CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Câteva dintre cele mai bizare lucruri de pe pământ

Jurnaliştii mai multor publicaţii au  cutreierat lumea în căutarea celor mai stranii locuri şi se pare că au avut succes. Iată câteva dintre cele mai ciudate  lucruri găsite.

 

 

 

1. Etiopia trăieşte cu 7 ani în urma celorlalte ţări. Africanii folosesc calendar vechi egiptean, în care anul nou se sărbătoreşte pe 12 septembrie, iar milienul 3 a început pe în 2007. Anul etiopian are 13 luni.

 

2. Primul ministru malaezian a interzis purtarea, importarea, producţia, ditribuţia sau posesia hainelor galbene. Motivul este reprezentat de faptul că galbenul era culoarea uniformelor iniţiatorilor unui protest împotriva puterii din Malaezia.

 

3. Niue este o insulă situată în Pacificul de Sud, având doar puţin peste o mie de locuitori şi este situată în partea central-sudică a Oceanului Pacific. Este una dintre cele mai mari insule de corali și unul dintre cele mai mici state independente din lume Are o guvernare separată, în liberă asociere cu Noua Zeelandă. Un lucru ieşit din comun îl reprezintă mondele emise de această ţară, care au gravate personaje din Pokemon, Star Wars sau din universul filmelor Disney.

 

4. În Danemarca, părinţii trebuie să aleagă numele copiilor dintr-o listă de 7.000 de variante aprobate de stat.

 

 

5. În China, scenele în care personajele călătoresc în timp sunt în toate filmele cenzurate.

 

6. Punctul inaccesibilităţii

 

 

 

 

 

Punctul cel mai sudic al planetei noastre situat în Antarctica şi cel mai îndepărtat punct în mare din toate direcţiile şi de asemenea cel mai rece punct de pe planetă : -58 C.

Localizarea exactă este în litigiu, dar cel mai bun marcator se află la 82 ° 06 ° 58’E 54 , unde o statuie bust a lui Vladimir Lenin se află peste o cabină construită de sovietici în 1958. Cabina este complet îngropată în gheaţă, unde există şi o carte de vizitatori unde îndrăzneţii pot să se semneze.

 

7.Bir Tawil este un teritoriu cu o suprafaţă de  2,060 km2 situat între Egipt şi Sudan  atât de inutil, incât nici o ţară nu îl revendică, fiind singura bucată de pământ nerevendicată, în afara Antarcticii.

 

 

 

 

8. Mina de diamante Mir

Este situată în localitatea Mirny, din Siberia de Est, şi este una dintre cele mai mari gropi facute de om.

 

la mina de diamantes Mir

La 525 m adâncime şi 1200 m diametru, ea este atât de mare, încât se creează un  flux de aer care  poate atrage în jos elicopterele care zboară deasupra sa.

Sora ei, Udachnaya este la fel de gigantică, ambele putând fi uşor de identificat  pe Google Maps.

9.Pădurea strâmbă din Polonia

 

 

 

Pădurea Strâmbă din Szczecin - destinaţie turistică din Europa mai puţin cunoscută

 

 

 

În Polonia de vest, în apropiere de oraşul Gryfino, cresc o serie de copaci foarte bizar îndoiți. Din motive necunoscute, o mică pădure de pe râul Order a crescut într-o manieră extraordinar de bizară. Pinii sădiţi în anii 1930, se îndoaie brusc spre nord chiar deasupra nivelului solului, apoi brusc revine în poziţie verticală.

Nimeni nu poate spune precis care este cauza acestui fenomen. Sunt mai multe ipoteze, de la anomalii ecologice la prezenţa unie forțe gravitaționale deosebite în zonă.

 

 

10. Două continente se întâlnesc în lacul Pingvallavatn din Islanda.

 

Lacul Pingvallavatn - destinaţie turistică Islanda

Acest lac, unic în felul său, se află doar la 40 de minute de capitala Islandei, Reykjavik. şi e deosebit, deoarece se află pe dorsala Atlanticului, regiunea unde se separă placa Euroasiatică şi cea a Americii de Nord.

Este un loc  unde te poţi afla pe două continente concomitent şi unul din cele mai populare locuri de pe glob pentru snorkelling şi explorare subacvatică.

Fisura situată între plăcile tectonice este plină de apă cristalină glaciară.

11.Dealul crucilor

 

 

Acest  deal din Lituania are peste 50.000 de cruci de forme și dimensiuni diferite, deși acolo nu este cimitir. Există o legendă conform căreia toți cei care pun o cruce pe dealul acela ar putea avea noroc. Nu se știe, însă, de când datează acest obicei de origine necunoscută. Ciudat este faptul că aici nu există niciun cimitir. Crucile ar fi apărut însă datorită unei legende potrivit căreia oamenii care pun o cruce pe acest deal vor avea parte de noroc toată viaţa. Originea obiceiului este necunoscută, la fel şi perioada de timp în care oamenii au început să pună în vârful dealului primele cruci.

 

 

12.„Pădurea spânzuraţilor” din Japonia    La poalele munţilor Fiji, din Japonia, în zona de nord – vest există pădurea Aokigahara, cunoscută de localnicii din zonă drept, „A şaptea poartă spre Iad”. Numele i-a fost atribuit după ce s-a ajuns la concluzia că foarte multe persoane preferă să vină aici să-şi pună capăt zilelor, spânzurându-se de copacii din pădure.

În cultura japoneză s-a moştenit ideea că locul este bântuit de spirite rele care se hrănesc cu sufletele oamenilor, tocmai de aceea oamenii sunt atraşi aici pentru a-şi pune capăt vieţii. De asemenea, locul este cunoscut şi din cauza sutelor de dispariţii ale turiştilor, semnalate autorităţilor japoneze.

 

 

 

13.Ochiul Saharei

 

 

ochiul saharei cele mai misterioase locuri de pe terra

Ochiul Saharei  

 

Ochiul Saharei se află în Mauritania, în partea de sud-vest a deșertului Sahara. Este unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Terra deoarece nu se știe cu exactitate cum s-a format dar cel mai probabil ar fi în urma unui impact dintre Terra și un meteorit. În orice caz, minunea este vizibila chiar și din spațiu datorită mărimii impresionante.

14.Kijong-dong

Kijong-dong, este bine cunoscut sub numele de  Propaganda Village.   Kijong-dong este situat în Coreea de Nord, la marginea zonei demilitarizate, şi ar avea 200 de locuitori, dacă este să credem guvernul nord-coreean. În realitate, aici nu există niciun locuitor iar localitatea este complet goală.

Construit în 1950, acest sat  a costat o avere, fiind conceput pentru a scoate în evidență în ochii locuitorilor sud-coreeni,  virtuțile și modul de viață nord-coreean  în vederea conducerii spre dezertare.

Clădirile viu colorate par mult mai luxoase decât și-ar putea permite sătenii din oricare altă țară. Fiecare clădire este dotată cu electricitate, cu lumini atașate unui cronometru. fantomele unor oameni apar pe timp de noapte pentru a lăsa impresia cum că locul ar fi locuit.

 

Totuși,   cu ajutorul unui binoclu, oricine poate constata că de fapt clădirile sunt goale, unele fiind chiar complet lipsite de pardoseli, ferestre sau geamuri.

Este greu de crezut că cineva din lumea liberă ar mai putea cădea în capcană astăzi, după aproape 60 de ani să aleagă fuga în raiul comunist care se declară Coreea de Nord, dar cu toate acestea trucul este încă menținut.

 

 

15.Parcul National Goreme, unde vântul a facut adevarate minuni, sculptând pietrele dupa propria viziune este principala atracţie a regiunii Cappadocia din Turcia.

 

 

Parc National Goreme Turcia

 

De altfel, zona are şi o importanţă istorică, aici existând mărturii ale artei bizantine, o reţea de peşteri şi chiar aşezari subterane.  

 

 

 

https://fr.wikipedia.org/wiki/Niue

http://www.descopera.ro/dnews/16692473-galerie-foto-opt-dintre-cele-mai-ciudate-si-inaccesibile-locuri-din-lume

https://www.romaniatv.net/top-5-locuri-ciudate-de-pe-terra-ele-sunt-un-mister-si-pentru-oamenii-de-stiinta-foto_390381.html

https://www.click.ro/news/lume/care-sunt-cele-mai-misterioase-locuri-de-pe-terra-nimeni-nu-isi-poate-explica-ce-s

http://www.kccro.ro/ro/cinci-dintre-cele-mai-ciudate-locuri-din-coreea-de-nord

http://stirinebune.gsp.ro/top-5-tari-ciudate-calendarul-cu-7-ani-in-urma-monede-cu-chipul-lui-mikey-mouse-sau-interzicerea-hainelor-galbene-520939.html

Publicitate

18/04/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , | 2 comentarii

Cum e să fii stângaci în secolul XXI. VIDEO

 

 

 

Diyanet sau Direcția de Afaceri Religioase, aflată în subordonarea directă a primului-ministru al Turciei, se ocupă cu tot ce înseamnă cult și morală islamică și gestionează locaşurile de cult din Turcia.

Aşa se face că în  data de 3 februarie 2018, site-ul oficial al acestei instituții a publicat următorul text care pentru noi pare cel puţin bizar :

„Profetul Mohamet nu accepta să fie utilizată mâna stângă pentru a mânca sau bea. Numai demonii fac acest lucru. Populația este avertizată să utilizeze numai mâna dreaptă”.

Mult timp, de-a lungul istoriei, s-a considerat chiar şi în Europa creştină că stângacii sunt oameni inferiori. Biserica catolică a fost şi ea multă vreme de părere că servitorii Diavolului sunt stângaci.

În Biblie, diavolul este prezentat ca fiind stângaci.

În Rusia, Petru cel Mare a dat un decret prin care stângacii și persoanele roșcate nu aveau dreptul să fie martori în justiție. Nu prezentau încredere…

În islam, tot ce vine de la mâna stângă este considerat impur.

În anul 1921, un tratat de psihologie scria că stângacii au sindromul demenței.

Spre deosebire de europeni, incașii considerau stângacii oameni deosebiți, cu șansă în viață.

Beduinii așează femeile în partea stângă. Dreapta este rezervată bărbaților.

Indigenii din triburile africane nu permit femeilor să gătească cu mâna stângă, care este considerată făcătoare de magie neagră.

Pitagora recomanda să se intre într-un lăcaș sfânt, numai pe partea dreaptă.

Mai multe studii din secolul XX arătau că 70-90% din populaţia lumii ar fi alcătuită din dreptaci. O estimare mai precisă a fost făcută în urmă cu câţiva ani, în anul 2008, când 144 de studii separate, au dus la concluzia că la nivel global, aproximativ 10% dintre femei şi 12% dintre bărbaţi ar fi stângaci, însă motivele pentru care aceştia se nasc stângaci nu au fost încă stabilite exact.

S-a spus că acest fenomen ar fi  o combinație complexă între genele moștenite și factorii de mediu. Alții consideră că există o legătură între partea cea mai activă a creierului și mâna stângă.

Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere existenţa mai multor grupe de oameni în funcţie de modul în care aceştia îşi folosesc mâinile :

  • stângaci

  • dreptaci

  • ambidecştri, care folosesc cu aceeaşi uşurinţă oricare dintre mâini, pentru orice activitate; ambidextria înnăscută este foarte rară, frecvenţa ei fiind estimată la 1% din populaţia lumii, dar o definţie mai largă îi include şi pe cei care au învăţat să îşi folosească la fel de eficient ambele mâini. Cel mai adesea este vorba despre stângaci din naştere care, în viaţa de toate zilele, au fost îndemnaţi ori obligaţi să îşi folosească mâna non-dominantă (cazul tipic fiind cel al copiilor stângaci cărora Ii se pretinde, totuşi, să înveţe să scrie cu mâna dreaptă).

  • un tip „amestecat” (mixed-handed sau cross-dominant, în engleză) – oameni care folosesc în mod natural mâna dreaptă pentru anumite activităţi şi pe cea stângă pentru altele.

Iată că deja problema devine parcă mai complicată decât obişnuiam să o considerăm, dovadă că organismul uman este (încă) o mare, mare necunoscută.

Există stângaci care au revoluționat lumea: Leonardo da Vinci, Einstein, Bill Gates sunt câțiva dintre aceștia .

  Unde mai pui că dintre ultimii 7 preşedinţi ai SUA, patru – inclusiv ultimul preşedinte, Barack Obama – erau stângaci.

O serie de studii recente înclină balanța în favoarea stângacilor, arătând că aceştia sunt mai rapizi în gândire și răspund mai bine la stimuli. Emisfera dreaptă controlează mâna stângă și percepe mai rapid sunetele. 

Stângacii au o gândire divergentă, studiază mai multe posibilități, sunt mai creativi și buni artiști. Ei pot excela în sporturi precum boxul, tenisul, baseball-ul.

  Chris McManus, un cercetător britanic de la University College London, a publicat o carte (Right-Hand, Left-Hand) dedicată acestui subiect în care susţine că stângacii sunt persoane cu un potenţial deosebit: creierele lor structurate diferit de ale dreptacilor le permit să proceseze limbajul, emoţiile, relaţiile spaţiale în moduri mai diverse şi mai creative, iar printre stângaci s-ar găsi mai mulţi oameni cu talent muzical şi matematic.

Cu toate acestea, se pare că stângacii sunt mai expuși emoțiilor negative și au complexe de inferioritate, sunt mai timizi, mai inhibați.

Preferinţa pentru utilizarea mâinii drepte sau a celei stângi este o manifestare a unui fenomen natural numit lateralitate – tendinţa fiinţelor vii înzestrate cu simetrie bilaterală (cum sunt toate vertebratele, prin urmare şi omul) de a utiliza predominant o parte sau alta – stânga ori dreapta – a corpului.

Deşi manifestarea cea mai evidentă este preferinţa pentru o mână sau alta, tendinţa se manifestă şi în alte aspecte, chiar şi în utilizarea, pentru diferite sarcini, a uneia sau alteia dintre emisferele cerebrale.

Din fericire, multe dintre culturile lumii au depăşit faza în care stângacii erau stigmatizaţi, fiind consideraţi aducători de nenoroc, blestemaţi ori răuvoitori.

(Urmele acestor concepţii sunt vizibile în multe limbi ale lumii, inclusiv în română: „stângaci” nu înseamnă doar un om care are ca mână dominantă mâna stângă, ci înseamnă şi „neîndemânatic” sau lipsit de capacitatea de a se comporta cu uşurinţă firească în societate, iar „drept” are şi sensul de „corect”, „just”, „cinstit”.

În schimb, cuvântul „sinistru” provine din latinescul „sinister”, care, iniţial, însemna pur şi simplu „stâng”. Iar „dexteritate”, sinonim cu „îndemânare”, vine de la cuvântul latin „dexter”, care înseamnă „drept” în sensul direcţiei (în dreapta, dinspre partea dreaptă etc.)

Şi tot aşa… În numeroase limbi, de pe diverse continente, „stânga” şi „stângăcia” poartă tot felul de conotaţii negative, dovezi ale discriminării de care au avut parte, în trecut, acei 10% dintre locuitorii lumii care, fără voia lor, se abăteau de la norma fiziologică a dominanţei mâinii drepte.

Dar, chiar dacă aceste discriminări pălesc încet-încet în lumea contemporană, ele încă mai pot fi observate în difetrite culturi.

În multe ţări ale Asiei şi Africii, unde este considerat necivilizat (un adevărat tabu) să mănânci cu mâna stângă (aceasta fiind rezervată igienei după micţiune şi defecaţie), persoanele stângace din naştere au probleme, comportamentul care le-ar fi lor firesc nefiind acceptat de normele culturale ale societăţii în care trăiesc.

Adesea, aceste persoane suportă, încă de mici, o presiune imensă, prin faptul  că sunt obligate să se adapteze normelor, să treacă de la folosirea stângii la utilizarea predominantă a mâinii drepte. Părinţii le silesc să mănânce cu dreapta, interzicând folosirea mâinii stângi pentru acest act atât de firesc.

Pe alţi copii, profesorii îi silesc, uneori prin pedepse fizice, să scrie cu mâna dreaptă. De multe ori, aceste încercări de „reprogramare” forţată provoacă probleme precum apariţia bâlbâielii şi a altor tulburări de limbaj sau a unor dificultăţi de învăţare.

Chiar şi fără asemenea intervenţii dăunătoare (din ce în ce mai puţin prezente în ţările dezvoltate, dar încă răspândite în alte ţări), stângacii pot avea probleme în lumea în care trăim, pentru că aceasta este, practic, o „lume a dreptacilor”.

În această lume proiectată pentru cei cu mâna dreaptă dominantă, ce alcătuiesc 90% din populaţia lumii, un stângaci poate adesea să se simtă inadaptat, căci nenumărate aspecte ale vieţii de zi cu zi pun îi pun probleme: folosirea diverselor unelte şi dispozitive, mai toate gândite pentru dreptaci (de la banalele foarfeci la periculoasele fierăstraie electrice, de la aparatele de fotografiat până la mouse-ul computerului, de la instrumente muzicale la echipamente sportive), utilizarea mobilierul existent în unele şcoli sau săli de conferinţe, cu pupitre care sunt ataşate de scaun în partea dreaptă, confortabile pentru dreptaci, dar nu şi pentru stângaci, şi multe altele.

Pentru a atrage atenţia asupra situaţiei şi a oferi stângacilor un mijloc de a se exprima colectiv, în 1990 a fost înfiinţată o asociaţie, Clubul Stângacilor, iar în 1992, clubul a instituit chiar o Zi Internaţională a Stângacilor, sărbătorită anual la data de 13 august. E ziua în care în multe ţări se organizează evenimente ce aduc în prim-plan existenţa stângacilor şi este un prilej de a-i face pe oameni conştienţi de avantajele şi dezavantajele faptului de a fi stângaci.

Se organizează tot felul de competiţii sportive între dreptaci şi stângaci, demonstraţii ale abilităţilor sportive şi artistice ale stângacilor, precum şi evenimente unde dreptacii sunt îndemnaţi să încerce să folosească unelte şi echipamente proiectate pentru mâna stângă, pentru a simţi, pe pielea lor, cum este să trăieşti într-o lume proiectată pentru cealaltă mână.

Iată cum una dintre multele enigme ale corpului omenesc, lateralitatea manifestată la nivelul mâinilor prin existenţa stângacilor şi a dreptacilor, este unul dintre numeroasele şi fascinantele aspecte ale diversităţii umane: suntem 7 miliarde de oameni, identici prin apartenenţa la aceeaşi specie şi totuşi diferiţi în mii de feluri – o variabilitate care îmbogăţeşte lumea şi face mai pasionantă cercetarea diversităţii ei.

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/18/ziua-de-18-aprilie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

Surse:

http://www.descopera.ro/stiinta/11750358-stangaci-sau-dreptaci-ce-spune-despre-tine-mana-cu-care-scrii

https://www.efemeride.ro/totul-despre-stangaci-in-istorie-au-fost-persecutati

18/04/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: