CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Viitorul aparţine statelor mici ? „Şocul identităţilor”şi Teoria statelor mici


 

 

 

 

 

 

În ultimul timp în Europa au crescut  revendicările identitare şi există riscul ca mai multe state să se confrunte în curând cu un separatism etno-teritorial.

Metamorfozele  identitare de pe continentul european sunt catalizate şi de unele fenomene de anvergură internaţională, cum ar fi migraţia musulmană şi globalizarea.  
Faptul că ţările europene se confruntă cu un aflux masiv de imigranţi musulmani, care obţin cetăţenia şi oficial se pot numi francezi, italieni, elveţieni, spanioli etc., creează o frustrare identitară în rândul băştinaşilor, care  în replică,  regăsesc în procesul de regionalizare un refugiu şi o formă de conservare identitară şi culturală.
Evident, nou-veniţii pot obţine naţionalitatea, însă nu şi etnia. Un turc poate deveni german, însă nu va deveni niciodată bavarez sau saxon…
 
Migraţionismul şi globalizarea sînt un catalizator al regionalismelor şi revendicărilor identitare.

Revenirea la identitatea regională este însoţită şi de revenirea la specificitatea lingvistică.

În Franţa, unde există numeroase limbi şi dialecte vorbite, la tendinţa de folosire a limbilor tradiţionale aderă chiar şi reprezentanţi ai generaţiei  tinere, care îşi revendică dreptul la „diglosie” (vorbire populară), prin care îşi demonstrează apartenenţa la un grup etnic tradiţional francez. 

 Cât priveşte efectele colaterale ale globalizării, observăm că în ultimii ani procesului de globalizare i se propune drept alternativă diametral opusă procesul de “glocalizare”, adică de dezvoltare a identităţilor regionale/locale.

Inclusiv din acest motiv, tot mai multe entităţi etno-culturale şi lingvistice din Europa râvnesc la obţinerea statutului de autonomie, sau pretind chiar să devină regiuni independente, practic state separate, care să le ofere mai mult confort în plan identitar.

Există deja unele scenarii de fragmentare a Europei, care se conturează şi pe hartă. Aceste scenarii,  pot fi privite astăzi ca o viziune utopică sau teribilistă, însă mâine, ar putea deveni cel puţin parţial, o realitate factologică.

Iată mai jos una din hărţile-proiect a „Europei de mâine”, în care ţările europene sunt fragmentate în zeci şi zeci de regiuni etno-culturale autonome sau independente; sînt 73 de regiuni, care reflectă tot atâtea entităţi etno-culturale şi lingvistice (proiectul e inspirat din harta Adunării Regiunilor Europene).

 

Harta-proiect a „Europei regiunilor”, elaborată în baza materialelor Mesei Rotunde a Ligii Jurnalismului Conservator cu genericul „Regiunile unite ale Europei: Kosovo ca înaintaş în procesul de glocalizare europeană” (13 marte 2008); proiectul hărţii a fost coordonat cu harta Adunarea Regiunilor Europene.Autori: О.B. Nemenensky, A.Yu. Tereshchenko, G.N. Engelhardt .

Deşi e o viziune aproximativă asupra realităţii în plan identitar, această hartă reprezintă totuşi o parte esenţială a revendicărilor existente.  

Cum ar arăta Europa dacă toate regiunile cu tendinţe separatiste şi-ar câştiga independenţa ? În acest scenariu, totuşi foarte puţin probabil, Europa ar avea peste 100 de state…

Potrivit acestui  scenariu Marea Britanie, Spania, Franţa, Elveţia, Germania, Italia, dar şi România şi multe alte ţări ar fi pur şi simplu fărâmiţate.

Au fost  identificate trei amenințări principale care amenință stabilitatea Europei. Acestea includ:  

  • situația geopolitică nouă : o China din ce în ce mai prezentă, politica agresivă a Rusiei față de Ucraina și vecinii săi, războaiele și anarhia în Orientul Mijlociu și Africa (cu Islamul radical care joacă un rol major) și politica îngrijorătoare ale noii administrații americane care fac viitorul extrem de imprevizibil.

  • situația internă din ţările UE: o  creștere a sentimentului naționalist, din ce în ce mai xenofob.

  • starea de spirit a elitelor proeuropene: declinul credinței în integrarea politică, ofensiva populismului, riscul ca multe state să se confrunte în curând cu un separatism etnic-teritorial extrem de periculos, în urma căruia pierderile teritoriale ale cuiva ar însemna câştigul altcuiva.

În 1950, Organizaţia Naţiunilor Unite avea 50 de ţări-membre; astăzi, numărul acestora depăşeşte cifra de 190.  Şi acest trend nu se opreşte, ci se accentuează.  

Dacă studiem una dintre cele mai strategice zone ale lumii, Eurasia de Est, putem vedea că Rusia este în continuare cea mai mare țară din lume, iar China este cea mai populată. Și împărtășesc o graniță terestră lungă…

Ceea ce nu vedem pe  hartă, este că majoritatea celor 150 de milioane de oameni ai Rusiei se concentrează în provinciile sale occidentaleDoar 30 de milioane de oameni se află în zonele sale estice, iar statistica arată că populația Rusiei  este în scădere, aceasta îndreaptându-se spre aproximativ 120 de milioane de oameni în următoarele decade.

Și mai este un lucru pe care nu îl vedem pe  hartă. Stalin, Hrușciov și alți lideri sovietici au trimis forțat rușii în estul îndepărtat în gulaguri, lagăre de muncă, orașe nucleare etc., însă  nimic nu a afectat mai rău distribuția demografică a Rusiei, decât  oamenii  care nu au vrut niciodată să ajungă în extremul orient şi s-au întors spre vest. 

Drept urmare, în Orientul Îndepărtat al Rusiei astăzi, care este de două ori mai mare decât India, trăiesc exact șase milioane de ruși…

De aceea şi în spaţiul rus este posibil să apară  mai multe enclave.

James Minahan, care s-a ocupat de editarea “Enciclopediei naţiunilor lipsite de stat: grupurile etnice şi naţionale din întreaga lume” (“Encyclopedia of the Stateless Nations: Ethnic and National Groups Around the World”), a enumerat peste 300 de etnii care formal au dreptul de a revendica crearea unui stat propriu.

Marea majoritate a acestor populaţii ocupă un teritoriu distinct, îşi dezvoltă propriii markeri identitari, propria simbolistică ideologică şi politică, încearcă să creeze frontiere administrative sau neconvenţionale prin care să se separe de celelalte grupuri etno-culturale; multe dintre aceste grupuri identitare îşi afişează propriile drapele în perimetrul teritoriului pe care îl populează compact.

Or, aceşti markeri sunt o formă de surogat de independenţă. Cercetătorul francez, Michel Pastoureau, studiind rolul emblemelor, stemelor şi drapelelor în formarea ideii de naţiune, remarcă importanţa identificatorie şi de afirmare a acestor markeri pentru minorităţile etnice, ajungându-se azi, ca şi pe vremuri, la confruntări identitare simbolice în acest sens.

El menţionează: „Exemplele contemporane sunt numeroase şi adeseori dureroase: drapelul corsican contra drapelului francez, drapelul cecen contra drapelului rus, drapelul tibetan contra drapelului chinez, drapelul basc contra drapelelor mai multor state. Aceste drapele ale popoarelor ce nu şi-au cucerit independenţa statală fac trimitere mai mult decât oricare altele la ideea de naţiune [în sens de „naţiune-etnie – n.n.”]”

 Nu ar trebui deci să ne mire că, aşa cum arată studiile de specialitate, în a doua jumătate a secolului XX  o treime din ţările lumii au avut experienţa unor conflicte civile şi că majoritatea acestor conflicte s-au produs din cauza clivajelor etnice.

În consecinţă, existenţa unor diviziuni etnice reprezintă unul din principalii indicatori în prognozarea conflictelor la nivel de state.Polarizarea şi fragmentarea socială sunt în relaţie directă cu geneza conflictelor civile, şi aceste conflicte pot fi cu uşurinţă instrumentate. În secolul XXI, care va fi unul al revendicărilor identitare, suma acestor tipuri de  conflicte interne va creşte semnificativ.

Pe acest fundal, al numeroaselor revendicări etno-culturale ale unor popoare ce se regăsesc în cadrul aceloraşi frontiere, putem înclina să-i acordăm dreptate lui Thierry Camous, care ca  alternativă pentru termenul huntingtonian de „şoc al civilizaţiilor” (sau „ciocnire a civilizaţiilor”), îl propune ca fiind mai oportun, pe cel de „şoc al identităţilor”.

Un şoc conflictogen, a cărui matrice sunt, aşa cum am văzut, „identităţile, comunitarismele şi exaltarea diferenţelor culturale sau fizice”. Apropo, un critic al teoriei lui Samuel Huntington (însă dintr-o altă perspectivă decât Camous) este şi economistul indian Amartya Sen, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie.

În cartea sa “Identitatea şi Violenţa: Iluzia Destinului” (“Identity and Violence: The Illusion of Destiny”), Sen susţine că împărţirea lumii în “civilizaţia occidentală”, “civilizaţia islamică”, “civilizaţia hindusă”, “civilizaţia buddhistă” etc. este incorectă, deoarece în interiorul acestor “civilizaţii” există diferenţieri deosebit de variate, pe diferite dimensiuni: rasiale, etnice, de clasă, regionale, de limbaj, de gen, de confesiune, de ideologie ş.a.m.d.

De aceea, a împărţi omenirea în câteva “civilizaţii religioase” reprezintă o privire reducţionistă şi încorsetată asupra realităţilor, care sunt mult mai complexe; împărţirea simplistă a lumii “miniaturizează” umanitatea şi reprezintă una din căile care duc spre distanţare, gândire stereotipă, ură şi violenţă.

Greşeala fundamentală a acestuia, ca şi a altor filosofi liberali, este că ei percep conflictele umane ca pe o eroare intelectuală omenească. Se pare însă că motivaţiile conflictelor identitare sunt mult mai profunde; motivaţiile oamenilor implicaţi în conflicte, violenţă şi atrocităţi nu sunt de ordin raţional, ele sunt generate de trăiri emotive arhaice, de ură, disperare, cruzime. Iar emoţiile arhaice nu pot fi potolite prin “terapii conceptuale” şi prin apeluri la căutarea afinităţilor identitare.

Exemplele unor mari proiecte politice, ca URSS, SUA sau UE, demonstrează efectul minor al apelurilor la “afinităţile identitare” şi dificultatea de a construi o conştiinţă supranaţională comună; mai ales în epoca noilor migraţii în masă.  

  Câtă lume vorbea engleza acum 200 de ani?, 40-50 milioane?, și câți o vorbesc acum?, răspunsul este aproape 2 miliarde, cu cea mai accelerată rată de creștere.

Diversitatea etnică din SUA este enormă, însă incluziunea s-a făcut prin folosirea unei limbi globale, singura de fapt – engleza.

Vrei nu vrei, îți place sau nu, dar pe măsură ce engleza va fi vorbită de tot mai mulți oameni, uniformizarea comunicației va reduce conflictele pe care granițele, diversele limbi și etniile le-au creat pe parcursul secolelor.

SUA este dovada că ideile enunțate mai sus sunt doar idei, dar fără merit.

Cu siguranţă ca vasta majoritate a tinerilor europeni care vorbesc engleza vor fi de acord că viitorul este unul de incluziune, și că în deceniile următoare vom vedea probabil în Europa o uniune politică, înfăptuirea Statelor Unite ale Europei, în care diverse regiuni se vor administra cum doresc, ceea ce le va da cetăţenilor acestora o identitate atât locală, cât și europeană. 

Surse:

 

 

http://dorianfurtuna.com/identitate/separatismul-european

adev.ro/nj02u0

http://www.descopera.ro/dnews/16194757-a-fost-intocmita-o-harta-a-europei-in-care-toate-regiunile-cu-tendinte-separatiste-sunt-independente-cum-ar-arata-romania

http://foter.ro/cikk/20150205_hora_iu_pepine_a_kis_allamoke_a_jovo

http://www.apn.ru/opinions/article19815.htm

12/04/2018 - Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: