CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O biografie neromanţată a şefului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. VIDEO


 

 

 

 

 

 

 

Nascut la 8 noiembrie 1901 într-o familie de muncitori din Bârlad, absolvent a patru clase primare şi trei industriale, Gheorghiu-Dej a lucrat ca ucenic pe la diverse locuri de muncă, angajându-se în cele din urmă electrician la Atelierele C.F.R. din Galaţi.

Atras de idealurile miscarii muncitoreşti, s-a implicat in acţiunile revendicative ale  sindicalistilor galăţeni. Acuzat de „agitaţie comunistă”, la 15 august 1931 a fost mutat disciplinar la Atelierele C.F.R. din oraşul Dej, adăugându-şi ulterior ca apelativ numele acestui oraş.

Ulterior, a fost  trimis la Atelierele C.F.R. Griviţa din Bucureşti.

S-a înscris în Partidul Comunist din România  în anul 1930, iar in 1933 a fost condamnat la 12 ani de închisoare  în urma rolului pe care l-a jucat în organizarea  grevei  de la Atelierele Griviţa.

In 1936 este membru al Comitetului Central al PCR, devenind liderul facţiunii din inchisori a partidului

(termenul face distincția dintre comuniștii încarcerați în țară și cei aflați în exil în Uniunea Sovietică – facțiunea moscovită). Este mai apoi transferat în lagărul de la Targu Jiu, unde a fost inchis în aceiasi celula cu Nicolae Ceauşescu, devenind mentorul politic al acestuia. 

Și-a consolidat autoritatea în interiorul organizației de partid a închisorilor cu ajutorul unui grup de agenți sovietici închiși în România: Pintilie Bodnarenko-Pantiușa, Serghei Nikonov – Nicolau, Petea Gonciaruk, Vasile Bucikov, Mișa Posteuca etc

Evadează din lagăr în 1944 iar în 1945 este ales secretar general al PCR, dar nu a reuşit să preia controlul total  asupra partidului comunist, decât după ce în 1952  a eliminat din partid membrii facţiunii moscovite, conduse de Ana Pauker.

A fost Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965.

Moare în data de 19 martie 1965 în Bucuresti din cauza unui cancer  la ficat.

 

Activitatea politica

Influenţa stalinistă s-a manifestat in România în special prin Gheorghiu-Dej. La nivel politic, toate iniţiativele româneşti trebuiau sa aiba aprobarea lui Stalin. Gheorghiu-Dej a manevrat de aşa natură tendinţele antisemite ale liderului de la Kremlin din ultima parte a vieţii sale, pentru a obţine permisiunea de epurare din partid a liderilor de origine evreiască. Deasemenea, până la moartea lui Stalin, Gheorghiu-Dej nu a schimbat linia de represiune politica dictată de la Moscova, represiune care viza intreaga societate românească.

Regimul Dej a cunoscut trei etape principale ale luptei in interiorul partidului comunist aflat la conducerea ţării, trei ocazii pe care le-a folosit, dupa modelul stalinist, pentru impunerea echipei sale fidele şi pentru eliminarea (epurarea) adversarilor reali sau potenţiali.

Prima etapa a epurarilor intrepinse de Dej a inceput in 1945, prin lichidarea (asasinarea) grăbita a lui Stefan Foris, fost conducator al partidului comunist in timpul razboiului, si a culminat cu arestarea, in 1948, a liderului de partid Lucretiu Patrăşcanu, un comunist cu o buna pregătire intelectuală si foarte ambitios, in care Dej vedea un adversar politic personal.

Temându-se ca Hrusciov (noul lider de la după moartea lui Stalin) va dori inlocuirea sa cu Lucretiu Pătrăşcanu, Dej a decis în 1954 lichidarea fizică a acestui adversar al său, în urma unui proces regizat în culise.

A doua etapa a epurărilor intrepinse la varful propriului partid i-a avut drept ţinte principale pe Ana Pauker si pe colaboratorii acesteia, Vasile Luca si Teohari Georgescu, care făceau parte din gruparea moscovită.

 In 1952, având consimţământul lui Stalin, gruparea lui Dej a pornit ofensiva deschisă împotriva gruparii Anei Pauker, acuzând-o de „politică de stânga”, „impaciuitorism” etc.

Ultima etapa a epurarii interne a avut loc in iunie 1957, an in care Dej a anihilat, din punct de vedere politic, alti doi lideri de partid susceptibili de a-i deveni adversari: Iosif Chisinevschi şi Miron Constantinescu.

Dej a legat de numele adversarilor săi inlaturaţi toate abuzurile, eşecurile si nerealizarile regimului; in locul celor epuraţi, si-a numit oameni fideli, din propria sa echipă.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost direct implicat în aplicarea terorii comuniste în România.

Prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale din 14 ianuarie 1950 au fost legalizate lagărele de muncă, cunoscute inițial ca „Unități de Muncă”.

Scopul acestora era „reeducarea elementelor ostile față de Republica Populară Română și pentru pregătirea și integrarea acestor elemente în viața socială a unei democrații populare în plină construcție a socialismului” (art. 1 al Decretului nr. 6). Persoanele pasibile de a fi internate în lagăre erau definite într-un ordin al lui Gheorghe Pintilie, șeful Securității, emis la 3 aprilie 1950.

Erau incluși „toți cei care lansează sau răspândesc zvonuri alarmiste, tendențioase sau ostile, sau ascultă sau răspândesc propaganda nerușinată a posturilor de radio imperialiste; toți cei care defăimează Partidul Muncitoresc Român sau pe conducătorii săi, sau Uniunea Sovietică și conducătorii ei; toți acei cetățeni români care au frecventat sau frecventează bibliotecile și ambasadele puterilor capitaliste în România”. 

În primăvara anului 1950, în perioada ruperii de facto a relațiilor cu țările occidentale, regimul comunist a început să-i aresteze pe cei care frecventau institutele și bibliotecile occidentale. Mulți studenți au fost arestați, între care a fost și Șerban Papacostea, reținut pentru că a frecventat biblioteca franceză din București.

A fost deținut la lagărul de muncă de la Capul Midia (este de menționat că după 1990, Papacostea a fost directorul Institutului de Istorie „N. Iorga” din București, între 1990 și 2001, precum și membru al Academiei Române).

La 22 august 1952, Consiliul de Miniștri a adoptat rezoluția 1554 prin care lagărele erau desemnate „colonii de muncă”.

Documentul a fost semnat de Gheorghiu-Dej, în calitate de președinte al Consiliului. Rezoluția introducea pedeapsa domiciliului forțat, sau exilul intern, pentru cei care nu fuseseră „reeducați” în închisoare sau în lagărele de muncă.

Erau incluși aici foști moșieri, bancheri și comercianți angrosiști, rudele apropiate de sex feminin ale celor care părăsiseră țara înainte de 1944 (legionarii). Erau excluși de la aceste prevederi artiștii, sculptorii, compozitorii și academicienii „care lucrează cinstit și sunt utili societății”.

Atitudinea politica a lui Gheorghiu-Dej a fost ambivalenta. Dacă în 1954 el hotăra eliberarea a numeroşi prizonieri politici, ăn acelasi an Securitatea organiza un nou val de arestari ale oponentilor regimului si de noi epurari.

Mulţi dintre supravietuitorii acestui nou val de arestari au fost eliberati abia în 1964, când Dej mai era incă in fruntea partidului si statului.

Influența politică sovietică din timpul lui Stalin   s-a materializat prin crearea companiilor mixte Sovrom,instrumente de jefuire a poporului român  prin care economia română, pusă la remorca celei sovietice  a fost transformată după modelul economiei planificate centralizate a URSS. Dintre acestea, cele mai importante pentru Uniunea Sovietică au fost Sovrompetrol și Sovromtransport, care au intrat în funcțiune imediat.

Ultimul sovrom, „Sovromcuarțitul”a fost revândut de sovietici românilor abia în anul 1956, punându-se astfel capăt unei forme de exploatare economică directă de către ocupantul rus.

La nivel politic, toate inițiativele românești trebuiau să aibă aprobarea lui Iosif Stalin.

Gheorghiu-Dej a manevrat de așa natură tendințele antisemite ale liderului de la Kremlin din ultima parte a vieții sale, pentru a obține permisiunea de epurare din partid a liderilor de origine evreiască, acuzați de „cosmopolitism”.

În această acțiune, Gheorghiu-Dej s-a bazat pe Departamentul Securității Statului, creat cu sprijinul sovietic.

Mișcarea lui politică s-a înscris în cadrul mai general al epurărilor Proceselor de la Praga și al Complotului doctorilor de la Kremlin. Gheorghe Gheorghiu-Dej nu poate totuși să fie considerat un antisemit.

Deși cei mai mulți politicieni epurați erau evrei (în frunte cu Ana Pauker), în tabăra proprie se aflau în egală măsură evrei, așa cum a fost Gheorghe Gaston Marin. Gheorghiu-Dej a țintit în principal creșterea gradului de control asupra partidului și s-a folosit de naționalism și antisemitism pentru a câștiga simpatia populară.

În 1958,  Dej convinge guvernul sovietic sa retraga ultimele trupe ale armatei roşii de pe teritoriul României.

Dupa aceasta victorie politica incurajeaza sentimentele antisovietice, vorbind despre Basarabia romaneasca, in ultimii ani de viaţă fiind publicate texteale  lui Karl Marx, cenzurate pâna atunci, deoarece vorbeau despre imperialismul ţarist şi ocuparea samavolnică a teritoriilor româneşti de către Imperiul Rus.

In data de 19 martie 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej moare de cancer la ficat, existând teorii conform cărora a fost iradiat intentionat în timpul ultimei sale vizite la Moscova, din cauza politicii tot mai independente pe care o imprimase Partidului Muncitoresc Român al cărui conducător era.

Ion Mihai Pacepa aducea un argument in favoarea teoriei iradierii lui Dej, reproducand afirmatiile lui Nicolae Ceausescu, care il informase despre cei „zece lideri internationali pe care Kremlinul i-a ucis sau a incercat sa-i ucidă”. Gheorghiu-Dej ar fi fost unul dintre ei.

Fruntaşul comunist Gheorghe Apostol afirma ca Dej l-ar fi numit pe el succesor la conducerea partidului, însă Ion Gheorghe Maurer a manevrat lucrurile de aşa manieră încât sa fie ales conducător al  partidului Nicolae Ceausescu,(unul dintre protejații liderului decedat și un personaj de prim-plan în partid).

Probabil cea mai reprezentativă acţiune  politică a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost aceea de  indepărtare a României de modelul de conducere sovietic.

In 1958, dupa moartea lui Stalin, Dej a introdus un nou mod de guvernare, un comunism de tip naţional, eliberat de influenţa URSS.

Declaraţia  PMR din aprilie 1964 a statuat independenţa partidului comunist român  fata de Moscova, asigurând şi o anumita susţinere a populaţiei faţă de liderii partidului.

Gheorghiu-Dej a avut curajul sa infrunte Moscova, deşi URSS-ul se autoerijase până la acel moment drept „farul calauzitor al organizatiilor comuniste din toata lumea”.

Istoricul Florian Banu, membru al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, spune că „Dej a sustinut egalitatea intre toate partidele comuniste. Declaratia din aprilie 1964 incununa o cale lunga de desovietizare a Romaniei. Primele decizii au fost luate inca din 1959. Astfel, limba rusă nu mai era obligatorie, străzile, stadioanele şi localitatile reveneau la denumiri româneşti, iar din conducerea PCR fusesera inlăturati oamenii Moscovei”.

Viaţa culturală şi educaţia s-au liberalizat, dar nu total, în România. Legăturile culturale şi ştiinţifice cu ţările din Occident, practic rupte după 1948, sunt reluate si ajung la un nivel modest, dar promiţător.

Dej reia şi legatura cu Iugoslavia, al carei lider comunist, Iosip Broz Tito, fusese un adversar redutabil al lui Stalin.

Totuşi, este de reţinut faptul că, din punct de vedere politic, partidul unic si-a mentinut neştirbit controlul intern asupra societăţii şi nu a cedat nici unul din prerogativele sale dictatoriale.

Deasemenea s-a creat o legatura intre SUA si România, presedintele Lyndon B. Johnson spunând despre România ca este o ţară comunistă prietenoasă.

John McGhee, diplomat reprezentant al Marii Britanii la Bucuresti, trimitea pe 8 iunie 1964 un document către toate ambasadele Regatului Unit din tarile comuniste în care era scris:

„Comunicatul emis pe 2 iunie, dupa intalnirile bilaterale dintre Romania si SUA la Washington, a contribuit la crearea unei atmosfere emotionante, mulţumind si insufleţind deopotriva inaltele cercuri oficiale, cât si oamenii de pe strada”.

„Conducatorii români cauta o intensificare pe toate fronturile a relatiilor cu Vestul, dar aceasta este o diferenta de grad, nu de gen, consecventa cu progresul in aceeasi directie de-a lungul ultimilor trei ani, si nu implica in niciun fel abandonarea pozitiei lor – comunistii convinsi aplica politici comuniste – adica sunt nerabdători sa promoveze interesele româneşti prin menţinerea şi lărgirea unor relaţii de prietenie de toate felurile cu toate celelalte state: Uniunea Sovietică, SUA, China comunistă, Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa, Africa si ţările asiatice.”

Intre 1950 si mijlocul anilor ’60 România a devenit prima ţară din blocul comunist care a facut comerţ independent cu vestul. Succesul eforturilor de a extinde relatiile eterne romane a fost evident la inmormantarea lui Gheorghiu-Dej, unde au participat 33 de delagaţii straine, inclusiv una trimisa din Franţa de catre Charles de Gaulle. 

Politica lui de interacţiune economica cu vestul a pregatit terenul pentru succesorul lui, Nicolae Ceausescu.

  Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost un lider comunist reprezentativ pentru Romania. Modul sau de conducere difera de cel al celorlalti lideri comunisti, fiind primul care crează legături economice libere cu statele occidentale si cu SUA, refuza tipul de conducere din URSS, facând din România o tara comunistă ceva mai liberala ca restul, fapt despre care se spune ca i-ar fi adus si moartea.

Dej este considerat  artizanul industrializarii României şi cel care a făcut posibilă detaşarea ţării de sub dominaţia de tip imperialist a URSS. Tot el i-a fost mentor politic celui care avea să fie ultimul preşedinte comunist din Romania, Ceausescu, răsturnat de la putere de masele răsculate în decembrie 1989.

După moarte, trupul îmbălsămat al lui Gheorghiu-Dej a fost depus într-un mausoleu din Parcul Libertății din București, fiind  exhumat după revolta anticomunistă din 1990 și reînmormântat în cimitirul Bellu (Șerban-Vodă).

 

 

 

Bibliografie

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Gheorghiu-Dej

 

Manual „O istorie a comunismului din Romania (autori Mihai Stamate, Raluca Grosescu, Dorin Dobrincu, Andrei Muraru, Liviu Plesa, Sorin Andreescu)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Gheorghiu-Dej

http://stiri.zoot.ro/Gheorghiu-Dej-Adio-Moscova,210583.html

http://istorie.uab.ro/publicatii/colectia_auash/annales_10/studii/9%20elis_plesa.pdf

http://www.util21.ro/util21/presedinti-Romania-istoric.htm

Reclame

11/02/2018 - Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

    Comentariu de octavpelin | 13/02/2018 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: