Foto: Vladimir Vladimirovici Putin ( n. 7 octombrie 1952, Leningrad, URSS, astăzi Sankt Petersburg, Rusia), om politic rus, fost membru PCUS. În prezent ocupă pentru a patra oară funcția de președinte al Federației Ruse.
A devenit președinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn şi-a dat demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008.
Din cauza limitei prevăzute de Constituția Federaţiei Ruse, Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev în alegerile prezidențiale, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei.
Putin a ocupat această funcție în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012.
În 2012 a avut grijă să fie modificată constituţia ţării, astfel încât a putut să devină legal pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse.
În 18 martie 2018 Vladimir Putin a fost reales în funcția de preşedinte al Rusiei, tot pentru un mandat de 6 ani .
Referitor la recentele rezultate ale „alegerilor fără alegere“, un cunoscut politolog rus, doctor în ştiințe politice, a răspuns la întrebările renumitei publicaţii americane The New Times, despre următorii pași după realegerea lui Putin:
NT: De ce milioane de ruși au votat din nou pentru Putin?
Lilia Shevtsova: Nu l-au ales pentru că toți aceștia aprobă activitățile lui Vladimir Putin în calitate de președinte și își doresc guvernarea lui nesfârșită. Majoritatea a votat pentru Putin este și pentru că a fost obișnuită să participe la acest ritual, păstrat din epoca sovietică.
Dar şi pentru că nu vedea alternative. Și pentru că este obligată să se supună presiunii autorităților și angajatorilor. Și pentru că se tem de haos și anarhie mult mai mult decât de degradarea puterii în sine. Între timp, această putere înțelege cât de vulnerabilă este legitimizarea noii președinții a lui Putin prin plebiscit.
În caz contrar, de ce liderul ar căuta întăriri prin revenirea la militarism și transformarea Rusiei într-o „cetate asediată”?
NT: Ce ne putem aștepta de la noul termen al lui Putin, având în vedere evoluțiile recente în amenințările nucleare din Regatul Unit și SUA?
Este puțin probabil ca Kremlinul lui Putin să se întoarcă la liniște – ar fi o pierdere de imagine. Cu toate acestea, Occidentul este puțin probabil să creadă în sinceritatea reîncarnării Kremlinului …
Ironia este că încearcă să mențină controlul asupra țării, prin crearea unei amenințări din afara, Kremlinul subminează mecanismul de supraviețuire a sistemului autocratic prin utilizarea resurselor occidentale.
Modelul de existență în Rusia a celor care trăiesc din rentă prin integrarea sa în Occident este de asemenea distrus. Este puțin probabil ca populația rusă să fie pregătită pentru viață în situația unui nou război rece.
Singura întrebare este dacă elita și oamenii vor fi de acord, fără resentimente, să se întoarcă în timp de război, unde autoritățile actuale le confruntă.
NT: Poate Putin să meargă la reformă?
Categoric, nu! Aceasta ar fi sinucidere politică pentru Putin. Orice reformă reală este deschiderea ferestrelor, libertatea presei, lupta pentru concurență și putere. Regimul actual poate exista doar într-un spațiu închis și fără aer.
Trebuie să afirmăm vechiul adevăr: imposibilitatea reformelor de mai sus generează inevitabilitatea încercărilor de a schimba de jos. Revoluția a fost întotdeauna rezultatul situației unui cazan fierbinte cu un capac închis.
NT: Ar trebui să ne așteptăm la un nou val de strângere a şurubului după Cupa Mondială, care va avea loc vara în Rusia?
Strângerea şuruburilor nu se oprește încă din anul 2000. Să presupunem că acest proces nu s-a oprit fie la viteze diferite și la dimensiuni diferite. Aceasta este logica supraviețuirii puterii individuale cu resurse descrescătoare și dorința de nesfîrşit.
Dar cu siguranță Rusia nu va cădea în totalitarism. Pentru aceasta, nu există suficientă idee și conducere sacră. Este adevărat că actualul regim autoritar, care, neputincios , caută putere absolută, este mult mai periculos. Căci prin mijloacele sale de supraviețuire este pe cale de a distruge toate tabuurile și regulilor.
–
Vladimir Putin, potrivit rezultatelor numărării voturilor, a câștigat 76,66%. Mai mult de 56 de milioane de persoane au votat pentru candidatura sa la președinția Rusiei, informează Comisia Electorală Centrală.
Paul GRUDININ a marcat 11,8%, Vladimir Jirinovski 5,67%, Ksenia Sobchak, 1,67%, 1,04%, Grigori Iavlinski. Rezultatele lui Boris Titov, Serghei Baburin și Maxim Suraykin mai puțin de 1% din voturi.
Prezența a depășit 67%. Infracțiuni în masă nu au fost înregistrate la alegeri.
Acum 28 de ani , în ziua de 24 martie 1990, poezia „Un răsunet”, scrisă de poetul Andrei Mureșanu (1816-1863), denumită ulterior ”Deșteaptă-te, române!”, a fost adoptată oficial ca imnul național al României.
Actualul imn al României a fost compus în contextul Revoluţiei de la 1848. Andrei Mureşanu se afla pe atunci la Braşov în calitate de profesor la Colegiul Latino-German din localitate şi redactor la suplimentul literar „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” al periodicului românesc „Gazeta Transilvaniei”.
Lui îi va reveni misiunea compunerii unui cântec de luptă care să mobilizeze masele, alături de proclamaţiile şi articolele din presa acelor momente.
Poetul a redactat versurile, apoi le-a publicat în timpul Revoluției din 1848, în numărul 25 din 21 iunie 1848 al „Foii pentru minte, inimă şi literatură” sub titlul „Răsunet”.
După ce versurile au fost puse pe hârtie s-a ridicat problema identificării unui cântec adecvat acestora, menit să pună şi mai bine stihurile în valoare şi să le facă mai uşor de reţinut.
Imnul conține al sublim „acum ori niciodată”, prezent și în alte imnuri naționale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon și Salamina, până la „Marsilieza” revoluţiei franceze.
Există o întreagă controversă cu privire la autorul de drept al melodiei. Sunt cunoscute trei ipoteze.
Unele mărturii vorbesc de Andrei Mureşanu, părintele versurilor, ca fiind şi autorul melodiei.
George Ucenescu, compozitor ucenic al lui Pann, susţinea că el a fost cel care i-ar fi intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care căuta o melodie potrivită pentru versurile sale, şi deci el ar fi „autorul moral” al melodiei.
O altă teorie des răspândită şi încetăţenită în rândul opiniei publice româneşti îl desemnează pe Anton Pann, celebrul culegător şi profesor de muzică veche, ca fiind autorul melodiei.
Foarte plauzibilă este şi ipoteza conform căreia cântecul religios „Din sânul maicii mele” ar sta la originea melodiei actualului Imn de stat al României.
Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală.
În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.
Acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui eveniment important în România, datorită însufleţitorului mesaj de patriotism și de libertate pe care îl transmite. Aşa a fost în momentele cheie ale istoriei românesti – Războiul de Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial, sau în timpul crizei după lovitura de stat de la 23 august 1944, când acest imn a fost cântat în mod spontan de toți și emis pe toate stațiile radio.
Venirea comuniştilor la putere în România aduce acest simbol vechi al libertăţii românilor în postura ingrată de cântec interzis, deoarece, în condiţiile eliberării aduse de armatele sovietice, deşteptarea clamată de Mureşanu devenea improprie, aducând mai degrabă aminte de libertatea pierdută, decât de cea câştigată.
O dată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, şi alte marşuri şi cântece patriotice au fost interzise.
În ziua revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere.
În timpul Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989, cântecul „Deşteaptă-te, române!”, a fost cântat practic instantaneu şi generalizat, ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul mutilat de comunişti„Trei culori”.
Imnul s-a înălțat pe străzi, însoțind uriașele mase de oameni, risipind frica de moarte și unind întregul popor în sentimentele înălţătoare ale momentului.
Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, impunându-se fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor şi a fost consacrat prin Constituţia din 1991.
Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Național al României.
Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994), fiind înlocuit în 1994 cu imnul „Limba noastră”.
Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se intonează strofele 1, 2, 4 și 11.
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian! Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii; Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne, Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii! Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine, Româna națiune, ai voștri strănepoți, Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine, „Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți. Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate Și oarba neunire la Milcov și Carpați! Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați! O mamă văduvită de la Mihai cel Mare Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori, Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare, În astfel de pericul s-ar face vânzători! De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă, Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, Când patria sau mama, cu inima duioasă, Va cere ca să trecem prin sabie și foc! N-ajunse iataganul barbarei semilune, A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim; Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim! N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm; Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm! Români din patru unghiuri, acum ori niciodată Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri! Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată Prin intrigă și silă, viclene uneltiri! Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină, Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!
George Soros (născut Schwartz György în data de 12 august 1930) este un evreu maghiar-american, magnat în afaceri, cunoscut şi ca „Omul care a spart Banca Angliei”.
A fost în spatele provocării multor crize economice, războaie și războaie civile, fiind unul dintre agenţii de seamă al New World Order, cu vederi neomarxiste şi finanţator a sute de organizaţii aşa zis civice, globaliste şi anticreştine.
În prezent asistăm la bătălia momentului, dusă de un grup mic dar cu interese uriașe, format din marii potentaţi implicați în finanța mondială din spatele corporațiilor, adepți ai neomarxismului cultural, cu popoarele lumii cu identitatea și tradițiile lor specifice.
Frământați de visul unui imperiu planetar, globaliștii neomarxiști de astăzi, strănepoți ai conspiraționiștilor de ieri, se luptă să îndoctrineze noile generații în spiritul unui multiculturalism nivelator, al unei libertăți transformate în libertinaj, pentru a-și forma o armată de ocupație din chiar copiii noștri.
Fenomenul este oarecum asemănător ca finalitate cu practica Imperiului Otoman care lua cu forța copiii națiunilor ocupate pentru a-i transforma în soldați fanatizați, instruiți să-și renege ulterior chiar proprii părinți.
În această lume în conflict, Uniunea Europeană a devenit un cap de pod al globalizării nivelatoare. De aproape trei decenii birocrații din UE, slujitori ai globalismului neomarxist, încearcă să ne anuleze în plan identitar.
Nu doar pe noi, ci toate popoarele din țările membre.
Socialismul
„Socialismul este religia care trebuie sa distrugă creștinismul, religie în sensul că tot o credință cu martiri și credincioși este; și e religie pentru că a înlocuit pe Dumnezeul transcedental al catolicilor cu credința în om și energiile lui ca singură realitate spirituală.” – Antonio Gramsci (sursa)
Omul eliberat de creștinism trebuie să îmbrățișeze socialismul, iar „partidul comunist e singura instituție care poate fi comparată în mod serios cu comunitățile religioase ale creștinismului primitiv”.
Aşadar, în concepţia lui Gramsci, comunismul este o religie primitivă.
Politologul italian Luciano Pellicani scrie în cartea sa „Gramsci, La questione comunista” (1976) referindu-se la Noua Stîngă, curent al marxismului din care fac parte cel puțin cîteva dintre ONG-urile din țara noastră, care au reușit să capteze atenția întregii țări aceste zile că:
“trebuie să imite pe primii creștini. Trebuie să erodeze ordinea existentă din interior, prin cuceriri discrete, metodice, infiltrînd suprastructurile ideologice pînă cînd au capturat sprijinul claselor subordonate din mîinile clasei dominante. Lenin teoretiza cucerirea societății prin cucerirea violentă a statului, Gramsci a propus procedura inversă: cucerirea statului prin ocuparea culturală a societății. ”
Încrederea în instituțiile de bază ale societății Occidentale, familie, armată, biserică, economia liberă, trebuie slăbită. Cultura trebuie infiltrată de agenții schimbării, „hegemonia culturală” trebuie cîștigată de intelectualii organici, elementele conștiente care, scrie Luciano Pellicani, „prin asimilarea metodei dialectice și a teoremelor fundamentale ale așa numitului socialism științific – trebuie să ducă la îndeplinire misiunea care le-a fost dată de proletariat.”.
Masele nu se pot elibera singure pentru că, orbite fiind de „conștiința falsă” (instituțiile și valorile tradiționale), „nu pot percepe cauzele structurale ale propriei alienări, cu atît mai puțin mijloacele de a le eradica.”
Intelectualii organici vor prelua acest rol, devenind „doctori ai corpului social”, cum i-a numit Troțki.
Mircea Toma: “O soluție imediată pentru a inviora publicul, este să înlocuim cu curaj sloganul <Jos Băsescu!> cu <Jos Dumnezeu!> Mircea Toma a aflat că încrederea mare în Biserică este principalul vinovat pentru o foarte scăzută „cultura a protestului” printre tinerii din România, iar calea firească de urmat, dacă vrea să-și lărgească bazinul de potențiali recruți, este, în primul rând, atacarea Bisericii.
Dintr-o scriere a lui Luciano Pellicani despre Gramsci, aflăm o ilustrare pefectă pentru situația de față:
„Legitimarea ideologică a pretenției intelighenției alienate de a exercita dictatura pedagogică asupra maselor de muncitori, în numele unei viitoare eliberări de opresiune și exploatare […] nu este doar profund înstrăinată de clasa muncitoare, dar de fapt a fost și continuă să fie o ideologie care are ca scop “colonizarea” muncitorilor și așezarea lor sub controlul paternalistic al intelectualilor mic-burghezi.“
Alfred Bulai (profesor SNSPA):“…luați de exemplu niște manuale de religie și vedeți ce scrie p-acolo.. deci, Evul Mediu timpuriu[…] Când ai încredere în Romania, și la nivel de întreaga populație, și la tineri, în armată, instituția protestului, nu?… în Biserică, e cam greu. E foarte greu! Asta ne spune, ce? Că avem o societate cu un model cultural în care s-a inoculat obediența la nivele profunde, repet, nu la nivel public, unde toata lumea poa’ să vorbească, la nivel profund al angajării.”
ALFRED BULAI – CONF. UNIV. DR. / PRODECAN / FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE CURSURI: CONCEPTE FUNDAMENTALE ÎN SOCIOLOGIE, ANALIZĂ ELECTORALĂ, POLITICI PUBLICE, METODE CALITATIVE DE CERCETARE, CULUTRA IMAGINII, SOCIOLOGIA GUVERNĂRII. DOMENII DE INTERES: METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIALE,EPISTEMOLOGIE, FUNDAMENTELE CUNOAȘTERII, COMUNICARE SOCIALĂ, AUDIT POLITIC ȘI GUVERNAMENTAL, SOCIOLOGIE VIZUALĂ ȘI MARKETINGUL IMAGINII.
Dan Trifu (Eco Civica): “De ce Biserica şi armata sunt pe primele locuri?! Asta este prostia românească!”
Petru Dandea (președinte Cartel Alfa):
“Anomalia, pentru că este o anomalie, încredere, armata, Biserica, e România! Original. Ai încredere în egală măsura, sau foarte aproape, între cel care trage cu tunul și ucide oameni și în cel ce propovăduiește credința în Dumnezeu, altruismul, bunătatea. E o tâmpenie!”
„Binefacerile” politicii socialiste în Europa:
În Croația a fost impusă, în ianuarie 2013, introducerea în programele școlare a unui modul de educație sexuală, care se aplică și astăzi, deși s-a demonstrat că inițiatorii acestui program sunt niște pedofili declarați. Deasemenea, în spatele acestor pedofili stă chiar George Soros, care le sprijiină financiar „congresele”.
Judith Reisman, un om de știință de 78 de ani de originie evreiească, fostă consilieră a FBI-ului, a Parlamentului și a mai multor ministere medicale americane a ajuns în Croația, unde a demonstrat că manualele folosite în acest modul sunt scrise de pedofili și a denunțat legăturile acestei inițiative „educaționale” cu bogata fundație Soros, scoțând în evidență faptul că educația sexuală și drepturile homosexualilor ascund un program de distrugere a familiei și de apărare a pedofililor. (pe larg)
Claude Karnoouh: „Cred ca intr-o anumita măsura implementarea “bisericii lui Lenin” a reuşit. Numai ca seful lor a propavaduit raiul pe pamant, iar asta nu le-a reuşit şi, prin urmare, oamenii au fost foarte dezamagiţi”.
„Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii” (Efes. 6:14)
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
CER SI PAMANT ROMANESC 