CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

V-ați născut înainte de anii ’80? VIDEO

 

 

 

 

 

Născuţi înainte de 1980, nu avem amintiri despre primii paşi pe Lună, nici despre războaie sângeroase, dar avem cultură generală, pentru că asta însemna ceva o dată.

Suntem ultima generaţie care a jucat “Ascunselea” , “Castel”, “Raţele şi vânătorii”, “Ţară, ţară! Vrem ostaşi”, “Prinsea”,”Sticluţa cu otravă”, “Pac Pac”, “Hoţii şi vardiştii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fişe, dar primii care am facut petreceri video (închiriam un video şi stateam să ne uităm la filme 2 zile închişi în casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renunţat la casetele audio şi le-am înlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat JJ, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă. Noi am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.

La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză. Şi am cântat “MULŢI ANI TRĂIASCĂ” nu “HAPPY BIRTHDAY” la aniversări. Am sorbit din ochi “Pasiuni” mai ales “Sunset” , chiar si “Dallas” … şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor.

Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi guma Turbo, sau puştile alea absolut superbe cu apă.

Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii.

Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală.

Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam!

Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Abba şi de Queen, cât şi de noile nume gen: 50 Cent şi Britney Spears. Am citit “Licurici”, “Pif”, “Cireşarii”, şi am băut “Cico” şi “Zmeurată” si ni s-a părut ceva extraordinar când au aparut primele sucuri “de la TEC ” fără să ne fie teamă că “au prea multe E-uri”, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi. Noi am baut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul.

Noi nu ne dădeam beep-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau PlayStation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumparam şi le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia aşteptam la chefuri sa jucăm “Fântâniţa”, sau “Flori, fete sau băieţi”, sau “Adevăr sau Provocare”, sau orice ne dadeă un pretext să “pupăm pe gură” pe cine “iubeam”.

Noi suntem cei care încă au mai “cerut prietenia”, care încă roşeam la cuvântul “sex”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând ca persoana iubită va citi acolo unde scrie “De cine îţi place?” că ne place de el/ea.

Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, părinţii noştri nu au “child proof the house”, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentară, şi câte un pachet de ţigări de la tutungerie.

Noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea “Feriţi-vă de măgăruş”.

 

Dacă citeşti şi ai căzut măcar un pic pe gânduri, eşti de-al nostru !

 

 

 

Imagini pentru foto pionieri

 

 

 

https://acasainro.com/v-ati-nascut-inainte-de-anii-80-veti-ramane-fara-cuvinte-de-ceea-ce-veti-citi/

03/07/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

O analiză a datoriei istorice acumulate de Germania faţă de România

Imagini pentru radu golban photos

Radu Eugen Golban

 

S-a născut in 18 noiembrie 1973 la Timişoara. În 1988 a emigrat în Germania, împreună cu familia. Din 2003 locuieşte in Elveţia. 

  • Absolvent al Universitatii „Albert-Ludwigs” din Freiburg, Germania, Facultatea de Filozofie, specializarea: Politica ştiintifică şi drept, promoţia 2000.

  • Absolvent al Programului de Masterat în Studii Europene Avansate al Institutului European al Universitatii din Basel, Elvetia, promotia 2002.

  • Absolvent al programului doctoral al Universitatii de Vest din Timisoara, titlul tezei de doctorat “Uniunea Europeana si monetară si România”, conducator stiinţific Grigore Silasi, anul sustinerii 2008

  • Absolvent a mai multor cursuri de specializare în domeniul integrarii europene.

  • Activitatea de cercetare şi predare la Universitatea de Vest din Timisoara, din 2002 (Scoala de Inalte Studii Economice Comparative din Timisoara) pâna în 2012, s-a concretizat în trei carti ca prim autor, şi peste 20 de lucrari ştiintifice publicate în reviste de prestigiu.

In 1935, Romania si Germania au semnat un acord prin care se stabilea ca platile dintre cele doua tari, provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligaţii de stat si particulare, sa fie efectuate prin cliring bilateral intre Banca Naţională a României şi Casa de compensaţie germană.

Datoria descoperita de Radu Golban, este un varf din cliringul necompensat.

Iată ce crede chiar el despre descoperirea sa:

 „Din moment ce trăim într-o perioadă politică extrem de tensionată, eurosistemul se poate prăbuşi de pe o zi pe alta. 

Probabil, tind sa cred, chiar dacă am descoperit aceste creanţe, că nu este cel mai favorabil moment de a discuta despre o datorie istorica a Germaniei fata de România„. Destul de trist, dar adevarat.

Relațiile comerciale româno-germane:

Retrospective și (…) perspective de recunoaștere a datoriilor istorice

 

Dezbaterea pe tema relațiilor româno-germane de după 1935 rebuie să continue! După ce am prezentat principalele dovezi care justifică existența soldului de clearing, apoi am vorbit despre demersurile întreprinse pentru a responsabiliza factorii de decizie români, în vederea luării unei poziții oficiale în această temă, în acest articol ne propunem să punctăm, deopotrivă, progresele și obstacolele aferente recuperării creanței.

1. Sistemul de clearing și soldurile sale

Începând cu anul 1930, la nivelul relațiilor cu străinătatea, a fost implementat un sistem de decontare între state (prin intermediul băncilor centrale) bazat pe compensarea reciprocă a creanțelor și datoriilor, respectiv, echilibrarea schimburilor comerciale.

Sistemul de compensare (de tip barter) era monitorizat prin casa de compensație de la Berlin.

În anul 1935, intră în vigoare acordul pentru reglementarea plăților între Imperiul German și Regatul României, având ca obiect plățile aferente importurilor de mărfuri germane în România și importurilor de mărfuri românești în Germania.

La doar patru ani de la semnarea acordului, se constată că Germania nu mai era în stare să-și onoreze angajamentele față de România și față de alte state membre ale Uniunii de clearing.

Deși la început au existat limitări privind tranzacțiile, germania a continuat să importe din Romania mai mult decât exporta.

În anul 1942, acordul de clearing nu mai avea nicio limită convențională de sumă. Prin urmare, Banca Națională a fost constrânsă să emită monedă pentru a plăti exportatorii români.

Discrepanța mare dintre fluxurile de mărfuri din România spre germania și cele de sens invers s-a concretizat într-o creanță nevalorificată a BNR la Casa de Compensație germană.

Din punct de vedere economic, se poate admite că a fost un credit forțat de mărfuri acordat de economia românească economiei germane.

Pentru a diminua soldul de disponibil al României aferent clearing-ului cu Germania, Casa de Compensație a utilizat diverse instrumente de inginerie financiară precum:

a) instituirea obligației de a suporta cheltuielile aferente staționării trupelor germane pe teritoriul României;

b) constrângerea realizării unor achiziții de produse germane la suprapreț, fără a ține cont de necesitățile de moment ale României;

c) obligarea României de a efectua plăți din disponibilul de la Berlin pentru comenzi în avans;

d) efectuarea de livrări de armament din Germania către România, plătite prin „credite” ale guvernului german acordate industriei germane; aceste credite sunt discutabile, deoarece soldul României de la casa de compensație de la Berlin este atât în evidența germană, cât și în cea internațională, unul net, adică după scăderea acelor garanții de export ale germaniei numite „credite”.

 

  Acorduri, tratate și protocoale româno-germane

1935

Acordul de clearing

Tratatul de Stabilire, Comerţ  şi Navigaţie

Reglementarea plăţilor între imperiul german şi regatul României.

Dezvoltarea schimburilor economice.

1938

Acord de schimb economic

Erau vizate debușeurile și ancorarea de surse sigure de materii prime.

1939

Tratat de promovare a relațiilor economice Livrarea de petrol și cereale contra armament.

1939

Protocol confidențial Tratatul „Planul Wohlthat”

Sprijin pentru dezvoltarea economică a României, înființarea de societăți mixte româno-germane, conlucrarea în domeniul industrial, suport financiar german (colaborare economico- financiară în scopul adaptării economiei românești nevoilor Berlinului).

1940

Acordul de credit

Planul de colaborare pe 10 ani

Obiectivul de „refacerea economiei românești” a dus, de fapt, la supunere și dependență masivă față de Germania.

„Pactul petrolului“ prevedea livrarea de petrol către statul german, România urmând să primească în schimb nu bani, ci armament.

1940

Protocol

Aderarea României la Pactul Tripartit.

Dovezi privind practicile Germaniei de diminuare a soldului se regăsesc în rapoartele Băncii Reglementelor internaționale din anii 1942 și 1943. chiar și în condițiile preocupărilor pentru reducerea soldului României, la data de 7 septembrie 1944, datoria Germaniei față de România ajunsese la 1,126 miliarde Reichsmark (conform dovezilor redate în primul articol al seriei privind relațiile comerciale româno-germane).

2. Antecedente privind recuperarea soldurilor aferente clearing-ului româno-german

România, la inițiativa generalului Ion Antonescu, a inițiat demersuri pentru ameliorarea soldului aferent tranzacțiilor comerciale cu germania. oferta Germaniei a fost aceea de a reechilibra situația prin exportul de aur către România.

Datorită neîncrederii în clearing-ul la care s-a angajat, România ar fi acceptat oferta germaniei.

Operațiunea nu s-a finalizat datorită intervenției Băncii Reglementelor internaționale, care a insistat pe respectarea condițiilor de clearing.

În 1974, Nicolae Ceaușescu a inițiat în estul europei un grup de lucru care să se ocupe de problema despăgubirilor de război și să deschidă negocieri cu germania.

Negocierile de la Berlin au fost purtate de ministrul de externe la acea vreme (George Macovescu). La acea dată, România a enunțat explicit diferența dintre despăgubiri de război și creditul forțat rezultat din clearing.

Diferențierea a fost necesară cu atât mai mult cu cât Germania a dovedit că nu a respectat intenționat angajamentele comerciale, dovadă în acest sens stând consemnările consiliul de administrație al Băncii centrale a Germaniei: „am reușit prin clearing să creăm sisteme în care noi să dictăm prețul de import și prețul de export al produselor noastre… datorită forței militare pe care o avem”.

3. Practica Elveției privind recuperarea soldului aferent acordului de clearing

Din uniunea de clearing au făcut parte și alte țări. Una din ele a fost elveția, căreia Germania i-a achitat mai bine de jumătate din datorie.

După război, elveția a urmărit să legalizeze averea cetățenilor germani blocată din cauza sancțiunilor împotriva Reichului. Deblocarea banilor cetățenilor germani a avut loc în mai multe etape. mai întâi, băncile elvețiene s-au obligat să impoziteze la sursă acești bani și să transfere 50% din încasări fiscului german.

În schimbul acestui favor, Germania trebuia să accepte să plătească o parte din despăgubirile de război datorate Elveției.

Ulterior, pentru deblocarea altor sume bănești aparținând cetățenilor germani, Elveția a reușit să mai recupereze o parte din datorie.

Elveția poate fi considerat un exemplu relevant, deoarece conlucrarea Băncii naționale cu celelalte autorități publice (legislativă, fiscală, de afaceri externe), toate având același interes, a făcut posibilă recuperarea datoriilor externe. exemplul este cu atât mai edificator cu cât, pentru a facilita recuperarea datoriilor, Banca națională a elveției a analizat toate tranzacțiile elveției cu germania din perioada celui deal Doilea Război mondial. Într-o analiză consemnată în anul 2000, aparținând Băncii naționale a elveției, se consemnează că, subsidiar tranzacțiilor germano-elvețiene, au fost tranzacțiile germano-române.

4. Poziția BNR și a altor autorități naționale: „lipsesc dovezile!”

Lipsa de reacție la dezbaterile publice inițiate în anul 2010 m-au determinat să mă adresez oficial în vederea elucidării modului de stingere a creanței comerciale a României aferentă acordului de clearing.

Primul răspuns a fost al Băncii naționale a României care, prin adresa XVIII/3600, a transmis că nu a identificat documente care să ateste existența unei eventuale creanțe a BnR față de casa germană de compensație.

Răspunsul a fost surprinzător, fiindu-mi ignorată disponibilitatea de a oferi dovezi pentru recunoașterea datoriei. Și aceasta cu atât mai mult cu cât „sentința” BnR contravenea rezultatelor analizelor Băncii naționale a elveției.

Pentru a surmonta situația creată de BnR, am înaintat o adresă către guvernatorul BnR în care mi-am exprimat surprinderea că analizele și studiile Băncii naționale a României nu recunosc datoria germaniei din perioada 1936-1944. cu această ocazie, am solicitat prezentarea documentelor studiate de BnR pe baza cărora s-a pronunțat că nu dispune de informații referitoare la problema semnalată.

Totodată, m-am oferit să pun la dispoziție rezultatele propriilor cercetări efectuate la arhivele Băncii Reglementelor internaționale (Basel), la Registrul Federal (Berlin), la arhivele nZZ (Zurich), precum și o serie de lucrări de specialitate care confirmă existența soldului.

Petiția transmisă președintelui României a fost redirecționată ministerului afacerilor externe.

Fără să adopte o poziție proprie, mae anexează în corespondență adresa primită de la BnR prin care se reia aceeași motivare (inexistența dovezilor).

Pentru a răspunde solicitării de lămurire a situației soldului, ministerul Finanțelor Publice solicită sprijinul BnR și mae.

Prin urmare, și răspunsul său s-a rezumat la a reitera argumentul Băncii naționale .

Demersurile pe linia colaborării cu autoritatea legislativă s-au finalizat cu respingerea propunerii de înființare a unei comisii care să analizeze datoria istorică a Germaniei față de România (detaliile sunt redate în articolul anterior).

Diferit de cazul Elveției (relatat anterior) în care conlucrarea autorităților statului a făcut posibilă repararea unor greșeli ale trecutului, în România maniera de rezolvare a unor probleme de interes național șochează prin superficialitate și dezinteres.

 

Evoluția exporturilor, importurilor și soldului balanței comerciale

 

Informații pentru România

 1919-1924

 1925-1929

 1930-1934

 1935-1939

 1940-1944

 Export Germania (% din total export)

 6,6%

 16,6%

 14,7%

 22,7%

56,2%

 Import Germania (% din total import)

 16,2%

22,1%

23,8%

 25,0%

68,6%

 Soldul balanței comerciale (mii lei)

 -1264

 -1747

 -733

 +1435

 -261

5. Repoziționarea BNR față de datoria Germaniei

La doi ani de la descoperirea datoriei aferente relațiilor de clearing, BnR anunță înființarea unei comisii care se va ocupa de această problemă.

Fără a colabora cu instituții internaționale în a căror arhive se pot găsi dovezi și fără a consulta dovezile prezente deja în mass-media, rezultatele comisiei sunt sintetizate și publicate sub semnătura șefului serviciului de arhivă din BnR și a prof. univ. dr. V. Axenciuc.

Ambii autori confirmă existența creanței asupra germaniei la casa de compensație de aproximativ 1 miliard de mărci germane la sfârșitul anului 1944.

Totodată, se recunoaște că, la nivelul anului 1947, exista o datorie a germaniei față de România de 14.261.908.79 lei.

Pentru a elimina orice tentativă de dezbatere ulterioară, s-a precizat că această ultimă datorie consemnată în
documente a fost considerată de autoritățile acelor timpuri ca fiind o „creanță nesigură asupra străinătății“, fapt pentru care nu mai apare astăzi în evidențe.

Autorii au mai relatat că ar fi existat credite în valoare de 43.701.711,677 lei din partea Germaniei, care ar fi compensat în mare parte soldul activ al României de la casa de compensație, până la aproximativ 25 la sută din datoria inițială.

Admițând această nouă situație, datoria inițială (19 miliarde euro) s-ar reduce la aproximativ cinci miliarde euro. Însă, în noua interpretare, reprezentanții BnR nu au oferit detalii cu privire la statutul creditelor acordate de germania României, care, după explicația autorilor, ar fi redus o parte din disponibilul de la casa de compensație.

Această nouă poziție adoptată de BnR nu converge cu răspunsul guvernului Federal la interpelarea din Bundestag din 2010 (care viza data ratificării tratatului din 1939) și nici cu scriptele Băncii internaționale a Reglementelor (care consemnează un sold net).

6. Argumente juridice ce contravin noii încadrări a datoriei istorice

Argumentarea forțată a celor doi autori, prin care s-a transmis poziția BnR, nu poate fi confirmată nici de Tratatul Datoriilor externe ale germaniei din 1953 (T.D.e.), care, în articolul 5, lămurește statutul debitelor la casa de compensație după armistițiul de la 8 mai 1945; acestea erau o categorie de obligații materiale aparte ale germaniei, pe lângă:

a) reluarea plății datoriilor din Primul Război mondial;

b) despăgubirile de război din cel de al Doilea Război mondial;

c) compensarea biletelor de trezorerie germane (banii de ocupație pentru finanțarea și aprovizionarea trupelor germane).

O altă consemnare a comisiei înființate de BnR este că „din cauza alianței cu germania hitleristă, creanțele României ar avea o altă soartă decât creanțele altor state, de pildă ale elveției”. analiza Tratatului Datoriilor externe ale germaniei (TDe) din 1953 nu confirmă această supoziție.

Problema germană a datoriilor externe și a reparațiilor față de statele blocului estic, care au fost aliatele Germaniei în al Doilea Război mondial, este reglementată la art. 5, alineatul 4 (Helmut Rumpf, Die deutsche Frage und die Reparation, Zeitschrift für ausländisches öffentliches Recht und Völkerrecht, nr. 33,1973, prop. 351). Detaliile juridice privind această problemă au fost redate într-un articol publicat în magazinul istoric (7/2012).

7. În loc de concluzii

Marele progres al demersului inițiat în anul 2010 s-a concretizat în:

a) recunoașterea – de către BnR – a soldului datoriei istorice;

b) încadrarea juridică a datoriei istorice (care nu s-a stins prin tratatele/convențiile internaționale încheiate după 1944); aceasta, deoarece articolul 28 din Tratat prevede că România renunță la toate pretențiile față de germania „cu excepția celor care rezultă din contracte și alte obligații anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum și din drepturi dobândite înainte de aceeași dată”; totodată, Tratatul Datoriilor externe ale germaniei din 1953 relevă că România nu poate avea un tratament diferit datorită alianței cu Germania hitleristă;

c) lămurirea statutului Germaniei la nivelul anului 1944, moment în care s-a decis lichidarea casei de compensație (germania fiind considerată un stat incapabil de plată în 1944, dar nu și în prezent);

În cadrul sistemului de clearing (numit și comerţ în compensaţie), dacă schimburile nu sunt echilibrate (exporturile să echilibreze importurile – în cadrul operaţiunilor aferente aceluiași partener) se impune încetarea acordului (ceea ce nu s-a întâmplat în cazul României și Germania).

Mai mult, pentru a asigura continuitatea operaţiunilor, germania a utilizat o gamă largă de mijloace diplomatice, punându-se în discuţie chiar soarta graniţelor statului. până în 1943,  o tehnică a Germaniei de reducere a soldului României la casa de compensație (rezultat din dezechilibrul clearing-ului) s-au concretizat în livrări de armament către România, livrări ce au fost plătite prin „credite“ ale guvernului german acordate industriei germane.

Aceste credite trebuie interpretate cu prudență, deoarece Banca Reglementelor internaționale le-a consemnat mereu între ghilimele. Cert este însă faptul că soldul României de la casa de compensație de la Berlin este, atât în evidența germană, cât și în cea internațională, unul net, adică după scăderea garanțiilor de export ale germaniei (așa-numitele „credite“).

O altă tehnică de reducere a soldului României (consemnată de Banca Reglementelor internaționale în al treisprezecelea raport anual, 1943, p. 163) a constat în obligarea României de a efectua (din disponibilul de la Berlin) plăți în avans pentru comenzi ce aveau să se concretizeze chiar și peste câțiva ani.

Conform lucrărilor de specialitate românești, la jumătatea anului 1944, soldul activ pentru România al clearing-ului româno-german ajunsese la 57,8 miliarde lei, respectiv circa un miliard de mărci. Banca Reglementelor internaționale consemnează, pentru prima jumătate a anului 1944 un sold de 54,2 miliarde lei .

Conform lucrărilor de specialitate străine2, soldul activ (pentru România) al clearing-ului româno-german (la sfârșitul anului 1944) era de 1126,4 milioane de mărci imperiale. Totodată, în  Bundesregistratur (Barch Berlin; R 2, 222) se consemnează că, în 1944, datoria Germaniei la casa de compensație era de: 8,5 mld. Rm față de Franța, 4,9 mld. Rm față de Belgia; 1,29 mld. Rm față de Danemarca; 1,1 față de România, 1,0 mld. Rm față de Ungaria, 0,6 mld. Rm față de Eleveția  etc. plecând de la faptul că 1 reichsmark este evaluat, în prezent, la 3,3 euro, am calculat, estimativ (la o rata a dobânzii de 2,5%), valoarea actuală a datoriei: 18,88 miliarde euro. cadrul legal în contextul căruia am invocat recuperarea datoriilor Germaniei din relaţiile comerciale cu România este reprezentat de:

a) acordul pentru Reglementarea plăţilor între imperiul german și Regatul României semnat la București pe 24 mai 1935;

b) tratatul pentru stabilire comerţ și navigaţie din 23 mai 1935;

c) acordul economic româno-german – tratatul asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României și Reichul german  semnat la data de 23 martie 1939; acest tratat-cadru este bazat pe tratatul pentru stabilire comerţ și navigaţie din 23 mai 1935 și acordul de plăţi romano-german din 24 mai 1935;

d) tratatul de pace de la paris, semnat la 10 februarie 1947;

e) conferinţa de datorii de la londra (lda) – 1953. aceste documente, ce pot fi consultate în arhiva legislativă românească, au fost completate cu surse documentare germane, precum: Künftige europäische Währungsordnung. Zur Rede von Reichsminister Funk (nZZ 11.7.1944); Zum deutschen plan einer intereuropäischen clearinganleihe ( nZZ 24.7.1944); deutschland und die internationalen Währungspläne (nZZ 31.7.1944). prin urmare, soldul activ al României înregistrat în urma clearing-ului româno-german este un rezultat al activităţilor comerciale derulate între cele două ţări. 

Nerespectarea acestui acord internaţional nu poate fi privat de dreptul de a trage la răspundere (chiar dacă mai tardiv) partenerul care nu și-a respectat obligaţiile contractuale.

Aceasta cu atât mai mult cu cât relații comerciale nu au fost cele mai avantajoase pentru România și  pentru contextul economic respectiv.

 

Încă păstrez convingerea că – mai devreme sau mai târziu – se va iniția un demers legal pentru recuperarea soldului și că abordarea directă la nivel diplomatic rămâne preferabilă recuperării pe cale privată.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/03/ziua-de-3-iulie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/03/o-istorie-a-zilei-de-3-iulie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://radugolban.ro/articole/relatiile-comerciale-romano-germane-iii-progrese-si-obstacole-recunoasterea-datoriei-istorice

http://radugolban.ro/articole/relatiile-comerciale-romano-germane-retrospective-si-perspective-de-recunoastere-datoriilor-istorice

03/07/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: