2 martie 1716 – A apărut „Descriptio Moldaviae“, opera domnitorului cărturar umanist Dimitrie Cantemir. VIDEO

302 ani de la „Descriptio Moldaviae“

  S-au împlini 302 ani de la apariţia în 1716 a lucrării cu caracter enciclopedic „Descriptio Moldaviae“, opera principelui cărturar  Dimitrie Cantemir .

Având o importanţă istorică deosebită, „Descpriptio Moldaviae”, scrisă în limba latină, este prima lucrare completă şi detaliată despre geografia, organizarea politică şi administrativă, despre religie, despre graiul, slovele, etnografia şi folclorul Moldovei, într-o perioadă în care teologia era însăşi cultura vremurilor, ca expresie a tradiţiei şi a legăturii cu strămoşii.

 

La 11 iunie 1714, fostul domnitor devenea membru de onoare al Academiei de la Berlin, for la cererea căruia avea să redacteze lucrarea monografică în care tratează geografia, istoria, religia şi limba poporului român.

Cartea a fost publicată în traducere germană 53 de ani mai târziu şi în limba rusă în anul 1789.

Traducerea românească s-a făcut la mai bine de un secol după moartea autorului, tipărindu-se sub titlul „Scrisoarea Moldovei“ la Mănăstirea Neamţ în 1825.

Lucrarea este alcătuită din trei părţi şi era însoţită de prima hartă a Moldovei.

 Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673. Părinţii: Constantin Cantemir, domnitor al Moldovei între 1685-1693, şi Ana, născută Bantaş, nepoata lui Duca Vodă, i-au dat pruncului chiar numele Sfântului zilei în care s-a născut, după calendarul ortodox.

Se cuvine deci, alături de Izvorâtorul de Mir să ne amintim şi de Izvorâtorul de cărţi Dimitrie Cantemir, din ale cărui multiple preocupări n-a lipsit nici teologia.

E chiar surprinzător cum, încă de tânăr, s-a simţit atras spre astfel de teme, el, un laic, fecior de domn, frate de domn şi domn el însuşi în două rânduri în Ţara Moldovei. Dar teologia era pe atunci cultura vremii.

Era o dovadă de mare înzestrare să ştii să te descurci în problemele controversate ale teologiei care devenise de mult polemică şi care, pe plan civic, în Ţările Române era de mult bun al tradiţiei naţionale, instrument al apărării continuităţii, al independenţei faţă de «păgâni», a credincioşiei faţă de strămoşi“.

 Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti îl prezintă drept „domn al Moldovei, istoric, filosof, geograf, muzicolog, orientalist, teolog. Studii în casa părintească cu teologul şi iatrofilosoful cretan Ieremia Cacavelas, apoi la marea şcoală a Patriarhiei ecumenice din Constantinopol“.

În timpul domniei fratelui său, Antioh, Dimitrie Cantemir a trebuit să meargă capuchehaie la Constantinopol, perioadă în care a studiat la Academia Patriarhiei Ecumenice. Aici a deprins tainele ortodoxiei, după cum mărturiseşte dascălul său, Ieremia Cacavelas: „Are un rost minunat…, înţelesuri înalte…, învăţătură cu totul ortodoxă…, o împărţire foarte judicioasă a părţilor după subiecte, o exprimare limpede, foarte plăcută şi retorică, pe măsura limbii locale a moldovenilor, foarte bogată în argumente din Scriptura veche şi cea nouă“.

Din memoriile lui Moreau de Brassey, ofiţer francez din suita lui Petru cel Mare, ne-a rămas un portret al lui Dimitrie Cantemir:

„Acest domnitor era un om de mică statură, cu trupul şlefuit în chip delicat, bărbat frumos, grav şi cu înfăţişare aşa de plăcută, cum n-am văzut niciodată în viaţa mea. Era om politicos, afabil, cu conversaţie blândă, politicoasă, curgătoare, vorbind latineşte în chip ales, ceea ce era foarte plăcut pentru cei care vorbesc această limbă şi care aveau bucuria de a se întreţine cu acest principe“.

Nicolae Iorga afirmă că Dimitrie Cantemir a lăsat posterităţii o „operă largă, variată, plină de o dorinţă imensă de a şti mai mult, a unui om cari a iubit ştiinţa mai mult decât acea domnie pe cari de două ori soarta i-a dat-o, pentru a i-o răpi brusc şi crud, a unui suflet cari putea fi mândru de atâtea cunoştinţe şi de atâta muncă, dar cari nu o dată se smereşte, în greutatea urmăririi adevărului, a unui puternic al lumii, preţuit şi cerut în multe părţi, dar cari a rămas şi în locuri atât de depărtate un om al ţării sale“.

Descrierea Moldovei, cu titlul original „Descriptio Moldaviae”, este prima lucrare monografică a Moldovei, scrisă în limba latină în 1716, pe când Dimitrie Cantemir se afla exilat în Rusia, la moşia Dimitrovka şi a fost tradusă în româneşte abia în 1825.

Lucrarea s-a impus prin acurateţea metodei folosite, vastitatea informaţiei şi concepţia modernă monografică, referitoare la cadrul geografic, istoric, social, cultural şi etnografic al Moldovei. Mai mult decât atât, geografia este relevată în directă relaţie cu istoria şi economia, fiind astfel singura scriere de acest gen în literatura noastră veche.

Descrierea Moldovei, creaţie de prim rang în cultura românească, a cunoscut pe parcursul secolelor XVIII-XX o largă circulaţie în Europa, atît sub formă de manuscris, cît şi în numeroase ediţii, care în totalitatea lor au contribuit la cunoaşterea aprofundată nu numai a celebrei scrieri cantemiriene, dar şi a ţării descrise. Aceste aspecte vor constitui obiectul de studiu al unor compartimente speciale ale lucrării noastre. Alături de Istoria Imperiului Otoman, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, Descrierea Moldovei este lucrarea ce a contribuit mult la întărirea faimei în lume a savantului român.

 

 

 Opera şi denumirea ei

 

Dimitrie Cantemir a ocupat scaunul voievodal al Moldovei în două rânduri: între 19 martie şi 8 aprilie 1693 şi între 18 noiembrie 1710 şi 11 iunie 1711.  

Întrucît manuscrisul original autograf definitivat al Descrierii Moldovei de D. Cantemir nu a fost descoperit pînă în prezent, nu putem stabili cu exactitate cum l-a intitulat iniţial autorul. Denumirea Descrierea Moldovei (Descriptio Moldaviae) este doar unul din titlurile date de autor în perioada de concepere a operei, care cu timpul s-a impus tot mai mult, devenind astfel unanim recunoscut.

Se ştie că în procesul de lucru la monografia sa despre Ţara Moldovei D. Cantemir a avut cîteva variante de titlu, unele dintre care s-au dovedit a fi provizorii. Astfel, referindu-se la Descriere…, în Hronic… autorul o numeşte Geografia noastră pentru Moldova (p. 106), Geografia Moldovei (p. 131, 249), Hotărîrea Moldovei. Cu tabla geografică(p. 179) ori Cartea Hotărîrii Ţării Moldovei (p. 471), iar cînd în acelaşi Hronic… vorbeşte de “boierimea Ţării de Sus”, arată că “pentru podanii (supuşii, populaţia – n.n., A.E.) Moldovei avînd noi deosebit dzis în Descripţia Moldovei (n.n., A. E.) mai mult nu avem a zice” (p. 325).

Într-un captivant studiu introductiv la Vita Constantini Cantemyrii… Andrei Pippidi arată, pe bună dreptate, că Dimitrie Cantemir pe parcursul elaborării Descrierii… era în căutarea unei denumiri cît mai adecvate a operei sale.

Astfel, dacă pe la 1714 Dimitrie Cantemir îşi intitulase lucrarea în curs de elaborare Historia Moldaviae, apoi în 1716 o numea Descriptio veteris et novae Moldaviae.

 Însă şi această denumire s-a dovedit a fi temporară, deoarece căutările lui Dimitrie Cantemir au continuat şi după data respectivă, ceea ce ne-o demonstrează titlurile din manuscrisele latine ajunse pînă în zilele noastre.

S-a constatat că nici unul din manuscrisele latine ale Descrierii Moldovei, cunoscute pînă în prezent, nu poartă aceste titluri. În cele ce urmează vom încerca să stabilim cum şi-a intitulat D. Cantemir manuscrisul original autograf definitivat şi de unde provine denumirea cea mai răspîndită şi, de fapt, cea consacrată – Descrierea Moldovei.

Cel mai vechi manuscris latin cunoscut al Descrierii… este cel păstrat astăzi în Arhiva Institutului de Orientalistică al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, secţia din Petersburg (Fond. 25, D. 7), intitulat Demetrii Cantemiri, principis Moldaviae.

 Aşadar, iniţial acest manuscris avea titlul Historia Moldovei, pentru ca apoi cuvîntul Historia a fost înlocuit cu Descriptio. Deoarece manuscrisul este datat încă din timpul vieţii lui D. Cantemir, nu este exclus, ca redactarea titlului să fi aparţinut chiar autorului (amintim de un “autographum auctoris in margine” de pe acest manuscris).

Al doilea manuscris, deţinut de aceeaşi arhivă, datează din 1727 fiind, prin urmare, o copie, şi poartă un titlu desfăşurat: „Demetrii Cantemiri, principis Moldaviae. Descripta antiqui et hodierni status Moldaviae, descripta ex apographo, quod ejus filius mecum communicavit (Dimitrie Cantemir, principele Moldovei. Descrierea stării antice şi actuale a Moldovei”.

Un alt manuscris, ce se păstrează în Biblioteca regională din Odesa (Ucraina), este intitulat „Moldaviae Descriptio in tres partes distincto”, adică Descrierea Moldovei în trei părţi distincte.

Ediţiile germane (din 1769-1770 şi 1771) au fost intitulate deviindu-se de la denumirile întîlnite în manuscrisele latine ale Descrierii Moldovei. Denumirea pe fila de titlu: „Demetrii Kantemirs. Historische-geographische und politische Beschreibung der Moldau”… (Dimitrie Cantemir. Descrierea istorică-geografică şi politică a Moldovei) şi denumirea prescurtată de pe copertă Beschreibung der Moldau (Descrierea Moldovei).

Prima ediţie rusă (Moscova, 1789)¹⁴ şi prima ediţie românească (Mănăstirea Neamţ, 1825)¹⁵, fiind traduceri ale celei germane din 1771, au reprodus şi titlul acestei versiuni. Ediţiile ulterioare din România, iar mai tîrziu şi cele din Republica Moldova apar cu titlul propus de Constantin Negruzzi – Descrierea Moldovei, acesta înlocuindu-l pe cel de la 1825, Scrisoarea Moldovei.

Astfel, în majoritatea ediţiilor, indiferent de limba în care au văzut lumina tiparului, lucrarea a rămas ca Descrierea Moldovei.

Sistematizînd cele expuse mai sus, ajungem la concluzia că Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei) nu este altceva decît una din variantele de titlu propuse chiar de Dimitrie Cantemir în procesul compunerii şi definitivării scrierii sale. Aşadar, titlul lucrării pare să fi fost dat de autor, la redactarea efectuată în manuscrisul original autograf, şi să se fi încetăţenit mai tîrziu pe deplin în ştiinţă şi în numeroase manuscrise şi ediţii.

Structura operei

Descrierea Moldovei este structurată în trei părţi, conform aspectelor relevate în fiecare dintre ele:

• Partea geografică are 7 capitole, fiecare purtând un titlu explicativ pentru conţinutul acestuia: Despre numele cel vechi şi cel de acum al Moldovei, Despre apele Moldovei, Despre munţii şi mineralele Moldovei etc.

• Partea politică este cea mai întinsă, conţinând 19 capitole, fiecare având un titlu care explică aspectele politice şi etnografice ilustrate: Despre alegerea domnilor în Moldova, Despre oastea moldovenească, Despre legile Ţării Moldovei, Despre năravurile moldovenilor, Despre obiceiurile de la logodnă şi de la nuntă, Despre obiceiurile de îngropăciune la moldoveni etc.

• Despre cele bisericeşti şi ale învăţăturii în Moldova cuprinde 5 capitole, Despre religia moldovenilor, Despre tagma bisericească, Despre mănăstirile din Moldova, Despre graiul moldovenesc, Despre literele moldovenilor.

Prima parte, cea geografică a lucrării se referă, în cele 7 capitole, la hotarele ţării, vecinii, clima, apele, ţinuturile şi târgurile cele mai importante, munţii şi bogăţiile subsolului, câmpiile şi pădurile, precum şi fauna sălbatică şi domestică a Moldovei, schiţând pentru prima oară harta Moldovei.

În partea a treia, primele trei capitole tratează viaţa bisericească moldavă: „Despre religia moldovenilor“, „Despre ierarhia bisericească“ şi „Despre mânăstirile Moldovei“, cartea încheindu-se cu capitolele despre limba şi literele moldovenilor. 

Foto: Moldova la 1700. Hartă realizată de un cartograf anonim, după harta originală a lui Dimitrie Cantemir şi cea a lui August Gotlob Boehm;harta a fost inclusă în prima ediţie în limba germană a lucrării Descriptio Moldaviae (editor:Büsching, 1769-1770)

Harta Moldovei   (în latină Tabula Geographica Moldauiae) a lui Dimitrie Cantemir a fost terminată în jurul anului 1716 și tipărită în anul 1737, la Amsterdam, prin grija fiului său, prințul Antioh Dimitrievici Cantemir, și a apărut ca anexă la lucrarea Descriptio Moldaviae. În concepția lui Cantemir, harta (Tabula Geographica) și textul (Descriptio Moldaviae) se întregesc reciproc. Harta este localizarea clară a tuturor denumirilor geografice din text, iar textul nu este decât un admirabil comentariu al hărții.

  Această hartă a fost descoperită de geograful George Vâlsan, în anul 1926, la Biblioteca Națională a Franței din Paris, în colecția lui Jean-Baptiste Bourguignon d’Anville, care conținea o copie olandeză , din 1737, într-un singur exemplar. Data tipăririi a fost rasă cu cuțitul de către un anticar ca să ridice valoarea hărții (în secolul al XVIII-lea o hartă era mai valoroasă dacă era mai recentă) – prin reproducere fotografică a apărut data reală: 1737.

Ulterior, în anul 1928, P. P. Panaitescu a dscoperit o copie a hărții lui Cantemir, întocmită de J. B. d’Anville. Această copie, considerată de cartografi cea mai clară și mai fidelă, se găsește tot la Biblioteca Națională a Franței din Paris[2]. Harta era căutată mai demult. Astfel în anul 1881, V. A. Urechia se întreba: „ce muzeu sau bibliotecă fericită posedă acea prețioasă, din îndoite puncte de vedere, operă a Voievodului Moldav?”. Din păcate, originalul hărții nu a fost descoperit încă.

Originalul hărţii, 510×385 mm, se află în incinta Bibliotecii Naţionale din Paris cu titlul Principatus Moldaviae nova § accurata Descriptio delineate Principe Demetrius Cantemirio [Descrierea Principatului Moldovei nouă şi exactă desenată de Principele Dimitrie Cantemir].

 În spaţiul românesc, harta a fost reprodusă în 1872, volumul I: Opere, Societatea Academică, iar mai apoi în Memoriile Secţiunii Istorice, seria III, t. VI, 1927, în ediţia „Descrierea Moldovei”, Editura Academiei RSR, 1973.

Harta a fost publicată prima dată în 1769 – 1770 în Magazin für die neue Historie und Geographie, partea a III-a şi a IV-a, ediţia în limba germană a Descriptio Moldaviae îngrijită de Büsching.

De aici a fost preluată în ediţia în limba română Operele principelui Demetriu Cantemiru typarite de Societatea Academica Romana, tomu II. Descrierea Moldaviei tradusa din textulu originale latinescu aflatu in museulu asiaticu alu Academiei imper. scientifice de la St. Petropole, cu charta geographica a Moldaviei si unu fac-simile. Bucuresci, Typografia curtii (lucratorii associati), 12, Passagiulu Romanu, 12, MDCCCLXXV.

  Valoarea hărții a fost recunoscută pe plan internațional ca fiind opera de referință a tuturor geografilor vremii. Harta a fost citată de vestitul geograf și cartograf francez, ale cărui opere cartografice sunt considerate cele mai bune din secolul al XVIII-lea, Jean-Baptiste Bourguignon d’Anville, în lucrarea „Memoire sur les peuples qui habitent aujourd’hui dans la Dace de Trajan”.

Tot el, în anul 1771, a conceput realizarea unei mari hărți a României și a propus pentru aceasta și folosirea hărții Țării Românești a stolnicului Constantin Cantacuzino și a hărții Moldovei a principelui Dimitrie Cantemir.

Deși d’ Anville n-a tipărit această hartă, totuși hărțile și atlasele timpului apărute, în special, în Europa occidentală, au avut ca documente de bază cele două „monumente cartografice românești

George Călinescu scrie că era „un erudit de faimă eruopeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinţ moscovit, un fel de Lorenzo de Medici al nostru”, a fost cooptat în „Ritul Scoţian Antic şi Acceptat”, una dintre cele mai vechi loje francmasonice europene din timpurile premoderne, lojă din care făcea parte înaltul său prieten şi protector, Ţarul Petru cel Mare, cel care l-a şi iniţiat personal pe Cantemir.

Este instructiv de menţionat că, pe la începutul anilor ’90, într-un interviu acordat unei publicaţii din România, Michel Barrat, pe atunci Venerabilul Marii Loje a Franţei, făcea în mod public precizarea că Dimitrie Cantemir este considerat primul francmason român, din punct de vedere istoric, şi că documente care atestă acest fapt se găsesc în arhiva Marii Loje a Franţei ce are sediul la Paris…

Care ar fi relevanţa unui asemenea amănunt? El dovedeşte îndreptăţirea următorului scenariu istoric. Gerard Şerbănesco afirmă, în tratatul citat deja de noi, că mai mult de jumătate dintre membrii Senatului Academiei din Berlin făceau parte din „Ordinul Rozei-Cruci” sau din „Ritul Scoţian Antic şi Acceptat”, adică două loje masonice înfrăţite. Cu alte cuvinte, nu întâmplător academia berlineză i-a comandat o carte lui Dimitrie Cantemir, deoarece această solicitare a venit pe filieră francmasonică, la iniţiativa şi cu diligenţele „oculte” ale lui Petru cel Mare!

Înţelegerea fraţilor masoni era ca, în urma scrierii studiului, autorul să devină membru al respectivei academii, ceea ce s-a şi întâmplat. Ca o dovadă suplimentară în explicarea acestui „gentlemen agreement” francmasonic, acelaşi Gerard Şerbănesco se întreabă retoric de ce, oare, Academia din Berlin nu i-a solicitat o lucrare şi filosofului german Leibniz, care se număra, în aceeaşi epocă, la rândul său, printre intelectualii care frecventau Curtea Ţarului Rusiei, fiind încă unul dintre protejaţii lui Petru cel Mare şi amic al fostului domnitor român?! Răspunsul este de la sine înţeles:Leibniz nu era francmason…

„Dimitrie Cantemir a fost un om al Renaşterii […], unul dintre aceşti oameni creatori, de cultură completă. Istoric, geograf, filozof, orientalist, cunoscător al problemelor de teologie, inovator în muzică, amator de artă, avea pretenţii de specialist în fizică şi matematică.

În filozofie are fără îndoială idei noi, în geografie, concepţii vaste despre materia de studiu şi este, în acelaşi timp, primul cartograf al Moldovei, în orientalistică studiile sale asupra vieţii musulmane rămân un izvor pentru cercetările de azi.

Dar în mijlocul acestor preocupări diverse, rămâne totuşi, înainte de toate, un istoric. Chiar Descrierea Moldovei, opera lui geografică prin excelenţă, se vede bine că este o scriere geografică datorată unui istoric.

Istoric al românilor şi al turcilor, Cantemir a lăsat urme adânci în cultura istorică a posterităţii” (P.P. Panaitescu – Dimitrie Cantemir, viaţa şi opera).

Surse:

http://limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=2652

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/francmasonul-dimitrie-cantemir-si-obiceiurile-moldovenilor-din-secolul-luminilor

https://radioromaniacultural.ro/documentar-descriptio-moldaviae-prima-enciclopedie-a-moldovei/

https://1md.online/ro/m/comentariu/dimitrie-cantemir-descrierea-moldovei-carte-fundamentala-eseu-rezumat

http://crispedia.ro/descrierea-moldovei-de-dimitrie-cantemir-comentariu-literar-rezumat-literar/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Harta_Moldovei_-_Dimitrie_Cantemir

Publicitate

De ce a dispărut Crucea de pe ambulanţe? VIDEO

Confucius spunea că “Semnele şi simbolurile guvernează lumea, nu cuvintele şi legile”…

Lupta pentru simboluri este prin urmare esenţială. De ce a dispărut Crucea de pe ambulanţe?

 

 

 

Spitalul ca instituţie este o începătorie creştină. Fondatorii spitalului sînt Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, episcopi sfinţi care au organizat în eparhiile lor lăcaşuri de îngrijire a bolnavilor. Această îngrijire se făcea, desigur, în mod dezinteresat şi gratuit.

Despre sensul şi temeiul creştin al spitalului, care se bazează pe deplin pe mila şi dragostea creştină, veţi găsi mai multe în cursul marelui Doctor Nicolae Paulescu, denumit chiar aşa „Spitalul”.

Doctorul Paulescu se pronunţa împotriva practicii de a lua bani pentru tratamentul medical, o practica pe care el o considera străină de duhul iniţial al spitalului, care era un duh evanghelic.

Cu siguranţă, tocmai din acest motiv, cel mai mare doctor pe care l-au avut românii, descoperitorul insulinei şi al altor remedii folosite pe plan mondial, este azi necunoscut în România.În apus creştinii catolici au fondat crucea roşie, organizaţie de voluntari care îngrijea gratuit bolnavii, în special pe fronturi.

Crucea roşie a ajuns să fie simbol al medicinei fiind prezentă pe toate ambulanţele. Crucea roşie nu a fost scoasă nici de pe ambulanţele din URSS, un stat ateist.

De vreo cîţiva ani însă am constatat că ambulanţele nu mai sînt însemnate cu cruce roşie.

Pe ele a apărut un simbol ciudat pe care am încercat să-l tălmăcesc în fel şi chip, iar înţelesurile la care am ajuns nu au nici o legătură cu medicina.

Cu medicina aceea evanghelică, reprezentată prin crucea roşie.

Poate că aşa se explică răceala şi împietrirea tot mai multor medici, medici care ucid copii la naştere sau lasă femeile gravide să moară pe targă dacă nu scot şpaga.

Medici care propovăduiesc avortul şi fac operaţii de „înfrumuseţare” şi schimbări de sex, operaţii care în orice caz duc la îmbolnăvire şi moarte prematură.

Medici care au transformat industria de medicamente într-un ghişeft mai mare decît afacerile cu droguri şi arme.

Medici care fabrică viruşi în laborator.

În fine, medici care se simt mai bine reprezentaţi de şarpe decît de Cruce.

Când, de cine şi pentru ce a fost înlocuită Crucea Roşie de pe ambulanţe cu aceste noi simboluri străine nouă şi medicinei filantropice?

Salvările , cele cu crucea roșie, au dispărut treptat din peisaj, ele fiind înlocuite cu mașini noi,  pe care a apărut un simbol nou, ciudat, o stea albastră cu un toiag și un șarpe. De unde a apărut nevoia asta arzătoare de a elimina crucea roşie de pe ambulanţe ?

Pare foarte semnificativ faptul că dispariția simbolului cristic de pe maşinile – salvări, cel puțin la noi, s-a făcut tacit, pe neobservate, fără campanii de rebranding și awareness.

Se pare că simbolul crucii roșii a deranjat pe cineva, care s-a pus să deseneze noul simbol, căruia i-a spus “star of life“ – “steaua vieții”. Pe cine a deranjat crucea roșie?

 

 

 

 

 

Povestea oficială spune că… vă rog să nu râdeți… cei deranjați au fost chiar cei de la “Organizația Crucii Roșii Internaționale” care au făcut o adresă către Serviciul Național de Ambulanță American, solicitând schimbarea logo-ului de pe ambulanță întrucât acesta putea genera confuzie în zonele de conflict încălcând astfel Convenția de la Geneva. Adică în zonele de război, ambulanțele ar fi putut fi luate drept … ambulanțe?

În fine, povestea merge mai departe, un șef de birou de la Administrația Americană a Drumurilor, pus în fața acestei dileme a venit cu ideea “stelei vieții” o stea albastră în șase colțuri, un par și un șarpe. Acum toată lumea e mulțumită nu mai există confuzii.

 

 

Aşa se face că o decizie luată de Administrația Americană a Drumurilor a ajuns în câțiva ani să fie implementată în aproape toată lumea inclusiv in România. (excepție parțială Rusia care încă afișează crucea roșie și țările islamice, cu semiluna roșie) .

Cum rămâne cu povestea cu Convenția de la Geneva? Era important ca oamenii să aștepte salvarea, tămaduirea, nu de la cruce, ci de la stea și șarpe?

Ce  să înțelegem? Cine ne aduce salvarea?

 

Surse:

https://savatie.wordpress.com/2010/06/08/lupta-pentru-simboluri-unde-i-crucea-de-pe-ambulante/

http://bogdanherzog.ro/796-2/

 

 

 

 

 

Motivul pentru care organizarea unei ședințe solemne comune a parlamentelor din România și R Moldova pentrua marca centenarul Marii Uniri nu a fost susținută la Chișinău. VIDEO

 

Foto: deputatul român de origine basarabeană Eugen Tomac

De ce NU va avea loc ședința solemnă comună a parlamentelor din România și RM

 

Deputatul PMP din Parlamentul României, Eugen Tomac a declarat în premieră pentru 10TV care este motivul pentru care Chișinăul a respins organizarea unei ședințe solemne comune a celor două legislative din România și Republica Moldova.

„O să vă dau informații în premieră. Cunosc motivele pentru care politicienii de la Chișinău una spun și alta fac, în sensul că au respins o asemenea propunere de a avea o ședință solemnă comună. Din rațiuni politice s-a întâmplat acest lucru.

Considerându-se că în Republica Moldova au loc alegeri anul acesta, un asemenea gest patriotic pe unii i-ar putea afecta. Acesta este motivul pentru care acei din PD n-au vrut să se afișeze cu un asemenea mesaj în an electoral. Asta este propria mea evaluare, nu am detalii, dar în cheia aceasta o citesc. Ceea ce mi se pare ipocrit este următorul lucru: 64 de parlamentari de la Chișinău dețin și cetățenia română.

Din 101, 64 sunt cetățeni ai României, deci mai mult de jumătate +1 sunt cetățeni români.  Dacă acești oameni ar fi cinstiți cu ei și ar vota așa cum au declarat atunci când au depus jurământul, n-ar fi existat nicio problemă”, a declarat deputatul Eugen Tomac.

Atac dur la adresa lui Băsescu: „o să-l scoatem de acolo pe sus, în cămașă de forță”

Deputatul socialist și adeptul „moldovenismului” Vlad Bătrâncea l-a atacat dur pe fostul președinte al României – Traian Băsescu. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, acesta îi amenința pe cei care se vor pronunţa în favoarea Unirii la celebrarea Centenarului Unirii în luna martie. Deputatul susține că atunci mulți își vor „da arama pe față”, numindu-i pe adepții unirii Republicii Moldova cu România „agenții unionismului”.

„Centenarul Unirii va trece, iar Republica Moldova va rămâne stat suveran și independent. Numai că în această perioadă își vor da arama pe față toți agenții unionismului, toți trădătorii de neam și țară. Vom vedea cine dintre politicieni, dintre deputați, dintre liderii de opinie susțin disparția statului moldovenesc. Vom vedea cîți demnitari slujesc ideologic statul străin și promovează disparția Moldovei și dizolvarea identității moldovenești”, susține Bătrâncea.

„După ce isteria Unirii va trece, le vom spune: „Rușine pe voi, trădătorilor!”. Iar alegerile parlamentare din toamnă ne vor ajuta să scăpăm de mulți dintre unioniștii de pe dreapta sau de la guvernare.”

Bătrâncea nu a uitat să-l menționeze în postare și pe Traian Băsescu, atacându-l dur pe fostul președinte al României.

„Cît privește acțiunile ex-președintelui român Traian Băsescu, ele ne servesc ca o dovadă despre intențiile imperialiste reale ale Bucureștiului – să obțină dispariția statului moldovenesc și să anexeze teritoriul nostru la România. Băsescu poate face ce vrea el în Parlamentul român, dar dacă îl vedem în Parlamentul moldovenesc cu mesaje unioniste, atunci o să-l scoatem de acolo pe sus, în cămașă de forță și în ciupici albi”, amenință deputatul.