Asasinate săvârşite de trupele maghiare împotriva populaţiei civile române în ziua de 24 septembrie 1944, la Hărcana (Turda)

 

După luptele grele date  pentru eliberarea oraşului Turda de sub ocupaţia  horthystă,în perioada 5.09.1944 – 4.10.1944, câteva formaţiuni militare ungare au rămas în teritoriu, în flancurile frontului, la periferia oraşului.

Săptămânile care au urmat au consemnat crime de război comise împotriva populaţiei civile de etnie română, executate de elemente aparţinând trupelor horthyste, alături de care s-au implicat şi câţiva localnici maghiari cu spirit şovin.

În ziua de 14 septembrie 1944, de ziua Sfintei Cruci, morarul Mihai Pop, din localitatea Viişoara, fiind în drum spre locul de muncă, se prăbuşeşte secerat de trei focuri de armă trase de vecinul său Onofroy, lăsând în urma sa patru copii minori. Morarul a plătit scump singura sa „vină” – aceea de a fi român. Cadavrul său a zăcut o săptămână pe caldarâm, neputând fi ridicat de ceilalţi localnici sub ameninţarea armelor horthyştilor.

Era un semn de alarmă, iar ceea ce avea să urmeze se va întâmpla cu o cruzime inimaginabilă.

 În noaptea 23 septembrie 1944  circa  30 de  localnici din cătunul Piatra Hărcana, situat la circa 10 km nord-est de localitatea Turda, şi-au părăsit locuinţele pentru a-şi căuta un loc care să le ofere mai multă siguranţă.

Unii s-au refugiat în câmpurile din împrejurimi, alţii sub podul de cale ferată din cătunul Petrilaca, în apropierea gării Cânepişti.

 

O formaţiune militară condusă de căpitanul Pityu din armata ungară cazată în apropiere (la locuinţa Moldvay), îi descoperă în dimineaţa zilei de 24 septembrie 1944 pe localnicii români refugiaţi sub pod. „Prizonierii” au fost chemaţi pe rând, fiind strigaţi pe nume de către unul din  „bunii” vecini maghiari şi împuşcaţi de militarii horthyşti sub privirile îngrozite ale conaţionalilor lor, care au avut acelaşi sfârşit tragic.

„Prizonierii”, 12 copii având între 7 luni și 10 ani, 2 adolescenți și 4 adulți, proveneau din familiile Lăscău, Forgaci, Costea și Sălăgean.

Cel mai mic copil ucis a fost Ionuț Forgaci în vîrstă de șapte luni.

Cele 18 victime, cu vârste cuprinse între 7 săptămâni şi 36 ani, care au fost aruncate într-o groapă de obuz, acoperiţi cu paie, stropiţi cu petrol şi arşi, deşi în unii din ei încă mai pâlpâia viaţa.

Rămăşiţele trupurilor acestor martiri au fost recuperate ulterior de către rude şi înmormântate creştineşte în cimitirul de lângă calea ferată, unde se află şi acum.

Pe locul înmormântării lor se află o plăcuţă comemorativă care le aminteşte numele.

 

 

 

 

 

Podul de cale ferată de la Petrilaca unde s-a întâmplat cumplitul eveniment poartă acum numele de Podul Martirilor.

 

 

 

În amintirea martirilor de la Petrilaca s-a ridicat spre neuitare  în centrul oraşului Turda, un monument.

 

Publicitate