Prima călătorie virtuală 3D printr-un oraș din România

Aplicaţia Iaşi VR
Vă invităm la prima călătorie virtuală 3D printr-un oraș din România! Iaşul este al cincilea oraş din lume care a dezvoltat o aplicație ce oferă posibilitatea unei călătorii virtuale 3D, după Tokio, Paris, Londra și New York.
Aplicația a fost produsă în parteneriat public-privat, de un consorțiu format din Fundația Iași – Capitală Culturală Europeană (FICCE) și companiile ieșene Idei 3D (producție ochelari Google Cardboard) și Sprocket Inc. (dezvoltare software de gaming).
Acest proiect reprezintă un instrument inovativ de promovare a patrimoniului cultural și architectural al Iașului.
În același timp reprezintă un suport educațional modern și interactiv, ce va fi folosit în școli și licee pentru predarea unor subiecte de literatură, istorie și geografie.
Cu ajutorul aplicației “Iaşi VR” puteți vizita virtual 3D cele mai reprezentative locuri din Iaşi: Parcul Copou, Biblioteca Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” Iaşi, Muzeul Unirii, Râpa Galbenă, Mănăstirea Trei Ierarhi, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu” Iaşi, Palatul Roznovanu (unde îşi are sediul Primăria Municipiului Iaşi), Palatul Culturii şi Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi.
De asemenea, turul va avea și un ghid audio în limba română și engleză, care oferă informații despre locurile pe care utilizatorul le „vizitează” virtual.
Vă invităm să instalați aplicația din Play Store (Android) sau AppStore (iOS)!
http://iasi2021.ro/vr
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns