CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Revizioniştii unguri acţionează neîncetat pentru reînființarea Regiunii Autonome Maghiare, adică a unui Kosovo unguresc în inima României !

 

 

 

 

 

Motto: 

 Motto: După instaurarea dubioasa, în 1867, a dualismului austro-ungar, prima măsură luată de  noua administraţie maghiară a fost… desfiinţarea administrarii juridice a Scaunelor Secuieşti,  considerate anacronice, secuii fiind privaţi de toate privilegiile pe care le avuseseră pînă atunci. 

După două sute de ani, urmaşii celor care au desfiinţat asa zisul Ţinutul Secuiesc emit azi pretenţii pentru autonomia zonei secuieşti,dar ramasă acum, conform recensamântului, fără secui.

Un „Kosovo” unguresc in Europa?

După semnarea Tratatului de la Trianon,deci in urma cu aproape un secol (!!) revizionismul maghiar de stat a început tipărirea, la scară largă, a unei literaturi iredentiste, în toate limbile europene  dar  în special, în limbile engleză, franceză şi italiană.

Totodata s-au tipărit reviste periodice cu conţinut iredentist şi hărţi etnografice, geografice, economice pentru sensibilizarea opiniei publice europene şi americane cu privire la,vezi Doamne, „marea pierdere pe care au suferit-o ungurii” prin hotărîrea Conferinţei de Pace.

Scopul propagandei Ungariei în străinătate era acela de a defăima ţările de la care iredenta horthystă revendica teritorii. În primul rînd,era acuzata România, urmată apoi de Cehoslovacia şi Iugoslavia…dar si Ucraina subcarpatica! Se urmărea cîştigarea opiniei publice pentru cauza ungară, sub pretextul că în ţările menţionate, inventandu-se arumente , minoritatea etnică maghiară,fara protectia maghiara… ar fi fost supusă unui tratament discriminatoriu.

De asemenea, propaganda revizionistă horthystă căuta să convingă opinia publică europeană, susţinînd că „nu va fi pace în această zonă a Europei, dacă nu se face dreptate Ungariei mutilate”.(!)

În centrul ofensivei politice şi propagandistice revizioniste ale guvernelor horthyste s-a situat,in primul rand …”recuperarea” Transilvaniei, avînd ca scop exaltarea resentimentului naţional maghiar în masele minoritare. Toate greutăţile Ungariei erau prezentate drept consecinţe ale „răpirii” Ardealului, propaganda revizionistă susţinînd că redresarea situaţiei nu este posibilă fără recîştigarea, redobîndirea acestuia.

O parte însemnată a propagandei revizioniste maghiare s-a desfăşurat.de-atunci, prin intermediul miilor de  societăţi cultural-ştiinţifice şi educaţional-patriotice…infiintate,cu sprijin de stat,in toata Europa ,ca si America de Sud, in SUA si…Australia.

După 1990, liderii UDMR şi ai altor partide ale etnicilor maghiari din România au reluat si mai aprig ofesiva revizionista ,solicitand cu deosebită obstinenţă autonomia teritorială pentru anumite zone ale Transilvaniei locuite si de etnicii maghiari. Perfecţionîndu-şi arsenalul tactic, iredentiştii unguri nu mai revendică, în virtutea dreptului istoric, întreaga Transilvanie,ci vizează autonomia a trei regiuni constituite pe criterii etnice, asa-zisul Ţinutul Secuiesc, Transilvania de Nord şi Partium(Maramureş, Satu Mare, Bihor).

Acum a reapărut în prim plan o regiune inexistenta administrativ vreodata:  Ţinutul Secuiesc,pentru care oamenii politici ai UDMR  clamează supra-drepturi pentru secuisi o bizara autonomie teritorială pentru această zonă.Se vede din…avion ca subiectul – Ţinutul Secuiesc – este doar un pretext pentru nostalgicii „Ungariei Mari” ai statului ungar înfiinţat de  Regele Stefan, prin care îşi maschează adevăratele intenţii – independenţa Transilvaniei, în prima fază, şi alipirea ei la Ungaria la final.

Un rol important l-a exercitat Uniunea Naţională Maghiară, asociaţie culturală internationala , care număra printre membrii ei toată avangarda revansarda a revizionismului maghiar. Scopul principal al Uniunii era organizarea unor ample activităţi provovcatoare cu caracter revizionist în statele Europei occidentale, în SUA etc.

Un rol similar revine Uniunii Asociaţiilor Sociale, care au rolul de a controla şi îndruma alte peste 42 de societăţi cultural-patriotice de propagandă revizionist-sovină, desfăşurată în Ungaria,dar şi peste hotare.

În aceeaşi serie  se înscrie şi Uniunea „Gábor Áron”, asociaţie iredentistă a secuilor stabiliţi la Budapesta, după unirea Transilvaniei cu România sau anterior.

În ansamblul acestor formaţiuni cu caracter revizionist, un loc important il are reinviera Uniunii Femeilor Maghiare, a cărei activitate se desfăşura nu numai în Ungaria, ci şi peste hotare, prin intermediul acesteia fiind selecţionate şi unele femei care aveau să fie folosite pentru a convinge „prin toate mijloacele” personalităţile politice europene, cu rol decizional, în privinţa pretinsei mutilări a „Ungariei milenare”.

Schema de organizare a spionajului horthyst,foarte activ in Ardeal , cuprinde, printre altele, o aşa – numită „Secţie a Amazoanelor”. 

Acesta ar avea ca principală sarcină coordonarea acţiunilor de spionaj, în care se puteau şi trebuiau să se folosească, în principal sau chiar în exclusivitate, femei.

Speram ca sunt „activitati” cunoscute de Reteaua de protectie a SRI! În mod deosebit şi-a continuat activitatea, prin mijloace de propagandă mult mai rafinate, cum ar fi Liga Culturală Maghiară, care a avut un rol nefast în acţiunea de maghiarizare a românilor din Transilvania, nu doar în Serbia,Slovacia, sau Ucraina.

O asociaţie legală, cu ramificaţii şi filiale în principalele centre urbane, a fost „Ungurii ce se deşteaptă”, Aceasta a luat fiinţă tot în scopul de a reface „Ungaria Mare”, fiind alcătuită, iniţial, din ofiţeri demobilizaţi, studenţi debusolaţi, precum şi numeroase alte categorii sociale , dornice de parvenire.

Aceasta a devenit, repede, una din cele mai puternice organizaţii revizioniste, care număra ,la un moment dat 100 de mii de membri, avînd o  influenţă nefastă asupra unor segmente importante ale opiniei publice.

În primii ani ai existenţei sale, organizaţia a desfăşurat o activitate teroristă împotriva evreilor, a comuniştilor, dar şi a maghiarilor democraţi, neşovinişti.Din ea făcea parte şi pseudo-scriitorul maghiar Ducso Csaba, care a scris una dintre cele mai nocive lucrări adresate tineretului din organizaţiile „Levente”, intitulată „Nicio milă”.

În capitolul intitulat „Mărturia leventului”, autorul arată că scopul urmărit de ungurii revizionişti trebuie sa fie exterminarea românilor, prin toate mijloacele, prin asasinat, prin otravă, prin foc etc.De altfel, ideea exterminării românilor din Transilvania a apărut cu mult înaintea lucrării lui Ducso Csaba, şi anume în ziarul „Pesti Hirlap”, din 15 aprilie 1932, care a publicat un articol fulminant împotriva românilor, în care se arăta:

 „Dacă noi, ungurii, vom recupera ţara (Transilvania), naţionalităţile vor trebui să se acomodeze şi ele se vor acomoda, chiar în primele 24 de ore. Nu vom mai repeta slăbiciunile Ungariei de altă dată. Daco-românii vor trebui să dispară de pe acel teritoriu”.

În derularea amplei campanii revizioniste, guvernele horthyste au reuşit să atragă şi o însemnată parte a studenţimii maghiare nu numai din Ungaria, ci şi din rîndurile minorităţii  din Transilvania, Slovacia şi Iugoslavia, care studiau la Budapesta, prin intermediul unor organizaţii şi asociaţii, cum au fost: Uniunea Turul, Societatea Turanică, Uniunea Camaraderească Ungaria, Uniunea Studenţilor Catolici etc.

Aceste organizaţii şi asociaţii, aproape toate, era organizate pe principii militare, disciplinate şi împărţite pe unităţi militare, devenind veritabile batalioane militare universitare, avangarda forţelor armate horthyste – lucru foarte important în condiţiile în care, prin tratatele de pace, armata Ungariei a fost redusă la 35 de mii de soldaţi.

La scurt timp după instaurarea regimului lui Horthy, s-au înfiinţat, de asemenea, o multitudine de societăţi secrete, cu scopuri iredentiste, revizioniste, avînd o putere discreţionară în viaţa statului. Ele urmăreau, în principal, lupta pentru revizuirea Tratatului de la Trianon, redobîndirea tuturor teritoriilor cedate Slovaciei, Iugoslaviei şi României, locul prioritar ocupîndu-l Transilvania.

Cea mai puternică dintre organizaţiile secrete a fost Uniunea Naţională Ungara, care dispunea de o centrală secretă la Viena, iar organizaţia legală îşi avea sediul la Budapesta. Ulterior, întreaga conducere acţiona atît legal, cît şi ocult, pe baza unui amplu program revizionist.

Rolul de coordonator al tuturor organizaţiilor şi asociaţiilor revizioniste, al întregii activităţi propagandistice desfăşurate în ţară şi în străinătate, l-a exercitat,inainte de razboi , de catre Liga Revizionistă Maghiară. Finanţată in perioada interbelica  de guvernul horthyst şi de către organizaţiile industriaşilor şi latifundiarilor, aceasta a fost „reactivata” de oculta maghiara contemporana pentru a declanşa o puternică ofensivă diplomatică împotriva Tratatului de la Trianon, încercînd să discrediteze prevederile acestuia.

Într-un studiu întocmit de Marele Stat major al Armatei Române, în anul 1940, se sublinia faptul că, încă din timpul Conferinţei de Pace de la Paris, Ungaria horthystă pregătea mari acţiuni de spionaj, diversionism, sabotaj şi chiar intervenţia armată împotriva statului român, pentru re-anexarea Transilvaniei.

În prezent din nou  se semnaleaza că „în urma unei informaţii primite,se semnaleaza ca din Ungaria se introduc arme în teritoriile cu minoritati importante spre a fi distribuite populaţiei tinere ungare”. Deci, propaganda revizionistă anti-românească s-ar conjuga din nou cu activităţile teroriste pregătite si in partea de nord-est a Transilvaniei. Şi de data aceasta, ungurii au planuit purificarea etnică a regiunilor prin toate mijloacele posibile

Cum se stie ,purificarea etnică a fost practicată intens în perioada1940-1944, în timpul ocupaţiei horthyste, dar si în perioada 1952-1968, în timpul existenţei Regiunii Autonome Maghiare;ca si în perioada începută prin evenimentele din decembrie 1989.

Cu 6 luni înainte de prăbuşirea regimului ceauşist, pe frontul intensificării propagandei anti-româneşti desfăşurate de către publicisti maghiari ori  „reactivati”  în ziare, posturi de radio şi televiziune din Ungaria, Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Anglia, Statele Unite etc., un grup restrans de intelectuali promonarhisti români din Occident a fost invitat la Budapesta să participe la comemorarea victimelor evenimentelor din anul 1956, respectiv reînhumarea rămăşitelor lui Imre Nagy, fost prim-ministru al Ungariei. 

Aceştia, împreună cu 12 maghiari de frunte ai FIDESZ, intre care si Orban Viktor au semnat impreuna  Declaratia  de la Budapesta un document fara valoare dar „aprobat”iresponsabil si de Regele Mihai.

În Declaraţia cu pretentii „bilaterale…oficiale” se arăta că „Transilvania  istorica este un spaţiu de complementaritate(intre Ungaria si Romania!)  ce trebuie prezevat şi care trebuie să devină un model de pluralism politic, cultural şi religios”.

Nici nu mai era de mirare ca la 22 decembrie 1989, apare din spuma Marii pe scena politică românească, formaţiunea politica UDMR, gata constituită, deşi formal evenimentul a fost anunţat mai târziu.

Faptul acesta indică o acţiune prealabilă de organizare şi validează, indirect, teza conform căreia ar fi existat o majoră acţiune a conducerii maghiarilor din Transilvania, care, prin intermediul formaţiunii respective, trebuia să înfăptuiască ţelurile revizioniste ale Budapestei.

În  anarhia generală,  pe care unii politicieni o justificau ca fiind o consecinţă a aşa-numitului „vid de putere”, s-a uitat un lucru fundamental pentru evoluţia ulterioară a vieţii politice româneşti: stabilirea unor criterii riguroase de organizare şi funcţionare a partidelor politice.

 Aşa s-a ajuns la constituirea partidelor politice pe criterii etnice, de-a dreptul paradoxală pe scena politică românească.

Sub conducerea UDMR, în judeţele Harghita şi Covasna, aşa-zisa revoluţie din decembrie 1989 a fost interpretată ca un eveniment exclusiv maghiar, îndreptat împotriva nu doar a statului totalitar comunist, ci şi împotriva statului român şi împotriva românilor, lozincile scandate de demonstranţii maghiari avand si caracter şovin revizionist: „Horthy, Horthy”, „Trăiască Ungaria”, „Ardealul la Ungaria”, „Afară cu românii împuţiţi”. 

Manifestanţii au fost orientaţi să distrugă sediile de miliţie şi securitate, 38 din acestea fiind ocupate, devastate şi incendiate; personalul a fost batjocorit, maltratat, cadre militare din miliţie şi securitate au fost omorîte cu bestialitate de aşa-zişi revoluţionari maghiari, nu pentru faptele lor, ci pentru că erau reprezentanţi ai Statului Român. 

Victimele – lt-col. Dumitru Coman din Odorheiul Secuiesc, plutonierul major Liviu Teofil Cheuchişan din comuna Dealu, jud. Harghita, maiorul Agache Aurel din Tîrgu Secuiesc, linşat în centrul oraşului, cadavrul fiind scuipat şi lovit, în continuare, ore întregi de toţi maghiarii prezenţi; în ochi i s-a înfipt o monedă şi emblema de la caschetă, iar în gură i s-a pus un şobolan; plutonierul Gabi Dănilă din comuna Zetea, jud. Harghita, şi doi maghiari consideraţi filoromâni, Ferencz Emeric din Cristuru Secuiesc şi Székely Gavril din Odorhei.
Toate manifestările publice au avut un pronunţat caracter antiromânesc, cu discursuri revizioniste maghiare, steaguri ungureşti, lozinci antiromâneşti.

Întreaga reorganizare post-revoluţionară a vizat, sub lozinca epurării comuniste, înlocuirea românilor din organele locale ale puterii administrative de stat, din fruntea unităţilor social-economice. Vechii comunişti, cu funcţii înalte înainte de 1989, nu au avut nimic de suferit dacă erau maghiari.

În paralel, a avut loc separatismul pe criterii etnice (mai ales în şcoli) şi alungarea a mii de români din cele trei judeţe. UDMR, organizaţie deja existenta la 22 dec. 1989 a iniţiat şi coordonat acţiunea de reorganizare a învăţământului în judeţele Mureş, Covasna şi Harghita, pe principiul segregaţionist rasist, a studierii numai în limba maghiară. 

Iar masurile  antiromâneşti in desfasurare au culminat cu rebeliunea  din martie 1990,de la Tîrgu Mureş, pregătită şi declanşată,– asa cum s-a dovedit!- de la Budapesta,inclusiv prin prezenta  catorva mii de „turisti unguri”intraţi in Ardeal, mai ales prin Satu Mare, prin care se urmărea coagularea unor mase critice detonatoare de confruntari prin care să se pună stăpînire pe oraşe cu „potential” pregatit, şi asasinarea unora dintre lideri români.

Bine pregătită, rebeliunea trebuia să indice lumii întregi necesitatea desprinderii Transilvaniei de România şi pentru a impune această concluzie urma să fie puternic mediatizată; Doua televiziuni occidentale deja aveau trimise echipe de filmare la Tîrgu Mureş, declaratii ulterioare devoaland ca respectivii reporteri au ştiut precis ce şi cînd se va întîmpla si aveau chiar cameramani de origine maghiară; toate au interpretat evenimentul ca fiind o acţiune antimaghiară; însuşi Mihăilă Cofariu, bătut bestial de maghiari, a fost prezentat ca victima a romanilor !!  (PETRE ŢURLEA – ROMÂNI ŞI UNGURI 1940-2011, ).
Doar politicienii unguri, obsedaţi de Trianon, au redevenit subit interesaţi de… soarta secuilor.

Iar secuii, instigati de UDMR, s-au declarat  la ultimele recensăminte, maghiari, îndreptăţindu-ne să vorbim de un Ţinut Secuiesc fără secui… 

Prof. Deak Andrei

http://infobrasov.net/revizionismul-horthist-revendica-iar-reinfiintarea-regiunii-autonome-maghiare-adica-un-kosovo-unguresc/

23/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

RUSIA ÎNCEARCĂ SĂ IMPUNĂ PROIECTELE SALE DE FEDERALIZARE REPUBLICII MOLDOVA ŞI UCRAINEI. VIDEO

 

 

 transnistria 2

 

 

 

 

ALERTĂ MAXIMĂ: RUSIA URMĂREŞTE  ÎN EUROPA DOUĂ PROIECTE DE FEDERALIZARE  – PENTRU Republica Moldova ŞI UCRAINA 

 

Rusia urmăreşte două proiecte de federalizare în Europa, pentru Republica Moldova şi pentru Ucraina, a declarat analistul Vladimir Socor, la dezbaterea organizată de Fundaţia Universitară a Mării Negre cu tema „Moscova nu crede în lacrimi. Dar nici America. Cum va arăta frontiera estică a României?”.

„Rusia urmăreşte două proiecte de federalizare în Europa: pentru Republica Moldova şi pentru Ucraina. Posibil acum şi în Siria, eu mă aştept să văd o propunere de federalizare a Siriei.

Pentru Republica Moldova, proiectul se numea federalizare începând cu 2003, cu Memorandumul Kozak; Federaţia Rusă a insistat până foarte recent să reactualizeze Memorandumul Kozak, acuzând Moldova şi Occidentul de a-l fi respins; acolo Rusia foloseşte cuvântul ‘statut special’ pentru Transnistria”, a spus Socor.

El a vorbit despre cum va arăta vecinătatea estică a României în perspectiva viitorului apropiat sau pe termen mediu.

„Cred că trebuie să privim această vecinătate estică prin prisma noţiunii de ‘istmul baltic-pontic’. Este linia de demarcaţie între Rusia şi Europa, între două concepte de civilizaţie antagonice, care se înfruntă de-a lungul istmului baltic-pontic, începând cu, cred eu, secolul XIV”, a susţinut Socor.

În opinia sa, este foarte important, pentru toate ţările din zonă, să evite apariţia unor tensiuni între Ucraina şi vecinii săi vestici, fie că e vorba de Polonia, Ungaria sau România, deoarece numai Rusia poate profita de pe urma unor asemenea tensiuni.

„Zona Mării Negre a fost, începând cu, practic, 1991-1992, epicentrul conflictelor pe care le numim îngheţate. Toate aceste conflicte au loc în regiunea extinsă a Mării Negre. Indiciu în plus de vulnerabilitate, indiciu al unei zone în care Rusia, practic, a suspendat aplicarea dreptului internaţional.

El nu se aplică acolo unde Rusia întreţine conflicte îngheţate. Tot în zona Mării Negre, în afară de ameninţările convenţional militare tradiţionale, am constatat primele experimente cu războiul hibrid. El a început de fapt în Transnistria, fapt în general ignorat de cancelariile occidentale şi de mulţi alţi factori implicaţi. Războiul hibrid l-am văzut în Transnistria, în 1991-1992, într-o formă rudimentară, încă nedezvoltată”, a explicat analistul.

Socor este de părere că în Republica Moldova, dacă în perioada 2002-2005, când se vehicula federalizarea la nivel oficial, era vorba despre federalizarea între Transnistria şi restul Republicii Moldova, acum situaţia s-a schimbat.

„Acum putem prevedea o reacţie în lanţ, în Republica Moldova, în care un statut special, fie el deja convenit, fie el proiectat şi discutându-se despre el în mod serios, ar putea să declanşeze o reacţie în lanţ în alte părţi ale Republicii Moldova – enclavele etnico-lingvistice: Găgăuzia, Bălţi, Taraclia”, a mai declarat Socor.

El a adăugat că Moldova este mai vulnerabilă decât Ucraina, deoarece conştiinţa naţională este subdezvoltată.

 „Nu avem sentimentul patriotic la dezvoltarea căruia am asistat în Ucraina. Dacă în Ucraina cedări în problema Donbasului ar conduce la o reacţie patriotică, şi guvernarea se teme de ea, în Republica Moldova nu are a se teme de aşa ceva”, a mai spus Socor.

Analistul a arătat că persoanele din conducerea Găgăuziei afirmă că, în cazul obţinerii unui statut special pentru Transnistria, Găgăuzia va insista să obţină un statut echivalent şi va repeta o consultare populară în acest sens, în Moldova existând o politică a „paşilor mici” în vederea federalizării.

Proiectul de federalizare a Republicii Moldova pe care încearcă să-l reanimeze  Moscova  prin preşedintele slugă rusească  al Republicii Moldova, Igor Dodon, avantajează doar interesele Rusiei în această regiune. 

O eventuală federalizare ar îngloda Republica Moldova în datorii imense, iar regiunea transnistreană ar obține drept de veto și ar bloca toate inițiativele de reformă și parcursul european al acestei republici post sovietice.

Este opinia directorului executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, ex-ambasador al Republicii Moldova la Washington, care a răspuns la întrebările Report.md.

 Propuneri despre un model federalist salvator, care ar „rezolva” în mod magic problema conflictului înghețat din Republica Moldova au existat și anterior

Să ne amintim de conceptul de ”stat comun” introdus în vocabularul negocierilor dintre Moscova și Chișinău de Evghenii Primakov prin anul 1997. Președintele P.Lucinschi era în al 9-lea cer de bucurie că i-a convins pe ruși să-i dea dreptate.

În realitate, Moscova își promova cu insistență proiectul de consolidare a enclavei separatiste în raport cu Chișinăul. Concomitent, s-a trecut la prelucrarea elitelor găgăuze, care au revenit la subiectul competențelor după modelul unei feude teritoriale.

În anul 2003, președintele comunist  de atunci, Vladimir Voronin, parafase fiecare filă a Planului cunoscut drept ”Memorandumul Kozak”, după numele oficialului rus, însărcinat cu negocierea acestui document, dar inițiativa nu a prins.

A existat o rezistență puternică din partea societății civile, a opoziției politice și a comunității internaționale. Și atunci, și acum, un element toxic al acestui proiect politic de pretinsă reglementare a ținut de obstinația cu care Moscova promova ideea de a menține trupele sale militare în calitate de ”garant al reglementării” pe teritoriul Republicii Moldova.

În anul 2003, Dmitri Kozak izbutise să introducă în textul faimosului său document o menține după care aceste trupe s-ar fi aflat pentru încă 40 de ani ca garanție a respectării obligațiilor părților.

Nici în acest moment nu există certitudinea că o reglementare politică după model federalist ar fi precedată de o retragere imediată și necondiționată a trupelor rusești,  care reprezintă, în opinia mea, singurul obstacol al reglementării conflictului.

 Rusia este statul care și-ar dori foarte mult ca Republica Moldova să accepte Transnistria în calitate de subiect al unei posibile federații, ceea ce ar genera numeroase efecte juridice și politice. Dintr-un foc, Rusia ar obține acceptarea de către Chișinău a obligației de a achita datoriile uriașe acumulate de regimul separatist transnistrean, aproape 6 miliarde de dolari SUA, pentru consumul de gaze naturale.

În al doilea rând, Rusia ar rezolva pentru sine și problema finanțării acestei regiuni, care-și cere lunar retribuția, în condițiile în care bugetul federal al Rusiei plesnește din toate încheieturile, iar răbdarea oamenilor sfâșiați de impactul dezastruos al aventurilor separatiste din stânga Nistrului, pare să aibă anumite limite.

Or, se știe foarte bine că de-a lungul ultimilor 25 de ani, singurul factor major, care a menținut pe linia de plutire acest regim separatist a fost sponsorizarea necondiționată a Federației Rusie în plan  militar, economic, financiar, diplomatic și în multe alte chipuri..

Acum, am ajuns la o etapă în care contextul regional de securitate s-a schimbat brusc ca urmare a războiului din Ucraina. Povara finanțării acestui separatism regional a devenit prea grea chiar și pentru fanteziile geopolitice ale Moscovei. Cum le spune și premierul D.Medvedev rușilor din Crimeea: ”bani nu sunt, dar voi țineți-vă!”.

Peste 80% din exporturile transnistrene merg astăzi spre piața comună a UE și consumatorii din Republica Moldova. Și este absolut evident că nu mai putem vorbi despre faptul că Rusia ar putea, economic, să reancoreze economic dinamica regiunii separatiste.

Despre unirea cu Federația Rusă – aceasta n-o mai cred nici măcar slugile plătite de Putin.

Așa-zisa federalizare ar însemna de fapt o ”transnistrizare” accelerată, urmând ca disputele să fie soluționate de către trupele militare rusești ori de către emisari ai Federației Ruse, cum este Dmitrii Rogozin, „reprezentant special al președintelui Putin pentru Transnistria”, fost ”mercenar” cu toate actele în regulă în războiul din 1992. 

În plus, motivul pentru care Moscova propune cu foarte multă insistență modelul său federalist este de a încorpora în structura politică a statului național Republica Moldova un subiect statal cu drept de veto pentru a bloca orice decizie, care ar devia de la conceptul de ”suveranitate limitată” pe care Moscova o aplică în raport cu fostele republici sovietice.

Ne amintim că V.Putin afirma în 2008 că Ucraina nu este un stat și că deciziile suverane ar trebui să fie luate nu la Kiev, ci în altă capitală.

Mai târziu, tot Moscova cerea Kievului să accepte ideea unui format trilateral de negocieri înainte de a semna Acordul de Asociere cu UE.

În 2016, Igor Dodon propune exact acest format trilateral din care să facă parte UE și Rusia pentru a ”revizui” defectele Acordului de Asociere RM-UE, pe care l-a criticat neobosit în ultimii 2 ani.

Moscova ar fi foarte interesată ca asemenea aranjament de stat să anuleze angajamentele  internaționale ale R.Moldova față de UE, deja ratificate de toate parlamentele statelor membre ale UE, pentru ca să reducă la zero marele succes pe care l-a avut Moldova atunci când a semnat Acordul de Asociere cu UE și cel de liberalizare a regimului de vize din 2014.

Pe scurt, printr-un proiect stupid de federalizare, Rusia și-ar rezolva câteva mari probleme:

1. cea legată de finanțarea separatismului transistrean – va pune această povară pe contul Guvernului de la Chișinău și ar folosi slăbiciunile economice ale Republicii Moldova pentru a inteveni de câte ori va avea chef;

2. ar distruge statul Republica Moldova în formula în care îl cunoaștem noi, mobilizându-se să elimine din structurile sale de putere elitele prooccidentale și în special cele naționale;

3. ar compromite relațiile Moldovei cu UE și ne-ar bloca parcursul european, provocând crize succesive de funcționare, dezastrul bancar provocat în 2015 fiind o acțiune deliberată de compromitere a cursului pro-UE.

După cum vedeți, scenariul este sumbru, pentru că nu se leagă sub nici o formă cu interesul național al Republicii Moldova. Asta nu poate însemna progres, bunăstare și nu poate asigura un viitor predictibil cetățenilor acestei țări.

Dacă ar reuși să federalizeze R.Moldova, același model ar fi propus ca exemplu pozitiv pentru reglementarea conflictului militar din Estul Ucrainei. Prin urmare, orice guvern normal și sănătos la Kiev nu ar accepta o asemenea federalizare după rețetă rusească iar   ucraineni nu ar sprijini sub nici o formă o politică de concesionare a suveranității către subiecți federali, pentru că din această situație ar apare următoare mișcare – transportarea acestui model ”proxi” pe teritoriul minat de ostilități militare al Ucrainei.

Nu ar fi favorabil nici Occidentul unui asemenea model, care ar servi doar intereselor imperiale rusești și nicidecum populației din regiune sau statului de drept Republica Moldova, care are nevoie imperativă de întărire, reanimare, consolidare, europenizare și nu de transnistrizare.

Nu mai vorbim aici de interesele  României, care are un interes strategic de a contribui la bunăstarea și stabilitatea democratică a Republicii Moldova, nu de ruinarea și înfeudalizarea acesteia după rețete rusești.

Nu ar trebui să subestimăm nici  faptul că România are obligații directe prin faptul că a recunoscut independența Republicii Moldova, în 1991 și are, în acest moment obligații față de peste jumătate de milion de cetățeni români care locuiesc în Republica Moldova, iar între timp are și niște cetățeni ai săi, care au cerut și au primit cetățenia Republicii Moldova.

Ei sunt cei care au nevoie de protecție și salvgardare contra oricăror fantezii politice pe care unii politicieni ar trebui să le experimenteze la început pe cobai.

 

 

 

 

Surse:

 http://basarabialiterara.com.md/?p=30618

http://www.report.md/politic/Igor-Munteanu-O-federalizare-de-tip-rusesc-ar-oferi-separatistilor-un-statut-de-jucator-cu-drept-de-veto-intr-un-stat-care-nu-ne-ar-mai-apartine-375

23/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

23 martie 1917 – În plin război, regele Ferdinand I a dat o proclamaţie în care promitea pământ ţăranilor

 

 

 

 

Foto: Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Sinaia), cel care i-a urmat la tronul României regelui Carol I. A mai fost numit de istorici şi „Ferdinand I Întregitorul”.

 

La 23 martie 1917, în timpul Primului Război Mondial, regele României Ferdinand I dă o proclamaţie în care promite pământ ţăranilor care alcătuiau grosul armatei, introducerea votului universal şi o mai „largă participare la treburile statului”.  

Familia regală şi Consiliul de miniştri părăsiseră Bucureştiul, capitala ţării, şi se retrăseseră la Iași încă din noiembrie 1916.

 

Pe 23 martie 1917, într-o vizită pe front, Ferdinand s-a adresat Armatei a II-a, care era cantonată la Răcăciuni:

” Ostaşi, vouă, fiilor de ţărani, care aţi apărat cu braţul şi cu pieptul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun eu, regele vostru, că pe lângă răsplata cea mare a izbânzii care vă asigură fiecăruia recunoştinţa neamului întreg, aţi câştigat totodată dreptul la a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pentru care v-aţi luptat.

Vi se va da pământ! Eu, regele vostru, voi fi întâiul a da pildă, vi se va da şi o largă participare la treburile statului. Arătați-vă, scumpii mei ostași demni de încrederea ce țara și regele vostru pun în voi și îndepliniți-vă ca până acum datoriile voastre cu sfințenie”.

Era în luna în care țarul abdica, în care revoluția rusă mișca mulțimile din marele imperiu de la Răsărit. Era înțelept ca pe frontul român să fie liniște. Elita politică românească, în frunte cu regele Ferdinand I, a știut să se orienteze cu inteligenţă păzind  de primejdii prezentul și asigurându-se viitorul.

 

În ziua de 23 aprilie – 6 mai 1917, Parlamentul întrunit la Iaşi a luat în dezbatere proiectul de lege privind modificarea Constituţiei, propus de guvernul liberal, prezidat de Ion I.C. Brătianu.

După ample discuţii, la 13 iunie, Adunarea Deputaţilor şi, la 20 iulie, Senatul au adoptat acest proiect, deschizându-se astfel calea legală pentru înfăptuirea reformelor.

În forma modificată, publicată în „Monitorul oficial”, art. 19 din Constituţie prevedea: 

„Pentru cauză de utilitate naţională, se sporeşte întinderea proprietăţii rurale ţărăneşti prin exproprierea terenurilor cultivabile, în scopul de a se vinde ţăranilor cultivatori de pământ, cu precădere ţăranilor mobilizaţi din această categorie sau familiilor lor, dacă ei au murit din cauza sau în timpul războiului”

În aceste condiţii, pe 19 iunie 1917 se promulgă proiectul de revizuire a Constituţiei, care consacra, printre altele, adoptarea reformei agrare prin exproprierea marii proprietăţi şi introducerea votului universal.

Operaţiunile militare s-au reluat în iulie 1917, când trupele austro-ungare şi germane vizau atacarea Moldovei de la sud la nord.

Ostaşii români au reuşit să respingă în bloc puternicele atacuri inamice, la Mărăşti (11 – 19 iulie), Mărăşeşti (24 iulie- 6 august) şi Oituz (26 iulie – 9 august).

Împroprietărirea  promisă  în anul 1917 pe front, de către Regele Ferdinand, (…) „ca un act de Justiţie socială dar şi o recunoaştere a contribuţiei ţăranilor la Războiul de Reîntregire Naţională” s-a aplicat în mod progresiv, pe regiuni.

Pentru Basarabia a fost adoptată în 1920, iar în Vechiul Regat, Transilvania şi Bucovina, în 1921. 

În baza Legii Reformei Agrare au fost expropriate suprafeţele cultivabile mai mari de 100 de hectare (…) „cu excepţia viilor, pădurilor, plantaţiilor de pomi roditori, lacurilor, bălţilor şi a pământului irigat.”

Au făcut obiectul împropietăririi  peste 6 milioane de hectare, din care aproape 4 milioane de hectare de teren arabil, adică 66% din suprafaţa stăpânită de marii proprietari. Au primit pământ aproximativ 2 milioane de familii de  ţărani

Reforma Agrară din 1921  a fost cea mai mare din Istoria Modernă a României şi una din cele mai ample din Europa. 

Aceasta a avut urmări benefice pentru ţărănime contribuind la dezvoltarea generală a ţării, la consolidarea MARII UNIRI A STATULUI UNITAR ROMÂN, la modernizarea agriculturii, producând schimbări profunde şi în viaţa social-politică românească.

 

 

23/03/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: