CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Minoritatea rusă din R.Moldova devine tot mai agresivă şi neintegrată cultural și lingvistic în spațiul etnic în care s-a pomenit ca urmare a politicii coloniale a patriei de origine

 

 

 

Ce fel de școală vor rușii din Moldova de peste Prut ?

În contextul ultimelor evoluții politice de la Moscova minoritatea rusă din Moldova devine tot mai agresivă, având, de altfel, toate șansele să redevină ceea ce a fost: un frate mai mare, arogant și privilegiat, o castă elitară cu apucături șovine, neintegrată cultural și lingvistic în spațiul etnic în care s-a pomenit ca urmare a politicii coloniale a patriei de origine.  

Dovadă, activitatea antimoldovenească furibundă a Departamentului Relațiilor Naționale, precum și existența la Chișinău a Asociației Angajaților din Instituțiile Rusești de Învățământ și Știință a Centrului de Cultură Rusă, a Fondului Scrisului și Culturii Slave, precum și a diferitelor comunități rusești.

În treacăt fie spus, organizează în fiecare an sărbători cu „pelmeni” și „ceastușki” și la care participă persoane din conducerea de vârf a republicii.

Dacă acest ritm de înființare a diferitelor fonduri, asociații și universități rusești se va menține, mâine în Moldova vor exista mai multe asemenea organizații decât în patria-mumă – Rusia.

În situația dată s-ar părea că aceasta, cea mai privilegiată minoritate națională, nu ar trebui să aibă motive să se considere lezată în drepturi. Dar, ca să vezi, nu-i chiar așa.

Poporul nostru a spus cândva un mare adevăr despre ruși: dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan…

Nu sunt etnopsiholog și nu mă încumet să definesc psihologia națională a rușilor.

Cu toate că am simțit pe pielea noastră psihologia fratelui mai mare, precum au simțit-o nu numai basarabenii, dar întreaga Europă și nu numai Europa!

E o cu totul altă poveste psihologia rușilor din Moldova. Până mai ieri aceștia erau clasa cea mai privilegiată.

Stabiliți, de regulă, în centrele urbane, rușii au beneficiat de locuințe, școli de elită, funcții de conducere bine plătite, dreptul de a dicta și a cere cu pistolul la tâmplă să-i iubești.

Aceștia niciodată nu i-au iubit pe aborigeni, le-au inventat porecle, nu le-au învățat limba, i-au deportat și i-au împușcat. Toate astea au fost calificate de către intelectualitatea din Moldova drept genocid etnic.

Cu alte cuvinte, rușii din Moldova s-au comportat cu băștinașii conform statutului lor de colonizatori și acest sindrom astăzi încă nu a dispărut.

Dimpotrivă, asistăm la recidivarea bolii în formele ei de manifestare cele mai violente.

Astăzi, în contextul general al restaurației comuniste, se dă lupta pentru recuperarea pozițiilor pierdute.

Deoarece în economie au rămas tot ei stăpâni, bătălia se dă acum pentru recucerirea și remonopolizarea „pieței” spirituale și culturale din Moldova.

Acest scop nu este măcar disimulat. Astfel, într-un articol intitulat provocator „Bîti li russkoi șkole russkoi” apărut în gazeta „Kișinevskie novosti” se declară pe față că „unul din scopurile strategice ale asociației („Asociația angajaților din instituțiile rusești de învățământ și știință” – n.n.) este acela de a ajuta tineretul nostru să mențină nivelul social-cultural atins”.

Ca să înțelegem ce înseamnă acest nivel social-cultural, să urmărim logica autorului articolului și să încercăm să răspundem noi la întrebarea formulată magistral:

„De ce fel de școală avem nevoie – de o școală rusă ca spirit sau de o școală moldovenească cu limba rusă de instruire?”
Să vedem, așadar, ce înseamnă în mentalitatea rușilor din Moldova o școală „rusă ca spirit”.

Indubitabil, într-o asemenea școală n-ar trebui să se studieze nici limba română (adică așa-zisa limbă moldovenească, pe care ei o numesc „țaranskii iazîk”), nici istoria românilor, o asemenea școală nu trebuie să fie o instituție de formare a cetățenilor Republicii Moldova cu o conștiință națională adecvată, ci una care ar servi exclusiv intereselor politice și naționale a statului rus.

Adică așa cum a fost școala noastră până nu demult: școală în care se studia numai istoria Rusiei, plină de cneji, războaie, revoluții și cincinale, iar timpul rezervat studierii limbii ruse depășea cu mult timpul prevăzut pentru studierea limbii naționale.

O asemenea școală garantează dăinuirea în continuare a spiritului rusesc, asigură procesul de deznaționalizare și mancurtizare a tineretului.

Ajunși aici, putem răspunde și la o altă întrebare a autorului articolului:

„De ce termenul „școală rusească” provoacă o suspiciune bolnăvicioasă din partea funcționarilor de stat?”

Și oare chiar nu știți de ce? Atunci vă spunem noi: școala rusească niciodată n-a educat cetățeni ai Moldovei, ci cetățeni ai Rusiei; absolvenții școlilor rusești niciodată n-au știut limba poporului în sânul căruia trăiesc și totdeauna au fost ostili spiritului național românesc; absolvenții școlilor rusești, care după terminarea facultăților au devenit medici, ingineri, funcționari publici etc. nu pot schimba o vorbă pre limba „fraților” lor mai mici.

Dar oare faptul că atunci când s-a declanșat mișcarea de eliberare națională a apărut, la comanda știm noi cui, interfrontul, format aproape sută la sută numai din rusofoni, nu este un argument împotriva „școlii rusești de spirit”?

Dar oare lupta înverșunată a rusofonilor împotriva limbii române, organizarea grevelor împotriva acestei limbi, blocarea liniilor de cale ferată din aceleași motive, războiul declarat școlii române de la Tiraspol etc., etc. nu sunt oare un rod al „școlii rusești de spirit?”

Dar orașele noastre, fiecare în vorbe și sudălmi rusești, pline de literatură pornografică rusească, dar chioșcurile, pline de ziare rusești și, în general, dominația masivă a spiritului rusesc nu explică oare „suspiciunea bolnăvicioasă” a moldovenilor față de termenul „școală rusească”?
În articol e citată următoarea afirmație a profesoarei de la Universitatea de Stat, Tatiana Josan:

„Studenții din grupa rusească mă întreabă de ce noi în fiecare an ascultăm una și aceeași la istoria românilor? Și de ce studiem istoria românilor și nu istoria statului nostru, Moldova”?

Nu știm ce cursuri ține la universitate dna Josan, dar dacă un profesor universitar desparte istoria românilor de istoria „statului nostru Moldova”, atunci – două din una: ori acesta e un agramat total, ori a terminat școala rusească din Moldova.

Tot sub semnul „pildurilor” e adus și un gând exprimat de dna Natalia Abakumova, „cercetător științific la Academia de Științe a Moldovei (a Moldovei, rețineți, nu a Rusiei):

„Dacă ne vom conforma concepției pe care ne-o impune Ministerul Învățământului, pe cine vom educa noi în această școală amorală, cu o programă orientată, Dumnezeu știe spre ce? Răsfoiți manualele. Sunt pline de imprecizii și stupidități!”
Dacă adevărata istorie a neamului este o stupiditate, nu e stupiditate oare și statul ce întreține o Academie cu asemenea „savanți”?!
Observatorii atenți au remarcat faptul că în ultimul timp în ziarele „Glasul Moldovei”, „Pământ și oameni”, „Moldova suverană” au apărut materiale semnate de persoane anonime și mai puțin anonime, care atacă Ministerul Învățământului pentru păcatul că nu ar fi suficient de consecvent în promovarea marilor adevăruri constituționale.

Nu am niciun motiv să mă angajez în funcția de avocat al Ministerului Învățământului, cu atât mai mult cu cât ministerul în cauză are o armată bună de specialiști, care pot apăra concepția pe care o promovează. Vreau să atrag atenția doar asupra unui moment.

După adoptarea Constituției, cu sau fără voia conducerii Ministerului, cadrele didactice din învățământ au rămas unica redută pe care n-a putut-o cuceri majoritatea parlamentară.

Cu toate epurările operate, cu toate presiunile și intimidările la care s-a recurs, cadrele didactice și-au păstrat nepătate numele și statutul. În condițiile dezmățului, sărăciei materiale și ale crizei spirituale, cadrele didactice din Moldova au fost și continuă să rămână de partea adevărului istoric și științific.

Aceasta este meritul de principiu al unui minister, prin care trece astăzi linia frontului în marea bătălie pentru supraviețuirea națională. Greșelile, ezitările și inconsecvențele, care, firește, au existat și mai există, nu trag la cântar în această bătălie.
Și bătălia continuă.

Și atâta timp cât doar ne vom apăra, nu vom avea deplină siguranță că vom ieși învingători.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/12/23/gazeta-%D1%8D%D0%BA%D1%81%D0%BF%D0%B5%D1%80%D1%82-%D0%BD%D0%BE%D0%B2%D0%BE%D1%81%D1%82%D0%B5%D0%B9-din-chisinau-in-republica-moldova-romanii-s-au-inmultit-ca-iepurii/

 

 

 

Surse:

Fragment din cartea „Ultimul editorial”, 2017
Literatura și arta”
2 mai 1996

Un articol de: Constantin Tănase înhttps://www.timpul.md 

16/06/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ecaterina Teodoroiu – femeia vrednică de numele de erou al poporului nostru

 

 

Motto:

„Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții.

Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi.

– Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, 23 august 1917 –

 

 

 

Cunocută sub numele de „Eroina de la Jiu”, sau Ioana D’Arc a românilor, Ecaterina Teodoroiu a scris istorie în timpul Primului Război Mondial.

 

 

Imagini pentru ecaterina teodoroiu

 

 

Cătălina Vasile Toderoiu, a văzut lumina zilei la 14 ianuarie 1894, la Vădeni, astăzi cartier al municipiului Târgu-Jiu, într-o familie cu adânci rădăcini ţărăneşti, fiind fiica Elenei şi a lui Vasile Toderoiu, care a avut cinci băieţi – Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion, Vasile – şi trei fete – Ecaterina, Elisabeta şi Sabina.

A parcurs studiile primare la şcoala din satul natal, apoi a studiat la şcoala din Târgu Jiu. Ulterior a învăţat la şcoala româno-germană din Târgu Jiu, pe care a absolvit-o în anul 1909.

În această perioadă numele ei devine Ecaterina Teodoroiu, după ce documente militare ulterioare dar şi acte care îi atestă educaţia consemnează mai multe variante de nume Lili Toderoiu, Lili Teodoroiu, sau alte forme asemănătoare.

S-a pregătit pentru o carieră de învăţătoare, motiv pentru care a urmat, la Bucureşti, un gimnaziu-pension, apoi a frecventat cursurile unei şcoli de infirmiere, absolvită în anul 1916.

În această perioadă a intrat în contact cu organizaţiile de cercetaşi din România, iar din anul 1913 face parte din organizaţia de cercetaşi denumită cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de Arethia Piteşteanu.

În vara anului 1914, a activat în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”, până în august 1916, Ecaterina aflându-se, ocazional, la căpătâiul răniţilor ce se aflau în îngrijirea organizaţiei.

În octombrie 1916, află că tatăl ei a fost luat prizonier, iar doi dintre fraţi – unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători -, au murit pe câmpul de luptă.

La 6 octombrie 1916, după ce a aflat de moartea unui alt frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la Porceni, Ecaterina a cerut să fie înrolată ca voluntar tocmai în acel regiment din Gorj.

În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu, în care trupele Armatei I Române  comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, soldatul Ecaterina Teodoroiu aflându-se în primele linii ale frontului.

La 18 octombrie  în acelaşi an, în urma unei învăluiri – surpriză a inamicului, Ecaterina este luată prizonieră, însă dând dovadă de sânge rece, a împuşcat santinela germană care o însoţea şi după ce a mai împuşcat „câţiva” soldaţi germani, a revenit în liniile armatei române.

 

Imagine similară

 

În noiembrie, în luptele de la Filiaşi, Ecaterina este rănită de două gloanţe inamice la piciorul drept, iar după alte nouă zile, este din nou rănită la coapsă de schje de la un obuz.  

Pentru meritele sale, Comandamentul Marii Legiuni a Cercetaşilor i-a decernat Ecaterinei Medalia „Virtutea Cercetăşească” de aur, iar la 16 martie 1917, la propunerea ministrului secretar de stat la Departamentul de Război a fost distinsă cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa a II-a pentru „vitejia şi devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă, s-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiaşi. A fost rănită de un obuz la ambele picioare”.

În spital, a  fost vizitată personal de regina Maria care i-a conferit decorația și a înaintat-o în gradul de sublocotenent. 

A revenit pe front în vara anului 1917, când, la 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte ocupa poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului în zona localităţii Muncelu.

În seara de 22 august, în cursul unui atac declanşat de Regimentul 40 Rezervă german şi respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu moare eroic, fiind împuşcată în inimă, în timp ce se afla în fruntea plutonului de infanterie pe care îl comanda ca sublocotenent.

Ultimele sale cuvinte au fost: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”.

 

În Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu, la 23 august 1917, se consemna:

”În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt „Eroina de la Jiu” și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani.

 Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții.

Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele:

„Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”.

Nu a apucat să vadă în 1918 împlinit idealul naţional, România Mare, de la sfârșitul războiului cumplit în care micul regat al României,  a pierdut în lupte aproape un milion de soldaţi !  

 

  Ecaterina Teodoroiu a fost înmormântată în comuna Fitioneşti din judeţul Putna, iar după încheierea războiului, a devenit o eroină a românilor României Mari.

 

Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu va fi restaurat cu 700.000 de lei. Monumentul unic a fost realizat de Miliţa Petraşcu

 

În iunie 1921, rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse la Târgu Jiu şi depuse în centrul oraşului, în Piaţa Prefecturii de la Târgu Jiu.

Mormântul în care Ecaterina Teodoroiu îşi doarme somnul de veci a fost realizat de artista Miliţa Pătraşcu, o ucenică a lui Brâncuşi, este confecţionat din travertin italian, cu dimensiunile 2,90 pe 1,60 metri şi înălţimea de 2,10 metri, are forma unui sarcofag şi este aşezat pe un postament cu trei trepte.

Sunt realizate în basorelief scene din viaţa şi activitatea ostăşească a Ecaterinei.

Anul 2018 este un an special pentru România, anul când se comemorează 100 de ani de la Marea Unire. 

Sublocotenentul erou Teodoroiu a fost o femeie curajoasă, care a luptat şi a murit fără să şovăie pentru patria şi poporul ei – o figură luminoasă a istoriei românilor care își merită locul în Panteonul național.

Faptele de curaj şi sacrificiul său trebuie acum, după 100 de ani de la moartea sa eroică, să fie cunoscute de toţi tinerii noştri. 

Este important în acest moment unic, să rememorăm jertfa eroilor care și-au vrut țara reîntregită.

Îndependenţa ţării noastre s-a clădit pe sacrificiile mai multor generații prinse în vâltoarea unor vremuri tulburi.

Eroi sunt cei care și-au înțeles rolul în acele timpuri de răscruce și care și-au apărat nemul şi țara.

Sacrificiile lor ne-au adus pe noi, generația Centenarului, în fața datoriei de a cinsti și de a prețui o țară care împlinește 100 de ani de la unificarea tuturor ţinuturilor locuite de români, care acum  ar trebui să-și folosească inteligența și creativitatea pentru a  transforma această aniversare într-o sărbătoare a tuturor generațiilor, o emblemă a  veşniciei României noastre.

 

 

 

 

CITIŢI  ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/06/16/ziua-de-16-iunie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/16/o-istorie-a-zilei-de-16-iunie-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

https://matricea.ro/soldat-ecaterina-teodoroiu-eroi-primul-razboi-mondial/

https://radioromaniacultural.ro/portret-ecaterina-teodoroiu-legenda-eroinei-de-la-jiu-la-100-de-ani-de-la-sacrificiul-suprem/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecaterina_Teodoroiu

16/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: