19 martie 1907 – Parlamentul Ungariei a votat legile şcolare (Legile Appónyi), în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar

 

 

 

 

 

 Cu 111 ani în urmă, în data de 19 martie 1907,  Parlamentul ungar vota legile şcolare (Legile Appónyi) vizând desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe şi înlocuirea lor cu şcoli de stat cu limba de predare maghiara, în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar (19.III/1.IV)

Legile Appónyi veneau  în continuarea altor reglementări care după  creerea statului dualist austro-ungar  în 1867, urmăreau creerea unui cadru legal pentru maghiarizarea forţată şi desfiinţarea ca naţiune a românilor majoritari în Transilvania.

 Transilvania intrând atunci sub stăpânirea directă a Ungariei, guvernele de la Budapesta s-au axat de la început pe principiul creerii unui stat uninaţional, oficializând în consecinţă mai vechea politică de maghiarizare şi asimilare a popoarelor nemaghiare aflate sub stăpânirea sa, în principal a celor 3 milioane de români majoritari între naţionalităţile care trăiau aici şi care erau supuşi unei deznaţionalizări ridicate la rangul de politică de stat.

    Din îndemnul şi la indicaţiile a doi dintre corifeii politicii de maghiarizare, conţii Iuliu Andrássy, ministru de interne, şi Albert Appónyi, ministru al cultelor şi instrucţiunii, s-a elaborat un voluminos tratat intitulat (în traducere) „Românii din Ungaria”, Budapesta, 1907, 953 p., semnat de Antal Huszár, translator în ministerul de interne, care conţinea planurile şi măsurile pentru desfiinţarea românilor ca naţiune.

Tratatul a fost tipărit în număr de doar 25 exemplare, exclusiv pentru uzul guvernului, având caracter strict secret şi confidenţial, şi a fost pus în aplicare chiar din anul apariţiei sale prin legile draconice ale învăţământului ale lui Appónyi.

Se pare că în Ungaria nu i se poate da de urmă, în schimb în România există două exemplare, unul la Biblioteca Universităţii din Cluj-Napoca (ca să nu existe nici un dubiu, are pe ea şi semnătura autografă a autorului), al doilea la Biblioteca Academiei Române.

Statul Ungar a pus în aplicare în perioada 1867- 1918  un complex de  legi  al căror scop era maghiarizarea şi desfiinţarea ca naţiune a românilor ardeleni.   

După realizarea dualismului, în 1867, în luna decembrie a acestui an, Imperiul austro-ungar a adoptat o nouă Constituţie.

În problema naţională, Constituţia a fost completată de Legea uniunii Transilvaniei cu Ungaria, cu denumirea oficială „Despre regularea amănunţită a uniunii Ungariei cu Transilvania” (articolul de lege 43 din 1868) şi cu Legea de naţionalităţi, sau „Despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor” (articolul de lege 44 din 1868), legi sancţionate la 6 decembrie 1868; legi care au ajuns a ordona menţinerea privilegiilor unora şi a introduce măsuri excepţionale în folosul hegemoniei ungare, în fond, actul „uniunii” devenind în mâna corpurilor legiuitoare de la Budapesta o armă împotriva poporului român.

Legea de naţionalităţi a proclamat existenţa unei singure naţiuni politice, „indivizibila, unitara naţiune maghiară” şi a declarat limba maghiară ca singura limbă oficială, prevăzând şi posibilităţi de „întrebuinţare oficială” a limbilor naţionalităţilor, ceea ce însă nu s-a respectat.

O Lege electorală aspră, din 1868, diferită de cea aplicată în Ungaria, şi mai mult agravată prin modificările din 1874, la care se adăugau abuziva şi nedreapta arondare a cercurilor electorale în zonele locuite compact de români, teroarea, falsurile şi presiunile administrative în timpul campaniilor electorale, a făcut ca doar un număr infim de deputaţi români să fie aleşi în Parlamentul Ungariei.

O lege în virtutea căreia, datorită sensului, nu s-a recunoscut dreptul de vot decât la 3,3% din populaţia Transilvaniei, în timp ce în Ungaria beneficiau de acest drept 6,5%, baza dreptului electoral formându-se după alte criterii. Cu ajutorul unei confuzii intenţionate în dispoziţiile principale ale legii electorale, ungurii şi-au făcut parlamentele, au declarat „uniunea” legală şi au creat legile de maghiarizare şi asuprire pentru majoritatea populaţiei Ungariei.

În ceea ce priveşte instrucţiunea publică, pentru 3 milioane de români transilvăneni, 2/3 din populaţie, şi deci o masă imensă de contribuabili, guvernanţii unguri nu au întreţinut şcoli de stat în limba română.

Sarcina întemeierii şi susţinerii şcolilor a revenit Bisericii Române – prin cele două confesiuni – sprijinită de instituţii financiare, culturale şi fundaţii româneşti, atâtea câte erau. După date statistice din anul şcolar 1891/1892, Biserica Românească întreţinea în Transilvania, din mijloacele sale proprii, 3083 şcoli primare, 4 şcoli civile de fete, 5 şcoli secundare, 7 şcoli normale (preparandii), 7 seminarii pentru preoţi.

Comunităţile bisericeşti au făcut serioase eforturi pentru înfiinţarea şi întreţinerea şcolilor, aceasta socotind-o ca o datorie şi un drept al lor, drept pe care au căutat să şi-l asigure prin legile fundamentale ale statului.

Autonomia Bisericii Române fiind asigurată printr-o lege specială, constituind o piedică serioasă pentru progresul ungarismului, guvernul pentru a o ştirbi a dat ordonanţe care loveau în legi, iar parlamentul a votat legi care loveau în autonomia Bisericilor nemaghiare.

Şcolile confesionale susţinute din banii românilor au fost supuse unei presiuni formidabile, numărul orelor şi al disciplinelor în limba română fiind redus progresiv, în aceeaşi proporţie fiind introdusă predarea unor obiecte de învăţământ în limba maghiară.

Legea pentru introducerea obligatorie a limbii maghiare în toate şcolile primare (prima lege Tréfort, 1879), legea a doua Tréfort (1883), care impunea limba maghiară şi în şcolile secundare româneşti, Legea azilelor (grădiniţelor) de copii (1891), care îndatora pe toţi părinţii şi tutorii de a trimite copiii în vârstă de la 3 la 6 ani în „institutele azilului”, unde urmau să fie instruiţi în „exerciţii evlavioase” interconfesionale şi unde urmau să înveţe limba maghiară, încălcându-se prin această dispoziţie chiar drepturile sfinte ale mamei şi ale credinţei – sunt câteva din legile discriminatorii pentru învăţământul ungar doar în intervalul 1867-1900.

Ca urmare a acestei legislaţii pe teritoriul Ungariei, între 1867 şi 1892, numărul şcolilor nemaghiare a scăzut, în procente, de la 58% la 44%, iar numărul şcolilor maghiare a crescut de la 42% la 56%.

Apogeul politicii de maghiarizare a fost marcat de Legile Apponyi pentru sistemul de învăţământ (1907). În art.12 din lege se preciza că guvernul are facultatea de a suprima orice şcoală românească, dacă acest lucru este reclamat de „interese superioare de stat”, iar hotărâre a ministrului de resort era inatacabilă.  

Diabolicul plan de maghiarizare a fost pus în aplicare imediat de guvernul ungar. În acelaşi an, 1907, prin cele două legi şcolare Appónyi, şcolile româneşti puteau fi desfiinţate oricând, „din raţiuni superioare de stat” (fără să se explice care sunt raţiunile), putând fi înlocuite cu şcoli de stat în limba maghiară; în 3 ani de zile de la aplicarea legii, şcolile româneşti s-au redus cu 600.

În institutele de învăţământ superior maghiare (româneşti nu putea fi vorba să existe – n.a.), nu numai că nu se preda nici o materie în limba română, ci s-a interzis chiar folosirea ei şi în timpul pauzelor dintre orele de curs.

    În 1912, prin fals şi dezinformare a Vaticanului, a fost înfiinţată prin hotărârea parlamentului Ungariei Episcopia greco-catolică maghiară de Hajdudorog, încorporând şi 83 de parohii, 382 filii şi 172 cătune româneşti luate de la episcopiile româneşti ale Oradiei, Gherlei şi Blajului, cu un total de 73.225 de credincioşi. În bisericile episcopiei limba liturgică urma să fie maghiara.
   

O nouă lege maghiară de colonizare, votată de parlamentul ungar în 1910, sporea fondul de colonizări în Transilvania a unor ţărani aduşi din Ungaria, împroprietăriţi cu zeci de mii de hectare de pământ şi oferindu-li-se un trai mai mult decât decent, urmărindu-se spargerea masei compacte a românilor şi separarea complexelor româneşti de cele săseşti.
    După intrarea României în război în 1916 împotriva Austro-Ungariei, în anul 1917 acelaşi ministru al învăţământului, contele Appónnyi înfiinţează în Transilvania, la graniţa cu România, „Zona culturală”: pe toată lungimea graniţei cu România, din nordul Ardealului şi până jos la Dunăre; pe o adâncime în interior între 60-120 km, toate şcolile româneşti au fost desfiinţate şi înlocuite cu şcoli de stat maghiare; românii au pierdut 1600 de şcoli.
   

Era pus într-un grav pericol însuşi viitorul naţiunii române. Noroc cu izbăvitorul an 1918.

  P.S. Observăm cum încă de multă vreme politicienii unguri au făcut din fals, minciună, dezinformare, o adevărată artă.

,,Moderaţii’’ politicieni maghiari din România de astăzi au avut de la cine învăţa şi ne dau oricând lecţii de perfidie.

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/08/actiuniperfide-ale-autoritatilor-ungariei-de-maghiarizare-a-romanilor-din-transilvania/

 

Sursa:

http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/centenarul-marii-uniri-din-cauzele-profunde-ale-unirii-cartea-secreta-maghiara-din-1907-un-atentat-la-existenta-nationala-a-romanilor-transilvaneni-133070.html

Publicitate

ALARMANT ! Mai puţin de jumătate din copii români din Ucraina studiază în limba maternă. VIDEO

 

 

Doar 4 copii români din 10 din Ucraina studiază în limba maternă

 

Se estimează că populația școlară de origine română din Ucraina se ridică la 57 000 de elevi (cu o pondere de circa 14% din ansamblul minorității române, minoritate reprezentând 409 mii de persoane, la ultimul recensământ general al populației din 2001, și situată pe poziția a doua, după minoritatea rusă), scrie  https://cubreacov.wordpress.com/

Potrivit datelor  recensământului populației, comunitatea românească din Ucraina este distribuită teritorial astfel:

• 44% în regiunea Cernăuți (nordul Bucovinei, ținutul Herța și nordul Basarabiei)

• 30% în regiunea Odesa (sudul Basarabiei și partea ucraineană a interfluviului Nistru-Bug)

• 8% în regiunea Transcarpația

• 12% în regiunile Krovopivnițk (fostă Kirovograd) și Nikolaev

• 6% în alte regiuni.

Numărul total de școli publice cu predarea în limba română este de 78 (dintr-un total de 16 365 de școli). Procentual și geografic școlile românești sunt distribuite astfel:

• 63 școli în regiunea Cernăuți (80%)

• 3 școli în regiunea Odesa (3,8%)

• 12 școli în regiunea Transcarpația (15%)

• 0 școli în regiunile Krovopivnițk și Nikolaev (0%)

• 0 școli în alte regiuni (0%).

Nu există în Ucraina nicio instituție privată de învățământ preuniversitar cu predarea în limba română. Alte minorități naționale din Ucraina dispun de instituții private de învățământ preuniversitar.

Cele 78 de școli publice românești reprezintă 0,47% din numărul total de școli din Ucraina, în timp ce minoritatea românească deținea oficial la ultimul recensământ  0,85% din ansamblul corpului social, în condițiile în care foarte mulți etnici români nu au fost înregistrați ca atare, fiind trecuți la alte naționalități, în special la ucraineni.

Numărul grădinițelor de copii cu instruirea în limba română este de 61, adică în 17 localități în care există școală românească nu există și grădiniță de copiii românească. Acest fapt constituie un factor determinant pentru ca părinții să opteze pentru înscrierea copiilor în școlile sau clasele cu predarea în limba ucraineană (sau rusă).

De asemenea, nu există în Ucraina nicio grădiniță de copii privată cu instruirea în limba română, în timp ce alte minorități dispun de grădinițe private cu instruirea în limbile lor materne.

Peste jumătate dintre copiii români din Ucraina (cca 61%) sunt educați și instruiți în limbile ucraineană și rusă, statul ucrainean stimulând abandonarea educației în limba română în favoarea celei în limba ucraineană (sau rusă). 

Raportul actual dintre elevii români instruiți în limba maternă și cei instruiți în limbile ucraineană și rusă este de aproximativ 4:6.

Potrivit ultimelor date oficiale disponibile, în anul 2011-2012, un număr de doar 22 743 elevi erau instruiți în limba română, dintre care 18 666 – în limba română și 3 877 – în limba ”moldovenească”.

Acest contingent reprezenta circa 39% din populația școlară estimată de origine română din Ucraina, respectiv 61% dintre elevii de origine română sunt instruiți în limbile ucraineană și rusă.

De asemenea, 2 616 elevi instruiți în ucraineană sau rusă studiau limba română ca materie obligatorie, dintre care 578 limba română și 2 038 – limba ”moldovenească”.

Totodată, 564 elevi instruiți în ucraineană sau rusă studiau limba română ca materie facultativă, dintre care 289 limba română și 275 limba ”moldovenească”.

Per total, numărul elevilor români instruiți în limba română și al celor instruiți în limbile rusă și ucraineană care studiau limba română ca materie obligatorie sau facultativă în anul de învățământ 2011-2012 a constituit 25 923 elevi, ceea ce reprezenta doar circa 45% din populația școlară aparținând minorității naționale române (români, moldoveni, volohi) din Ucraina.

Totodată, Ministrul Educației de la Kiev a declarat la Cernăuți că în anul curent de studii 2017-2018 numărul elevilor instruiți în limba română este de doar aproximativ 16 000, iar al celor instruiți în limba ”moldovenească” este de doar circa 3000, astfel contingentul de copii români instruiți în limba maternă ridicându-se la doar circa 19 000.

În anul de învățământ 2015-2016 în clasele întâi ale școlilor publice din Ucraina fuseseră înscriși 414 mii de elevi. Ținând cont de ponderea elementului românesc în ansamblul corpului social din Ucraina conform datelor ultimului recensământ (0,85%), numărul elevilor de origine română înscriși în clasa întâi ar fi trebuit să fie de circa 3 500.

În anul curent de învățământ 2017-2018 numărul elevilor înscriși în clasele întâi ale școlilor publice din Ucraina a fost de 408 208, ceea ce ar însemna, ținând cont de ponderea procentuală a elementului românesc înregistrat la recensământ, un număr de aproximativ 3 469 de elevi de origine română înscriși în clasa întâi, indiferent de limba de predare. Cea mai mare parte dintre aceștia au fost înscriși în școlile sau clasele cu predarea în limba ucraineană.

Cifra de 408 208 elevi înscriși în clasele întâi a fost anunțată public de către ministrul Științei și Educației din Ucraina, Lilia Grinevici (”1 вересня в 1-й клас підуть 408 тис. 208 першокласників” – сказала міністр освіти і науки Лілія Гриневич, Перший раз у перший клас: в Україні зросла кількість першокласників у 2017, Українські новини, 16 серпня2017 // ”La 1 septembrie vor merge în clasa întâi 408 mii 208 elevi” – a spus ministrul Științei și Educației, Lilia Grinevici, Prima dată în clasa întâi: în anul 2017 numărul elevilor claselor întâi din Ucraina a crescut, Ukrainski novini, 16 august 2017).

Pentru a stimula înscrierea celor 3 469 de copii români în clasa întâi cu  predarea în limba română, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni ar fi trebuit să aibă în vedere un număr corespunzător de burse identitare în locul celor 1000 de burse de merit/de performanță prevăzute pentru toată populația școlară românească din Ucraina instruită în limba română. 

Cât privește cele 1000 de burse de merit/de performanță lunare mari propuse de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și aprobate de Guvernul României, avem următorul tablou: 1000 elevi x 200 RON x 9 luni = 1 800 000 RON (sau cca 385 885 Euro)/an.

Această variantă cuprinde 4,39% din populația școlară instruită în limba română sau doar 1,74% dintre elevii de origine română. Astfel, varianta actuală nu vizează la 95,61% dintre elevii instruiți în limba română și 98,26% din elevii de origine română din Ucraina.

Mai multe organizații reprezentative ale românilor din Ucraina au propus ca statul român să acorde burse identitare anuale mai mici tuturor celor 19 000 de elevi români instruiți în limba română, situație din care ar rezulta un cu totul alt tablou: 19 000 elevi x 500 RON/an = 9 500 000 RON (sau cca 2 036 616 Euro)/an.

În această situație, cuprinzând sută la sută populația școlară instruită în limba română, suma alocată ar fi de doar 5,27 ori mai mare decât prevede varianta actuală, iar numărul de elevi vizați ar fi de 19 ori mai mare (respectiv, efectul social ar crește cu 1 800%, cu impact imens asupra prestigiului învățământului în limba română).

Cumulând cei doi factori de creștere, devine evident că randamentul financiar al variantei propuse este cu cca 400 % mai mare decât al celei actuale.

Aceste costuri sunt incomparabil mai mici decât dacă statul român ar sprijini funcționarea de școli private în cele 78 de localități din Ucraina în care există în prezent învățământ preuniversitar în limba română (față de 282 de localități în care a existat învățământ preuniversitar în limba română între 1924 și 1991).

 

 

 

  

„Jandarmul român” dezgropat de propaganda trădătoare dodonistă din R.Moldova. VIDEO

 

 

 

 

Preşedintele slugă rusească al R.Moldova, Igor Dodon, a anunţat recent crearea unei „platforme de rezistenţă”, menite să reunească moldovenii care nu împărtăşeşc ideea reunificăriii cu România.

Şeful statului a precizat că „Frontul Naţional” e pregătit pentru cazul în care „situaţia va ieşi de sub control pe 25-27 martie”, când la Chişinău vor fi organizate manifestări de amploare consacrate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1918, iar Basarabia a fost primul teritoriu locuit de români care a votat reunirea cu Ţara Mamă- România.

Manifestările sunt organizate de Alianța pentru centenar, structură care înglobează asociațiile unioniste de pe cele două maluri ale prutului și din afara granițelor țării. 

În contextul în care în această lună românii de pe ambele maluri ale Prutului sărbătoresc Centenarul Marii Uniri, Dodon a lansat recent o campanie „națională” anti-Unire.

Imediat forțele anti-unioniste din R.Moldova au amplificat campania anti-Unire și de denigrare a României pentru contracararea sărbătorii Centenarului Marii Uniri scrie https://deschide.md/ro/stiri/politic/27978/ 

Președintele a găsit de cuviință să instaleze panouri stradale și să își pună semnătura sub textul „Unionismul trece, patria rămâne. Moldova are viitor! scrie Igor Dodon”.

Printre lozincile antiromâneşti foarte dragi „moldoveniştilor” lui Dodon, care se autointitulează „apărători ai statalităţii R.Moldova”, se află la loc de frunte sloganul „Jandarmul român nu va fi la noi stăpân”, preluat din arsenalul propagandistic sovietic.

Aceste mizerii au fost tipărite pe o mulţime de pliante cu mesaje anti-unioniste care au fost distribuite locuitorilor din Chișinău şi din alte localităţi din R.Moldova, în preajma evenimentului prilejuit de  Marșul Centenar, care va avea loc duminică, 25 martie la Chișinău în Piața marii Adunări Naționale.

 

 

 

 

 

Pe verso, pliantele în cauză  prezintă şi niște „argumente” anti-unire, similare celor din cărțile sovietice de istorie:

 

„Unirea cu România înseamnă că jandarmii români vor veni aici să fie stăpâni”

„Unirea cu România înseamnă că tu vei rămâne fără țară și neam”

„Unirea cu românia înseamnă că moldovenii vor înceta să existe ca popor independent”.

 

 

Acestea dar și alte încă vreo 15 falsuri imprimate pe pliantele respective sunt repartizate cetățenilor R. Moldova, fiind  resuscitate de fiecare dată de sluga trădătoare de neam Igor Dodon de la tribună, prin intermediul paginii sale de Facebook sau pe alte căi.

 

Tot în această perioadă suntem martorii unui fenomen care nu mai poate fi oprit  şi anume acela al semnării declarațiilor de Unire cu România de către primăriile şi Consiliile locale  din numeroase localităţi din R.Moldova.

„Acest fenomen ia amploare și de fapt, e un răspuns al aleșilor locali, e atitudinea lor față de faptul că acest stat nu are viitor. Este și un răspuns la situația din economie, politică. Oamenii nu mai văd că acest stat ar avea viitor. Ei cred, pe bună dreptate, că bunăstarea lor poate fi asigurată doar după Unire”, a declarat președintele executiv al Partidului Unității Naționale (PUN) din R.Moldova , Anatol Șalaru.

„Vedeți că Dodon și toți ceilalți care consideră că noi vorbim limba moldovenească, uită să spună că și Eminescu, și Creangă, și Negruzzi, și Stamati și toți ceilalți pe care copiii i-au studiat în școală, în perioada sovietică, au fost scriitori care au declarat că sunt români. Și Eminescu, la fel, este român. Dodon știe că umblă cu minciuna în buzunar.

Nu poți să spui că vorbim limba moldovenească, atunci când Mihai Eminescu a spus că „suntem români și punctum”, a declarat recent Mihai Ghimpu, liderul Partidului liberal din R.Moldova.

„Ne aflăm în anul Unirii, anul centenarului și noi vom face tot ceea ce ne stă în puteri ca să promovăm această idee, lansată încă de Mihai Viteazul, realizată de Alexandru Ioan Cuza, ca să nu mai trăim separați, mai ales noi cei care am fost rupți, în mizerie și sărăcie.

E o muncă grea și anevoioasă. Multă lume n-o înțelege, dar această se va realiza într-o zi”, s-a arătat convins liderul Partidului Liberal de la Chişinău.