CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Lucian Boia: „România e mai sudată ca niciodată”.VIDEO


 

 

România s-a dovedit a fi o construcție națională solidă. A trecut o sută de ani. În 100 de ani n-a existat nicio tentativă de divizare a teritoriului românesc din partea românilor.

Sigur, a existat din afară, în 1940, cu pierderea Basarabiei, Bucovinei, Ardealului de nord, dar asta nu a fost treaba românilor, a fost treaba celor care au răpit României aceste provincii.

Insă în alte locuri nu s-a petrecut asa. Sunt multe hărți foarte interesante pe care le-am reprodus în această carte, hărți etnografice din preajma Primului Război Mondial. Și dacă vă uitați, în una dintre aceste hărți, zona locuită de sârbi, de croați, de bosniaci, de muntenegreni, apar cu o singură culoare. Toti vorbesc sârbo-croată sau croato-sârba, cum îi spuneau unii sau altii. Harta îi reprezenta ca fiind un singur popor, pe criteriul acesta lingvistic.

Or, istoria nu a ratificat acest punct de vedere. Sârbii, croații toți erau de același neam, or iată că unitatea asta s-a spart și s-a spart repede, încă din perioada interbelică, într-o manieră dramatică, vezi asasinarea regelui Alexandru.

Iar în anii mai recenți au fost masacre cumplite, un razboi civil teribil care a aratat că lucrurile nu au funcționat, în formula asta unitară.

Vorbesc aceeași limbă, dar au trecut prin istorii diferite, chiar sensibil diferite, prin spații de civilizație diferite, sârbii sunt balcanici ortodocși, croații sunt catolici, mai occidentalizați, iar slovenii sunt și mai occidentalizați și de asemenea catolici.

Pe lângă limbă și religie contează factorii de ordin istoric, de ordin cultural șamd. Încă o dată spun, există o națiune atunci când oamenii vor ca respectiva comunitate să fie o națiune, dacă oamenii vor altceva nu vom avea o națiune.

Dacă vrei cu tot dinadinsul să-i ții strâns într-o națiune, ajungem uneori la război civil, la dezmembrări dramatice. Așa cum s-au petrecut lucrurile și-n Cehoslovacia, între cehi și slovaci. Nu s-a pretins niciodată că ar fi aceeași limba, dar sunt două limbi foarte apropiate.

Cehoslovacia s-a constituit la sfârșitul Primului Război Mondial într-o manieră bizară, fiindcă era, cum s-a mai spus, și cred, cu dreptate, că era o Austro-Ungarie în miniatură.

Mergând dinspre Apus spre Răsărit, partea cehă cuprindea și o populatie germană în zona de frontieră, în zona muntoasă, sudeții, germanii din zona sudetă, care locuiau masiv pe teritoriul respectiv.

Potrivit dreptului popoarelor la autodeterminare ar fi trebuit să se separe și germanii de cehi. S-a sustinut însă, de data asta cu alt gen de argumente, că Cehia este o unitate istorică și nu poate să fie sfârtecată.

Pe de altă parte, așa a pretins și Ungaria că e o unitate istorică, dar asta nu le-a folosit la nimic, fiindcă s-a ajuns la dezmembrarea Ungariei tocmai pe principiul dreptului la auto-determinare al popoarelor.

După aceea, venea spațiul slovac cu un teritoriu în sudul Slovaciei locuit majoritar de maghiari și li s-a mai adăugat si Rutenia – Ungaria subcarpatică – astăzi parte din Ucraina, zonă locuită de ucraineni sau de ruteni, cum erau numiți, și-n felul acesta Cehoslovacia, într-adevăr, era un stat alcătuit din destul de multe etnii si nu a rezistat.

Din fericire, fără masacrele care au avut loc în Iugoslavia. Totuşi la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial germanii au fost evacuați, germanii sudeți, trei milioane de oameni au fost alungați, plătind pentru ceea ce nu ei făcuseră – în orice caz nu toți germanii – în Al Doilea Război Mondial. Şi până la urmă s-au separat și cehii de slovaci, sau slovacii de cehi. Din punctul ăsta de vedere, România oferă o variantă mult mai reușită.

Transilvania a revenit României fiindcă românii erau, la 1918, sensibil mai numeroși decât maghiarii. În teritoriul care s-a unit atunci cu România, nu numai Transilvania propriu-zisă, ci și Banatul, Crișana, Maramureșul, le zicem Transilvania în sens larg, la 1918, sau mai precis la 1910, când a fost utimul recensământ în Austro- Ungaria, românii reprezentau vreo 54%, iar maghiarii 31%, puțin peste 30%.

În fapt chiar mai puțin, fiindcă criteriul la recensămintele austro-ungare era, de fiecare dată, criteriul limbii vorbite, nu al etniei. Maghiara era vorbită de unguri, în cea mai mare măsură, dar nu numai de ei și de evrei de pildă. Deci procentul e în realitate ceva mai mare decât al ungurilor etnici.

Dar și asa, 50 și ceva la sută față de 30% arată clar că românii erau mult mai numeroși. Iar acum sunt încă și mai numeroși. În prezent ungurii au scăzut sub 20%.

Se inversează lucrurile, în loc să se considere cu argumente de neatacat, că România e într-adevăr o construcție națională solidă în prezent, idealizăm, din punctul ăsta de vedere, și deformăm trecutul cu conștiința națională, națiunea română medievală și ne dovedim lipsa de încredere în capacitatea națiunii române să fie astăzi ceea ce este și să continue. Foarte curios.

  Ungaria din perioada monarhiei dualiste austro-ungare, cred că s-a inspirat din modelul francez. Francezii vorbesc de o națiune perfect unitară. In Franta nici astăzi nu există minorități. Pe la televizor mai auzi câte o critică la adresa Franței.

Cineva spunea că românii ar putea să fie un model pentru Franța, pentru respectul acordat minorităților. Poate că da. Dar Franța nu vrea să fie o țară cu minorități. Vrea ca toți francezii să se simtă francezi.

E un proiect generos, dar depinde cum îl aplici, în ce context. Ungurii au încercat să facă treaba asta în Ungaria și au procedat la o maghiarizare care a dat și rezultate, dar nu chiar atât de rapide și atât de depline, cum ar fi dorit conducătorii statului ungar din perioada dualistă.

 

 

 

Sunt națiuni care păreau consolidate, pe teritorii naționale bine definite și acum vedem că iau amploare mișcările separatiste, mai recent în Catalonia, încă de mai mult timp în Scoția, în Italia. Bine, Italia e un caz special.

Spun acum o vorbă care nu știu dacă va deranja sau nu pe cineva, occidentalii nu se simt deranjați atât de repede, românii se simt. Dacă zici ceva ce pare neconvenabil cu privire la trecut sau la un personaj istoric, imediat e un întreg spectacol de proteste.

Ce voiam să spun, glumind puțin și exagerând poate, Italia poate nici n-ar fi trebuit să-si facă unitatea națională în secolul XIX, fiindcă avea o tradiție de neunitate. Italia s-a dezvoltat timp de secole, de-a lungul Evului Mediu și până în plină epocă modernă, pe cetăți și orașe, și pe state, state mici dar cu un rol important chiar în istoria europeană.

Să ne gândim ce a însemnat Florența, Toscana, Venezia. Tradiția asta era mai curând de ordin regional, decât național, unitar, unificator. Și se vede și astăzi, deosebirile sunt mari între Italia de nord și Italia de sud iar reprezentările oamenilor cu privire la istorie și prezent sunt diferite.

Națiunile sunt prinse ca într-un clește, pe de-o parte, de procesul unificator european, iar pe de altă parte, de fragmentarea, în sensul regiunilor.

Nu știu unde se va ajunge. Cert este că ideologia națională în ansamblu nu mai are forța pe care a avut-o în secolul al XIX-lea și nici justificarea pe care avut-o atunci. De altfel, statele astea naționale au ajuns să pară prea mici, de asta se face și Europa.

State care erau mari puteri ale lumii, Marea Britanie, Franta, Germania sunt acum in condiția de state de categoria a doua dacă le comparăm cu China, poate maine si cu India, cu Statele Unite, chiar și cu Rusia.

Unitatea europeană a fost necesară și pentru a depăși grozăviile celui de-Al Doilea Război Mondial, motivele sunt multe, dar motivul esențial a fost și acela că țări cândva mari nu mai reprezentau mare lucru pe harta lumii. Doar unirea întregului spațiu european mai poate să facă din Europa, de data asta, un actor planetar important, unul dintre principalii actori politici, economici, militari șamd. Altminteri, nici Franța, nici Germania, nici Marea Britanie nu mai reușeau să fie decât puteri de mâna a doua.

Putere de mâna întâi nu mai poate să fie decât Europa, daca se va face cu adevărat unitatea Europei, în sensul unei federalizări. Nu știm cum va fi viitorul, să nu mă întrebați, că am spus de nu știu câte ori că despre viitor se spun doar prostii, așa că nu țin să spun și eu o prostie în plus, ceea ce știm, e de bănuit, că viitorul va fi foarte diferit de prezent.

Pentru că istoria se accelerează, uitați-vă în 20-30 de ani câte s-au petrecut, de când cu Internetul, cu telefonia mobilă s-au răsturnat complet toate structurile, toate valorile. Si lucrurile merg din ce în ce mai repede. Nu știm ce va fi. Va fi o lume tot mai diferită de lumea de astăzi. Și mă îndoiesc că națiunile vor juca la nesfârșit rolul pe care l-au avut, dacă se va face Europa. Dacă nu se va face Europa va fi teribil.

De imaginat e posibil orice, dar e un scenariu la care aproape îți teamă să te gândești. Ce facem intrăm iarăși într-o stare de anarhie în Europa? Ar insemna anularea completă a oricărui rol pe care Europa l-ar mai fi putut juca la scară planetară.

Să sperăm că se va face Europa și asta înseamnă o Europă care să fie tot mai unită, tot mai cimentată și până la urmă va lua locul națiunilor. Poate, probabil, sigur – nu știu. Asta e.

http://www.contributors.ro/cultura/interviu-lucian-boia/

 

Reclame

21/04/2018 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

    Comentariu de octavpelin | 22/04/2018 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: