Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 a fost un exemplu pentru alte popoare să iasă din captivitatea Imperiului Rus, Otoman şi Austriac

 

 

 

 

„Unirile nu sunt nici mari, nici mici, ele sunt unirile noastre și trebuie să le privim ca atare. Norocul și-l mai face și omul; dacă are credință și dacă se îndeamnă la faptă, vine și norocul, dar el vine mai la urmă.”

(Acad. Ioan-Aurel Pop, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj)

 

 

La TVR MOLDOVA, câţiva istorici basarabeni au discutat recent despre proiectul unirii celor două principate române şi despre impactul acestui eveniment în plan economic, social şi politic şi asupra dezvoltării identităţii româneşti în Basarabia, subliniind că Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 a fost un exemplu pentru alte popoare să iasă din captivitatea Imperiului Rus, Otoman şi Austriac.

În anul 1859 s-a creat o conjunctură favorabilă pentru  Unirea Principatelor Române.

„Rusia pierdea în războiul Crimeei şi era slăbită, la fel ca şi Imperiul Habsburgic şi cel Otoman. În acest spaţiu se întărise influenţa Franţei. Datorită acestei situaţii a fost posibilă dubla alegere a lui Ioan Alexandru Cuza drept domnitor al acestor principate române la Iaşi şi Bucureşti. Marile ţări au mizat să existe doi domnitori la Iaşi şi Bucureşti, două parlamente şi două guverne. Elita politică de atunci a fost la nivel”, spune istoricul Constantin Ungureanu, cercetător în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Formarea statului naţional român, eveniment posibil după Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, a devenit o stavilă în calea ofensivei Imperiului Rus în Basarabia, susţine istoricul Veaceslav Stăvilă.

„Dacă nu se întâmpla unificarea de la 1859, atunci Imperiul Rus avea planuri să ia inclusiv Serbia şi putea să se ajungă şi la Albania de astăzi”, subliniază istoricul Veaceslav Stăvilă.

„Cele două mari puteri antiunioniste: Imperiul Otoman şi cel Habsburgic – s-au împotrivit cu înverşunare acestei Uniri. Statul unitar român modern putea să devină un centru atractiv foarte puternic şi doreau să anihileze acest deziderat. Unificarea românească putea servi drept exemplu pentru multe alte popoare captive, care erau în componenţa altor imperii. Astfel, prin consulii lor acreditaţi la Iaşi au încercat să exploateze anumite circumstanţe” a relevat la rândul său  istoricul Ion Varta, directorul general al Serviciului de Stat de Arhivă.

Istoricii spun că unirea celor două principate s-a bazat pe o puternică apropiere culturală şi economică, dar şi pe dorinţa arzătoare a românilor de a fi împreună.

O dovadă a faptului că Mica Unire a reprezentat un proiect de succes, au fost anii plini de reforme care au urmat. 

Publicitate