CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

28 mai 1917- Au luat sfârşit la Chişinău, lucrările Congresului învățătorilor moldoveni din Basarabia


În data de 28 mai 1917 au  luat sfârşit la Chișinău,   lucrările Congresului general al învățătorilor moldoveni din Basarabia, începute pe 25   mai.

La acest congres au  fost luate hotărâri importante privitoare la dezvoltarea invaţământului în limba  natională şi răspândirea culturii în rîndurile poporului.

Secolul de dominaţie ţaristă a lăsat moştenire trei probleme importante în Basarabia, unele cu proiecţie de durată, chiar şi asupra contextului actual al R. Moldova.

Prima era nivelul ridicat de analfabetizare a românilor din Basarabia. La sfârşitul epocii ţariste doar 10,5 % dintre bărbaţi şi 1,7 % dintre femei erau ştiutori de carte, ei fiind pe penultimul loc în faţa romilor.

Cea de-a doua a fost interzicerea constantă a culturii naţionale şi rusificarea. În 1897, în administraţia Basarabiei românii basarabeni deţineau doar 11,2% din funcţii, dintre care în judecătorii – 7,6 %; în armată – 5,8 %; în învăţământ – 18,3 %; finanţe – 11,8%; comerţ şi industrie – 15,5%; agricultură – 15,5%; ştiinţă, literatură şi artă – 16,8 %; medicină – 17,2 %.

În cele din urmă, atestăm o aderenţă a majorităţii româneşti faţă de „moldovenism”, uneori exprimată într-o formă de regionalism, din ataşament faţă de ceea ce se simţea până la 1812, alteori cultivată intenţionat de regimul ţarist, cum a fost cazul lui Gh. Madan şi a ziarului „Moldovanul”.

Prin urmare este explicabil faptul că imediat după revoluţia din februarie 1917, pe lângă revendicările politice, agrare, administrative, bisericeşti, din justiţie sau armată, printre primele au fost cerinţele pentru şcoala naţională.

Dacă în privinţa celorlalte aspecte existau mai multe puncte de vedere, uneori conflictuale, atunci asupra necesităţii de a avea o şcoală în limba română atestăm o convergenţă a majorităţii forţelor politice.

Iniţiativa acestei transformări culturale şi educaţionale a venit din partea Partidului Naţional Moldovenesc, preşedintele formaţiunii Paul Gore, în acelaşi timp deputat al zemstvei, ridicând problema şcolilor moldoveneşti în Basarabia la şedinţele acestei instituţii de guvernare locală.

Fără rezistenţă el a reuşit să impună convocarea Congresului Învăţătorilor Moldoveni, alocarea banilor pentru organizarea cursurilor de pregătire a învăţătorilor moldoveni şi instituirea unui comitet pentru şcolile moldoveneşti.

Până la convocarea congresului general al învăţătorilor, au fost organizate Congresul învăţătorilor din Chişinău (10 aprilie 1917) şi Bălţi (7 mai 1917), unde au putut fi atestate primele tendinţe ale emancipării culturale ale moldovenilor şi confruntări cu adversarii acestei emancipări.

Unul din liderii Partidului Moldovenesc, Pan Halippa, a atacat virulent învăţământul ca instrument de rusificare, care a făcut din „uciteli-muciteli” (din învăţător – torţionar) al copiilor moldoveni, declarând că „această ţară (Basarabia – n.a) este sătulă să hrănească diferiţi arhirei, directori de învăţământ şi învăţători ruşi”.

La rândul său, Vladimir Herţa expunea platforma Partidului Moldovenesc, în care cerea „şcoală moldovenească, autonomie şi cultură pentru moldoveni”.

Au luat cuvântul A. Şmidt (din partea Zemstvei), Mimi (comisarul guvernului provizoriu), Sâromeatnikov, Krâlov, Cristi, care susţineau autodeterminarea naţională a Basarabiei, dar în legătură cu Rusia şi existenţa şcolilor moldoveneşti, dar cu limba rusă obligatorie.

Unul din vorbitori, Stepanov, fără a fi contra culturii şi autonomiei moldovenilor, cerea să se facă o trecere treptată, „evitând contrabanda din România”.

A fost constituit un comitet de organizare (condus de Şmidt), care a decis la 30 aprilie convocarea Congresului  general al învăţătorilor moldoveni pentru data de 25-28 mai 1917.

 

 

Imagini pentru Lupta pentru identitate: Congresul Învățătorilor Moldoveni (25-28 mai 1917)

 

 

 

La congres erau admişi învăţători, preoţi, dar şi ţărani, câte unul din voloste. În total la lucrările congresului au participat circa 350 de persoane.

Raportul despre organizarea instruirii în şcolile naţionale de toate nivelele, prezentat la acest congres, în faţa celor 350 de delegaţi, de către Ştefan Ciobanu, „profesor la gimnaziul din Bolgrad şi bun cunoscător al limbii, literaturii şi istoriei neamului”, a fost susţinut cu multă bucurie.

Pe de altă parte, în cadrul forului respectiv, unii învăţători (Buciuşcan, Dimitriu ş.a.) s-au pronunţat împotriva limbii române, încercând, în fel şi chip, să minimalizeze importanţa ei şi să spună că-i săracă şi fără perspectivă.
„Limba moldovenească, – spunea, spre exemplu, învăţătorul Buciuşcan, – e atât de săracă, încât am putea spune că noi nu avem limbă.

Ne lipsesc cele mai multe cuvinte… De unde să le luăm? De la mocani ori de la franceji? Nicidecum! Să le luăm de la ruşi, căci cu ei avem de a face”

Acelaşi Ştefan Ciobanu le-a răspuns în felul următor celor alde Buciuşcan şi Dimitriu, care, deznaţionalizaţi fiind, îşi băteau joc de propria limbă fără să se refere la cauzele degradării ei:

„Este o greşeală să se creadă că noi nu vom putea începe învăţătura în moldoveneşte din pricina sărăciei limbii. Limba noastră nu este deloc săracă.Dimpotrivă, chiar din Basarabia au ieşit mulţi scriitori români mari, care au avut o limbă bogată, ca A. Donici, I. Sârbu, C. Stamati, B.P. Hasdeu şi alţii.”

In cadrul acestui Congres al învăţătorilor din Basarabia, scriitorul Alexei Mateevici (autorul poeziei „Limba noastra”, devenita astazi imnul R.Moldova), polemizând (alături de Ştefan Ciobanu, Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan, Iustin Frăţiman, Ion Codreanu ş.a.), cu învăţătorii deznaţionalizaţi, a rostit celebrele fraze:

„Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania” şi „N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut”.

În şedinţa de deschidere, Paul Gore, preşedintele Partidului Moldovenesc, salută congresul prin cuvintele:

„Fraţi români, viitori luminători ai neamului nostru!”.

Această adresare a derutat audienţa, învăţătorii neînţelegând, mai exact temându-se să nu fie învinuiţi de „separatism” şi legături cu România, au început a striga că sunt moldoveni.

P. Gore i-a lămurit că moldovenii sunt o ramură din nea­mul românesc, fapt asupra căruia va stărui şi poetul-preot Alexie Mateevici, care în luarea sa de cuvânt a spus:

„Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania”.

Poetul va mai avea o intervenţie în sesiunea a II-a, unde a declarat că „n-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut”, cu un îndemn către prezenţi să contribuie pentru ca „să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!”.

Congresul s-a desfăşurat în sesiuni, fiecare dintre ele asupra unei tematici concrete.

Primele au avut în vedere structura învăţământului, în acest sens congresul adoptând decizia ca elevii „să meargă la şcoală de la 7 ani, iar şcolile începătoare să fie reformate astfel încât ca dintr-o şcoală să se poată trece în alta de treaptă mai înaltă”.

Ca rezultat al intervenţiilor lui Şt. Ciobanu s-a decis că „în gimnaziile moldoveneşti care se vor deschide la toamnă, toate obiectivele se vor preda în clasele întâi în limba moldovenească, iar în clasele celelalte limba şi literatura românească va fi îndatoritoare pentru elevii moldoveni şi facultativă pentru cei de altă naţionalitate”.

În şcoala duhovnicească şi seminarul preoţesc învăţământul se va face în limba moldovenească începând cu clasa I-a.

Şedinţa a IV-a s-a ţinut în sala mare a zemstvei guberniale şi a fost condusă de Arhimandritul Gurie Grosu, care propunea câteva rezoluţii adoptate de către congres, printre care

„religia este un obiect de învăţământ obligator pentru toţi moldovenii din şcolile de toate treptele. Limba de predare a acestui învăţământ să fie limba moldovenească”.

 

 

Primul Abecedar cu grafie latină (1917)

 

Au fost şi vorbitori cu puncte de vedere diferite, învăţătorul Dimitriu, spre exemplu, sfătuia „să nu se cadă pe undiţa partidului naţional, căci acesta vrea autonomie, iar subt autonomie moldovenească se înţelege unirea cu România”.

Unul din aspectele cele mai dezbătute a fost cel legat de problema alfabetului, mai mulţi învăţători manifestând rezistenţă şi chiar împotrivire faţă de alfabetul latin.

Doar să ne imaginăm, după prezentarea lui I. Buzdugan asupra chestiunii alfabetului, la discuţie au luat parte circa treizeci de vorbitori.

În cele din urmă congresul a primit rezoluţia ca în şcoala moldovenească să se introducă alfabetul latin „care va fi întrebuinţat în cărţile didactice cât şi în scris”.

Congresul a mai discutat problema cărţilor din şcoală, a conducerii învăţământului moldovenesc; a deschiderii şcolilor moldoveneşti peste Nistru; înfiinţarea cursurilor de instruire pentru învăţători; editarea unui ziar pedagogic; înfiinţarea bibliotecilor în limba română; a grădiniţelor de copii, iar limba prin care se va desfăşura învăţământul să fie cea moldovenească.

La cea de-a VII-a Şedinţă (ultima), învăţătorul Gromov a pus problema minorităţilor din Basarabia. Luând act de multiplele interpelări, congresul a decis că „moldovenii vor respecta drepturile naţionale ale minorităţilor având încredere că aceste drepturi sunt respectate faţă de alţi moldoveni acolo unde ei sunt în minoritate”.

Congresul nu a putut evita tenta politică, votând printre multiplele rezoluţii şi cea privind autonomia teritorială şi politică a Basarabiei, „dorinţele de interes politic şi şcolar urmând a fi aduse la cunoştinţă stăpânirii vremelnice a Guvernului Provizoriu de la Petersburg printr-o telegramă”.

Ca urmare a acestor decizii, la 6-9 iunie 1917 adunarea zemstvei guberniale a votat 55 mii ruble pentru cursurile de instruire a învăţătorilor moldoveni, care urmau a fi deschise la 17 iunie. Pentru aceste cursuri, la care vor lua parte peste 200 învăţători, au fost angajaţi conferenţiari şi dintre românii transilvăneni şi bucovineni refugiaţi în Basarabia.

Începând cu 15 octombrie se deschid noi cursuri pentru învăţătorii moldoveni la Chişinău (220 persoane), Bălţi (110 persoane) şi Soroca (100 persoane).

Ofensiva culturală a elitelor naţionale româneşti a determinat o profundă schimbare a contextului politic şi cultural în Basarabia către toamna anului 1917, şcoala şi învăţătorii devenind susţinătorii şi agenţii principali ai acestei transformări.

Texte preluate de pe https://www.europalibera.org/a/blogul-centenarului-octavian-ticu-despre-lupta-pentru-indentitate/28836575.html şi blogul Centenarului 1918-2018)

 

Alte surse:

https://27martie.wordpress.com/2012/03/01/rolul-congresului-profesorilor-din-25-%E2%80%93-28-mai-1917-in-realizarea-actului-marii-uniri/

http://centenarulromaniei.ro/rezolutiile-primului-congres-national-al-corpului-didactic-din-basarabia-desfasurat-intre-25-mai-28-mai-1917/

Rezoluțiile primului Congres național al corpului didactic din Basarabia, desfășurat între 25 mai – 28 mai 1917.

  1. De la 1 septembrie 1917 școlile din satele moldovenești sau în majoritate moldovenești, se vor preface în școli moldovenești.

  2. Limba rusească se va învăța în aceste școli ca obiect de învățământ îndatoritor, începând de la anul al treilea, în 6 ceasuri pe săptămână.

  3. În școlile cu două clase, limba rusească se va învăța tot de la al treilea an, în câte 6 ceasuri pe săptămână.

  4. Să se deschidă școli moldovenești și la orașe.

  5. Programele școlare să fie în conformitate cu programele rusești.

  6. În Chișinău și în ținuturile unde Moldovenii sunt în majoritate, să se deschidă încă la 1 septembrie 1917 câte un gimnaziu de băieți și câte unul de fete.

  7. Programele gimnaziilor să fie potrivite cu cele ale gimnaziilor rusești, dar limba rusească și istoria și literatura rusească să se predea după un program pe care-l va lucra o comisie anume.

  8. La Universitatea din Odessa și la cea din Kiev să se deschidă câte o catedră de limba, literatura și istoria moldovenească, până când se va înființa o Universitate la Chișinău.

  9. Religia e obiect de învățământ îndatoritor pentru toți Moldovenii din școlile de toate dreptele.

  10. Limba de predare a acestui învățământ va fi pentru toți elevii moldoveni, limba moldovenească.

  11. Religia va fi predată de preoți, iar în caz de lipsă de către învățători, diaconi și dascăli.

  12. Preoții vor fi răsplătiți pentru osteneala aceasta a lor, dându-li-se leafă.

  13. În școlile începătoare dascălii îi vor învăța pe copii și cântarea bisericească moldovenească.

  14. În gimnaziile moldovenești, care se vor deschide la toamnă, toate obiectele se vor preda în clasa I moldovenește, iar în clasele celelalte limba și literatura românească va fi îndatoritoare pentru elevii moldoveni și facultativă pentru cei de altă naționalitate.

  15. În seminarul de învățători din Soroca și în cel de învățătoare din Chișinău, precum și în institutul de învățători din Chișinău, învățământul să fie în limba moldovenească, iar în seminarul din Acherman limba românească să se introducă ca obiect de studiu obligatoriu în toate clasele.

  16. În școala eparhială de fete și în clasele pedagogice de la gimnaziu, limba română se introduce ca obiect de învățământ.

  17. În școala duhovnicească și în seminarul preoțesc învățământul se va face în limba moldovenească, începând cu clasa I-a.

  18. Congresul găsește că cea mai bună formă de ocârmuire pentru Rusia este republica democratică federativă, cu un palat și fără președinte, iar cât privește Basarabia, să i se dea cea mai largă autonomie teritorială și politică.

  19. Dorințele de cuprins politic și școlar ale congresului să fie aduse la cunoștința Stăpânirii vremelnice printr-o telegramă, care să se trimită numaidecât de către președintele congresului.

  20. În școala moldovenească se introduce alfabetul latinesc care va fi întrebuințat atât în cărțile didactice, cât și în scris.

  21. În viitor toată conducerea și supravegherea școlilor moldovenești să se facă de către moldoveni, și în limba moldovenească.

  22. În fruntea școlilor moldovenești să stea un sfat democratic cu un comisar, ca delegat al său.

  23. Fiecare ținut să aibă un sfat ținutal și câte un instructor, ca ajutor.

  24. Conducătorii și instructorii școlilor moldovenești să fie pregătiți în chip deosebit pentru școală și singura lor grijă să fie școală.

  25. Aceștia să nu atârne de alte organe, decât de ale vieții școlare.

  26. Învățătorii moldoveni să fie organizați în societăți ținutale care să fie întrunite în Societatea învățătorilor moldoveni din întreaga Basarabie.

  27. Pentru școlile de altă limbă să fie numiți instructori deosebiți.

Publicitate

28/05/2018 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: