Primul congres al oierilor din întreaga Românie s-a ţinut la Sibiu, în urmă cu aproape 90 de ani, pe data de 21 noiembrie 1935.
Iniţiatorii evenimentului doreau ca acesta să fie prima mare adunare a oierilor din țara noastră, o categorie profesională care reprezenta o forţă socială, economică şi politică de ale cărei doleanţe conducătorii ţării trebuiau să ţină seama.
La Sibiu, în sala Thalia, au fost prezenţi peste 2000 de oameni care au pus bazele „Uniunii generale a oierilor din întreaga ţară”, o asociaţie profesională care îşi propunea două scopuri principale: apărarea intereselor ordin material şi ridicarea culturală a oierilor la nivelul timpului respectiv.
Ordinea de zi a acestui prim congres al oierilor cuprindea 12 puncte, respectiv: cuvântul de deschidere, organizarea oierilor şi a oieritului, valorificarea produselor, chestiunile legate de impozit şi diferite alte taxe, vânatul în munţi, localizarea oieritului, revista Stâna, înfiinţarea Uniunii Oierilor, propuneri şi interpelări urmate de închiderea lucrărilor.
Problemele oierilor erau gestionate în acea vreme de Nicolae Munteanu, care deţinea funcţia de „Inspector de control şi pentru organizarea oieritului în întreaga ţară”.
În primăvara anului 1936, când „Uniunea generală a oierilor din întreaga ţară” a fost recunoscută oficial ca persoană juridică – s-a încheiat o convenţie prin care fabricanţii de postav se obligau să cumpere de la Uniunea Sindicatelor Agricole 2.000.000 kg de lână ţigaie, obişnuită, curată, uscată şi „fără codinice”.
Centrele de colectare erau fixate la Constanţa, Cernavodă, Babadag, Brăila, Feteşti, Ciulniţa, Bazargic, Craiova, Bârlad, Valul lui Traian, Sărata, Cetatea Albă, Oradea şi Satu Mare.
Nicolae Munteanu atrăgea atenţia însă că nu s-a fixat un preţ pentru lâna ţurcană, totodată sfătuindu-i pe oieri să nu o vândă la un preţ mic. În anul următor, în luna aprilie, uniunea a înaintat un memoriu adresat guvernului, în care cerea ca lâna să fie valorificată exclusiv prin intermediul ei şi să se fixeze preţurile pentru diferitele categorii de lână, în raport cu „scumpetea care a crescut în general şi la postavuri”.
Lucrurile fiind tergiversate, uniunea oierilor a trimis pe data de 14 mai o telegramă adresată prim-ministrului Gheorghe Tătărescu şi ministrului Agriculturii, V. P. Sassu, în care se reafirma încrederea că guvernul va lua măsuri drepte pentru oieri.
Al doilea congres al oierilor a avut loc la Târgu Jiu, pe 21 noiembrie 1936, pe ordinea de zi figurând, alături de deschiderea oficială, o secţiune de referate despre: creşterea oilor, problema laptelui de oaie, fondul de valorificare a produselor, valorificarea lânii şi legea oieritului.
S-a abordat şi problema revistei Stâna, apoi darea de seamă financiară a uniunii, urmate de închiderea lucrărilor.
Pe lângă aceste două congrese, s-a mai ţinut unul la Câmpulung Muscel pe 21 noiembrie 1937, iar următorul, preconizat a se ţine în anul 1938 la Braşov, nu a mai avut loc.
Cu prilejul congresului de la Târgu Jiu, la care a participat şi Mircea Negură, devenit între-timp ministrul cooperaţiei, în chestiunea valorificării lânii, Uniunea Oierilor a fost sfătuită să înfiinţeze o cooperativă, cu promisiunea că aceasta va fi sprijinită personal de proaspătul ministru.
Anticipând parcă această situaţie, încă din luna martie a anului 1936, s-a înfiinţat în cadrul uniunii oierilor „Fondul pentru valorificarea produselor”, la care au subscris foarte mulţi dintre membri.