CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Identitatea secuiască. VIDEO

 Familie se secui

 

Secuii nu sunt unguri! Ei și-au pierdut identitatea treptat, iar astăzi își imaginează că sunt maghiari. În realitate, istoria lor este una dramatică, fiind victime ale politicii ungurești de maghiarizare forțată. Dacă acum mai bine de 400 de ani au fost aliați ai lui Mihai Viteazul și au luptat chiar și împotriva ungurilor, astăzi mulţi dintre ei sunt aliații Budapestei și  reprezintă vârful de lance al politicii de destabilizare a României. 

 

 

Ţinutul Secuiesc in 1528, harta lui Lazarus.

 

 

 

 

Ceea ce cu siguranță că nu se predă în școlile maghiare din România sau Ungaria sunt episoadele din istoria Evului Mediu în care secuii au fost lipsiți de drepturi și au simțit pe propria piele furia crudă și răzbunătoare a ungurilor acelei epoci. Oare secuii mai știu de așa-numitul Veres Farsang sau Carnavalul Sângeros din iarna anului 1595-1596 când, în urma răscolei lor ÎMPOTRIVA NEMEȘIMII UNGUREȘTI, mulți dintre ei au avut parte de torturi și mutilări inimaginabile și de o moarte cumplită?!?

Sate secuiești incendiate, secui trași în țepe cu capul în jos (țeapa a intrat prin gură și a ieșit prin anus), secui mutilați prin tăierea nasului, a urechilor, a buzelor – bătuți, după mutilare, până la moarte… și toate astea pentru că și-au cerut drepturile firești care i se cuvin oricărui om. Vorbește istoria maghiară despre acest fel de episoade din trecutul ei?

 

 

HERMANN Gusztáv Mihály. Identitatea de secui

  

Identitatea de secui însumează în rândul elementelor sale definitorii şi limba (maghiară) vorbită de această comunitate (de când a apărut ea pe scena istoriei), apoi habitatul ei specific (predominant montan), dar peste toate acestea a dobândit un accent aparte evoluţia istorică a comunităţii respective (completată de elemente de mitologie ce nu se confirmă istoric, dar sunt deosebit de persistente). Situaţia privilegiată a acestei populaţii în Evul Mediu, întreaga structură a societăţii secuieşti tradiţionale apăreau, până nu demult – şi pentru unii apar până astăzi -, ca o democraţie militară cvasi-ideală.

Kossuth, în ajunul Revoluţiei Paşoptiste, îi considera ca fiind unica seminţie „din întreaga Europă creştină (poate cu excepţia bascilor), care a ştiut să-şi păstreze caracterul nealterat de popor liber, ferit de infecţiile feudalismului.”

Mitul descendenţei scito-hunice a secuimii (de care se lega strâns şi utopia socială referitoare la nobilitatea colectivă a membrilor ei) s-a menţinut multă vreme (şi într-un fel – adânc întipărită în conştiinţa istorică a comunităţii – se menţine şi astăzi), deşi amândouă au fost puternic erodate: utopia prin feudalizare, apoi în final prin modernizare, iar mitul descendenţei de către istorici.

Izvoarele consideră acest simulacru de „republică ţărănească” ideală departe de a fi un fenomen izolat, având la bază un complex de privilegii deloc gratuite, care nu au fost nişte relicve ale administraţiei militare a hunilor nomazi, ci datează probabil din vremea când secuii s-au aşezat în „ţara” lor din sud-estul Transilvaniei, cu însărcinarea de a păzi graniţele răsăritene ale regatului şi cu obligaţia de a susţine, în caz de război, cu efective concret stabilite oastea suveranului.

Referiri clar formulate la aceste obligaţii găsim în reglementările cu privire la ridicarea la oaste a „naţiunilor” din Transilvania, aprobate de către Matei Corvinul la 26 aprilie 1463.

Se spune aici că secuii trebuie să ridice la oaste „după obiceiul lor cel vechi” două treimi din efectivele lor combatante, convocarea făcându-se cu sabia însângerată ori prin apelul scris al comitelui lor sau al voievodului, în cazul când acesta din urmă deţine şi funcţia de comite. (În 1947 Mályusz Elemér exprima rezervele sale cu privire la autenticitatea acestui act, ferindu-se însă a-l declara fals.)

Actul privilegial semnat de către Vladislav al II-lea, emis la 13 iulie 1499, enumera cu lux de amănunte obligaţiile militare ale secuilor, stabilind exact proporţia în care trebuie să participe la oastea regelui, când acesta pleacă personal în campanie militară spre răsărit, respectiv când el trimite acolo un locţiitor; la fel se stabileau efectivele pentru campaniile ce se vor îndrepta către sud, spre apus sau miazănoapte.

 „Pe lângă acestea – se mai specifică în act -, secuii mai sunt obligaţi a păzi Ţara Ardealului ca şi până acum, acolo unde este necesar, dispuşi la ordinele voievodului sau ale comitelui secuilor, înarmaţi pe cât se poate de frumos.” În schimbul acestor prestaţii, pe lângă scutirea de impozite, secuii se mai bucurau de binefacerile unei largi autonomii. Practic aceasta consta, pe de-o parte, în dreptul de autoguvernare al scaunelor secuieşti, conduse de funcţionari aleşi de obşte, pe de altă parte, în posibilitatea ca „universitatea secuiască„, ca naţiune privilegiată a Transilvaniei, să poată decide singură în problemele cruciale ale comunităţii.

 „Comunitatea celor trei stări ale secuilor” îşi putea exercita acest drept prin Adunarea naţională a secuilor, care funcţiona probabil încă din vremea descălecatului, dar este atestată doar la 1357. 

Sistemul de autoguvernare al secuimii ne lămureşte asupra motivului pentru care au definit secuii comunitatea lor în mod consecvent – de-a lungul Evului Mediu, şi chiar multă vreme în Epoca Modernă – drept nobilă naţiune secuiască („inclita natio siculica”).

Acest statut de stare privilegiată, solid şi păzit cu sfinţenie, susţinut şi de mărcile specifice ale peisajului regional, a început să confere noţiunii de naţiune secuiască – pentru unii istorici şi politicieni (secui şi nesecui deopotrivă) posteriori epocii respective – un fel de substrat etnic, drept care s-a utilizat uneori şi expresia de popor secuiesc.

Acest fenomen a fost înlesnit şi de faptul că în rândul naţiunilor privilegiate ale Transilvaniei, componente ale Unio Trium Nationum, „naţiunea” săsească diferea prin limbă, origine şi cultură de cea maghiară (şi, bineînţeles, de cea secuiască).

Urma deci, ca simplă deducţie logică: toate cele trei „naţiuni” privilegiate ale Transilvaniei au personalitatea lor etnică aparte. Pe de altă parte, omul societăţilor structurate pe stări acordă prea puţină importanţă caracteristicilor etnice. Pentru el primatul îl deţine stratificarea socială şi structurarea pe stări, respectiv alianţele de interese bazate pe acestea. 

Este interesant şi faptul că în conştiinţa posterităţii privilegiile secuilor sunt catalogate drept unice, cu toate că analogiile lor contemporane erau arhicunoscute: drepturile autonome ale iazigilor, cumanilor, „nobililor lăncieri” şi haidăilor din Pannonia, precum şi ale comunităţilor româneşti libere din Ţara Făgăraşului, Ţara Chioarului şi Banat.

Fiecare comunitate enumerată aici are identitatea ei regională şi de grup specifică, ce se sprijină în mare măsură pe privilegiile deţinute în trecut. Cu cât au fost mai solide aceste privilegii, cu cât au rezistat mai mult, cu atât a fost mai puternică şi mai viabilă conştiinţa prin care grupul respectiv se deosebea de restul locuitorilor din spaţiul vizat.

Comunităţile autonome româneşti s-au dizolvat relativ timpuriu în structurile organizatorice ale comitatelor, drept care amprenta lor în conştiinţa urmaşilor – deşi depistabilă şi astăzi – a fost mai puţin pregnantă decât în cazul secuilor, haidăilor ori iazigio-cumanilor.

Baza solidă a identităţii secuilor începe să se clatine în secolul al XVI-lea. Fenomenul e cauzat, pe de o parte, de schimbările geopolitice din zonă, pe de altă parte de evoluţia tehnicii militare şi a strategiei de luptă.

Serviciul militar prestat în schimbul privilegiilor secuieşti şi-a pierdut importanţa de altădată, iar conducătorii ţării s-au străduit să îngrădească treptat aceste drepturi rămase în bună parte fără acoperire practică.

Acest proces îşi are începutul în vremea principatului, când dregătoria de căpitan a fost pusă sub controlul riguros al puterii centrale, în timp ce judele regal, care a fost de la început un funcţionar al regalităţii – cu toate că sub Gabriel Bethlen această funcţie a devenit eligibilă -, era desemnat în aşa fel încât principele să se poată asigura din plin de loialitatea sa.

După ocuparea ţării de către Habsburgi controlul exercitat de puterea centrală devine şi mai riguros: după înăbuşirea mişcării curuţilor, dregătoria de căpitan a fost desfiinţată, secuimea pierzându-şi astfel autonomia militară, de vreme ce impozitul – în pofida deselor proteste ale delegaţilor secui din dieta ţării – devine o realitate permanentă.

Toate acestea nu au dus la diminuarea pregnanţei identităţii de stare secuieşti. Secuii se consideră pe mai departe o naţiune privilegiată, revendicând repunerea integrală în vechile drepturi a comunităţii lor, acest mod de abordare a lucrurilor rămânând aproape neschimbat până la mijlocul secolului al XIX-lea.

Pe de altă parte, apar însă, încă de pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, semnele clare ale existenţei unei identităţi etnice maghiare în rândurile secuilor, sensibili în continuare în privinţa separării lor ca stare privilegiată.

Ne putem referi aici la invocarea repetată, la forurile vieţii publice din Secuime, a descendenţei comune din Hunor şi Magor. Este un fapt interesant, căci – pe lângă habitatul specific – diferenţa rădăcinilor istorice ar fi putut să-i deosebească şi să-i separe de restul ungurilor.

Ei au refuzat însă tocmai această posibilitate, drept care tendinţele separaţioniste ale secuilor (în epocile premoderne) nu au caracter etnic, ci de stare.

Reformele lui Iosif al II-lea au înlesnit fenomenul de solidaritate între privilegiaţi, de vreme ce decretul de limbă i-a adunat în tabără comună pe vorbitorii de maghiară, indiferent de statutul lor social. Pare deci incontestabil: în geneza cugetului naţional maghiar decretul de limbă al lui Iosif al II-lea a jucat un rol hotărâtor, dar în direcţie contrară intenţiilor împăratului.

Drept urmare a celor prezentate mai sus, în viaţa publică din Secuimea post-iozefină întâlnim tot mai multe luări de poziţie care atestă solidaritatea secuilor cu naţiunea maghiară modernă, aflată şi ea în proces de formare: sprijinirea ideii de uniune, folosirea termenului de naţiune în accepţiunea sa civică, şi nu de stare privilegiată, ridicarea problemei limbii maghiare la rang de chestiune patriotică de primă importanţă.

Suntem martorii genezei, sau mai degrabă a formulării unei identităţi duble, care presupune şi sensul dublu al termenului de naţiune.

Secuii, sub accepţiunea civică a termenului, se consideră parte integrantă a naţiunii maghiare, continuând însă a face uz de expresia naţiune secuiască, în sens de stare privilegiată. Dacă nu ar fi procedat astfel, ar fi renunţat de bună-voie la privilegiile lor, perimate şi ciuntite, dar încă funcţionale pe anumite tărâmuri ale vieţii publice, privilegii la a căror revigorare ei nu renunţaseră încă.

Sensul dublu al termenului de naţiune l-a explicat clar şi concis orientalistul Kőrösi Csoma Sándor, în raportul său înaintat căpitanului C. P. Kennedy (ofiţer al armatei britanice staţionare în India), arătând că este „fiu al seminţiei secuilor” care „face parte din naţiunea maghiară”.

În viaţa publică a zilelor noastre sensul acestor concepte începe să capete din nou o tentă ambiguă, accentuată uneori de anacronisme flagrante. Stările feudale etichetate drept naţiuni nu mai există de mult, drept care nu putem şti la ce se gândeşte politicianul care vorbeşte (la timpul prezent) despre naţiunea secuiască.

Nemaivorbind despre faptul că naţiunea secuiască însăşi a renunţat la statutul ei de stare („naţiune”) privilegiată la Adunarea de la Lutiţa din octombrie 1848, decretând că „toţi cetăţenii Ţinutului Secuiesc sunt egali în drepturi şi îndatoriri.”

Este mai înţelept, deci, să vorbim despre secuimecomunitate secuiască, ocolind pe cât se poate termenul de naţiune.

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

Identitatea de secui

 Autor: HERMANN Gusztáv Mihály
Tradus de: HERMANN Gusztáv Mihál

Document de pe situl Transindex

Bibliografie selectivă Demény Lajos, Mítoszok és valóság: a székely nemzettudat történelmi háttere, în Magyar Tudomány, 1997, nr. 11, pp. 1309-1321.

Egyed Ákos, Der Verlust der Freiheitsrechte der Szekler Nation – die Voraussetzungen für die bürgerliche Umgestaltung im Jahr 1848, în Die Szekler in Siebenbürgen. Von der privilegierten Sondergemeinschaft zur etnischen Gruppe, Köln – Weimar – Wien, 2009, pp. 227-235.

Idem, A székely politikai identitás változásai 1790 és 1845 között, în Csaba királyfi elárvult népe. Székely konferencia, Debrecen, 2009, pp. 21-29.

Hermann Gusztáv Mihály, Secuii. Istorie – cultură – identitate, Miercurea Ciuc, 2009. 

 

Daniel Roxin – Ziarul Natiunea

03/05/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Paradoxuri ungureşti

 Harta Ungariei Mari, cu Transilvania inclusă în ea, prezentată de premierul maghiar Viktor Orban

 

Foto: Șeful executivului de la Budapesta, Viktor Orban, prim ministrul unei ţări membre NATO şi UE aliată a României, a postat în luna aprilie pe pagina sa de Facebook o imagine în care arăta delegației conduse de premierul polonez Mateusz Morawiecki harta Ungariei dinainte de Primul Război Mondial, când cuprindea vaste teritorii care în prezent aparțin României, Serbiei, Croației, Slovaciei și Ucrainei.

Imaginea respectivă ne aduce aminte de o întâmplare petrecută în 1944 în timpul al celui de-doilea război mondial, când la o recepție dată la Rio de Janeiro, în Brazilia, printre invitaţi s-a aflat și ambasadorul ungar.

Acesta, purtând uniforma de ceremonie, a intrat în sala de recepţii adresând salutul nazist. Gazda recepției, un bancher influent, a luat act de venirea ambasadorului și s-a apropiat de el:
„Excelență, ați salutat cu Heil Hitler. Presupun că oamenii din țara dumneavoastră aparțin rasei nordice? „
Ambasadorul a răspuns: „Nu, noi suntem de origine mongolă.”
Bancherul curios, a continuat: „Cred, aşadar că țara dumneavoastră ar trebui să fie situată în Asia ?”
„Nu, Ungaria face parte din Europa Centrală.”
„Știu că există un război în Europa Centrală. Este Ungaria implicată în asta? „
„Da, ne luptăm împotriva Uniunii Sovietice „
„Și aveți pretenții teritoriale față de Uniunea Sovietică?”
„Nu, noi nu avem nicio pretenție teritorială față de sovietici. Dar, în schimb, avem față de România și Slovacia. „
„Atunci, România și Slovacia trebuie să fie vrăjmașii voștri ?”
„Nu, ei sunt aliații noștri.”
Bancherul a rămas uşor confuz după răspunsurile ambasadorului, dar în cele din urmă, văzând o insignă regală pe uniforma acestuia a continuat: „Ungaria este un regat, nu-i aşa? Ce face Regele vostru? „
„Nu avem un rege. Suntem conduşi de un amiral. „
„O, de un Amiral? Deci Ungaria trebuie să aibă acces la mare. „
„Nu. Suntem o ţară fără ieșire la mare. „
Bancherul a fost şi mai mult nedumerit: „Oricum, ce face amiralul vostru?”
„A fost capturat de germani.”
„Şi germanii sunt vrăjmașii voștri?”
„Nu, germanii sunt cei mai mari aliați și prieteni ai noștri.”
 Complet pierdut, gazda a exclamat: „La naiba, chiar nu înțeleg !… Locuiți într-un regat fără ieșire la mare din inima Europei, regat care este guvernat de un amiral, care a fost capturat de cei mai mari prieteni ai lui.

Totodată, sunteți în luptă o cu țară de la care nu doriți nici măcar un singur metru de teren, dar aveți pretenții teritoriale față de aliații dumneavoastră. Asta este cu adevărat bizar !” 
” Nu domnule, este Noua Ordine Europeană! „

În privința pretențiilor teritoriale și a alianțelor, situația este aproape aceeași şi în zilele noastre.

Povestea circulă pe Internet. Autorul e necunoscut. 

 

 CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/03/o-istorie-a-zilei-de-3-mai-video-3/

03/05/2018 Posted by | Fără categorie | , , , , , , , | 2 comentarii

Forțe nevăzute sunt puse la lucru pentru stimularea construirii infrastructurii care leagă Transilvania de Ungaria

 

 

Recent, premierul Ungariei, Viktor Orban, aflat în campanie electorală, făcea o declaraţie suprinzătoare: „În scurt timp vom semna un acord care ne va permite ca, în următorii 15 ani, să importăm peste patru miliarde metri cubi de gaze naturale din România”. „Era monopolului gazelor ruseşti va ajunge la final în Ungaria, deoarece vom putea să ne acoperim peste jumătate din importuri din alte surse, în acest caz din România”, a continuat Orban, informând că trei companii ungare au câştigat o licitaţie pentru gazele din România, fără a dezvălui însă numele celor trei companii.

Înainte de declaraţia lui Orban, agenţia maghiară de presă MTI îl cita pe Peter Szijjarto, ministrul de externe maghiar, care, după o întâlnire  avută cu ministrul roman de externe Theodor Meleşcanu, a spus că, în conformitate cu acordul semnat, România va pune la punct condiţiile tehnice pentru exporturile de gaze naturale spre Ungaria până în 2020.

Potrivit lui Peter Szijjarto, începând din anul 2022, mai cantităţi de gaze naturale extrase din Marea Neagră vor putea fi livrate Ungariei. Szijjarto a adăugat că firmele ungare şi-au rezervat deja întreaga capacitate de 4,4 miliarde metri cubi pe an a conductei de aprovizionare care leagă România de Ungaria.

„Aceasta este prima oportunitate din ultimele decenii pe care o are Ungaria de a cumpăra mari cantităţi de gaze naturale dintr-o altă sursă decât Rusia”, a spus Peter Szijjarto, care a adăugat că acest acord de cooperare reprezintă un progres istoric pentru asigurarea securităţii energetice a Ungariei.

Potrivit unui comunicat publicat şi pe pagina de Internet a Guvernului de la Budapesta, în data de 6 februarie, Ungaria şi România au căzut de acord că România va pune la punct condiţiile tehnice pentru exporturile de gaze naturale spre Ungaria până în 2020.

În documentul menţionat se precizează că Ungaria va putea importa din România gaze naturale extrase din Marea Neagră relatează http://www.economica.net.

Ministerul Energiei a anunțat că a emis autorizația de construire pentru proiectul secțiunii românești a gazoductului Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA), care va interconecta rețelele de gaze naturale din cele patru state, investiție estimată la 560 milioane euro, din care 179 milioane euro vor fi acoperiți de UE.

Proiectul a apărut după eșecul Nabucco și presupune dezvoltarea unei capacități de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) și Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte. BRUA va străbate teritoriul României pe o distanță de 528 de kilometri, de la sud, din județul Giurgiu, spre vest, traversând județele Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad. Noul gazoduct va avea o capacitate maximă de livrare de gaze de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria și 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria scrie Profit.ro

După Ilie Șerbănescu, un alt analist economic atrage atenția asupra anomaliei stimulării infrastructurii care leagă Transilvania de Ungaria, în loc să se investească în legături între Ardeal și restul țării.
Sorin Pâslaru scrie în Ziarul Financiar despre cele două proiecte „care înaintează fără ca nimeni să știe de unde au benzină – conducta pentru transportul gazului din Marea Neagră către Ungaria/Austria și legarea Transilvaniei prin autostrăzi de Budapesta”.

Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană de Dezvoltare, Comisia Europeană anunță finanțări peste finanțări de sute de milioane de euro pentru Transgaz pentru a construi această conductă, iar legislația înaintează fără oprire.
Guvernul discută o hotărâre privind exproprierea terenurilor agricole din vestul țării pe care va trebui să fie amplasată conducta.
A fost modificată inclusiv legea mediului pentru a construi această conductă.
O mână nevăzută parcă înlătură toate obstacolele din calea acestui proiect și îi face loc. Forțe neștiute sunt puse la lucru pentru ca în fiecare zi să se facă progrese”, notează Sorin Pâslaru .
În ceea ce privește infrastructura transilvăneană, analistul se întreabă cum e posibil ca banii să meargă „numai și numai în Transilvania”. Acesta se întreabă dacă nu cumva „adevăratele centre de putere ale României” sunt la Budapesta.
„Niciun alt proiect de infrastructură nu înaintează în România cu viteza gazoductului care va trebui să transporte gazul românesc exploatat de OMV și Exxon în Marea Neagră către Ungaria/Austria, pe o conductă distinctă, special construită în acest scop”.

A fost modificată inclusiv legea mediului pentru a construi această conductă.

 România pare să urmeze drumul unei țări care nu-și dorește să se dezvolte și să nu-și asigure siguranța energetică pentru următorii douăzeci de ani.
„Ce facem, ne transformăm într-o sursă de energie brută, energie primară pentru petrochimia din Austria și Ungaria? De ce să nu facem aici medicamente, cauciuc, mase plastice sau țevi și nu să le importăm apoi din aceste țări? Este asta vreo cale de dezvoltare, să exporți gaz și să imporți produse petrochimice?
Coasta de Fildeș deține 40% din producția mondială de cacao, materia primă pentru ciocolată, dar ciocolata o fac elvețienii, englezii și americanii. Niciodată o țară nu va crește exportând materie primă și importând produse finite.
Nu mai vorbim de siguranța energetică. Astăzi se pun în scenă jocuri care vor trasa dezvoltarea României în următoarele două decenii sau mai mult.

Cine urmărește politica mondială vede ce schimbări semnificative determină modul în care sunt așezate conductele de petrol și gaz pe harta mondială. Americanii s-au opus cu toată puterea în ultimii 50 de ani ca rușii să dea gaz Germaniei și totuși astăzi jumătate din consumul de gaz al Europei este din Rusia.
Polonia protestează și nu vrea încă un gazoduct ruso-german prin Marea Nordului care să o ocolească, după Nord Stream I.

Sunt informații că distribuția de gaze din Ucraina este în sectorul companiilor americane. Gazele, energia, să spună oricine orice ar dori, sunt politică pură. La fel ca autostrăzile.
Astăzi se joacă viitorul industrial și energetic al României. Cine îl decide de fapt?”, conclude analistul.

 

ANDREI NICOLAE // https://ardealul.blogspot.ro/2018/03/asupra-anomaliei-stimularii.html

 

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/05/03/ziua-de-3-mai-in-istoria-romanilor/

03/05/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: