CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O acţiune a Securității de contracarare şi anihilare a rețelelor de agenți care încercau să sustragă din arhivele şi muzeele României documente şi artefacte de mare valoare pentru istoria noastră

Imagini pentru unirea basarabiei photos

Basarabia a dat tonul la cântec, la marșul Unirii!

Sunt poate prea puțin cunoscute preocupările fostei Securității pentru salvarea și conservarea unor documente care, altminteri, ar fi riscat să ajungă unde nu le era locul.

Acum, aceste documente se află în depozitele Arhivei Naționale!

Printre aceste documente se află și arhiva donată de Pan Halipa în 1972, în urma unui efort susținut al „organelor” pentru a-l convinge pe marele român să aibă încredere în Securitate că se va îngriji cel mai bine de soarta arhivei adunate de Pan Halipa într-o viață de om, arhivă atât de importantă pentru tot Neamul românesc.

Printre altele, această arhivă a fost cu mare folos național pusă în valoare în lucrările dlui Ion Constantin.

A se vedea în primul rând cartea Pantelimon Halipa neînfricat pentru Basarabia, editura Biblioteca Bucureștilor, 2003.

Cum precizează domnul general Vasile Mălureanu, în volumul „Apărarea Ordinii Constituționale – Perspectiva unui ofițer de informații”, cartea respectivă a putut fi „scrisă și în baza studierii dosarului de securitate al lui Pantelimon Halipa în arhiva CNSAS.”

Așadar, tovarășa Securitate a făcut și astfel de servicii… Nu mă miră! Cunoșteam aceste preocupări încă de pe vremea când se desfășurau propriu zis, adică înainte de 1990.

Una din surse a fost Mihai Cîrciog, care, printr-o întâmplare aflase de acțiunea codificată sub numele „MAZĂRE”, având ca țintă încercarea Securității de a contracara și anihila o rețea de agenți care scotoceau prin arhivele și muzeele României pentru a sustrage documente și artefacte de mare valoare pentru istoria Neamului.

Iar când nu puteau sustrage, acești agenți sau cozile lor de topor aveau misiunea să distrugă respectivele obiecte!… Măcar să le distrugă!… Țin minte bine că aceste informații furnizate de Mihai au fost îndelung comentate la Casa Scriitorilor, masa din stânga, cum intrai…

Sunt relatate în cartea dlui general Mălureanu (Apărarea Ordinii Constituționale – Perspectiva unui ofițer de informați) etapele Unirii Basarabiei cu Țara.

Datele sunt luate din diverse surse, dar mai ales din lucrările dlui Ion Constantin, bine întemeiate pe arhiva salvată de Securitate de la Pan Halipa.

Termenul „salvate” este corect în măsura în care mai multă lume a știut de arhiva respectivă și s-a interesat de ea, cum să și-o însușească…

Dar există o mențiune pe care o face autorul, mențiune care pare că vede prima oară lumina tiparului acum. O mențiune extrem de importantă. La pagina 61.

Aflăm că la 27 Martie 1918 Sfatul Țării de la Chișinău pusese niscai condiții pentru Unirea cu Țara, dar că „la 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării a renunțat la condițiile formulate la 27 martie, proclamând „unirea desăvârșită și necondiționată cu Patria-mamă”.

Formula „unirea desăvârșită și necondiționată cu Patria-mamă” este luată din documentul emanat la 27 noiembrie, adică cu numai trei zile înaintea Marii Adunări de la Alba Iulia…

Și acum urmează paragraful probabil cel mai important din toată cartea, scris de domnul Mălureanu fără să mai apeleze la alte surse, ci ne oferă mărturia sa directă, ca persoană care a stat multe ore de vorbă cu Pan Halipa:

„Această renunțare trebuie pusă în legătură cu actele de unire de la Cernăuți (28 noiembrie 1918) și Alba Iulia (1 decembrie 1918). Menționez că ilustrul om politic Pantelimon Halipa mi-a relatat explicit în anii 1970 că renunțarea de către Basarabia la condițiile puse la unirea cu România s-a produs special pentru a nu apela la ondiționări și bucovinenii și transilvănenii.

Mai mult, a precizat că prezența delegației basarabene, din care a făcut și el parte, la Cernăuți (28 noiembrie) și Alba Iulia (1 decembrie), a avut, pe lângă o semnificație simbolică și un scop definit – să convingă fruntașii bucovineni și transilvăneni să voteze unirea necodiționată cu țara.”

Nu sunt istoric, am citit și eu destul de multă literatură de specialitate privind Unirea de la 1918, îndeosebi episodul final, dar nu-mi aduc aminte să mai fi citit despre (1) prezența unei delegații basarabene la Cernăuți și Alba Iulia, cu atât mai puțin nu am știut de (2) rostul acestei delegații.

Și care a fost rostul prezenței basarabenilor printre fruntașii bucovineni și ardeleni?

Așadar, la 27 martie 1918 fruntașii basarabeni proclamaseră unirea cu Țara, dar puseseră niște condiții pe care Țara, adică guvernanții de la București, trebuia să le accepte…

Nu știm dacă după exemplul basarabean sau de capul lor, dar și ceilalți fruntași români, din Bucovina și Transilvania, se pregăteau să pună niște condiții.

Dar ce este sigur acum este că după modelul basarabean au renunțat la condiții și celelalte două entități geografice românești!

Cartea domnului general Mălureanu ne oferă aceste informații pe cât de importante, pe atât de certe:

  • fruntașii basarabeni își dau seama că a face o Unire condiționată de pretenții și revendicări înseamnă a compromite Unirea, anulându-i și estompându-i frumusețea, componenta sublimă, de generozitate fără margini! Ca-ntre frații cei mai frați!

  • Se întrunesc basarabenii noștri și renunță la condiții, căci numai „unirea desăvârșită și necondiționată cu Patria-mamă” avea cea mai mare putere de a se înscrie în istorie printre înfăptuirile de maximă importanță ale Neamului.

  • Apoi o delegație de basarabeni, în frunte cu Pan Halipa, pleacă imediat la Cernăuți, unde a doua zi se întrunea alt Sfat, al Țării de Sus, pentru a decide asupra Unirii. Nu știu dacă ni s-au păstrat documente privind intervenția la Cernăuți a românilor abia sosiți de la Chișinău!

  • Dar de acum înainte avem acest document: mărturia domnului general Mălureanu! Conform acestui document, basarabenii au pledat în fața celorlalți fruntași români să renunțe la condiții și au reușit să-i „convingă”!

Am scris zeci de pagini, poate sute, pentru a comenta Unirea, îndeosebi cea de la Alba Iulia. De câteva ori am elogiat detaliul care singularizează pe plan internațional Unirea de la 1918, anume că românii ardeleni sau bucovineni ori basarabeni nu s-au târguit când au proclamat Unirea, nu au pus condiții și nici nu au avut vreo revendicare.

S-au arătat încrezători, așa cum stă în tradiția românească cea mai veche și mai autentică: relațiile umane cele mai trainice se bazează pe încredere! Acea încredere pe care au avut-o unii într-alții românii și în ianuarie 1859….

De încredere va fi fost vorba și în relația domnului general Mălureanu cu Pan Halipa. În 1972 se schimbară multe față de vremea când Pan Halipa a trecut prin temnițele cominterniste.

Am aflat cu plăcere de intervenția lui Iorgu Iordan, a guvernului român deci, vizând salvarea lui Pan Halipa din Gulagul siberian. Iată un subiect care merită toată atenția noastră.

Autorul cărții de care ne ocupăm credem că mai are multe de scos din fișetul personal, de pe vremea când era organ de securitate, aripa „naționalistă”, precizez eu!

*

Revin și repet: este cam fără pereche la alte popoare generozitatea cu care au acționat românii în ianuarie 1859 și în toamna lui 1918.

Tabloul complet al celor petrecute în 1918 nu se mai poate lipsi de mărturia pe care Pan Halipa i-a făcut-o domnului general Vasile Mălureanu.

Această mărturie intră în circuitul public de informații grație cărții domnului general. Este probabil punctul de impact maxim pe care această carte îl are pentru istoriografia română și pentru cititori!

Despre alte motive de interes maxim pentru istoria recentă a României vom vorbi cu altă ocazie.

Deocamdată înregistrăm cu satisfacție această „realizare” de excepție a hulitei noastre Securități: am aflat detalii decisive privind rolul de model de comportament românesc pe care Basarabia, fruntașii români de la Chișinău, l-au avut în anul de grație 1918 pentru toți politicienii români!

Dar și pentru noi, cei de azi, în mai puțin fericitul leat 2018…

Ion Coja

01/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Prof.dr Călin Georgescu: „România este o mină din care se scoate aur până când, evident, zăcământul de aur se epuizează. Când nu va mai fi aur, mina se va închide.” VIDEO

 

Călin Georgescu este un patriot, crestin ortodox practicant dedicat valorilor ortodoxiei, care s-a pronunţat fără echivoc împotriva:

1) proiectului Rosia Montana 2) exploatarii gazelor de sist 3) instrainarii pamanturilor agricole 4) distrugerii suveranitatii Romaniei si a identităţii noastre naţionale.

Acelaşi  Călin Georgescu s-a pronunţat, la fel de clar pentru:

a) intărirea familiei, si mai ales a familiei creştine, pronunţăndu-se pentru interzicerea propagandei si manifestarilor homosexuale in viaţa publică,

b) pentru drepturile celor nenăscuţi şi stoparea declinului demografic.

Nici un politician român – nici pe departe – nu are un “proiect de ţară” în care interesul naţional sa fie atât de clar enunţat.  

Una este sa fii nationalist pe Facebook si in comentariile la blogul domniei sale, si alta sa ai CURAJUL sa spui ceea ce spune  Călin Georgescu la masa cu mai marii lumii.

La ora actuala Calin Georgescu este singurul patriot român care mai are (încă) o pozitie importantă pe plan international şi este respectat (sau cel puţin nu este injurat) în România.(http://ioncoja.ro/ovidiu-hurduzeu-lamureste-ce-este-de-lamurit-despre-dl-calin-georgescu/)

 

 

 

 

 

Imagini pentru calin georgescu

 

EXPLOZIV: TOATE PIERDERILE ROMÂNIEI DE LA ȘTEFAN CEL MARE ÎNCOACE SUNT MAI MICI DECÂT CE A PIERDUT ROMÂNIA ÎN ACEȘTI 26 DE ANI. ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ, ROMÂNIA A PIERDUT PESTE UN TRILION DE EURO. CAPITALUL STRĂIN ESTE CEL CARE DEȚINE PUTEREA

Directorul Executiv al Instituției ONU pentru Indicele Global al Sustenabilității, prof.dr. Călin Georgescu, a vorbit  la TVR, în cadrul emisiunii „Întrebări și răspunderi”  despre proiectul său economic pe care l-a propus pentru România încă din 2008. Dar care a rămas în sertarele guvernanților.

Călin Georgescu consideră că România este mult mai bogată în resurse decât orice țară în Europa, iar capacitatea ei organică de a se reface este foarte mare.

El spune că România nu mai este un stat, ci o corporație și că în  ultimii 26 de ani țara noastră, care și-a  vândut toată avuția – de la resurse naturale până la industrie, de la păduri , la forță de muncă-  a pierdut un trilion de euro.

Călin Georgescu lansează un apel la reconciliere națională pentru „a trăi veșnicia neamului tău”, spune Georgescu.

 

Publicăm mai jos câteva pasaje din interviul acordat TVR:

„Proiectul identifică precis cauza multiplelor noastre probleme.

Înainte de a fi un proiect economic, este un proiect al libertății, al întoarcerii la Hristos.

Al cunoașterii de sine: cine suntem noi ca neam și cine suntem noi ca persoană.

Este un proiect economic pentru că valorifică o nișă uriașă, pe care această țară o are.

Și, așa cum nu a știut poporul român să-și valorifice românismul și eroii săi, așa nu știe să valorifice această nișă care înseamnă pământul.

Totul pleacă de la acest imens aur pe care îl avem. Nu este un aur mineral aurul României.

Pe baza lui poți dezvolta întreaga țară, pentru că este relația cu natura, cu partea de creație autentică și din ea reconstruiești toată țara: industrial, educațional, social”.

 

„România este o mină din care se scoate aur. În fiecare zi, începând cu 1989. Se scoate aur până când, evident, zăcământul de aur se epuizează.

 Când nu va mai fi aur, mina se închide. Demersul meu, prin acest proiect, este, în primul rând de a înțelege, după un sfert de secol pierdut, că nimic nu este în faliment dacă știi unde vrei să mergi.  Dacă investești în educație, pornești economia.

 

„Este un fenomen global despre care vreau să vorbesc: ne naștem cu toții din iubire și intrăm într-o mare manipulare, ca oameni. Nu există democrație, ci doar corectitudine politică.

 

Asta e prima observație, la nivel mondial. Sclavagismul nu a dispărut. Este o altă formă de sclavagism de înaltă clasă care se desfășoară azi în lume și care transformă omenirea într-o societate de consum. România a ajuns aici pentru că este un haos bine calculat.

Trăim într-o lipsă de repere, într-o formă anticulturală. S-a pierdut rușinea pentru că lichelele de serviciu sau lacheii de serviciu și-au văzut visul după 1989 și au vândut pe mărgele de plastic întreaga țară. Și au vândut-o cu bună știință.

 

Noi azi nu mai deținem nimic. România azi nu mai are economie. România nu mai este un stat, este o corporație. Capitalul străin este cel care deține puterea. Capitalul străin deține astăzi peste 60% din activele țării, deține peste 50% din ceea ce înseamnă profit. Iar ceea ce este cel mai grav este că stăpînește pârghiile de condus, strategice, ale țării.

Distribuția de petrol și gaze nu ne mai aparține, distribuția de energie nu ne mai aparține, industria ca atare, a dispărut.

Tot ce a însemnat privatizare a fost făcut în dezinteresul României. Pădurile se vând, apele se vând.

Totul este de vânzare, mai puțin un singur lucru: sufletul. Pe asta mă bazez, pentru că el va triumfa. Țara este azi condusă de străini. Și de ce stau unii la putere chiar de 26 de ani? Pentru că apără capitalul străin.

 

În 26 de ani, România a pierdut peste un trilion de euro. Toate pierderile României de la Ștefan cel Mare încoace sunt mai mici decât ce a pierdut România în acești 26 de ani.

Și mă bazez când spun asta pe realitatea din teren. Pe cozile imense ale celor care vin să-și vadă familiile în țară, vara. În România s-a scos munca, înnobilarea sufletului de a face ceva cu mâinile tale.”

„Sunt ferm convins ca institutia numita poporul roman va dainui. In niciun caz nu suntem scosi din cursa. Traim, e drept, o perioada grea, dar peste care vom trece, asa cum am facut-o in trecut”, este de părere Calin Georgescu.

 

https://www.activenews.ro/stiri/Calin-Georgescu-Toate-pierderile-Romaniei-de-la-Stefan-cel-Mare-incoace-sunt-mai-mici-decat-ce-a-pierdut-Romania-in-acesti-26-de-ani.-In-aceasta-perioada-Romania-a-pierdut-peste-un-trilion-de-euro.-Capitalul-strain-este-cel-care-detine-puterea-151015 prin http://basarabialiterara.com.md/?p=31912

01/06/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: