CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Unirea Dobrogei cu România, o nouă și importantă etapă în procesul de desăvârșire a unității de stat a românilor. VIDEO


 

 

 

 

Dobrogea, pământul dintre Dunăre şi Marea Neagră, este singurul teritoriu al României situat, din punct de vedere geografic, în cadrul peninsulei Balcanice.

Locuit în antichitate de către geţi, a fost locul unde s-au întâlnit civilizaţiile elenă şi romană, precum şi primul teritoriu locuit de către daco-romani unde a pătruns creştinismul propovăduit de către apostolul Andrei.
La sfârşitul secolului al XIV-lea teritoriul a intrat pentru scurt timp sub autoritatea domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418), a cărui titulatură includea printre teritoriile stăpânite „amândouă părţile peste toată Podunavia până la
Marea cea Mare” .

De altfel, în Dobrogea exista un sistem de fortificaţii, incluzând „cetatea Dârstorului” (Silistra) şi cetatea de zid de la Enisala, realizat în scopul apă ării în faţa unui eventual atac otoman îndreptat împotriva Ţării Româneşti.
Acesta s-a produs la scurt timp după dispariţia marelui domn, în timpul domniei fiului său Mihail I (1418-1420), context în care Dobrogea a intrat pentru mai mult de 4 secole sub dominaţie otomană.

La sfârşitul secolului al XIX-lea  în condiţiile înfrângerii Imperiului Otoman în războiul ruso-româno-otoman din anii 1877- 1878, România şi-a dobândit Tratatului de la Berlin din 1878, Dobrogea de Nord, inclusiv Delta Dunării și Insula Șerpilor; Teritoriul aflat în componenţa României între 1856-1878, ca urmare a Războiului Crimeei ( județele Cahul, Bolgrad și Ismail), a fost  încorporat din nou Rusiei țariste.

România şi-a dobândit independenţa statală şi în plus a alipt la teritoriul său, conform prevederilor  Tratatului de pace de la Berlin din 1/13 iulie 1878, Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor.

României îi revenea o ieşire la Marea Neagră de 246 Km.

Anterior anunţului oficial al guvernului rus din ziua de 12 noiembrie 1878, privind retragerea autorităţilor ruse din Dobrogea, încă din data de 10 noiembrie 1878, Domnitorul Carol a semnat decretele de numire a primilor funcţionari administrativi în Dobrogea. Astfel, Nicolae Catargi a fost numit guvernator al Dobrogei, în timp ce Remus Opreanu şi George Mihail Ghica au devenit prefecţi ai judeţelor Constanţa şi Tulcea.
Încă de la începutul anului 1878, guvernul român a trimis în Dobrogea două comisii, una civilă şi alta militară, în scopul unei temeinice documentări privind: regimul politic şi juridic, serviciile publice, instituţiile, starea generală şi nevoile imediate ale populaţiei.
Comisia civilă formată din: G. Cantacuzino, M. Poenaru-Bordea şi Remus Opreanu a vizitat: Tulcea, Constanţa, Mangalia şi Cernavodă, a fost primită peste tot cu bucurie de către localnici .
Constituită în iulie 1878, comisia civilă trimisă de către guvernul român în Dobrogea a întocmit, o lună mai târziu, un raport privitor la populaţia Dobrogei ce reliefa faptul că aceasta avea o atitudine favorabilă unirii cu România, raport ce conţinea referiri la organizarea învăţământului public, la sistemul de taxe şi impozite, precum şi la starea căilor de comunicaţie din provincie .
După semnarea tratatului de pace de la Berlin, o comisie militară condusă de colonelul Fălcoianu și căpitanul Şerbănescu a vizitat toată Dobrogea timp de 28 de zile .
În onoarea membrilor acesteia, directorul societăţii engleze ce administra calea ferată Constanţa-Cernavodă a oferit un mare banchet la Cernavodă .
Locotenent-colonelul Ioan Murgescu, membru în comisia militară nota:

„Toate populaţiunile române, grece, turce şi tătare aşteaptă cu nerăbdare ocupaţiunea Dobrogei de către români şi în toate locurile unde am fost mi-au mărturisit că se găsesc fericiţi că Dobrogea şi Marea s-au dat României”.
Comisia pentru instalarea administraţiei civile, condusă de Nicolae Catargi, s-a întrunit pe 9 noiembrie 1878, după ce se constituise la Piteşti încă din vara acelui an.
Divizia activă, comandată de către generalul Gheorghe Anghelescu era însărcinată cu preluarea administraţiei militare a Dobrogei. Aceasta se deplasează de la Piteşti spre Brăila, unde soseşte la 14 noiembrie 1878.

În seara zilei de 13 noiembrie 1878, Domnitorul Carol al României, însoţit de suita sa militară, s-a îndreptat cu un tren special spre Brăila, unde a ajuns în dimineaţa zilei de 14 noiembrie, la orele 9:11.

 

 

135 de ani de la unirea Dobrogei cu Romania

 

Domnitorul a fost primit cu mult entuziasm de către populaţie şi cu cele mai înalte onoruri de către autorităţile locale din Brăila. Astfel, primarul oraşului a ţinut un discurs în care afirma:

În cadrul festivităţilor organizate la Brăila, domnitorul a dat citire Proclamaţiei către dobrogeni:

“Marile puteri europene, prin tratatul din Berlin, au unit ţara voastră cu România. Noi nu intrăm în hotarele voastre trase de Europa, ca cuceritori, dar o ştiţi şi voi: mult sânge românesc s-a vărsat pentru desrobirea popoarelor din dreapta Dunării.Locuitori de orice naţionalitate şi religiune! Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea-cel-Bătrân şi a lui Ştefan-cel-Mare, de astăzi face parte din România.

Voi de acum atârnaţi de un Stat, unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de Naţiune hotărăşte şi cârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii, viaţa, onoarea şi proprietatea, sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe naţiuni noastre şi nimeni nu le va putea lovi fără a-şi primi legitima pedeapsă. Locuitori musulmani! Dreptatea României nu cunoaşte deosebire de neam şi de religiune!

Credinţa voastră, familia voastră vor fi apărate de o potrivă ca şi ale creştinilor. Afacerile religiunii şi ale familiei vor fi pentru voi încredinţate apărării muftiilor şi judecătorilor aleşi din neamul şi legea voastră.

Şi creştini şi musulmani, primiţi dar cu încredere autorităţile române, ele vin cu anume însărcinare de a pune capăt dureroaselor încercări prin care aţi trecut, de a vindeca rănile războiului, de a apăra persoana, averea şi interesele voastre legiuite, în sfârşit, de a vă dezvolta buna stare morală şi materială.

Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât de a menţinea ordinea, şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire. Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii.

În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţiune definitivă, care va ţine seamă de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornice poziţia voastră cetăţenească. Până atunci, autorităţile române au ca întâia îndatorire de a cerceta şi îndestula trebuinţele voastre, de a îngriji bunul vostru trai, de a vă face a iubi ţara la a cărei soartă acum este lipită şi soarta voastră.

Datu-s-a în Brăila, la 14 Noiembrie, anul graţiei 1878, şi al 13-lea al domniei noastre.”

 

 Acest document a fost multiplicat pe foi volante în limbile: română, turcă, greacă şi bulgară şi a fost răspândit pe întreg teritoriul Dobrogei.
Proclamaţia îi anunţa pe locuitorii Dobrogei că „cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii – viaţa, onoarea şi proprietatea – sunt puse sub scutul noii constituţii” .
Totodată, textul proclamaţiei asigura că „Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi fără a-şi primi legitima pedeapsă”.
  
În ziua de 18 noiembrie 1878 au avut loc la Tulcea festivităţi prilejuite de sosirea primelor unităţi ale armatei române.

La orele 14, navele armatei române au sosit în faţa portului, iar în momentul când primii ostaşi români au pus piciorul pe pământul dobrogean „o numeroasă poporaţiune cu mult entusiasm” i-a întâmpinat.
În dreptul primului arc de triumf, Costache Boambă, cel mai în vârstă dintre notabilii români din oraş a oferit comandantului trupelor române pâine şi sare şi a rostit în numele locuitorilor Tulcei un discurs de bun venit.
Printre fruntaşii comunităţii româneşti din Tulcea ce au participat la festivităţile organizate la 18 noiembrie 1878 în onoarea trupelor române sosite în oraş se aflau, pe lângă Costache Boambă, şi: Nedelcea Gâscă, Petre Uzumtoma, Mihalache Petrescu, Vasile şi Mihalache Sotirescu.

 

 

 

 

 

 

 

La încheierea războiului cu Turcia, conform celor constatate de către autorităţile militare şi civile româneşti instalate în Dobrogea la 14 noiembrie 1878, aceasta era o regiune pustiită cu vaste întinderi de terenuri nelucrate şi fără niciun fel de industrie.

Aşezările erau puţine şi slab dezvoltate. Drumurile lipseau aproape cu desăvârşire.
În aceste condiţii, dezvoltarea economiei şi restabilirea ordinii publice au devenit unele dintre cele mai importante obiective ale autorităţilor române din Dobrogea.
Înainte de unirea Dobrogei cu România, la 28 şi 30 septembrie 1878, guvernul român a solicitat şi a obţinut de la Camera Deputaţilor şi Senat dreptul de a administra noua provincie prin „regulamente ad-hoc”, până la organizarea definitivă a acesteia.
Astfel, a existat în Dobrogea un regim administrativ excepţional divizat în două perioade.
Prima perioadă a fost caracterizată de adoptarea unor regulamente administrative privitoare la Dobrogea şi este cunoscută ca perioada regulamentară (noiembrie 1878- martie 1880).
În primii doi ani de administraţie în Dobrogea au fost create structuri administrative compatibile cu cele din restul ţării.

Acest efort de organizare este ilustrat de adoptarea „Regulamentului de administraţie publică asupra organizaţiunii judecătoreşti, competenţei şi procedurii autorităţilor judecătoreşti” (11 noiembrie 1878), a „Regulamentului pentru împărţirea şi organizarea administrativă” (13 noiembrie 1878), a regulamentului referitor la stabilirea şi perceperea impozitelor (14 noiembrie 1878), a regulamentelor privind serviciile vamale şi administrarea domeniilor şi pădurilor statului (18 noiembrie 1878).

Astfel, prin „Regulamentul pentru împărţirea şi organizarea administrativă a Dobrogei” comunele urmau a fi conduse de către un primar asistat de către un consiliu format din 4 notabili aleşi de către locuitori.
Acelaşi regulament administrativ prevedea organizarea administrativ-teritorială a Dobrogei în 3 judeţe: Kustendge (Constanţa), Tulcea şi Silistra Nouă.
Între 14 şi 23 noiembrie 1878 au sosit unităţi ale armatei române atât la Tulcea cât şi la Babadag şi Constanţa.
În acest context, toate comunităţile etnice din Dobrogea au adresat guvernului României telegrame de felicitare, exprimându-şi adeziunea faţă de actul istoric al unirii Dobrogei cu România.
La 23 noiembrie 1878 au fost organizate la Constanţa festivităţi în cinstea sosirii trupelor române, la acestea participând peste  5000 de oameni.
În ciuda faptului că autorităţile române au preluat în mod oficial administraţia Dobrogei, trupele ruse au continuat să staţioneze în provincie până la începutul anului 1879.

Astfel, abia la 4 aprilie 1879 prefectul judeţului Constanţa, Remus Opreanu, anunţa la Bucureşti plecarea unităţilor de artilerie şi infanterie ruse din oraşul Constanţa.
Ulterior, la 22 aprilie 1879, prefectul judeţului Tulcea, George Mihail Ghica, anunţa retragerea flotei ruse din portul oraşului Tulcea.

În privinţa populaţiei Dobrogei, conform statisticii realizate de către guvernatorul rus Beloţercovici în perioada ocupaţiei ruseşti, dintr-un total de 15 719 familii, 5 542 erau familii româneşti (35%) şi doar 4 750 erau familii bulgăreşti, reprezentând 30% din totalul populaţiei.

Concret, teritoriul care a revenit României avea o suprafaţă de 15 776 kmp, o populaţie de 226.000 locuitori (dintre care 127.000 erau musulmani) și putea asigura României controlul sectorului fluvial Galaţi-Tulcea-Sulina, a gurilor de vărsare ale Dunării, precum şi accesul la Marea Neagră de la vărsarea braţului Chilia până la 5 km sud de Mangalia.

Cei mai mulţi erau tătarii (71.000), urmaţi de turci (49.000), români (47.000), bulgari (30.000), iar restul erau evrei, greci, armeni, ruşi, circasieni şi germani.  

La puţin timp după unirea Dobrogei cu România şi instalarea administraţiei româneşti în provincie au fost realizate statistici privind populaţia judeţelor Constanţa şi Tulcea.

Necesitatea realizării acestor recensăminte era enunţată astfel de către prefectul judeţului Tulcea, George Mihail Ghica: „(…) un recensământ exact al populaţiei din Tulcea n-a fost încă făcut. (…)

După unirea Dobrogei cu România, numeroşi musulmani care trăiau în această provincie s-au repatriat în Turcia, populaţia română devenind majoritară în acest teritoriu.

Traseul definitiv al frontierei româno-bulgare a fost fixat după o serie de tratative internaţionale desfăşurate în perioada octombrie 1878 – decembrie 1879.

Acesta pornea de pe malul Dunării, la est de oraşul Silistra, şi ajungea pe malul Mării Negre, la 5 km sud de Mangalia, având 148 de km lungime.

Unirea Dobrogei cu Patria Mamă a reprezentat, după unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859, o nouă și importantă etapă în procesul de desăvârșire a unității de stat a românilor, proces încheiat prin Marea Unire din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia.

 

Din anul 2015 data de 14 noiembrie a fost instituită prin lege „Ziua Dobrogei”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

http://www.topromani.ro/2017/06/28/unirea-dobrogei-http://www.muzee-valcea.ro/buridava/B9_21.patrascu,%20manea.pdfcu-romania/

Unirea Dobrogei cu România (14 noiembrie 1878) Dumitru-Valentin Pătraşcu; Daniela-Liliana Manea

 

 

Reclame

13/02/2018 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: