CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Trăsăturile caracteristice ale comunismului de război din Rusia sovietică

Сe a fost „comunismul de război”?

 

Comunismul de război este denumirea politicii interne aplicată de  Rusia sovietică din anii 1918-1921, în condițiile Războiului civil.

Trăsăturile caracteristice ale acestei politici au fost:

1. naționalizarea pământului, bogățiilor subpământene, pădurilor, apelor;

2. naționalizarea industriei mari, mijlocii și, parțial, a celei mici;

3. conducerea centralizată a economiei;

4. Militarizarea muncii;

5. monopolul de stat asupra multor produse ale gospădăriei sătești;

6. rechizițiile produselor gospodăriei sătești;

7. interzicere comerțului particular;

8. egalitatea distribuirii bunurilor materiale;

9. încheierea parțială a relațiilor marfă-bani;

10. Lichidarea băncilor particulare și confiscarea depozitelor mari;

11. monopolul asupra comerțului extern, a flotei comerciale;

12. serviciul obligatoriu de muncă.

 

Imagini pentru comunismul de război şi război civil sovietic  photos

 

 

Componentele politicii comunismului de război  nu au fost introduse printr-o decizie a noii puteri, o parte  din ele  acumulându-se în urma situațiilor extrem de dificile din timpul Primului Război  Mondial și a celui civil care a urmat.

Astfel, sistemul cartelelor alimentare fusese introdus de către guvernul țarist încă din 1915, fiind continuat de către Guvernul provizoriu în 1917.

Cât pivește naționalizarea întreprinderilor, aceasta  a fost anunțată încă în luna mai a anului 1917, de A.I. Conovalov, ministru al Guvernului provizoriu, în legătură cu „fuga capitalurilor” peste hotare.

Deranjați de pierderea supraveniturilor, de utilizarea de către muncitori a dreptului la grevă, de conflictele permanente cu muncitorii, plecau peste hotare nu numai întreprinzătorii străini, dar și mulţi dintre cei băștinași.

Ce era de făcut cu întreprinderile părăsite?!

Statul sovietic, încă înainte de începutul Războiului civil, s-a văzut nevoit să le „înfieze”.

Începută ca măsură de „înfiere” a întreprinderilor fără de stăpân, naționalizarea acestora a continuat ca o măsură de combatere a contrarevoluției.

Naționalizarea întregii economii a devenit temelie a întregii politici a comunismului de război.

La 2 septembrie 1918, Comitetul Central Executiv bolşevic a introdus legea marțială. Toată puterea a trecut în mâinile Sovietului Apărării Populare și Țărănești, comandat de V. Lenin.

Noua putere a introdus comunismul de război, pentru că bolșevicii își dădeau seama că nu vor putea obține victoria în războiul civil, dacă nu vor lua măsuri excepționale de centralizare și control.

Pe fondul măsurilor extraordinare apărute în urma situației economice și militare, în sânul conducerii bolșevice a apărut tendința nerealistă a construirii imediate a socialismului, în varianta sa utopică egalitaristă.

Organul de conducere principal în organizarea comunismului de război, a fost Consiliul Suprem al Gospodăriei poporului, creat după proiectul lui Iuri Mihailovici Larin (pseudoniumul lui Ihil-Mihl Zalmanovici Lurye).

Cine a fost acest Lurye-Larin? Născut în familie de evrei, suferea din copilărie  de  atrofie musculară progresivă,o boală incurabilă.

Se zice că a absolvit gimnaziul..

Apoi s-a implicat în activitate revoluționară. A fost arestat, surghiunit, dar din surghiun ar fi  fost scos într-un coș de rufe – era micuț… 

A  trăit un timp în Germania. Despre studii la vreo facultate nu am găsit informații.

Cu ocazia Răsturnării din octombrie, a urcat în ierarhia bolșevică. De la Larin porneau diferite idei irealizabile. Spre exemplu, el era unul din adepții lichidării totale a circulației banilor.

El argumenta necesitatea trecerii grabnice la distribuirea directă, fără bani, a bunurilor și serviciilor (chiar a pregătit, împreună cu adepții săi, un proiect despre anularea circulației banilor în Rusia).

Un timp, V. Lenin era influențat de acest Larin, apoi către 1921 a abordat o atitudine critică, iritată numindu-l „projectior”, adică amator de proiecte irealizabile.

N.N. Suhanov a făcut portretul lui Lurye-Larin: „…e un cavalerist aprig, care nu cunoaște obstacole pentru alergările fanteziei sale, un experimentator  feroce, specialist în toate domeniile conducerii de stat, diletant în toate specialitățile sale”.

R. Pipes (savant american, specialist în filosofia istoriei) scria despre acest politician bizar: „acest invalid semiparalizat, suferind de dureri groaznice, chiar și specialiștilor puțin cunoscut, pe drept cuvânt poate fi considerat autorul realizării unicale în istorie: puțin probabil ca cineva să fi reușit într-un timp incredibil de scurt – treizeci de luni – să deraieze  economia  marelui stat”.

Apropo, Lurye-Larin are câteva publicații în favoarea intereselor evreilor. La 1923 a inițiat proiectul de creare a unor colonizări cu evrei în Crimeea, Ucraina și Bielorusia.

Era preconizată strămutarea în zone geografice favorabile a cca trei milioane de evrei. Rușii înghesuiți din Crimeea au reacționat cu zicala: „Rușii sunt trimiși în Kolâma (regiune siberiană de exil- n.n.), iar evreii – în Crimeea”…

Politica comunismului de război a permis bolșevicilor să câștige în Războiul civil, însă a contribuit la ruinarea totală a țării.

Politica aceasta a produs mari nemulțumiri în rândurile muncitorilor, țăranilor și a unor intelectuali.

Biruința asupra albilor a lipsit de sens continuarea mai departe a comunismului de război.

Inerția continuării aceste politici, care a trezit ostilitate generală, manifestată prin greve muncitorești, răscoale țărănești cu sute de mii de participanți, rebeliunea din Kronsadt, erau semnele declanşării unei crizei antibolșevice.

Evident, în timpul promovării politicii comunismului de război, bolșevicii lucizi conștientizau caracterul cu dublu sens al acestei politici.

Din punct  de vedere abstract-teoretic, politica comunismului de război era greșită – dacă ar fi fost promovată în condiții de pace ,dar, din punct de vedere al necesităților militare și politice ale momentului istoric dat, această politică a fost absolut necesară.

Urmărind scopul restabilirii integrității organismului social  sfărmat de criza instalată în tmpul țarismului și amplificată la maximum de  Războiul mondial și de ineficiența Guvernului provizoriu, conducerea partidului bolșevic  intenționa să treacă pe altă bază – fără relații de piață, intermediind  relațiile gospodărești și sociale prin aparatul de stat.

Această schimbare a dat naştere unei creșteri nemaiîntâlnite a birocrației.

Aparatul birocratic țarist moştenit de reprezentanții stratului inferioar și chiar marginal al societăţii,devenit elită conducătoare nouă, a înlocuit burghezia și aristocrația, iar noua dictatură, cea comunistă, avea evident drept purtător aparatul birocratic comunist, extrem de nociv în toate privințele.

La Congresul X-lea al Partidului Comunist (bolșevic) din Rusia (14 martie 1921), a fost luată decizia încetării politicii comunismului de război și de trecere la NEP – Noua Politică Economică.

A fost adoptată decizia anulării rechizițiilor alimentare, care au fost înlocuite cu un impozit alumentar mai ușor.

Produsele alimentare rămase în surplus, după achitarea impozitului, țăranii le puteau vinde.

Țara râmânea în dezastru…

 

VITALIE PSATUH

http://www.ziarulnatiunea.ro/2017/12/18/%D1%81e-a-fost-comunismul-de-razboi/

31/05/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Istoria necunoscută a apariţiei în anul 1918 a „Republicii Socialiste Valea Jiului”

 

Ca urmare a înfrângerii în primul război mondial şi a presiunii minorităţilor naţionale, Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat.

La semnarea armistiţiului din 3 noiembrie 1918, care punea capăt războiului între Imperiul Austro-Ungar şi aliaţi, în Ungaria era la putere un guvern condus de contele Mihály Károlyi, care la rândul său a încheiat în numele ţării sale în ziua pe 13 noiembrie 1918, o convenţie militară de încetare a luptelor cu reprezenanţii Antantei.

Tratamentul asigurat de Antantă Ungariei a fost acela al unei ţari învinse, care, fiind de aceeaşi parte cu Germania, urma să împartă egal responsabilitatea şi consecinţele războiului.

La 16 noiembrie 1918 la Budapesta a fost abolită monarhia şi proclamată Republica Ungară, Károlyi a devenit preşedintele republicii, iar Dénes Berinkey prim-ministru.

Guvernul ungar a încercat să ofere minorităţilor naţionale autonomie culturală şi administrativă, dar acestea au refuzat, cerând separarea de statul ungar.

În toiul acestor evenimente, la Budapesta sosea pe 3 noiembrie 1918 comunistul Bela Kun, cu bani și arme puse la dispoziţie de bolșevicii de la Moscova conduși de V.I. Lenin.

El începe să pregătească revoluția comunistă din Ungaria, racolând regimentele secuiești și încercând să penetreze garnizoanele militare maghiare, cu sprijinul direct al Moscovei, unde fusese pregătit în acest scop.

Între timp în Ardeal, românii se regrupau la rândul lor în Gărzi Naționale sub conducerea Consiliului Național Român de la Arad sau a Senatului Național Român de la Cluj şi pregăteau Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia pe 1 Decembrie 1918.

În paralel, în Ardeal au izbucnit în maghiarime mişcări sociale, care au cuprins şi comitatul Hunedoara, culminând cu proclamarea în Valea Jiului,unde locuiau 82 la sută români, a unei republici bolșevice după modelul sovietic.

 

 

Imagine similară

 

Istoriografia română nu a cercetat apariţia acestei republici sovietice apărute în noiembrie 1918 în Valea Jiului, înaintea statului comunist întemeiat de Bela Kun în iarna și primăvara lui 1919.

Pe 31 octombrie 1918, prefectul maghiar Pogany Bela a făcut apel la calm și ordine, dar fără succes.

Pe 13 noiembrie 1918 Sfatul Național Maghiar din Deva s-a declarat în favoarea proclamării unei republici ca formă de guvernământ și pentru rămânerea Transilvaniei în componenţa Ungariei.

Între timp, Kiss Karoly, un cunoscut preot local unitarian, nu a mai așteptat victoria revoluției bolșevice în Ungaria lui Bela Kun și după modelul lui Lenin, a proclamat pe 16 noiembrie 1918 la Petroșani o aşa numită „Republică Socialistă Valea Jiului”, arborând împreună cu adepții săi în oraş steagul roșu și trimiţănd patrule pentru menținerea ordinii.

Tot el, în așteptarea unor ordine de la Bela Kun sau Lenin, a tipărit un ziar care se va  bucura de succes în comunitatea maghiară locală intitulat ”Republica Socialistă Valea Jiului”.

Acest ziar care va apărea câteva numere, îi mobiliza pe localnici și pe comuniști pentru menținerea Transilvaniei în componența Ungariei.

Pe 17 noiembrie 1918, maghiarii din Deva s-au  întrunit într-o adunare în fața primăriei și au susţinut menținerea unirii Ardealului cu Ungaria.

Precauți și cu simț politic ”de unde bate vântul”, așteptând să vadă cine câștigă la Budapesta partida politică: Bela Kun sau maghiarii albi, ei au arborat  pe primăria oraşului trei steaguri: maghiar, român și cel roșu bolșevic.  

„Republica Socialistă” de pe Valea Jiului nu era privită cu ochi buni de către români.

Au avut loc tulburări și confruntări militare între gărzile roșii ale preotului unitarian și patrioții români la Simeria, Sălașul de sus, Bârcea Mare, Crișcior, Hațeg sau Petroșani.

Spre sfârșitul lunii noiembrie,  până la 1 decembrie 1918, românii mai bine organizați în Gărzile Naționale au lichidat „Republica Socialistă Valea Jiului” și „Sfatul Național Maghiar” şi au preluat controlul în toate localitățile din Valea Jiului.

Astfel delegații regiunii trimiși la Alba-Iulia au putut vota unirea Transilvaniei cu România.

După 1 decembrie 1918 armata română întră în Petroșaniul eliberat prealabil de gărzile naționale române.

De teamă, sau chemat de Bela Kun la Budapesta, preotul unitarian Kiss Karoly a fugit în februarie 1919  din Valea Jiului, regiunea care cunoscuse o perioadă efemeră istoria unei republici socialiste creată de el după modelul sovietic.

 

Scriitorul Ioan Velica, a publicat acum câțiva ani un articol interesant despre Republica sovietică maghiară din Valea Jiului, articol care a fost cuprins în cartea ”Opera omnia…” (Editura Focus, Petroșani, 2017). 

http://www.napocanews.ro/2017/12/republica-socialista-valea-jiului-noiembrie-1918-o-istorie-necunoscuta.html

31/05/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

IMPERIALISM ÎN BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ

 

Sfântul Mucenic Simon (Șleiov)

 

 

Citim în articolul „UN SFÂNT RUS DESPRE IDEEA IMPERIALĂ ȘI BISERICA RUSĂ” publicat pe blogul 

https://cubreacov.wordpress.com/2018/05/27/un-sfant-rus-despre-ideea-imperiala-si-biserica-rusa :

 

 

Sfântul Mucenic Simon (Șleiov, Шлеёв), arhiereu martirizat la 18 august 1921, spunea, în cuvântarea sa din cadrul Soborului Local al Bisericii Ortodoxe Ruse din 21 octombrie 1917 (pe atunci sfântul era doar protoiereu), următoarele:

На втором году войны, когда наши, тогда победоносные, войска приближались к Месопотамии и Константинополю, в Петрограде, в одном собрании с девизом „православие, самодержавие, народность” был поставлен на обсуждение вопрос – как быть с патриархом кпльским в случае занятия этого города русскими. Оставить его или удалить? И решили этот вопрос в том смысле, что следует удалить и поставить вместо него митрополита, подчиненного русскому синоду. Вот факт, свидетельствующий, что идея патриаршества не уживается с идеей монархического самодержавия, что она, говоря современным языком, не контрреволюционна, а современна  и либеральна”.

Traducerea noastră românească:

În cel de-al doilea an al războiului, când trupele noastre, pe atunci victorioase, se apropiau de Mesopotamia și de Constantinopol, la Petrograd, într-una din adunările având genericul ”Ortodoxie, autocrație, națiune” a fost supusă dezbaterilor o chestiune –cum să procedăm cu Patriarhul de Constantinopol în cazul în care rușii vor ocupa orașul. Să-l lăsăm sau să-l îndepărtăm?

Și chestiunea a fost tranșată în sensul că acesta trebuie îndepărtat și înlocuit cu un mitropolit subordonat Sinodului rus.

Iată un fapt care confirmă că ideea de Patriarhie este incompatibilă cu ideea de autocrație monarhică și că, vorbind în limbaj modern, ea nu este contrarevoluționară, ci modernă și liberală”.

Sursa: Прот. С. Шлеёв. Речь на Поместном Соборе. 21 окт 1917. // Деяния т. 5 с. 569. // Protoiereu Simon Șleiov. Cuvântare la Soborul Local. 21 octombrie 1917. // Fapte, volumul V, pag. 569.

Am găsit întâmplător acest important citat pe una dintre paginile de internet ținute de diaconul Andrei Kuraev, care își intitulează postarea astfel: Revoluția rusă a salvat Fanarul  (Русская революция спасла Фанар).

Diaconul Andrei Kuraev adăugă un comentariu pentru care am decis să preiau întregul citat din cuvântarea Sfântului Mucenic Simon (Șleiov):

Amintesc că acest scenariu de înlocuire a unui patriarh local cu un mitropolit rus fusese pus în aplicare, cu un secol înainte, în Georgia” (Напомню, за сто лет до этого сценарий замены местного патриарха на русского митрополита был отработан в Грузии.).

Se cuvine să precizăm că rușii au aplicat scenariul înlocuirii ierarhiei locale neruse cu una rusească nu doar în Georgia, ci și în Principatele Moldovei și Munteniei, prin îndepărtarea mitropoliților români de la Iași și București.

Că Biserica Rusă a deraiat de la Ortodoxie și s-a condus, în dauna Ortodoxiei, de principii seculare și politice ține de evidențe greu sau chiar imposibil de contestat.

Vom reproduce un pasaj din scrisoarea trimisă la 19 mai 1993 Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei și al întregii Rusii de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române: ”Cursul normal al lucrurilor a fost din păcate întrerupt în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin ocuparea de către armatele rusești a pământului românesc al Țării Moldovei (1769-1774, 1787-1791).

Printre măsurile luate în mod abuziv de ocupanți a fost și amestecul brutal în treburile Bisericii din Moldova prin impunerea la Iași, în 1789, a unui locțiitor de mitropolit, AMBROZIE, rus de neam, care venise în Moldova odată cu trupele rusești.

După o scurtă perioadă de normalizare și când nu se terminase încă războiul ruso-turc (1806-1812), imperiul țarist înființează un ”exarhat” ce cuprindea Mitropoliile Moldovei și Țării Românești, subordonându-le din nou, samavolnic, Bisericii Ortodoxe Ruse.

Prin aceasta, Mitropolitul canonic al Mitropoliei Moldovei, VENIAMIN COSTACHI, este nevoit să se retragă din scaun spre marea durere a clerului și credincioșilor români. La fel, s-a întâmplat și cu mitropolitul DOSITEI FILITIS al Valahiei, care a fost îndepărtat din scaun în 1809 și trimis în surghiun. Nedreptatea se ”instituționalizează” prin pacea nedreaptă de la București din 1812, când s-a hotărât anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru la imperiul țarist. (…)

Urmare acestei anexări politice nedrepte s-a înființat, în teritoriul ocupat de armatele țariste, Eparhia Chișinăului de către Biserica Ortodoxă Rusă, în 1813. Fără a fi consultat clerul și credincioșii, a fost sfâșiat teritoriul jurisdicțional al Mitropoliei Moldovei, înființată cu peste patru veacuri înainte, și al Episcopiei Hușilor”.

Aceste gânduri sunt de actualitate, mai ales în contextul în care Patriarhia Ecumenică de Constantinopol examinează chestiunea readucerii Ortodoxiei kievene sub omoforul său pentru a-i acorda autocefalia cerută de statul ucrainean, precum și în contextul în care Patriarhia Română a decis alegerea canonică a titularilor Episcopiei de Bălți și Episcopiei Basarabiei de Sud ale Mitropoliei Basarabiei.

Aceste măsuri, de la Constantinopol și București, au menirea de a pune capăt, mai devreme sau mai târziu, abuzului Bisericii Ortodoxe Ruse de substituire a ierarhiei canonice nerusești cu ierarhie rusească. Ele sunt forme de constrângere la normalitate.

O precizare importantă :

”Exarhul” instalat abuziv și necanonic de Biserica Rusă în locul Mitropolitului canonic Veniamin Costachi al Moldovei și în locul Mitropolitului canonic Dositei Filitis al Munteniei a fost nimeni altul decât Gavriil Bănulescu Bodoni.

Da, cel pe care Biserica Rusă l-a canonizat și proclamat sfânt. S-a văzut cu ochiul liber, de la o poștă, că această canonizare este geopolitică și gândită în termeni de confruntare și de poftă de stăpânire.

Ceea ce a uitat să facă însă Biserica Rusă a fost să găsească modalitatea de a i se ridica lui Bănulescu Bodoni, după cuvenita rânduială, anatemele și afurisirile puse asupra sa, cu drept temei, de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol.

Va veni o vreme când toate poftele penibile de stăpânire peste alții și reflexele imperiale ale Bisericii Ortodoxe Ruse ca auxiliară umilă a autocrației rusești vor rămâne în trecut.

Abia atunci Rusia va putea intra în normalitate, pentru a-și deschide cu adevărat jinduitul orizont al mântuirii.

31/05/2018 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: