunselea” , “Castel”, “Raţele şi vânătorii”, “Ţară, ţară! Vrem ostaşi”, “Prinsea”,”Sticluţa cu otravă”, “Pac Pac”, “Hoţii şi vardiştii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fişe, dar primii care am facut petreceri video (închiriam un video şi stateam să ne uităm la filme 2 zile închişi în casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renunţat la casetele audio şi le-am înlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat JJ, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă. Noi am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.

La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză. Şi am cântat “MULŢI ANI TRĂIASCĂ” nu “HAPPY BIRTHDAY” la aniversări. Am sorbit din ochi “Pasiuni” mai ales “Sunset” , chiar si “Dallas” … şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor.

Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi guma Turbo, sau puştile alea absolut superbe cu apă.

Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii.

Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală.

Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam!

Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Abba şi de Queen, cât şi de noile nume gen: 50 Cent şi Britney Spears. Am citit “Licurici”, “Pif”, “Cireşarii”, şi am băut “Cico” şi “Zmeurată” si ni s-a părut ceva extraordinar când au aparut primele sucuri “de la TEC ” fără să ne fie teamă că “au prea multe E-uri”, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi. Noi am baut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul.

Noi nu ne dădeam beep-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau PlayStation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumparam şi le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia aşteptam la chefuri sa jucăm “Fântâniţa”, sau “Flori, fete sau băieţi”, sau “Adevăr sau Provocare”, sau orice ne dadeă un pretext să “pupăm pe gură” pe cine “iubeam”.

Noi suntem cei care încă au mai “cerut prietenia”, care încă roşeam la cuvântul “sex”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând ca persoana iubită va citi acolo unde scrie “De cine îţi place?” că ne place de el/ea.

Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, părinţii noştri nu au “child proof the house”, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentară, şi câte un pachet de ţigări de la tutungerie.

Noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea “Feriţi-vă de măgăruş”.

 

Dacă citeşti şi ai căzut măcar un pic pe gânduri, eşti de-al nostru !

 

 

 

Imagini pentru foto pionieri

 

 

 

https://acasainro.com/v-ati-nascut-inainte-de-anii-80-veti-ramane-fara-cuvinte-de-ceea-ce-veti-citi/

03/07/2018 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , ,

5 comentarii »

  1. o amestecatura. Fiecare generatie are particularitatile ei. Apar si cateva exagerari de genul ca am dat examene de capacitate. Nu cei nascuti inainte de anii 80 au dat examene de treapta. Mai sunt si altele

    Apreciază

    Comentariu de Picler Gabriel | 04/07/2018 | Răspunde

    • Tocmai despre particularităţile generaţiei anilor 1980 e vorba.

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 04/07/2018 | Răspunde

    • Textul spune aşa: „Noi am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere”.
      Data vii şi spui : „Nu cei nascuti inainte de anii 80 au dat examene de treaptă”
      Care e problema domniei tale?

      Examenul de capacitate a fost introdus in sistemul educational romanesc in 1898 prin Legea invatamintului secundar si superior elaborata de Spiru Haret.
      Legea lui Haret prevedea pentru invatamintul secundar o durata de 8 ani (la baieti) impartita in doua cicluri de cite patru ani: gimnaziul propriu-zis sau cursul inferior de liceu cu 4 clase si cu programa cu caracter practic, urmat apoi de cursul superior.
      La vremea respectiva gimnaziu avea o existenta de sine statatoare, cu un ciclu de cunostinte unitar, absolventii lui obtinind, in urma unui examen special, un certificat de capacitate.
      Certificatul de capacitate le dadea dreptul acestora sa ocupe anumite functii sau sa treaca invatamintul secundar superior – liceu propriu-zis la una din sectiile clasica, reala sau moderna.

      Examenul de capacitate sau de absolvire a ciclului gimnazial a fost scos din sistemul de invatamint in 1966-1967, an in care s-a modificat durata scolii generale, de la 7 ani la 8 ani.
      Comparativ cu cel introdus prin Legea Invatamintului/1995, examenul de capacitate pina in anii ’60 era sustinut la mai multe discipline de studiu si doar la patru materii. Toate probele constau in evaluarea orala a cunostintelor elevilor.
      Fara promovarea examenului de capacitate elevii nu erau acceptati la liceu.

      Apreciat de 1 persoană

      Comentariu de cersipamantromanesc | 04/07/2018 | Răspunde

      • Problema este ca trebuie sa informam corect. Asa cum explici, ulterior, in anii ’80 nu era examen de capacitate. Este simplu: Trebuie sa informam corect

        Apreciază

        Comentariu de Gabriel | 04/07/2018

      • Se pare că d-ta nu ai citit primele rânduri, care vorbesc de românii născuţi „înainte de 1980” menţionând ceva mai jos că: „Noi am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere”.

        Examenul de capacitate sau de absolvire a ciclului gimnazial, a fost scos din sistemul de invatământ in 1966-1967.
        Aşadar, cei născuţi „înainte de 1980”, chiar au dat examene de Capacitate.
        Unde e informarea incorectă ?

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 05/07/2018


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: