CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Contraspionajul ucrainean avertizează că Serviciile speciale ruse reactivează proiectul separatist diversionist „Basarabia”


 

 

Foto: bessarabiainform.co 

Şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Vasilii Griţak, a declarat recent la Odesa că „În ultimul timp, Federaţia Rusă îşi reactivează proiectul „Basarabia”, încercând să destabilizeze situaţia din regiunea Odesa şi în sudul Republicii Moldova.

„Cunoaştem că la Moscova au existat disensiuni între două clanuri care au iniţiat şi au alimentat Proiectul Basarabia, acum ei au revenit asupra acestui proiect. Această iniţiativă vizează atât regiunea Odesa cât şi Republica Moldova”, a adăugat Griţak.

„Țineți minte că, în 2015, după două operațiuni militare desfășurate de noi, proiectul Basarabiei a eșuat. Apoi, din câte știm (nu mă tem să spun asta), la Moscova au existat neînțelegeri pe această temă între cele două clanuri care au supravegheat problema dată.

Acum au revenit la acest subiect. Și, din câte știm, din nou problemele Basarabiei, problemele Moldovei în contextul Basarabiei – vor încerca concomitent să ațâțe situația în regiunea Odesa și în Moldova”, a adăugat Griţak.

 

 

 

 

Reanimarea proiectului „Basarabia” aduce noi îngrijorări la adresa securităţii Republicii Moldova şi a Ucrainei, în contextul prezenţei trupelor ruse în regiunea transnistreană.

Acest proiect ar putea fi o tentativă de zădărnicire a acordului dintre Kiev şi Chişinău privind controlul comun la frontieră prin deschiderea unor puncte de control comune pe segmentul transnistrean.

Proiectul „Basarabia” a început în anul 2015 după ce în Donbas a fost declanşat războiul separatist. 

Atunci, la Odesa, a fost creată Rada Populară a Basarabiei, fiind invitaţi mai mulţi simpatizanţii ai „lumii ruse” din Republica Moldova.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a identificat atunci, conform portalulului ucrainean Censor.NET, o legătură între așa-zisa „Radă Populară a Basarabiei” și organizațiile pe care le califică drept teroriste din autoproclamatele republici din regiunile Donețk și Lugansk.

Potrivit sursei citate, un consilier al directorul SBU, Markian Lubkivski, a scris pe contul său de Facebook, că unul din reprezentanții așa-zisei Rade avea contacte cu rebelii pro-ruși și alți activişti din cadrul mișcărilor separatiste din Donbas.

„În timpul perchezițiilor efectuate  la unul dintre coordonatorii informaționali ai așa-zisei Rade Populare a Basarabiei, a fost găsit un carnet cu înscrisuri ce dovedesc contactele sale cu organizațiile teroriste DNR (Republica Populară Donețk) și LNR (Republica Populară Lugansk), precum și cu  separatiști din orașul Odesa, care se ascund de forțele de ordine pe teritoriul Federației Ruse”, scrie Markian Lubkivski.

Pe lângă asta, anchetatorii au ridicat computere și hard-discuri care conțineau fișiere cu referință la crearea și activitatea unor formațiuni ilegale, precum și dosarele financiare în format digital, al acestei organizații.

Oficialul ucrainean a mai adăugat că, în cursul  perchezițiilor efectuate a fost identificat un adevărat arsenal de armament, inclusiv pistoale-automat AK-74, grenade RGD-5 și F-1, muniții de producție rusească, tehnică de comunicare și materiale propagandistice.

 

Surse:

https://deschide.md/ro/stiri/externe/28910/%C5%9Eeful-SBU-Serviciile-speciale-ruse-reactiveaz%C4%83-proiectul-%E2%80%9EBasarabia.htm

Publicitate

17/04/2018 - Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. NIMIC NU SCAPA DE SIONAJUL RUSESC AL LUI PUTIN PRIN ARTERELE CARUIA CURGE SANGELE NEGRU AL SATANEI

    Apreciază

    Comentariu de neculamihailimobiliare | 22/04/2018 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: