Originile aromâne ale voievodului Mihai Viteazul

 

 

 

Istoria oferă foarte puţine detalii despre originile voievodului Mihai Viteazul.

Toate cronicile amintesc despre Unirea Principatelor sau faptele de vitejie prin care s-a remarcat în luptele antiotomane.
Chiar dacă sunt puţine, cronicile oferă detalii surprinzătoare despre nonconformistul domnitor muntean.

Multe dintre aceste date fac referire directă la mama sa, intrată în istorie cu numele de doamna Tudora.

Cu origini Cantacuzine, doamna Tudora s-a născut în Epirul grecesc, zona Bizanţului, după unii istorici în 1530, după alţii 1535.

„Cronicarul Baltsar Walter o consideră chiar sora banului Iane Cantacuzino.

Cât a fost de româncă mama lui Mihai Viteazu?

 

Mihai ar fi apărut în urma unei legături pe care doamna Tudora  a avut-o cu Pătraşcu cel Bun.

Pătraşcu cel Bun a fost nimeni altul decât domnitorul Ţării Româneşti, între anii 1554 – 1557.

Datorită averii impresionante pe care o avea, doamna Tudora a devenit un personaj extrem de influent în Evul Mediu românesc.

Cronicile vremii precizează faptul că ea i-ar fi cumpărat scaunul domnesc voievodului Mihai Viteazul, plătindu-i Porţii lăzi întregi de galbeni. Doamna Tudora părăseşte ţinutul Oraşului de Floci şi se mută la Curtea Domnească în 1593, o dată cu ungerea ca domn al Ţării Româneşti a lui Mihai Viteazul.

După 1599, odată cu intrarea lui Mihai în Transilvania, doamna Tudora renunţă la viaţa laică şi îmbracă hainele mănăstireşti.

Merge la schitul Ostrov de pe Olt şi devine maica Teofana. De acolo merge la mânăstirea Cozia, întru reculegere şi rugăciune.

Între timp, în Ţările Române circulau nenumărate clevetiri care contestau identitatea doamnei Tudora, drept mama lui Mihai Viteazul.

Pentru a alunga toate aceste suspiciuni, maica Teofana redactează un testament, care se păstrează şi astăzi la Cozia.

În paginile documentului ea a precizat următoarele amănunte, de o deosebită importanţă istorică:

„Eu, roaba Domnului Iisus Hristos, călugăriţa Teofana, muma răposatului Mihail voevoda din Ţeara Românească, vieţuit-am viaţa ceştii lumi deşartă… şi înşelătoare… şi am petrecut lumeaşte destul, în tot chipul în viaţa mea, până ajunsu şi la neputinţa bătrâneaţelor meale şi la slăbiciunea mea, în sfânta mânăstire, în Cozia la lăcuinţa sfintei troiţe şi la răpausul răposatului Mircea voevoda.

Şi trăiiu de ajunsu şi luaiiu şi sfântul cin călugăresc derept plângerea păcatelor meale. Acuş mă ajunse şi vestea de săvârşirea zilelor drag fiiului mieu Mihail voevod de sărăcia doamna sa şi a coconilor domniei lui prin ţărăle străine.

Fuiu de plângere şi de suspine ziua şi noaptea (…)“.

Maica Teofana se stinge din viaţă în 1606, la cinci ani de la decapitarea fiului său Mihai Viteazul.

Trupul neînsufleţit al acesteia este depus în pronaosul bisericii mari al mânăstirii Cozia, alături de mormântul lui Mircea cel Bătrân.

O problemă pe care istoricii noștri profesioniști încă nu au abordat-o cu profesionalismul și competența care îi caracterizeaz este aceea a confuziei care se face la noi între aromâni și greci.

Inclusiv în epoca fanariotă, dar și mai înainte, toți cei ce veneau din sudul Dunării erau considerați greci.

Or, printre acei greci erau și mulți aromâni, care aveau conștiința înrudirii cu „mucanii”, adică românii  de  la nord de  Dunăre.

Se repeta o mare eroare care începe să fie enervantă: venind din Grecia, multi aromâni au fost consideraţi greci. Iane Epirotul, unchiul dupa mamă al lui Mihai Viteazul, a fost aromân.

Cercetările făcute au demonstrat că Iane s-a nascut în localitatea Negrades (numele grecesc), din Epir, într-o zona locuita de aromâni. Poate fi gasită pe harta rutelor de preturindeni si pe Google map.

In prezent este un cătun care nici nu are pagina wikipedia, situat la 40 minute de mers cu maşina de la Ianina, un mare centru al aromânilor.

Ceva asemănător s-a întâmplat și cu „ungurenii” care au trecut munții din Ardeal în „principate”, de multe ori de răul ungurilor, a persecuțiilor praticate de unguri împotriva românilor ortodocși, dar și a românilor catolicizați din Ardeal, care nu au acceptat Reforma – cazul așa zișilor ceangăi din Moldova.

Revenind la Mihai Viteazu, e de remarcat strădania unora de a exagera componenta etnică ne-românească, parțial sau total ne-românească, a unor personalități din istoria noastră.

De remarcat este şi străduința nefirească la Ted Anton, biograful lui Ioan Petru Culianu, care scornea o origine grecească a familiei Culianu plecând de la la un Culianu sud-dunărean venit în Țară pe la 1800.

Nimic grecesc în numele respectiv. Și chiar dacă am fi avut certitudinea că acel sud-dunărean era grec, în cele 6-7 generații care se succedaseră, procentul de „grecitate” ajunsese cam la 1%…

Subiectul acesta ar merita să fie studiat mai pe îndelete.

Tendința este însă reală la unii comentatori de istorie: ușurința cu care se exagerează componenta ne-românească din arborele genealogic al unor români de ispravă, de geniu.

Este vădită această aplecare şi la majoritatea biografilor lui Mihai Eminescu, ceea ce, desigur, nu ne miră nicidecum!

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/06/12/ziua-de-12-iunie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

Surse:

 

http://adevarul.ro/locale/slobozia/mama-mihai-viteazul

Publicitate

12 iunie 1848: Se împlinesc 170 de ani de la apariţia la Bucureşti, a ziarului politic şi literar „Pruncul român” – primul ziar necenzurat din istoria naţiunii române

Se împlinesc 170 de ani (1848) de la apariţia la Bucureşti, de trei ori pe săptămână (până la data de 11/23 septembrie acelaşi an), a ziarului politic şi literar „Pruncul român”, sub conducerea lui C. A. Rosetti şi a lui Enrich Winterhalder.

 

 

Foto: Constantin A. Rosetti la 1848

 

A fost primul ziar necenzurat din istoria naţiunii române şi odată cu acesta  societatea română avea să cunoască un alt element esenţial al democraţiei: libertatea tiparului.

Tribună a mişcării liberal-radicale, ziarul reflecta cu precădere în paginile sale mersul evenimentelor mai importante din timpul Revoluţiei (12/24).

Anul revoluţionar 1848 a avut o deosebită însemnătate pentru istoria noastră naţională.

Pe 11 iunie 1848, la Bucureşti, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a semnat „Proclamaţia de la Islaz”, care va deveni ulterior un act apropiat de noțiunea de Constituţie.

În aceeaşi zi a fost editat primul ziar necenzurat din istoria naţiunii române, „Pruncul Român”, care a apărut pe 12 iunie 1848.

Astfel, societatea română avea să cunoască un alt element esenţial al democraţiei: libertatea tiparului.

Gazeta Pruncul Român, a lansat chiar în primul ei număr, din 12 iunie 1848, un apel  „Către fraţii noştri din Moldova”, chemându-i la înfrăţire în numele idealului comun :

 

„Pruncul romăn.

Sâmbătă 12 Iunie 1848. No. 1. București.

Către frații noștri din Moldova.

Frați romăni din Moldova! Ceasul libertății a sunat pentru tot romănul.

Astăzi la 11 Iunie era zioa fericită, în care libertatea a intrat triumfândă în capitala noastră.

Numai bucurie și frăție este între toți locuitorii; ulițile Bucureștilor răsună de strigări de veselie, stindardul libertății fâlfâie măreț, clopotele sună și glasul lor de aramă împrăștie noutatea regenerații neamului romăn prin toată cetatea care astăzi își merită numele său, adevărat oraș de bucurie!

Și dobândirea acestui dar ceresc n-a costat nici o picătură de sânge; toți romăni s-au radicat ca un singur om, toți s-au cunoscut de frați, de fii ai aceleaș mume.

Domnul țării Gheorghe D. Bibescu s-a unit cu noi și armia a fraternisat cu poporul; clerul ne-a binecuvântat și a mers înnainte cu sfânta cruce, semnul mântuirei. Uniți-vă cu noi, frați de dincolo de Milcov, peste undele lui vă întindem brațele, dorind cu înfocare a vă da sărutarea frății și a libertății.

Munteanul și Moldoveanul sânt toți Romăni, sânt frați, o singură nație; uniți-vă cu noi, goniți pe tiranul a cărui nume va rămânea o pată vecinică în istoria țării, înnălțați stindardul libertății și dobândiți-vă sfântele drepturi.

Să ne dăm mâna ca niște frați și să ne ajutăm unii pe alții. Uniți vom fi tari; uniți vom sta înpotriva orcăruia vrăjmaș al libertății noastre.

Voi frați ați făcut începutul, dacă din nenorocire n-ați putut isbuti, nu e vina voastră; căci voi nu aveți un Domn ca al nostru care își iubește patria; voă vă rămâne gloria că ați început, noă gloria că am sfârșit.

Vă dăm sărutare de frate; trăiască libertatea! Trăiască Romănia!”

 

 

 

C. A. Rosetti a revenit de mai multe ori, în „Pruncul român”, asupra necesităţii înfăptuirii unităţii naţionale, lansând inflacarate apeluri moldovenilor.  

 

Astfel, într-un articol din ziarul „Pruncul român”, apărut la 13 iunie 1848, Rosetti scria:

„Pruncul romăn.
Marți la 13 Iulie 1848. No. 13. București.
__________
Unire cu Moldova.

Ca Romănia să fie liberă cu desăvârșire, ca să fie mare și puternică, trebue neapărat să se unească cu Moldova.

Munteni și Moldoveni nu fac decât o singură nație, amândoi port acelaș nume glorios de Romăni, amândoi vorbesc aceeaș limbă, au aceeaș religie, aceleași interesuri, au aceleași nenorociri și simt aceeaș trebuință de îmbunătățirea soartei lor; alcătuesc cu un cuvânt un singur corp.

Nu poate fi desăvârșită sănătate pentru un om, pe când mai pătimește un mădular al corpului său, asemenea o nație nu poate fi liberă cu desăvârșire până cănd se mai află o parte dintr-însa subt jugul despotismului.

Am aflat că și Moldovenii s-au sculat, că au rupt lanțurile tiranii și au lepădat jugul ce-i apăsă; dar încă ne lipsesc știri mai lămurite,încă nu știm daca și ei au isbutit, daca și ei se bucură de libertatea și de toate drepturile ce le am câștigat prin glorioasa noastră revoluție; și nici un Romăn nu se va bucura pe deplin de cele dobândite până ce Moldova nu va fi liberă.

Înnalta Poartă, care a recunoscut drepturile noastre, care a priimit noua constituția noastră, nu va priimi că într-o singură familie să fie unii în lanțurile robiei și alții în culmea fericirei nu o va priimi căci este și în interesul Porții de a avea patru milioane de oameni liberi și devuați cănd acum are numai doă și jumătate.

Dar, și liberă fiind Moldova, nu poate fi fericită până cănd nu va fi unită cu țara dincoace de Milcov.

De va voi să alcătuiască un stat în parte, va fi tot d’auna fără putere, nu va putea resista influenții vecinilor săi și va cădea prada ori căruia inimic ce se va scula împotriva ei. Aceasta ne așteaptă și pe noi Munteni, de nu ne vom uni cu Moldovenii.

Romănia toată, această mare familie de frați nu poate fi fericită, nu poate fi tare și puternică decât numai prin unire; prin unirea numai vom alcătui un stat mare, un stat care n-are a se teme de nici o putere streină și care să fie considerat între celelalte staturi libere […]”

 

În nr. 6, din 26 iunie 1848, arătând că supremul ţel este ca „toata Romania sa fie liberă, toata naţia româna sa alcătuiasca un singur stat, un singur popor de fraţi”, se adresa astfel :

„Frati moldoveni, nu uitati ca numai cind vom fi un singur trup, precum suntem si un singur suflet, vom fi liberi. Bratele noastre va sunt deschise, desehi-deti-le si pe ale voastre, veniti spre noi, precum venim spre voi, veniti sa formam o singura natie, o singura Romanie, care va fi atit de tinara, mare si puternica încît Europa toată va recunoaşte”.

Anul revoluţionar 1848 are o deosebită însemnătate pentru istoria noastră naţională.

Pe 14 iunie 1848 a fost adoptat de către guvernul revoluţionar tricolorul, ca steag naţional (ziua de 26 iunie – pe stil nou – a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional, dintr-o regretabilă eroare de principiu istoric), iar ziua de 13 septembrie a fost proclamată Ziua Pompierilor din România, ca urmare a bătăliei din Dealul Spirii dintre armata otomană şi Compania de Pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu.

Urmare a celor întâmplate în 1848, cinstim memoria unor adevăraţi eroi ai neamului, precum Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru şi Avram Iancu, Drapelul Naţional şi pompierii militari care s-au jertfit pentru idealul statului naţional român şi al democraţiei.

Cinstim şi importantul moment 11 iunie 1848, când „Proclamaţia de la Islaz” a fost semnată de domnitorul Gheorghe Bibescu, care a recunoscut astfel cererile poporului şi instaurarea guvernului revoluţionar .

 Ziua de 12 iunie ar trebui să fie Ziua Românească a Libertății fiindcă este o zi de importanță națională, care introducând libertatea presei, a dat și primul ziar care avea primul titlu pe toată pagina – Trăiască România Liberă!  

„Deşteaptă-te române”, Imnul Naţional al României, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorit, din 1998, în fiecare an pe data de 29 iulie. Versurile imnului naţional actual al României aparţin lui Andrei Mureşanu, poet romantic, jurnalist şi traducător.

Poemul „Un răsunet”, scris în vremea Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile de Anton Pann şi cântat pentru prima dată pe 29 iunie 1848 în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea (la 18 zile după izbucnirea revoluţiei).

 

 

Nicolae Iorga spunea că un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.

Într-o ţară în care marcăm Ziua naţională a consultantului fiscal, este de neacceptat ca evenimente de o asemenea importanţă, precum cele care a avut loc în zilele de  11, 12 şi 14 iunie 1848, să nu fie comemorate cum se cuvine.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/12/o-istorie-a-zilei-de-12-iunie-video-3/

 

 

 

Surse:

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2015/06/01/unire-cu-moldova-articol-din-ziarul-pruncul-roman-bucuresti-1848/

 adev.ro/p4pe2x

http://www.referatele.com/referate/noi/istorie/participanti-la-revo17161220617.php