CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Putin salută restabilirea unei „justiţii istorice” odată cu anexarea Crimeei de către Rusia


Pe harta expansiunii militare imperiale ruse, cu roşu – Transnistria,Abhazia, Osetia se sud, Abhazia şi Crimeea

 În vizită în Crimeea, Putin a salutat restabilirea unei „justiţii istorice”în timp ce SUA reafirmă: „Teritoriul face parte din Ucraina”.

 Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri, cu patru zile înainte de cea de-a patra aniversare a anexării Crimeii de către Rusia, că respectivul eveniment reprezintă un exemplu de „democraţie adevărată” şi a salutat restabilirea „justiţiei istorice”, transmite AFP.

”Prin decizia voastră, aţi restabilit justiţia istorică încălcată în epoca sovietică”, a spsu  Putin, într-un discurs în faţa susţinătorilor săi reuniţi la Sevastopol, în Crimeea, la un concert în sprijinul său.

În timpul Uniunii Sovietice, din ratiuni economice, Crimeea a fost desprinsă de Rusia din punct de vedere administrativ și transferată Ucrainei.

Alegerile prezidenţiale ruse vor avea loc duminică, în aceeaşi zi în care Rusia va marca cea de-a patra aniversare a anexării Crimeii. Data a fost aleasa in mod intentionat de Kremlin, care a dorit astfel sa foloseasca ”sarbatoarea” in scop electoral.

„Prin decizia voastră, aţi arătat lumii întregi ce este o adevărată democraţie, şi nu una falsă, aţi venit la referendum, aţi luat decizia şi aţi votat pentru viitorul vostru şi cel al copiilor voştri”, a spus Vladimir Putin.

La Washington, Departamentul american de Stat a reacţionat imediat contestând din nou respectivul referendum „nelegitim”.

„Patru ani în urmă, Rusia a organizat în Ucriana un referendum ilegal, fabricat , într-o încercare zadarnică de a legitima anexarea teritoriului ucrainean. <…> În timpul mitingului de campanie de astăzi, în Crimeea, președintele Putin a reluat revendicările false ale Rusiei asupra teritoriului ucrainean. <…> În lumina declarațiilor lui Putin este important să se atragă atenția asupra nelegitimității „referendumului organizat”, se arata in comunicatul Departamentului de Stat.

„Ne reafirmăm angajamentul nostru integrității teritoriale și suveranității Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute pe plan internațional. Crimeea este parte a Ucrainei, și sancțiunile impuse Rusiei în legătură cu anexarea vor rămâne în vigoare atâta timp cât Federația Rusă nu va retroceda Ucrianei controlul asupra peninsulei”, – se spune in declarația semnata de Heather Nauert, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat.

De asemenea, textul observă că locuitorii din Crimeea care au participat la referendum au fost forțați să voteze sub „supravegherea strictă a trupelor ruse puternic înarmate”.

După anexarea Crimeei, Rusia a declanșat o campanie de persecutare a disidenților din peninsulă, supunând presiunilor pe „toți cei care s-au opus tentativei de anexare“, inclusiv pe tătarii din Crimeea, etnicii ucraineni, precum și membri ai societății civile, jurnaliști independenți și activiști.

 

 

Denunţată de Kiev şi de occidentali, dar salutată de majoritatea ruşilor, anexarea Crimeii este la originea sancţiunilor dure ale SUA si UE împotriva Rusiei, impuse din 2014.Creditat cu circa 70% din intenţiile de vot, potrivit ultimelor sondaje, Vladimir Putin ar urma să fie ales fără surprize preşedinte, pentru un al patrulea mandat ce se va încheia în 2024.

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.paginaderusia.ro/in-vizita-in-crimeea-putin-saluta-restabilirea-unei-justitii-istorice-sua-reafirma-teritoriul-face-parte-din-ucraina/

 

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/de-ce-a-renuntat-rusia-la-crimeea-acum-60-de-ani

Publicitate

15/03/2018 - Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: