CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În Republica Moldova a intrat în vigoare o lege anti-propagandă, în baza căreia retransmiterea știrilor și emisiunilor rusești pe teritoriul acestei ţări sunt restricționate. VIDEO

 

Cu o întârziere de 27 de ani, Republica independentă Moldova a îndrăznit, la începutul acestei săptămâni, să pună în aplicare o lege care prevede interzicerea difuzării şi retransmisiei pe teritoriul ei a emisiunilor informațional-analitice, politice, militare, din state care nu au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Luni a intrat în vigoare numita lege anti-propagandă, în baza căreia retransmiterea știrilor și emisiunilor analitice rusești pe teritoriul Republicii Moldova este restricționată.

Deși Federația Rusă nu este menționată negru pe alb, este principala țară care cade sub incidența acestei legi. 

Rusia nu se află printre statele semnatare, scrie Valeriu Săhărneanu pe blogul său, preluat de Romanian Global News.

Să fie această tardivă măsură un prilej de bucurie? Ba bine că nu, dacă așezăm lucrurile pe niște planuri comparate istoric. Ocazia ne descoperă o stare de fapt năucitoare. Ea ne arată viteza reală, de melc, cu care Uniunea Sovietică iese din noi, având ca linie de plecare data ieșirii noastre oficiale din Uniunea Sovietică. Timp enorm – mișcare infimă.

 

 

 

24_saharneanu_v

 

 

 

 

Pornite din același punct (lagăr sovietic de exterminare a popoarelor), alte țări au făcut în acest răstimp salturi gigantice, ajungând să se regăsească azi în primele rânduri ale democrațiilor occidentale, în primele clasamente ale societăților înalt tehnologizate și, numaidecât, prospere.

Și asta datorită faptului că aceste societăți au abandonat jumătățile de măsură la ieșirea din mocirla sovietică. Ele au fost principiale și consecvente în ceea ce privește distingerea informării de dezinformare și reperarea cu discernământ a surselor de la care provin informarea și dezinformarea.

Ele au renunțat la politica suptului de la două vaci geopolitice. Ca și noi, de altfel, ele au avut datele precise, că o vacă geopolitică anume, strecoară în laptele care ți-l oferă, parcă pe gratis, porții mari de otravă. Suptul de la ea provoacă demență prematură, subdezvoltare, pierderea capacităților de orientare în spațiu și dependența de străin. Dovadă în plus că nimic în lumea asta nu se dă pe gratis.

Rătăciți și inculți, vicleni și imorali, decidenții noștri au dispus ani în șir otrăvirea deliberată a populației lor cu produsul otrăvit al numitului animal.

Nici acum, să fim sinceri, gestul „cu interzicerea” nu provine din necesitatea „asigurării securității informaționale a statului”, precum se spune în preambulul motivațional al legii nr. 257 din 22 decembrie 2017 de modificare a Codului Audiovizualului.

Tot ce face Partidul Democrat, inclusiv pe această dimensiune, este ipocrizie curată.

Ar fi o naivitate să credem că, brusc, protipendada politică, decidentă azi în Republica Moldova, a luat-o razna pe drumul Damascului și, lovită în plex de fulgerul deșteptării de conștiință, s-a apucat, iată, să îndrepte din lucrurile scăpate din mâini. Nici vorbă.

Ani la rând Lucinschi, Voronin, apoi Plahotniuc au avut o atitudine absolut perpendiculară cu ceea ce se întâmpla pe domeniul „securității informaționale a statului”, storcând bani grei din reclamele puse pe canalele rusești de intoxicare a populației pe care le-au încălecat în privat. Să fi fost doar încălecate.

Canalele au fost protejate împotriva oricăror tentative de a pune problema în dezbatere, cu atât mai mult de a o așeza pe un culoar legal de rezolvare. Și asta în condițiile în care Republica Moldova a fost în permanență obiect de atac furibund și feroce din partea mijloacelor de propagandă ale Moscovei.

Lumea sănătoasă la cap din Europa și de pe întreg globul nu poate înțelege nici până astăzi cum un stat terfelit pe toate părțile – jertfă a unui război de agresiune și a mai multor diversiuni economice de medii și mari proporții – păstrează pe teritoriul său, ani în șir, intacte și active la maximum, canale de propagandă și surse de prelucrare mentală ale agresorului!?

Sunt lucruri ieșite în afara oricărei logici. Probabil, nici Freud nu le-ar fi putut descurca cu toată psihanaliza lui. Poate am găsi explicația unui asemenea comportament păgubos analizând fenomenul din perspectiva sindromului Stockholm?

Urmare a acestui exercițiu a trebuit să-mi amintesc, că unul dintre primele impulsuri de renunțare la „serviciile” (dez)informaționale ale televiziunilor de la Moscova s-a produs în mod firesc la un moment de maximă încordare în relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă.

În primăvara anului 1992, când războiul de la Nistru era în toi, televiziunea de stat a Rusiei continua să difuzeze ca la ea acasă pe aceleași capacități tehnice de care se bucura în fosta Uniune Sovietică. Mașina de propagandă și dezinformare a Moscovei scotea la fiecare oră limbi de foc despre „agresorul român”, înfiera „fascismul la putere în Chișinău și la București”, „descria” și „demonstra” „ororile de război ale canibalilor moldoveni” ș.a.m.d.

Iată și o mostră cum le „descria și demonstra”: Într-o noapte, când comandamentul armatei a 14-a de la Tiraspol a trimis întărituri cazacilor ascunși în cetatea de la Tighina, aceștia din urmă, de frică ori de beție, au deschis focul asupra coloanei de mașini, măcelărind cca 75 de tovarăși de-ai lor. Dimineață, cadavrele ciuruite de gloanțe au fost încărcate în TIR-uri și duse la Tiraspol.

Nelipsite pe front, televiziunile ruse au putut filma sânge îndeajuns ca să-l poată imediat turna peste (în) capetele privitorilor îngroziți (inclusiv peste cei din TOATĂ Republica Moldova), comentând copios această „incontestabilă dovadă” a „barbariei ocupantului român”.

În aceiași cheie a fost „demonstrat” și cazul uciderii în satul Gâsca a patru tineri ostași moldoveni, împușcați din ambuscadă și arși în mașina cu care patrulau zona.

La fel, cel al uciderii prin tortură de către „gardiști” a locotenentului de poliție Purice, dat de sursele rusești drept jertfă a „troglodiților moldoveni”.

Politicienilor decidenți de la Chișinău le-a „ajuns cuțitul la os”, cerând Guvernului să întrerupă difuzarea televiziunilor inamicului pe teritoriul național. Noi, jurnaliștii televiziunii naționale, o ceream de la bun început.

Cei din Guvern erau cât pe ce să dea ascultare rațiunii, dar au fost opriți de un demnitar foarte înalt. Argumentul lui a fost zdrobitor prin cinismul proferat: „Nu putem închide, pentru că acolo se demonstrează serialul (telenovela de săpun) „Sclava Izaura” și am putea stârni nemulțumirea telespectatorilor noștri…”

Puțin probabil că acel demnitar decident în anul de război 1992 se gândea la nemulțumirea „telespectatorilor noștri”.

Nemulțumirea acestora venea mai degrabă de la nevoile stârnite de război și de la sentimentul de umilire națională și umană care îl provoca scârnăvia informatică a Moscovei, coborâtă de pe ecrane direct în casele lor.

„Grija” demnitarului venea mai degrabă de la teama de a tulbura confortul de seară din fața televizorului al soției lui. Soțiile demnitarilor mureau de nenumărate ori pe seară, doborâte de „suferințele” de pe ecran ale „bietei sclave Izaura”.

Episodul este crestomatic pentru realitatea de atunci, dar și pentru cea de azi, a Republicii Moldova: în timp ce unii cetățeni se dedau și mor pentru libertatea acestui pământ, alții huzuresc, fură și se desfată în confortul material dobândit cu prețul vieții și cu osânda martirilor.

Multe alte episoade de acest fel pigmentează fața zbârcită a istoriei de aproape trei decenii a Republicii Moldova. Ele abundă de cazuri de refracție politică gravă a decidenților la demersurile societății.

Mai putem adăuga aici demersul prompt al Uniunii Jurnaliștilor, care în anul 2000 a consacrat subiectului o zi de Conferință Națională, prezentând societății și autorităților o analiză a stării de fapt în domeniu și o rezoluție privind impactul pe care îl are propaganda Federației Ruse și instituțiile acesteia asupra mediului jurnalistic și al societății. Fără reacție atunci, fără reacție în anii și deceniile ulterioare.

De ce acum? Este bine să ne punem întrebarea. Cumva, „a ajuns cuțitul la osul” cuiva? Exact asta este.

Propaganda Moscovei a atins osul lui Plahotniuc, celui care deține monopolul în fabricarea propagandei locale și organizarea campaniilor de manipulare în Republica Moldova.

Un concurent străin care nu poate fi controlat este neavenit planurilor mărețe puse în anul electoral 2018. Cu atât mai mult, că statul acelui concurent străin încearcă să-l strunească și să-i cumpere fidelitatea cu metoda bine știută a șantajului infracțional atribuit.

Cunoscându-și CV-ul în această parte a activității sale, dar și capacitățile de creativitate și inventică pe planul punerii în valoare a materialelor compromițătoare, Plahotniuc a ordonat stoparea difuzării lor în teritoriul pe care îl controlează politic și administrativ.

Și, la urma urmei, Plahotniuc procedează în stilul său bine cunoscut: aruncă la gunoi orice și oprește din drum pe oricine nu mai corespunde nevoilor și intereselor lui.

S-a folosit de Pervâi Canal al Federației Ruse ani în șir, i-a fost de folos, i-a adus putere și bani, indiferent de răul care îl făcea acesta Republicii Moldova – acum gata, nu mai are nevoie.

Mai mult – îi încurcă și se transformă în pericol pentru ce are de făcut. Așa a procedat cu Oleg și tatăl acestuia Vladimir Voronin, așa s-a comportat cu foștii parteneri de „afaceri” Țopa, Platon, Usatâi; așa i-a trântit – în cap pe Filat și în fund pe Ghimpu – foști parteneri de Alianțe de guvernare, de furturi de Miliarde, de Aeroport, de radio Vocea Basarabiei și de Bănci.

Așa va proceda, fără îndoială, și cu cei care azi stau ascunși sub poala lui și au iluzia protecției. Îi va masacra și arunca la gunoi în momentul când va avea nevoie de un țap ispășitor, dacă între timp nu va fi el însuși aruncat la gunoi de voința electoratului deșteptat.

Acum, însă, a făcut-o și pe asta: s-a debarasat de ciripitul supărător al Moscovei.

Asta nu înseamnă că și noi am scăpat de sâcâitul dăunător al propagandei. Flagelul nu va dispărea.

El se va localiza, va căpăta o culoare albastră mai concentrată. Este culoarea partidului sub acoperișul căruia se ascunde Plahotniuc.

Cu cele cinci sau șapte televiziuni (inclusiv Televiziunea Publică de captură), cam cu tot atâtea posturi de radio (inclusiv Radio Vocea Basarabiei de captură), cu alte zeci de sit-uri, portaluri și agenții de presă pe care le are, mașina de propagandă a lui Plahotniuc va suplini cu prisosință golul lăsat de plecarea propagandei rusești.

Să nu aștepte nimeni nici liniște, nici pace după ce ne-a lăsat cu ochii în soare, izgonita din drepturi, bătrâna mamă, Propaganda Rusă.

În capul treburilor netrebnice de intoxicare a populației se instalează, lățindu-se în voie, vicioasa ei fiică – Manipularea – o progenitură urâtă, luată cu tot cu deprinderi și avere în adopția trustului de presă al oligarhului Plahotniuc.

 

Sursa:

 

Valeriu Săhărneanu

http://www.rgnpress.ro/rgn_18/categorii/analize-interviuri/26975-2018-02-15-09-56-51.html

 

 

 

 

Notă:

În Republica Moldova continuă să fie permisă retransmisia emisiunilor realizate în Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Canada și țările care au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. 

 Legislativul de peste Prut a condamnat printr-o declaraţie imixtiunea Rusiei în deciziile interne ale statului Republica Moldova. Reacţia Legislativului de la Chişinău vine după ce, la 24 ianuarie, Duma de Stat a Federaţiei Ruse a adoptat o declaraţie prin care califică drept inadmisibilă disciminarea mass-media ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Parlamentarii moldoveni spun că Moscova se răzbună pe Republica Moldova pentru legea anti-propagandă prin declaraţii denigratoare la adresa Chișinăului.

Federaţia Rusă are o propagandă pusă bine la punct şi nu doar în Republica Moldova, peste tot.

Deși președintele slugă rusească, Igor Dodon, s-a opus aprobării acestei legi și a refuzat să o promulge, speaker-ul Parlamentului Andrian Cându a fost cel care a propulsat-o.

Citez: „În Moldova deja s-au învățat să-l ignore pe Dodon.”

Dodon şi-a exprimat din nou indignarea. Pe internet…

Legea anti-propagandă, adoptată de Parlamentul de la Chişinău, nu presupune închiderea posturilor de televiziune ruseşti, ci doar interzicerea pe teritoriul R.Moldova a retransmisiei buletinelor de ştiri, a emisiunilor informativ-analitice, politice sau militare, din Federaţia Rusă.

 

 

 

 

 

 

 

15/02/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Pe scurt despre totalitarism şi caracteristicile sale. VIDEO

  

Totalitarismul  şi caracteristicile sale

 

 

In perioada interbelică, sistemul democratic de organizare politică a cunoscut o criză de mari proporţii, ilustrată de renaşterea unor vechi forme de autoritarism precum şi de apariţia totalitarismului.

Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparţine în întregime unei persoane sau unui grup restrâns de persoane.

Spre deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută sau dictatură, în regimurile totalitare distanţa între stat şi societate este practic anulată, în sensul că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până şi în viaţa particulară a fiecărui cetaţean.

Ideologia totalitaristă este opusă conceptului de societate deschisă.

        

 

Image3Fascismo e libertaNazism

Foto: Adolf Hitler(dreapta), Benito Mussolini (stânga); simboluri fasciste şi naziste

 

 

          Raymond Aron a definit totalitarismul astfel:

1. Fenomenul totalitar intervine la un regim care îi acordă unui partid monopolul activităţii politice.

2. Partidul care are monopolul este animat de, sau înarmat cu, o ideologie căreia îi conferă o autoritate absolută şi care, pe cale de consecinţă, devine adevărul oficial al Statului.

3. Pentru a răspândi acest adevăr oficial, Statul îşi rezervă, la rândul său, un dublu monopol: monopolul mijloacelor de forţă, şi monopolul mijloacelor de convingere. Toate mijloacele de comunicare – radioul, televiziunea, presa – sunt dirijate şi comandate de Stat şi de reprezentanţii acestuia.

4. Cea mai mare parte a activităţilor economice şi profesionale sunt supuse Statului şi devin, într-un fel, o parte a Statului însuşi. Şi, cum Statul este inseparabil de ideologia sa, majoritatea activităţilor economice şi profesionale „poartă culoarea” adevărului oficial.

5. Toate fiind activităţi de Stat, şi orice activitate fiind supusă ideologiei, o greşeală comisă într-o activitate economică sau profesională devine, în acelaşi timp, o greşeală ideologică. De unde, pe linia de sosire, se constată o politizare şi o transfigurare ideologică a tuturor greşelilor pe care este posibil să le facă indivizii şi, în concluzie, o teroare în acelaşi timp poliţistă şi ideologică. (…) Fenomenul este perfect atunci când toate aceste elemente sunt reunite şi îndeplinite în întregime.

Forma tradiţională de guvernare antidemocratică în istoria europeană era autoritarismul conservator.

Asa cum facusera Caterina cea Mare in Rusia si Metternich in   Austria, conducatorii unor asemenea guvernari au incercat sa previna acele transformari de substanta care ar fi subminat ordinea sociala existenta.

In acest scop,ei s-au bazat pe birocraţii obediente, departamente vigilente de politie şi armate de incredere.

Participarea populara la astfel de guvernari era interzisă sau limitată drastic la aliaţi naturali, precum aristocraţii, inalţii funcţionari sau inalţii ierarhi ai Bisericii.

Liberalii,democratii şi socialiştii erau persecutaţi ca radicali, fiind adesea intemniţaţi sau exilaţi.

Dupa primul razboi mondial,acest tip de guvernare autoritara a reaparut si s-a impus in aproape toata Europa.

Practic, în ajunul izbucnirii celui de-al doilea război mondial, guvernarea de tip democratic supravieţuise doar in Marea Britanie, Franţa,Tarile de Jos,Ţările din Scandinavia, Cehoslovacia si Elveţia.

Perioada interbelica a produs o formă noua de organizare social-politica: totalitarismul.

Deşi uneori totalitarismul se aseamăna in anumite aspecte practice cu autoritarismul, existau însă şi diferenţe esenţiale.

Totalitarismul a aparut pe scena istoriei odată cu mişcările de tip revoluţionar declanşate după razboiul total, desfăşurat în perioada 1914-1918.

Marele Razboi a determinat tendinţa de a subordona toate instituţiile si toate categoriile sociale unui obiectiv suprem: victoria. Nimic altceva nu conta.

Oamenii erau chemaţi sa faca sacrificii din ce in ce mai mari,iar libertatea lor personala a fost constant redusa prin intermediul unui control guvernamental din ce in ce mai accentuat.

Experienţa crucială a primului razboi mondial a fost dusă mai departe de catre Lenin si bolşevici, în timpul razboiului civil din Rusia.

Lenin a aratat cum o minoritate intransigentă poate sa faca un efort total şi să obţină victoria asupra unei majoritaţi mai puţin hotarâte, cum instituţiile şi drepturile umane pot fi subordonate nevoilor unui singur grup si liderului acestuia.

Intemeindu-se pe expeienţele din timpul primului razboi mondial şi al razboiului civil din Rusia, totalitarismul şi-a atins apogeul în anii ’30, în Rusia (I.V.Stalin), Germania (Adolf Hitler) si Italia (Benito Mussolini).

Bazându-se pe tehnologia modernă, statul  totalitar începea ca o dictatura ce exercita intraga putere politica, însa nu se oprea  acolo.

Treptat, statul instituia un control cât mai complet asupra tuturor aspectelor vieţii umane: economic, social, intelectual şi cultural.

Deşi un asemenea control nelimitat nu a putut fi niciodata pe deplin realizat, libertatea de acţiune a individului a fost in mare masură redusă.

Aceasta viziune grandioasă în privinta controlului absolut al statului era complet diferita de liberalismul si democratia secolului  al XIX-lea, dar si de autoritarismul conservator.

Intr-adevar totalitarismul a fost o revolta impotriva liberalismului.

Acesta din urma incerca sa limiteze puterea statului şi să protejeze drepturile sacre ale individului;liberalii se bazau pe rationalitate,armonie, progres pasnic si o clasa de mijloc puternică.

 

Toate acestea erau respinse de adepţii totalitarismului.

 

Spre deosebire de vechiul autoritarism, totalitarismul nu se baza doar pe o elita ci pe mase.Statul totalitar a cautat si,uneori,a reusit sa obtina sprijinul si chiar dragostea oamenilor obişnuiţi.

O alta caracteristica a statelor totalitare a fost dinamismul  lor fara limite, în care societatea a fost  complet mobilizata catre un aşa zis „ţel final”.

Acest ţel nu a fost niciodata limitat doar la supravietuirea regimului, aşa cum se întâmplă  in cazul unei dictaturi.Totalitarismul era, in cele din urma un fel de revoluţie permanentă, neterminată, in cadrul căreia transformarea profunda şi rapidă, impusă de sus, se desfăşura continuu.

   În istoria recentă, comunismul, fascismul şi nazismul au fost regimuri tipic totalitare. Comunismul, de extremă stângă, se baza pe ideea socială de egalitarism: toţi trebuiau să fie „egali”. Fascismul si derivatul său nazismul sunt ideologii totalitare de extremă dreapta care au o importantă componentă ultranationalistă, rasista şi antisemită.

Nazismul susţinea că fiecare naţiune trebuie să se formeze dintr-o rasă pură, ariană, numai din oameni ce aparţin aceleiaşi rase, fiecare rasă având la bază puterea militară.
Atat fasciştii cât si naziştii au imprumutat o serie de simboluri antice: cuvântul fascist provine de la fasciile romane; salutul fascist este preluat din Roma antica; acvila romana a fost preluata de catre fascisti;simbolul clasic al nazismului si anume svastica intoarsa,neagra intr-un cerc alb pe fond rosu a fost preluat din Antichitatea asiatica.

Pentru a-si consolida putera fascismul a apelat la aparatul represiv.Acesta era format din: camasile negre, Gestapo.

Fascismul avea si un caracter corporatist.O corporatie este o uniune economica compusa din    muncitori si patroni care isi desfasoara activitatea intr-un anumit domeniu.

Pentru ca toti sunt membrii ai aceleiasi corporatii, intre ei nu pot exista conflicte.Astfel grevele, sindicatele şi asociaţiile patronale au fost interzise.

Deşi chiar Benito Mussolini, conducătorul statului fascist italian, şi-a autodenumit regimul ca fiind totalitar, trebuie spus totuşi că nici unul dintre dictatorii interbelici nu a reusit sa construiasca în realitate un sistem atat de eficient precum cel din Uniunea Sovietica.

Nu pentru că nu ar fi dorit asa ceva, ci pentru ca infrângerea in cel de-al doilea razboi mondial a scurtat sever durata de viaţă a experimentelor totalitare din Germania si Italia.

In timp ce sistemul sovietic a fragmentat şi a distrus toate organismele sociale traditionale, a blocat apariţia altora noi şi şi-a extins controlul practic, asupra oricarei forme de activitate umana, fascistii si national-socialistii(nazistii) au lăsat, din lipsa de timp, ordinea economica si structura sociala, aproape intacte.

 

 

 

Vladimir Lenin

Foto: Lenin, Stalin şi simbolul comunist Secera şi Ciocanul

 

 

 

Din trecut- tabula rasa

 

Odată cu venirea lor la putere, grupările comuniste, urmând exemplul bolsevicilor ruşi, au avut drept scop înlocuirea societăţii existente considerată „purtătoarea tuturor relelor provocate de capitalism”, cu o nouă societate, înzestrată cu toate virtuţile şi speranţele.

 

Metodele folosite au fost: distrugerea si reconstrucţia.

In primul rând s-a aplicat distrugerea ţărănimii.Era cel mai important din punct de vedere numeric si cel mai legat in traditii.

Astfel s-a adoptat  diferentierea categoriilor in:funciari rentieri,ţărani-bogaţi care exploatează o parte din pământurile lor, taranii mijlocasi ce muncesc intreaga lor proprietate si taranii saraci,cu sau fara pamant.

In nici un stat,insa,Partidul nu s-a limitat numai expropierea latifundiarilor si la impartirea pamanturilor.Obiectivul principal nu era o reforma agrara,ci eliminarea fatisa din noua ordine sociala a taranimii tarditionale.

Cote foarte ridicate  au fost arbitrar fixate de catre conducatori,pentru a-i depista pe cei ‘rai’ din fiecare sat.Drept care au fost arestati tarani mijlocasi fiind supusi unor chinuri groaznice.

Aceste campanii de distrugere a proprietarilor rentieri si a tuturor tarnilor ale caror ‘pozitii de clasa’ erau socotite ostile au atins rezultate inspaimantatoare . Daca, in foarte putine tari-cum ar fi Polonia-,viata satului a rezistat hotiilor si hartuielilor,in alte parti nu a fost asa.

In China epurarea sub pretextul reformei agrare s-a soldat cu  pana la cinci milioane de victime.

Mai mult decat doar nimicirea „dusmanilor de clasa”, conducătorii totalitarişti au vizat de fapt dezagregarea societăţii civile.

Şi intelectualii au avut mult de suferit în perioada comunistă. Ziaristi, scriitori profesori ,care in „vechea oranduire” exercitau o importantă putere spirituala si morala, au fost expusi la presiuni puternice.

Ei nu mai aveau alte posibilitati decât sa se supuna noului regim sau să dispara intr-o tacere totală.In China, o lungă campanie de reformare a gandirii încerca sa facă ordine în rândul profesorilor de la universităţi , colegii şi şcoli,vizând de fapt pe toti intelectualii care nu renunţau repede la valorile democratice occidentale .

Pentru comunisti refacerea completa a societatii impunea eredicarea religiei si distrugerea bisericilor.Intr-adevar acestea din urma se prezentau peste tot ca puteri veritabile.Solid structurate de la baza la varf ,dispunand de resurse economice propii,bucurandu-se de un mare prestigiu in randul populatiilor atat prin mesajul lor universal,cat si prin morala,exercitnd o influenta majora prin scolile,publicatiile si asociatiilor lor si avand (mai presus de state) puternice legaturi de solidaritate,asemenea institutii puteau deveni „locul firesc de refugiu al unei eventuale opozitii”.

Controlul bisericilor ortodoxe (în Bulgaria, Romania,  Iugoslavia) s-a facut fara prea mari dificultati(dar nu si fara dureri), având in vedere legaturile cu patriarhul Moscovei, supus statului sovietic, insa conflictul s-a declansat cu  biserica catolica,aflată sub patronatul Romei.

„Prezenta bisericilor catolice majoritare sau puternice in Lituania ,Polonia, sau Cehoslovacia ameninta cu adevarat insasi fundamentele,deci existenta noilor regimuri”,afirmau comunistii.

La randul ei ,biserica catolica vedea în comunism răul suprem .

Iată de ce pe 13 iulie 1949  ea a decis excomunicarea membrilor de partid.Cum au actionat comunistii pentru a sufoca biserica în general şi cea ortodoxă şi  catolică în special?

Mai intâi le-au tăiat resursele materiale, apoi  au adoptat noi legislatii care prevedeau  laicizarea starii civile ,a casatoriilor,dar si secularizarea şcolilor şi a spitalelor.

Decimate, decapitate, jefuite, bisericile au continuat sa fie un potential pericol.

Pentru a le urmari indeaproape, în dioceze au fost numiţi comisari de stat („episcopi cu mustati”) care,plasati in birourile epscopilor, deveneau responsabili cu administratia episcopală.

Iata unele din multele metode prin care totalitariştii s-au impus determinând societatea să se teamă, să devină terorizată de regim, facând ca oamenii să se spioneze între ei şi să dezvaluie nelegiuirile celor din jur.

Partidul unic şi liderul a carui voinţă era prezentată drept “voinţa oficială”;

– Monopolul partidului – stat asupra mijloacelor de comunicare în masă;

– Existenţa unui aparat poliţienesc cu menirea precisă de a anihila  orice deviaţie ori rezistenţă la presiune;

– Planificarea economică centralizată şi controlul Puterii asupra iniţiativei economice.

 

Populaţiile aflate intre entuziasm şi teamă

 

Aceasta perioadă – numita „frontistă” – este deosebit de complexă, oferind aspecte contradictorii în care, de multe ori, observatorii au vazut (sau au vrut sa vadă) doar o singură faţă: fie aceea a entuziasmului şi adeziunii voluntare, fie aceea a manipularii şi terorii-de fapt, două chipuri ale aceleiasi realităţi.

La multi europeni,entuziasmul de a construi prin comunism o lume noua este cu atat mai puternic cu cat se bazeaza pe speranta de a crea un sistem democratic original, adaptat fiecarei ţări.

In primavara anului 1946, apărea un articol semnat de o inalta autoritate sovietică in care se preconiza pentru Germaniea un regim „intermediar, intre democratia burgheza si democraţia socialistă”.

Totusi, satisfactia unui numar mare de oameni de a participa la cladirea unui sistem mai just,mai eficace si potrivit specificului national nu trbuie sa ascunda multiplele violente ale aceleiasi perioade.

Nu toate se datoreaza aplicarii mecanice a totalitarismului stalinist.

Karel Barosek distinge, cu pertinenţă, de-a lungul anilor 1945-1948,o teroare „endogena” care, in Europa centrala,imbraca diverse forme:lupte incrancenate intre noile puteri si opozitia armată (Slovacia,Polonia),care se prelungesc mult dupa mai 1945; manifestari explozive anti-evreiesti in zeci de orase si sate în anul 1946;expulzari masive si brutale de populatii de origine germana sau maghiara

Cu toate acestea, atmosfera de tensiune si teama ce domina atunci in aceste tari este strans legata de accentuarea proceselor de control si presiune exercitate de comunisti pentru a distruge miscarile de rezistenta.

Conform lui Ion Florea, antinomia dintre totalitarism si democratie este asemeni unui conflict intre o putere excesiv sacralizata, cu o legitimitate aureolata de o vointa ancestrala (divina, naturala sau istorica), de o mistica „contrafacuta, si efortul democratiei de demistificare a politicii si puterii, care transfera legitimitatea spre optiunea masei, poporului, exprimata prin vot .     

    Trebuie spus ca si lupta pentru putere intr-un regim democratic inregistreaza nu doar confruntari politice si ideologice deschise, ci si „manevre tactice oculte” pentru a asigura reusita.  In regimurile totalitare, „se instituie monopolul creatiei politice, ideologice, netolerandu-se alte programe politice, teorii, utopii, mituri si prejudecati decat cele oficiale sau generate doar de ideologia partidului unic”, Conceptul de „popor” este preferat spre a servi manipularilor de ambele regimuri.

Tot ce se face, se face in numele poporului si pentru popor.  Dar istoria a inregistrat nenumarate crisme avand drept justificare aceasta sintagma combinata cu arhicunoscuta expresie a lui Machiavelli „Scopul scuza mijloacele”.

 O acumulare exploziva de nelinişti si nemulţumiri

În ultima perioadă a anilor 1980, toate motivele de nemultumire populara par sa se adauge si sa se amestece intr-un fel de „cocktail Molotov” uriaş, gata să ia foc la cea mai mică scânteie.

 

Salarii decente!

 

Exasperarea populatiilor supuse capriciilor unor conducatori tiranici atinge punctul maxim,accentuata fiind,fara indoiala,de vestea unor schimbari in „tarile fratesti”vecine.

Astfel,inca din ianuarie 1987,istoviti de penurii,restrictii si reduceri de salarii,cativa romani isi exprima-prin manifeste de propaganda clandestine nemultumirea  si dorinta de inlaturare a lui Ceausescu.

In noiembrie,revolte importante izbucnesc la Brasov, unde zeci de mii de muncitori de la uzinele de camioane Steagul Roşu,grupati,defileaza scandand: „Vrem paine!”,”Jos dictatura!”.

Primaria si sediul Partidului fiind luata cu asalt, poliţia solicita ajutorul armatei pentru inăbuşirea revoltei.

In alte părţi,unde dominante sunt echipele conducatoare favorabile reformelor, muncitorii sunt de asemenea gata sa coboare in stradă şi să faca grevă pentru a protesta împotriva încetinirii schimbărilor, promisiunilor nerespectate sau severităţii măsurilor de redresare.

In Iugoslavia, mişcarile greviste au luat amploare: de la 174 în 1982, ele ajungeau la 393 in 1984, 900 in 1986, şi s-au inmulţit pe parcursul anului 1987 ca reacţie în special la măsurile de blocare parţială a salariilor.

În URSS, intrarea masiva a clasei muncitoare pe scena perestroikai se produce în iulie 1989, odată cu greva a 100.000 de mineri din Kuzbass.

Până atunci, mişcările revendicative muncitoresti, rare şi restrânse(ca de exemplu greva soferilor de autobuz din Cehov, în septembrie 1987), fusesera mai degraba rău privite, presa oficială asimilându-le unei „ofensive directe impotriva perestroikai” şi stigmatizând,ca şi in trecut,”o mâna de oameni care-i indeamnă la greva pe cei care, de fapt, nu avusesera nici o intentie sa abandoneze lucrul”.

Dar miscarea minerilor din Kuzbass declansata in vara lui 1989 nu a putut fi tratata cu aceeasi dezinvoltura.Minerii nu cereau altceva decat aplicarea reformei economice.

Comitetul regional de greva,ales la 16 iulie 1989,solicita indeosebi autonomia deplina a intreprinderilor,precum si acordarea dreptului muncitorilor de definire a formei de proprietate a mijloacelor de productie.

Aceasta deplina potrivire a revendicarilor cu proiectile lui Gorbaciov l-a plasat pe acesta intr-o situatie delicata.La 18 iulie,el s-a limitat sa afirme ca „rolul conducator al Partidului” sa afla in pericol,si a anuntat cumpararea de catre strainatate a unor bunuri de consum in valoare de 100 de miliarde de rube.

Cinci zile mai tarziu,subliniind „caracterul dramatic al evenimentelor”,el a recunoscut ca era „foarte incurajator” sa vada ca muncitorii „iau initiativa cu hotarare.”

Atunci au intervenit acorduri in privinta salariilor si conditiilor de viata,care au contribuit la destinderea atmosferei.Daca,in opinia lui Mihail Gorbaciov,aceasta greva a minerilor reprezentase „cea mai dificila incercare” a mandatului sau,pentru multi observatori ea marcase conturarea,in sanul societatii civile,a unei forte noi.

Pâine!

Nemultumirea populatiei nu se exprima intotdeauna deschis,ramanand de multe ori secreta;dar in aceasta perioada de slabire a autoritatilor se simte gata sa tasneasca dintr-un moment in altul.In URSS,in special, efectele cumulate ale impulsurile si escurile perestroikai-care au contribuit la o degradare catastrofala a aprovizionarii cu alimente-au ridicat,treptat,majoritatea populatiei impotriva echipei lui Gorbaciov.

Lumea se plange de penurie,de proasta calitate a produselor,de diferentele enorme in aprovizionarea regiunilor,adevarate motive ale unor lupte economice intre republici.

Deficentele nu sunt mai putin insemnate-chiar dimpotriva-in privinta bunurilor de consum nealimentare.

Având in vedere dezorganizarea intreprinderilor,invechirea echipamentultui,dificultatile de aprovizionare,ratele de crestere sunt insuficiente,iar diversitatea si calitatea marfurilor sunt total nesatisfacatoare.

A devenit o problema achizitionarea unui televizor,a unei masini de spalat sau a unui aspirator.Situatia este la fel de ingrijoratoare  si exasperanta in Iugoslavia,unde nivelul de trai a cunoscut atunci o cadere vertiginoasa.

Pentru moment-marturiseste in aprilie 1987 un profesor croat unui ziarist-traiesc din rezervele mele.Masina mea mai poate rezista,vechiul meu frigider de asemenea,dar dupa aceea,daca nu se va produce vreo schimbare,nu le voi mai putea inlocui.

„Nemultumirea este atât de mare incat,in aceeasi perioada,un diplomat european acreditat la Belgrad nu gaseste decat aceste simple cuvinte pentru a reda starea de spirit:”Va exploda;vă spun că va exploda!”

Manifeste si graffiti

Cand sistemul se afla in plenitudinea fortelor sale si puterea nu renuntase deloc la pretentiile-i totalitare , singurul mod de a exprima critici era acela de a le formula in anonimat si clandestinitate absoluta.Pe furis,sunt aruncate manifeste in cutiile de scrisori sau la intrarile in cladiri,sunt mazgalite in graba graffiti pe pereti,sunt adresate scrisori anonome autoritatilor.Tot atatea initiative curajoase din partea unuor indivizi izolati sau a unor mici grupari clandestine.

Raporturile confidentiale ale KGB-ului-divulgate astazi-ce inventariaza cu minutiozitate toate aceste „acte antisovietice” ne permit aprecierea volumului si evolutiei acestora.Nu mai putin de 10.000 de manifeste si scrisori anonime sunt difuzate anual in prima jumatate a anilor 1960 in URSS.

Cele mai mari cantităţi de asemenea documente sunt descoperite în Ucraina,Azerbaidjan, Georgia, Letonia si bineinteles in Rusia, în regiunile Stavropol, Krasnoiarsk, Rostov , Leningrad si Moscova.In schimb,numeroase regiuni si republici(23 in 1965)nu sunt implicate.

Aceste scrisori anonime sunt trimise ata organizatiilor de partid,sovietelor,cat si redactiilor de ziare si reviste.

Ce spun aceste manifeste,graffiti si scrisori?Potrivit KGB-ului,ele „calomniaza PCUS si guvernul sovietic,ca de altfel si politica dusa de acestea,pun la indoiala constuirea unei societati comuniste in tara noastra,

Critica sistemul electoral si conditiile de viata ale muncitorilor,exprima idei nationaliste.Unii autori au chemat la organizarea de greve si miscari de masa pentru obtinerea imbunatatirii aprovizionarii populatiei cu marfuri,scaderii preturilor produselor alimentare,cresterii salariilor si pensiilor”.

Unele dintre aceste documente propun programe de actiune,altele invita populatia sa se mobilizeze:

„Oameni buni-se spune intr-un manifest distribuit in 1965- luaţi armele si distrugeţi capul balaurului roşu care de mai bine de o jumatate de secol sufoca aproape intreaga Europa”;”Nu-i departe vremea-proclama un afis din aceeasi perioada,atarnat pe peretii Universitatii din Moscova-in care vom starpi toata aceasta camarila birocrata platita gras”.Altele denunta direct partidul si intregul sistem:”Partidului ii este teama de glasnot,dictatura sa bazandu-se doar pe cenzura si inchisori.Nu cautati un vinvat pentru arbitrar si mizerie;nu este nici Stalin,nici Hrusciov,ci sistemul bazat pe un partid unic de tip politist ” .

Identificarea precisă a aproape jumatate din autori si difuzori de catre KGB permite afirmarea rolului determinant al intelectualilor si tinerilor.

Din cele 1.039 de persoane arestate pentru aceste delicte in primul semestru al anului 1962, 47% aveau mai putin de 30 de ani,iar 40% erau posesori de diplome de invatamant secundar si superior.

Unii autori sau difuzori sunt foarte tineri: 21% din cei arestati in primul semestru al anului 1965 au mai putin de 18 ani.

KGB-ul  incerca se explice aceasta deviere: „Sentimente ostile iau nastere în rândul tinerilor ca urmare a influenţelor persoanelor ce sustin idei nationaliste sau religioase. Aceste manifestări apar si ca urmare a lecturii romanelor politiste sau vizionarii vreunui film.”.

De multe ori manifestele si scrisorile emana din mici grupari.Numai in anul 1961 si in primul semestru din 1962, KGB-ul identifica 107 din ele.este vorba de grupuri foarte mici,ce numara in total 401 persoane,adica in jur de 3-4 persoane pe formatiune,alcatuite „in majoritate din tineri”.Orientarile lor sunt dintre cele mai diverse.

„Grupul de tineri”  intitulat „Partidul national socialist”,descoperit in 1963 in Voronej,avea drept scop „sa achizitioneze arme,munitii si in caz de razboi,sa ajute inamicul in dauna comunistilor”.Acesta se pare ca a fost si obiectivul „Uniunii panruse social-crestine de eliberare a poporului”,creata in 1964 la Leningrad si dezmembrata in 1967.

In schimb, „Uniunea comunarzilor”,animata de tineri cercetatori stiintifici din Leningrad-arestati in 1965-,avea drept program „trecerea de la dictatura birocratiei la dictatura proletariatului”.Pentru a-si difuza ideile,membrii grupului  editeaza un jurnal manuscris,Kolokol,pe care-l difuzeaza prin simpatizanti in mai multe orase din URSS.

Imaginea anilor negri!

 

Orice observator atent si liber ar fi putut descoperi fara dificultate in China anilor 1970,in Uniunea Sovietica a lui Leonid Brejnev si in tarile-satelit mii de trasaturi ale subdezvoltarii,de la cele mai superficiale la cele mai profunde.

In URSS,presa epocii Gorbaciov va scoate la iveala saracirea crescanda a tarii,o suta de milioane de persoane traind cu un venit mai mic de 100 de ruble pe luna,adica limita pragului de saracie(50-90 ruble).Structura bugetelor familiale este la fel ca in tarile in curs de dezvoltare:in China,ca si in URSS,mai bine de jumatate de venituri sunt alocate cumpararii de alimente.Cernenko,noul secretar general,recunoaste ca „foarte rar vad copii paine alba sau chifle” si ca „nu se gaseste faina de vanzare”.

Lipsurile din domeniul locuintelor sunt adeseori asemanatoare cu cele din tarile lumii a treia.

Iata,de exemplu,care erau,in anii 1960,conditiile de viata ale muncitorilor din cea mai mare uzina textila din Beijing:

„Construite in 1954,locuintele muncitoresti cuprind dormitoare si apartamente de 45 metri patrati.

Acestea din urma,concepute initial pt o familie,acum adapostesc 3 sau 4.cei 4.500 de muncitori ai uzinei dispun in medie de 2.9m patrati fiecare.O familie de 8 persoane se inghesuie pe o suprafata de 15m patrati,alta de 4 membrii pe 9.5m patrati.

Un inginer si familia sa trăiesc 5 oameni pe 12.5 m patraţi.Mai multe generaţii traiesc intr-o singura camera imparţită în mici incăperi prin mai multe draperii atârnate de tavan.Obiecte si ustensile de bucatarie, de la imbracaminte pâna la bicicleta, totul este atranat de pereti-chiar si de tavan,cinci sute de cupluri casatorite traiesc in dormitoare, barbati si femei separati;doua-trei mame impart cu copii lor o camera minusculă.

In aceste conditii de promiscuitate,violurile şi incesturile nu sunt rare. Delincvenţa juvenila este in creştere”.

In materie de sănatate, situatia nu inceteaza sa se degradeze, atingand niveluri alarmante. După datele culese de Francoise Thom din presa sovietica, începand cu mijlocul anilor ’70 se inregistra o recrudescenţă a maladiilor infantile la adulţi, o crestere puternica a cancerului la plămâni şi,in general,o scadere vertiginoasa a speranţei de viată – care la barbati scădea de la 68 de ani la 64.

Sunt semnalate numeroase patologii regionale, precum insalubritatea apei care, in Uzbekistan, cauza in fiecare an moartea a 33.000 de copii.

Mortalitatea si morbiditatea infantila prezinta caracteristici nelinistitoare: 18 la mie din nou-nascuti decedau imediat dupa nastere; mortalitatea infantila crestea de la 3 la 7%.

Innoirea corpului medical şi a infrastructurilor spitalicesti eramai mult decat insuficienta.Cladirile cu destinatie sanitara se invecheau si duceau lipsa de materiale şi medicamente.

 

Demolarea sistemului politic şi economic bazat pe proprietate privata asupra mijloacelor de productie sub pretextul abolirii exploatarii si inlocuirea lui cu un regim de dominatie totalitara a oamenilor de catre statul dominat el insuşi de catre partidul unic si obligatoriu al societaţii, dominat la rândul lui de catre grupuri de putere, a fost insoţită de greşeli criminale împotriva a sute de mii de oameni nevinovati, acestea fiind repudiate apoi la modul abstract si formal, de obicei după moarte dictatorului.

Aceasta situaţie nu se mai poate repeta!

Stim cu toii ca perioada totalitara a fost o perioada nefasta(precum reiese de mai sus),dar multe aspecte ale acesteia nu ne sunt cunoscute de aceea este foarte important sa fim informati.

Ideologiile totalitare  sunt un fenomen complex, iar discutiile asupra genezei, manifestarilor si tipologiei acestora fiind departe de a fi incheiate, motiv pentru care  este nevoie de prezentarea diverselor căi prin care au fost instaurate şi cum au evoluat.

Prin urmare, mass-media este o prima soluţie, fiind cea mai rapidă si eficienta sursa de informare.

Acum, în secolul 21 presa este liberă, spre deosebire de perioada de dictatura când era folosita cu scopul de a promova ideologia regimului respectiv şi aşa zisele benefiicii ale acestuia.

E timpul ca istoricii si specialistii sa ne dezvaluie avantajele ,dezavantajele si formele de manifestare a acestor regimuri pentru a putea trage concluziile.

Orice nivel de dezvoltare am atins si oricat de imposibila ar parea astazi revenirea acelor regimuri este bine sa fim pregatiti pentru ca acesta poate reveni prin <ca urmare a acţiunii unor  forţe complet straine de traditiile noastre  de viaţă şi de gândire> .

Din moment ce primul pas e facut – demersul de a convinge oamenii sa respingă orice tentativă de a instaura un regim care le ingrădeşte libertăţile – este necesar să ne asigurăm că nu există pericolul ca o ideologie totalitară să ne fie impusa prin diverse forme de constrângere. 

Ar trebui ca toata lumea sa înţeleagă ca toţi suntem egali şi că democraţia este soluţia ideală, dar pentru că intotdeauna exista excepţii de la regulă, este indicata eliminarea posibilelor pericole, dacă este posibil fără recursul la violenţă.

Armele de distrugere în masă şi cele biologice ar trebui interzise definitiv. Doar nu avem nevoie de ele pentru că azi nu ne mai luptăm (90%din popoarele lumii) pentru teritorii şi putere.

Popoarele civilizate au înţeles că pot convieţui în pace, ajutându-se reciproc şi transformând lupta pentru supremaţie într-o competiţie paşnică, care să asigure progresul şi să îmbunătăţească în acelaşi timp nivelul de viaţă al oamenilor.

 

Trăsăturile comune ale regimurilor totalitare (comunism, fascism, nazism):

  • Conducătorul unic

  • Monopartitism

  • Ideologia unică

  • Partid unic

  • Nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești

  • Promovarea cultului personalității

  • Aplicarea cenzurii

  • Demagogie și propaganda

  • Interesele individului sunt subordonate intereselor statului

  • Regimul este menținut prin teroare și violență cu ajutorul poliției politice

  • Statul se implică în toate domeniile de activitate (inclusiv în viața privată a cetățenilor săi)

  • Oponenții regimului sunt exterminați sau trimiși în închisori (epurare politică)

 

 

CITIŢI ŞI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/14/care-este-diferenta-intre-stalinism-nazism-marxism-socialism-fascism-comunism/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse): 

 

http://istoria.md/articol/141/Totalitarism,_regim_politic

 Raymond Aron, Démocratie et Totalitarisme (Democraţie şi Totalitarism), Folio Essais, Gallimard, 1965.

http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Secolul-al-XXlea-intre-democra58.php

https://iasromania.wordpress.com/2011/02/15/ce-este-fascismul/

http://ro.paradox.wikia.com/wiki/Fascismul_si_nazismul

http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Totalitarismul-Fascismul-si-Na91.php

15/02/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: