CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un teritoriu de etnogeneză al poporului român – Zaporojia

zaporojia

 

 

 

Zaporojia- teritoriu de etnogeneza a poporului român 

Teritoriul Vozia e azi cunoscută ca Transnistria; i se mai spunea şi „satele hăneşti”, pentru că după secolul XV se împărţise autoritatea asupra ţinutului între Moldova şi Hanatul Crimeii.

Partea de sud a ţinutului chiar a făcut parte din Hanatul tătar, sub numele de Edisan. Numele ţinutului este legat de Cetatea Vozia, cunoscută astăzi sub numele de Oceacov.

În secolul XVII domnitorii Moldovei erau şi stăpânitori ai Zaporojiei.

Locuitorii Zaporojiei din acea vreme erau numiţi de polonezi şi daci sau moldoveni sau moldovlahi. Se considerau fraţi cu moldovenii, numeau Moldova „Ţara” şi nobleţea era dată de înrudirea sau nu cu boierii moldoveni.

Au fost deznaţionalizaţi începând cu sfârşitul sec. XVIII de către cotropitorii ruşi şi propagandiştii chieveni. Ucraina era pe atunci un ţinut în jurul Chievului (Kiev).

Teritoriu aflat între Bug şi Marea Azov, de la vest la est şi între Peninsula Crimeea şi vechiul teritoriu al Kievului de la sud la nord.

În antichitate a fost locuit de triburi traco-scitice şi germanice. Din sec. III-IV va cunoaşte o serie de migraţii care nu se vor termina până prin sec. XVIII. Ultimii veniţi în zonă sunt ruşii.

Revenind la antichitate, trebuie precizat că principalii locuitori ai acestui teritoriu au fost tirageţii şi cimerienii. Mai târziu, în partea de nord, va cunoaşte influenţa slavo-varegă.

Mai multe triburi slave păgâne vor trece către apus prin anumite zone ale Zaporojiei în sec. V-XI.

Între timp însă, deja creştinismul fusese propovăduit în partea sudică a acestui teritoriu, ca şi în Crimeea, sudul Moldovei, Dobrogea etc de către Sfântul Apostol Andrei şi ucenicii acestuia, încă în a doua jumătate a sec. I. Activitatea acestora a dus la formarea primelor comunităţi creştine în zonă. Teritoriul era în acea vreme sub stăpânire romană, limba latină fiind limba Bisericii creştine în aceste locuri până la începutul sec. VII.

Conform studiilor lui Nicolae Iorga, I. Nistor, Dumitru Stăniloaie acest teritoriu face parte din teritoriul de etnogeneză al românilor ca popor. De altfel populaţia creştină romanică străveche din aceste zone va fi atestată şi de izvoarele bizantine din secolele VIII-IX.

În antichitate foarte importante au fost pentru Zaporojia cetăţile-colonie greceşti Tyras (de la gura Nistrului), Olbia (de la gura Bugului) şi Herson (de la gura Niprului, în amonte de Olbia). Prin intermediul lor se desfăşurau şi legăturile comerciale cu ţinuturile slave din regiunea Moscovei de astăzi şi cu teritoriile baltice.

Partea de sud a Zaporojiei, din zona pragurilor Niprului până la Marea Neagră va face parte în sec. XII-XIII din Statul berladnicilor, întins de la Carpaţi până dincolo de Nipru şi având capitala la Bârlad. Cu acest stat aveau legături şi principatul de Suzdali, şi Statul kievean – care a avut de altfel unele conflicte cu berladnicii.

În sec. XIII teritoriul va intra sub dominaţie tătară, iar mai târziu sub cea lituaniană şi implicit polonieză. Cu toate acestea îşi va păstra un caracter distinct, un mare rol avându-l cazacii de pe Nipru, cazacii zaporojeni, numiţi de mai multe ori în izvoarele lituaniene şi poloneze „dacii de la Nipru”. Aceştia au fost în permanenţă foarte legaţi de Moldova, familiile de frunte ale zaporojenilor fiind înrudite cu cele boiereşti din Moldova iar domnitorii Moldovei fiind de multe ori şi protectori sau conducători ai Zaporojiei. Capitala Zaporojiei, nerecunoscută de Polonia, a fost în general la Cremenciug.

Nu se cunoaşte exact dacă autoritatea domnitorilor munteni (Basarabii) se întindea şi dincolo de Nistru sau nu (a se vedea Basarabia). 

Cert este că după preluarea terioriului deţinut de Basarabi la nord de Dunărea de Jos, domnitorii Moldovei vor avea autoritate şi dincolo de Nistru, în teritoriul numit astăzi Transnistria (deşi nu în hotarele mult micşorate de astăzi) iar în trecut „Satele hăneşti” (adică dinspre Hanatul Crimeii) sau „Vozia” (după revista din Chişinău Literatura şi arta).

În 1455 moldovenii vor pune stăpânire pe castelul pe care, fără autorizaţia domnitorilor Moldovei, îl ridicaseră fraţii Senarega la Lerici, la gura Niprului. Încercările făcute sub Petru Aron, Bogdan şi iar Petru Aron de fraţii Senarega de a recupera castelul fură zadarnice, el rămânând sub stăpânirea Moldovei.

Mai târziu, în apropiere se va forma oraşul Oceacov, descris în sec. XVI-XVII de către diplomaţii polonezi ca „cel mai mare târg al Moldovei” sau „cel mai mare târg moldovenesc”.

În sec. XVIII teritoriul va intra sub dominaţie rusească. Recensământul făcut în sudul provinciei, în această perioadă, în regiunea Hersonului istoric va arăta că populaţia creştină era în imensă majoritate românească.

Această situaţie demografică va fi schimbată de cololnizările organizate de Rusia, astfel încât în 1900 românii reprezentau doar un procent aflat între 10 şi 25 % (după sursă) din populaţia regiunii. De altfel, ei în general nu apar în izvoarele ruseşti ţariste sub numele de români, ci de „moldoveni” sau „latinofoni”.

Propaganda kieveană din secolul XIX va avea un rol fundamental în ucrainizarea zaporojenilor, ca şi a altor populaţii ne-ucraineene din Podolia, Carpaţi şi alte regiuni.

În sec. XX teritoriul va fi atribuit de Moscova Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene, de care ţine până astăzi.

Sursa: https://foaienationala.ro/zaporojia-teritoriu-de-etnogeneza-a-poporului-roman.html

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/12/ucraina-tinutul-romanesc-de-la-margine-si-cazacii-romani/

 

29/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În urmă cu 188 de ani, în perioada 29 martie – 8 octombrie, s-au desfăşurat lucrările Comisiei de delimitare a graniţei pe Dunăre între Turcia şi Principatele Române, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Adrianopol

La 26 aprilie/8 mai 1828 a inceput razboiul ruso-turc. Trupele ruse au trecut graniţa Prutului la 25 aprilie/7 mai 1828 şi au cucerit Braila, Varna şi Sumla. Pornind din Rahova şi Nicopole turcii au intreprins incursiuni in Oltenia. 

Sub presiunea celorlalte puteri europene, între cele doua puteri beligerante a fost încheiată Pacea de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), foarte favorabilă Rusiei, care devenea oficial putere protectoare a celor două principate române.

 

 

 

Arca de Triumf edificată la St.Petersburg (1836-1838), Comemorează Victoria Imperiului Rus în Războiul Ruso-Turc din 1828-1829

Arcul de Triumf ridicat la St.Petersburg prin care se comemora victoria Imperiului Rus în Războiul Ruso-Turc din 1828-1829

 

 

 Tratatul de pace de la Adrianopol (1829) a diminuat considerabil controlul otoman asupra principatelor, dar a oficializat în schimb protectoratul Rusiei asupra Moldovei şi Ţării Româneşti, care va deveni  pentru următoarele trei decenii principala putere care va decide în Principate.

In articolul V din tratatul de pace  se prevedea că Principatele Române ca urmare a capitulaţiilor, erau plasate sub suzeranitatea Porţii, Rusia, garantând prosperitatea lor. Principatele române  se bucurau de libera exercitare a cultului religios, de garanţii de securitate, de o administraţie naţională independentă şi de o deplină libertate a comerţului.

 

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol - foto: ro.wikipedia.org

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol – foto: ro.wikipedia.org

 

În 1830, în perioada 29 martie – 8 octombrie, s-au desfăşurat (conform prevederilor Tratatului de la Adrianopol) lucrările Comisiei de delimitare între Poartă şi Principatele Române, a graniţei pe Dunăre (pe albia sau thalvegul fluviului). 

Comisia era formată din delegaţii Moldovei, Ţării Româneşti, Rusiei şi Imperiului Otoman.

Fostele raiale turceşti Brăila, Giurgiu şi Turnu, împreună cu 30 de insule ale Dunării, au fost reîncorporate Ţării Româneşti, iar lacul Brateş, Moldovei.

Din 1830 prin revenirea raialelor in componenţa statului muntean, reşedinta judetului Vâlcea a fost mutată de la Găiesti la Giurgiu. Au fost trimise in judeţe comisii care să constate şi să combată abuzurile, luând in consideraţie plângerile locuitorilor. 

In aprilie 1830 a fost numit un comitet pentru organizarea Miliţiei nationale.

In Actul separat de la Adrianopol relativ la principatele Moldovei si Valahiei, cele doua mari puteri confirmau stipulaţiile actului separat la Conventia de la Akerman din 1826 referitor la alegerea domnilor.

Pentru a da administratie Principatelor Romane un caracter de stabilitate s-a convenit ca durata domniei sa nu fie limitate la 7 ani, ci pe viaţă, cu excepţia cazurilor de abdicare sau substituire.

Domnii erau învestiţi cu prerogativele de a reglementa in mod liber toate afacerile interne ale Principatelor, dupa consultarea divanelor, fara a aduce vreo atingere prevederilor din tratate referitoare la acestea.

Moldova divizată în 3 părţi între Imperiile Otoman,Austriac şi Rus (1775-1812) - foto: istoria.md

  Principatele Romane se vor bucura de privilegiile unei administratii interne independente, precum organizarea de cordoane sanitare si carantine pe Dunăre, înfiinţarea unei gărzi armate pentru paza frontierelor si a liniştii interne.

Numărul şi întreţinerea acestora vor fi stabilite de domnitori cu acordul divanurilor. In afara tributului, Principatele Romane vor plati anual Portii o suma drept compensatie a carei marime va fi stabilita ulterior.

  Locuitorii Principatelor se  bucurau de deplina libertate a comerţului cu orice fel de produse fără nici o restricţie, de asemenea aveau dreptul la libera navigaţie pe Dunăre.

Toate stipulatiile favorizau libera dezvoltare economica, politica a Principatelor, cu condiţia platii unui tribut anual. Cu toate acestea, eliberate intr-o mare masura de strânsoarea Porţii otomane, Principatele intrau într-una cu mult mai puternică, cea a Curtii din Petersburg, care instituia o ocupaţie armată pâna la achitarea despagubirilor de razboi. 

Totuşi, drepturile Principatelor Române stipulate in documentele menţionate ramâneau pur formale din moment ce erau ţinute sub ocupaţie armata pana la achitarea datoriilor de razboi de catre Poarta.

O data mai mult se dovedea ca puterea protectoare nu se putea multumi numai cu ce-i conferise Tratatul de la Kuciuk- Kainargi, anume un drept inca foarte nehotarat, acela de a proteja Principatele Romane.

Prin stabilirea domniei pe viaţă Curtea din Petersburg urmărea să inlature interventia repetata a Porţii in numirea domnilor în Ţările Române, rezervandu-şi pentru sine dreptul de a interveni in destituirea lor ceea ce semnifica un succes deosebit. 

Erijându-se in protectoarea Principatelor Romane, Curtea din Petersburg se comporta ca o putere cuceritoare, impunând codul de legi denumit Regulamentul Organic şi pe presedintele divanurilor de la Iaşi si Bucuresti, generalul rus  Pavel Kiseleff.

Punerea în practică a Regulamentelor Organice a avut loc în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova.

Coperta Regulamentului Organic în Valahia (Muntenia), 1832 (alfabet Chirilic de tranzitie) - foto: istoria.md

Foto: Generalul rus Pavel Dimitrievici Kiseliov, cunoscut mai bine sub numele în forma franceză Kisseleff (8 ianuarie 1788, Moscova — 14 noiembrie 1872, Paris)

În conformitate cu aceste regulamente au domnit în Moldova: Mihail Sturdza(1834 – 1849) şi în Ţara Românească Alexandru Dimitrie Ghica(1834 – 1842) şi Gheorghe Bibescu(1842 – 1848).

  Formal asigurată prin ocuparea funcţiilor de catre români, administraţia Principatelor se afla de fapt la discreţia autorităţilor de ocupaţie, care controlau totul, prin intermediul funcţionarilor ruşi care erau prezenţi în toate instituţiile.

Trupele ruseşti au continuat să ocupe Principatele după ce sultanul a aprobat Regulamentele Organice, deoarece ţarul dorea să-l menţină pe Kiseliov în funcţie, pentru a supraveghea transpunera lor în practică. Guvernul rus subvenţionase Regulamentele Organice în primul rînd pentru a cîştiga sprijinul boierilor şi pentru a consolida astfel dominaţia rusă în Principate.

Cînd Ţarul a pus capăt ocupaţiei, în 1834, aceasta s-a întîmplat datorită îmbunătăţirii relaţiilor cu Imperiul Otoman şi certitudinii manifestate la Sankt Petersburg că Imperiul Rus îşi crease o poziţie solidă în Principate.

 Libertatea comerţului şi a navigaţiei în Principate a dat o puternică lovitură  Austriei şi Prusiei, care s-au văzut concurate masiv de Anglia. Tot Anglia a făcut să crească enorm preţul grâului românesc. Fermentul capitalismului apusean, mărfurile industriale occidentale de tot soiul, intră pe o piaţă românească închisă, care producea pentru autosuficienţă, unde raporturile sociale erau încă de tip feudal. Vechiul regim a intrat iremediabil într-un proces accelerat de dizolvare.

 Intreaga epoca a Regulamentului Organic va sta sub semnul luptei dintre vechi şi nou, în toate domeniile vieţii sociale şi politice.

In esenţa sa, această luptă, vizibilă pe toate planurile, se înfăţişa ca un adevărat război  de afirmare naţională.

Surse:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Tratatul_de_pace_de_la_Adrianopol

http://www.istoria.md/articol/423/Tratatul_de_la_Adrianopol__Pacea_de_la_Adrianopol_

https://brainly.ro/tema/4541077

http://www.istoriacontemporana.info/2012/02/regulamentele-organice.html

29/03/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

29 martie 1940 – Viaceslav Molotov, Comisarul poporului la Externe, a ţinut în Sovietul Suprem al URSS un discurs care a marcat începutul campaniei de anexare a Basarabiei de către U.R.S.S. VIDEO

 

 

Veaceslav Molotov (Viaceslav Mihailovici Skriabin), Comisarul poporului la Externe al URSS

Veaceslav Molotov (Viaceslav Mihailovici Skriabin), Comisarul poporului la Externe al URSS

La 29 martie 1940, cu trei luni înaintea ultimatului din 26 iunie 1940 adresat de URSS guvernului român – ministrul de Externe sovietic Veaceslav Molotov (Viaceslav Mihailovici Skriabin) ţine un important discurs în faţa Sovietului Suprem, privind pretenţiile URSS, acum aliata Germaniei, faţă de România.

Afirmând că URSS nu are cu România un pact de neagresiune (ceea ce era cu totul neadevărat, întrucît tratatele de la Londra nu fuseseră denunţate), spunea că aceasta se explică prin existenţa unei chestiuni litigioase, aceea a Basarabiei, a cărei unire cu România nu a fost niciodată recunoscută de URSS. 

Discursul a rămas inedit şi vom vedea de ce. Iata pasajul cu privire la Basarabia:

‘’Dintre statele vecine din sud pe care eu le-am mentionat, România esre cea cu care noi nu avem un pact de neagresiune. Acest fapt se datorează existenţei unei dispute nerezolvate, şi anume problema Basarabiei, a cărei ocupare de către România, Uniunea Sovietică nu a recunoscut-o niciodată, deşi noi nu am ridicat niciodată problema recîştigării Basarabiei prin mijloace militare. De aceea nu există nici un temei pentru înrăutăţirea relaţiilor sovieto-române. Este adevărat că, de mult timp, noi nu avem un ministru plenipotenţial în România, iar îndatoririle acestuia au fost îndeplinite de un însărcinat cu afaceri. Faptul acesta s-a datorat unor împrejurări specifice din trecutul apropiat.’’

Care sunt ‘’împrejurările specifice’’?

Molotov se grăbeste sa le explice:

’’Dacă este cazul să ne ocupăm de această problemă, atunci trebuie sa reamintim rolul dubios pe care l-au jucat autorităţile române în anul 1938 în legătura cu Butenko, ambasadorul Uniunii Sovietice în România.

Este binecunoscut faptul că ulterior el a dispărut în înprejurări misterioase nu numai din incinta legaţiei, ci şi din România, şi nici pînă astăzi guvernul sovietic nu a reuşit să obţină vre-o informaţie autentică cu privire la dispariţia lui şi, ceea ce este şi mai mult, s-a sperat ca noi vom crede ca autorităţile române nu au nimic de-a face cu această afacere scandaloasă şi criminală.

Nu mai este nevoie să spunem că astfel de lucruri ne se întîmplă într-o ţară civilizată sau întru-n stat bine organizat în acest scop.

În urma acestei afaceri, motivul pentru care am întîrziat să numim un ministru al Uniunii Sovitice în România, este cît se poate de clar. Este de presupus însa că România va întelege că astfel de lucruri nu pot fi tolerate.’’

După cum se observă, Molotov pune cu ipocrizie neincherea unui tratat de neagresiune cu Romania nu pe seama ambiţiilor sovietice şi ale Kominternului, manifestate încă de la începutul anilor ’20, de acaparare a Basarabiei – pod strategic al sovieticilor spre Balcani şi sudul Europei – ci pe un incident diplomatic nefericit, în care România nu a avut, de altfel, nici un rol: dispariţia subită a ambasadorului sovietic Butenko la Bucureşti, în urma proceselor politice staliniste instrumentate la Moscova.

Declaraţia lui Molotov va marca începutul campaniei de anexare a Basarabiei către U.R.S.S.

În scurt timp, pe 21 iunie 1940, Şeful Direcţiei principale politice a Armatei Roşii a transmis regiunilor militare Kiev şi Odessa precizarea că Basarabia „să fie smulsă din mâinile tâlhăreşti ale României boieresti„; în caz de conflict armat între U.R.S.S. şi România, erau precizate obiectivele pe care trebuie să le aiba Armata Roşie:

rapida descompunere a armatei române, a demoraliza spatele (armatei) şi, astfel, a ajuta comandamentul Armatei Roşii să obţină, în cel mai scurt timp şi cu cele mai mici pierderi, victoria deplină„.

La 26 iunie 1940 U.R.S.S. impune Nota Ultimativă în care solicită cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord în favoarea U.R.S.S.

Ultimatumul a fost acceptat de România la 28 iunie 1940 şi teritoriile de mai sus au fost cedate fără luptă U.R.S.S.

 

 

 

 

Sursa: http://www.istoria.md/articol/421/29_martie,_istoricul_zilei#1940

29/03/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: