CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 21 iunie 1991 trupele sovietice s-au retras definitiv din Cehoslovacia


 

Imagini pentru retragere trupe din cehoslovacia photops

 

 

Cu 27 de ani în urmă, în data de 21 iunie 1991, ultimul eşalon cu militari sovietici a părăsit Cehoslovacia, încheind astfel acţiunea de repatriere a trupelor sovietice staţionate din 1968 pe teritoriul acestei ţări.

În 6 aprilie 1968, Partidul Comunist Cehoslovac adoptase un program de acţiune reformist, rămas în istorie sub numele de “Primăvara de la Praga”, program care cuprindea, printre altele: libertatea presei şi a cuvântului, libertatea de mişcare, limitarea acţiunilor poliţiei secrete, existenţa mai multor partide politice, federalizarea ţării şi orientarea spre o colaborare mai bună cu Occidentul.

Pe scurt, un “socialism cu faţă umană”.

La 19 august 1968, Kremlinul a decis să înăbuşe Primăvara de la Praga, astfel încât în noaptea de 20 spre 21 august, 7000 de tancuri ruseşti  şi 500.000 de soldaţi, trupe sovietice şi ale altor patru state membre ale Tratatului de la Varsovia (RDG, POLONIA, Ungaria şi Bulgaria), au invadat Cehoslovacia, pentru a pune capăt procesului de reforme iniţiat de noua conducere cehoslovacă în frunte cu Alexander Dubcek. 

Pe 21 august 1968, Ceaușescu a rostit în faţa unei mari mulţimi la Bucureşti un discurs fulminant, în care condamna intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia pentru stoparea „Primăverii de la Praga”.

În faţa invaziei, conducerea Cehoslovaciei  a decis să nu opună rezistenţă armată, ceea ce nu i-a împiedicat pe locuitorii capitalei Praga să intre în conflict spontan cu forţele de ocupaţie, majoritar sovietice.

Dubcek şi alţi lideri comunişti au fost duşi la Moscova, unde, pe 27 august, s-a semnat un protocol care anula încercarea de reformă.

Dubcek şi alţi lideri comunişti, au fost arestaţi şi duşi la Moscova unde, pe 27 august, au semnat un protocol care anula încercarea de reformă.

În locul lui  a fost instalat în funcţia de conducător al Partidului Comunist din Cehoslovacia un adept al liniei dure prosovietice, Gustav Husak, care a anulat reformele democratice  adoptate pâna atunci.

Aşa a fost înăbuşită „Primavara de la Praga“şi lichidat socialismul cu faţă umană, plănuite  de Alexander Dubček şi reformiştii din partidul comunist.

Înnăbușirea Primăverii de la Praga de către coaliția condusă de sovietici a fost urmată de reînființarea Grupului Central de forțe sovietice de ocupaţie, cu baze militare în Cehoslovacia.

Pentru douăzeci și mai bine de ani, până la căderea comunismului în Europa de Est și destrămarea URSS, câteva sute de mii de trupe sovietice au mai fost prezente în Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia și Ungaria.

În 1990, când noii lideri democraţi ai Cehoslovaciei i-au scris lui Mihail Gorbaciov, cerându-i retragerea trupelor sovietice, Armata Roşie avea în această ţară 73.500 de soldaţi şi ofiţeri, 1120 de tancuri şi mai mult de o sută de tone de muniţie, inclusiv rachete nucleare.

Generalul maior al armatei cehoslovace Svetozar Najdovic responsabil cu supervizarea retragerii trupelor sovietice declara că:

„Noi am calculat că au nevoie de opt luni să plece şi pot spune că am colaborat excelent cu generalul sovietic Eduard Vorbiov, comandantul lor, care fusese foarte impresionat de revoluţia noastră, din noiembrie ’89.

Pe parcurs ne-am trezit cu tot felul de politicieni ruşi, care făceau presiune asupra noastră să prelungim perioada retragerii cu cinci ani, dar Vorobiov a fost ferm şi a respectat termenul stabilit iniţial” a declarat  Svetozar Najdovic.

Acesta îşi aminteşte că dorinţa de a-i vedea plecaţi era atât de mare, încât nici nu au comentat faptul că ruşii şi-au lăsat bazele militare vraişte.

„20 de ani mai târziu, nota de plată pentru curăţarea lor a ajuns doar în cazul Slovaciei la 41 de milioane de euro.

Ruşii n-au contribuit nici o kopeică. Îmi amintesc când au plecat”, spune Svetozar Najdovic. 

Pentru generaţia care a trăit invazia din 1968 a fost o mare uşurare.

Ruşii lăsau în urmă în Cehoslovacia 108 morţi, localităţi devastate şi o generaţie care vorbeşte încă despre umilinţa îndurată atunci. 

Când ultimele pahare de vodcă au fost date peste cap la graniţă, în iunie 1991,ofiţerii ruşi au spus, cu veselie, că se vor întoarce.

Şi s-au ţinut de cuvânt. În raportul său de activitate pe anul 2009, serviciul secret ceh atrăgea atenţia asupra intensificării activităţii spionilor ruşi pe teritoriul Cehiei.

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/06/21/ziua-de-21iunie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/21/o-istorie-a-zilei-de-21-iunie-video-3/

 

 

 

Surse: 

 

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/invazia-republicii-socialiste-cehoslovace-reactia-romaneasca

 

https://www.libertatea.ro/stiri/reportaj/ceausescu-s-a-opus-invadarii-cehoslovaciei-de-catre-sovietici-628759

 

https://www.rfi.ro/politica-88973-accent-pe-istorie-invazia-din-cehoslovacia-21-august-1968

Reclame

21/06/2018 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: