CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Avertismentul MAE al Ungariei: Ucraina pregăteşte într-un mod vrednic de dispreţ o a treia lovitură împotriva minorităţilor naţionale


Péter Szijjártó

Foto: Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto

 

MAE al Ungariei: Ucraina pregăteşte o „a treia lovitură” împotriva minorităţilor naţionale. Ucraina acţionează împotriva minorităţilor naţionale „într-un mod vrednic de dispreţ şi premeditat”.

De ce tace România?

Ucraina pregăteşte o „a treia lovitură” împotriva minorităţilor naţionale, prin solicitarea făcută Parlamentului de preşedintele Petro Poroşenko  să aprobe o lege privind sancţionarea dublei cetăţenii într-o procedură de urgenţă, a declarat marţi ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, relatează MTI, citat de Agerpres și preluat de Romanian Global News.

Prima lovitură a fost modificarea legii educaţiei, urmată de o a doua lovitură care a implicat declararea Legii cu privire la principiile politicii lingvistice de stat în Ucraina drept neconstituţională şi planificarea amendării sale, a declarat Szijjarto în cadrul unei conferinţe de presă.

 

 

 

Imagini pentru minoritatea romana în ucraina harta

 

Potrivit portalului de ştiri Kárpátalja.ma, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a prezentat, vineri, Legislativului de la Kiev, în procedură de urgenţă, un proiect de lege, potrivit căruia, persoanele care dețin şi cetăţenia altui stat şi care participă la alegerile acelui stat vor pierde cetăţenia ucraineană.

Aceaşi sancţiune ar primi-o și cetățenii care folosesc paşapoartele altor state la intrarea sau la ieşirea din Ucraina sau utilizează documente de identitate ale altor ţări pe teritoriul Ucrainei.

Proiectul de lege a fost prezentat detaliat şi de alte publicaţii din Ukraina, printre care Zakarpattya Online sau Ukrainska Pravda.

Proiectul actului normativ prevede că poate constitui motiv de retragere a cetăţeniei ucrainiene faptul că un cetăţean ucrainean îşi exercită drepturile conferite de o lege străină, precum şi îndeplinirea obligaţiilor faţă de un alt stat în calitate de cetăţean al acesteia, dovedite prin citarea documentelor publice sau a paginilor web ale instituţiilor statului respectiv.

Potrivit presei ukrainiene, ţintele prioritare ale măsurii preconizate sunt locuitorii din Crimeea care participă la alegerile din Rusia, dar reglementarea propusă se va referi şi la românii şi maghiarii din Transcarpatia care dețin  cetăţenia română, respectiv pe cea maghiară.

Până în prezent, Ucraina nu a acceptat instituţia dublei cetăţenii, însă legea nu a prevăzut nici un fel de sancţiune pentru acei cetăţeni ucrainieni care au dobândit şi o a doua cetăţenie.

Ucraina acţionează împotriva minorităţilor naţionale „într-un mod vrednic de dispreţ şi premeditat”, a spus Szijjarto.

Potrivit sursei citate, Preşedintele Ucrainei acţionează împreună cu parlamentul pentru a elimina treptat drepturile dobândite de minorităţi, în timp ce conduce o „campanie mincinoasă”, pretinzând că sunt victime ale geopoliticii, a adăugat şeful diplomaţiei ungare.

Ungaria îşi va menţine veto-ul asupra aderării Ucrainei la NATO dacă drepturile minorităţilor naţionale nu vor fi restabilite, a avertizat Peter Szijjarto.

25/04/2018 - Posted by | ROMANII DIN JURUL ROMANIEI | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: