„SĂ-ȚI ZIC, TĂTUCĂ, CUM AM MURIT”. O scrisoare sfâşietoare care trebuie să ajungă în toate manualele de Istorie a României

 

 

“MI-AM DAT VIAȚA PENTRU ȚARĂ” – Document olograf. MARTIRII BASARABIEI

 

SĂ-ȚI ZIC, TĂTUCĂ, CUM AM MURIT – Scrisoare sfâșietoare din Gulagul sovietic, așteptată să intre în manualele de Istorie a României.

 

 

 

Istoria poate fi învățată din diferite surse, și această scrisoare este una dintre ele.

Ce a însemnat anul 1944 pentru militarii români din Basarabia, înrolați în armata română, e un capitol aparte, iar despre mitul „eliberării” noastre de către sovietici să-i lăsăm pe cei care au fost „eliberați” să ne spună… (Mariana Pagu, istoric, Basarabia)

 

SCRISOARE CĂTRE TATA (și ceilalți) din 24 noiembrie 1947

O Scrisoare care trebuie să ajungă în toate manualele de Istorie a României

O„scrisoare către tată”, care nu e de la Franz Kafka, ci de la un basarabean din Ciuciuleni.

 

Orginalul Scrisorii din Gulag

 

„Borș Gheorghe Feodorovici, născut în anul 1923, 22 iulie, vă spun tată și mamă, cum știți că m-o luat România la armată, și m-o dus în orașul București, și de-acolo mi-o dat drumul acasă; și pe drum, aproape de Prut, m-o ajuns o mașinică și m-o luat și m-o adus în orașul Iași; într-un lagăr pe mine și pe Petrea Chiriac, și pe Buza Ivan Nicolae.

Și de-acolo m-o pornit la Chișinău și trenul la Chișinău nu o mai stat; s-o dus în Rusia, în lagărul Briaznâi. De-acolo m-o dus în lagărul Beșnița. De-acolo m-o dus în lagărul Novozibka.

De-acolo m-o dus în lagărul Onecea (probabil Onega, regiunea Arkhangelsk n.n.). Lucram într-o pădure de brad și … (indescifrabil – M.P.) pedepsându-mă de foamete, de Paște, am așteptat toată ziua să ne deie mâncare, și nu ni-o adus nimica mâncare, pentru că nu era pâine.

A doua zi la Paște ni-o adus frunze de curechi și așa am petrecut și eu Paștele.

Vă mai spun că am lucrat într-o dro…(?) două norme, ca să primesc două porții și n-am primit nimica și tare îmi era foame, că nu mâncasem toată ziua, și m-am apucat ș-am prăjit pe plită niște ovăz și am mâncat; și a doua zi când m-am sculat, fața mea și pieptul era umflat, și tot atuncea m-o dus la spital; după trei zile eu am slăbit tare, și mi-am adus aminte de-acasă.

Tată, ți-aduci aminte odată când te-ai supărat pe mine, și ai zis ca să mă duc cât lumea?

Cuvântul dumitale s-a-mplinit; eu cât lumea m-am dus și înapoi nu mai vin; eu de casă nu mai știu nimica.

Mai trăiți ori nu, tată și mamă, și frate, și surori?

Eu văzând c-am să mor prin țări streine am scris scrisoarea aceasta și-am chemat pe tovarășul meu Meleniuc Arseni din satul Văsieni și i-am dat scrisoarea aiasta, și i-am spus lui că dacă eu mor aicea, apoi tu măcar te-i duce acasă, apoi să te duci la tata meu la Ciuciuleni, că el șede lângă târg, partea de la deal, și să-i duci scrisoarea asta, și să-i spui viața mea cum am petrecut-o; eu, tată și mamă, cu mari sudori și lacrimi am scris astă hârtie, văzând c-am să mor și nu știam de-acasă nimica, dacă mai trăiți ori nu.

Tată și mamă, eu m-am petrecut aicea, am murit aicea, în orașul Onecea.

Mi-am dat viața pentru țară.”

Borș Gheorghe Feodorovici

 

 

 

“De-amu scrie Meleniuc Arseni din satul Văsieni: după aceea, la patru zile, o murit Borș Gheorghe.

Eu, Meleniuc Arseni, m-am dus la comendantul nostru și i-am spus c-o murit Borș Gheorghe și l-am rugat să ne deie niște scândură și i-am făcut o raclă, și ne-am dus patru și i-am făcut groapă lângă un brad, ș-apoi ne-am dus patru oameni și l-am luat din spital și l-am dus la groapă, iar unul din Ghidighici o fost acasă dascăl și el o citit Prohodul, și l-am îngropat pe Gheorghe.

După aceea, o mers comendantul nostru, că el era tot basarabean și o …(?) bradul care era lângă groapa lui Borș Gheorghe și au scris numele lui și familia lui pe bradul acela; că au răposat Borș Gheorghe Feodorovici în anul 1947, 28 noiembrie.

După aceea, Meleniuc Arseni o venit acasă tocmai în anul 1953 și o venit la Borș Feodor Vasile și i-o adus vestea aiasta. Petrecerea (cum l-au petrecut, pomenirea – M.P.) o fost trei zile, la Borș Feodor (Teodor) Vasile acasă, la Ciuciuleni.”

Scrisoarea a fost transcrisă și păstrată de tatăl lui Gheorghe Borș.

Eu am intervenit doar acolo unde au fost folosite cuvinte rusești sau forme populare, doar ca să nu ne scape mesajul.

Originalul (un fragment) îl puteți vedea mai sus.(M.P., Martie 2017)

Sunt scrisori sau povești de viață pe care nu le pot, adică fizic nu sunt în stare, să le citesc cu voce tare cuiva. Cea pe care vreau să v-o aduc la cunoștință face parte din această categorie.

Alaltăseară am primit-o, iar aseară am descifrat-o și nu pot să opresc vocea care vine de dincolo și care, după 70 de ani, poate fi auzită de mai multă lume, DE CÂT MAI MULTĂ LUME!

 

MĂRTURISITORII