CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

24 Ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române, un moment înălţător al istoriei noastre. LA MULŢI ANI ROMÂNIA, LA MULŢI ANI ROMÂNI !

 

 

 

7 octombrie 1857 – În cadrul Adunării ad-hoc a Moldovei, Mihail Kogălniceanu prezenta Proiectul de rezoluţie care cuprindea „dorinţele fundamentale“ ale românilor moldoveni, arătând că

 

 

7 octombrie 1857 – În Adunarea ad-hoc a Moldovei, Mihail Kogălniceanu prezenta Proiectul de rezoluţie care cuprindea „dorinţele fundamentale“ ale românilor moldoveni, arătând că „dorinţa cea mai mare” este Unirea Principatelor într-un singur stat.

În fiecare an, la 24 ianuarie, noi românii sărbătorim Unirea Principatelor Române din anul 1859, înfăptuită sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă a poporului celor două principate româneşti, Moldova şi Muntenia şi prima etapă în crearea României Mari.

 

Cuza Vodă, Domn al Moldovei, domn al Principatelor Unite al Moldovei şi Valahiei

Cuza vodă, Domn al  Moldovei, domn al Principatelor Unite al Moldovei şi Valahiei 

Principele Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 s-a născut la 20 martie 1820. Se trăgea dintr-o veche familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici, din părţile Fălciului. 

A învăţat pâna în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între care şi pe Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde işi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. În timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri.

A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice.S-a numărat printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza dar a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania.

Cuza a avut ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, dupa care se va retrage în Bucovina. În timpul domniei lui Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii indeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi.

Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însă.

La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova. În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti, influenţând pe reprezentanţii Partidului National din adunarea electivă.

Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiasi Alexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române.

 Alegerea lui Cuza şi la Bucureşti a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm.

  În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani.

Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră.

Aproape 1000 de felinare , improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală sau păcură  erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul. S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare.

Mai în toate casele s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti.

„La apariţia Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al vremii ‘Timpuri de Marire’. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă”. Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de straja la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus ca sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze.

Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani.

De aici, însoţit de notabilitaţile oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centrul oraşului, unde au jucat cu toţii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a primit în audienţă multă lume, se zice şi pe Moş Ion Roată.

 

 

 

 

Harta Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei (1859-1861)

Harta Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei după Unirea din 24 ianuarie 1859

 

 

Ales domn al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, într-o  sclipitoare uniformă, depune jurământul în faţa Adunării elective şi a mitropolitului Nifon:

„Jur în numele prea Sfintei Treimi şi în faţa ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele patriei, că voi fi credincios Constituţiei în textul şi spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigoana şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a urât şi pe cel ce m-a iubit, neavând dinaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie întru ajutor!”

„Într-o dimineaţă –   îi povestea scriitorului  moldovean Al. Vlahuţă, marele pictor muntean Nicolae Grigorescu – ne vine vestea ca s-a ales  Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci am vazut eu ce va sa zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza,de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da’ unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.”

Duşmanii Unirii nu s-au împăcat uşor cu izbânda unioniştilor… Imediat după dubla alegere de la 24 ianuarie 1859, la 1 februarie 1859, în Bucureşti, Alexandru Ioan Cuza scăpa cu greu dintr-un atentat cu bombă.

Situaţia nou creată în cele două principate urma să facă obiectul discuţiilor Conferinţei Internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Turcia şi Austria au recunoscut dubla alegere abia  în septembrie 1859, dar numai pentru timpul domniei lui Cuza.

Aproape doi ani mai târziu, în Proclamaţia către naţiune din 11/23 decembrie 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dat Proclamaţia prin care făcea cunoscut întregului popor o situaţie definitivă şi ireversibilă, aşa cum era în realitate:

 

” Românilor!

 Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată.

Acest fapt mareţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi.

El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn.

Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări.

Să trăiască România!”

 

 

 

Sursa:

http://istoria.md/articol/261/Unirea_Principatelor_rom%C3%A2ne_sub_Alexandru_Ioan_Cuza

 

 

 

 CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/11/15/ecaterinei-conachi-romanca-fara-de-care-unirea-din-24-ianuarie-1859-nu-ar-fi-fost-posibila/

 

24/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

24 ianuarie 1918 – Sfatul Ţării din Basarabia proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti faţă de Imperiul Rus. VIDEO

 

 

Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti

 Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti

La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării din Basarabia, întrunit în şedinţă solemnă, votează în unanimitate proclamarea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti. 

Basarabia este numele cu care ruşii au denumit teritorul rupt din trupul Moldovei,  pe care l-au anexat la Imperiul Rus în 1812.

 Această denumire a apărut prin extinderea numelui „Basarabiei istorice„, căreia turcii îi spuneau Bugeac, şi la alte teritorii precum: 1. ţinutul Hotin (raia turcească pe teritoriul Moldovei); 2. partea de est a Principatului Moldovei (sub suzeranitate turcească), situată între rîurile Prut şi Nistru 

Anexarea Basarabiei a avut loc în urma celui de al treilea război ruso-turc (1806-1812), încheiat cu Pacea de la Bucureşti în anul 1812.

 Trebuie menţionat că până la anexiunea rusească din 1812, numele de „Basarabia” desemna numai o mică parte din pământurile Moldovei, mai precis cele  aflate în partea de sud a interfluviului Prut-Nistru, care era numită aşa în Evul Mediu timpuriu de voievozii moldoveni, după ce acestea au fost preluate de la voievozii Ţării Româneşti, condusă la începuturile ei de dinastia Basarabilor.

  Republica Democratică Moldovenească a fost înfiinţată în condiţiile Revoluţiei din Rusia, în data de 2 decembrie 1917 pe teritoriul fostei gubernii Basarabia, prin Proclamaţia votată de Sfatul Ţării, organ reprezentativ al populaţiei din regiune.

În condițiile de anarhie care cuprinsese întreg teritoriul Imperiului Rus, ca urmare a revoluției rusești, guvernatorul Guberniei Basarabia a demisionat și și-a transmis atribuțiile în mod legal, lui Constantin Mimi. Proceduri similare avuseseră loc în toate guberniile Imperiului ţarist.

Un congres, care a avut loc în octombrie 1917, a votat demisia lui Mimi și l-a desemnat pe Ion Inculeț ca nou conducător.

Iniţial Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar în 24 ianuarie 1918 aceasta şi-a proclamat independenţa.

 

File:1918 Împărțirea administrativă a Republicii Democratice Moldovenești în 1917. jpg.jpg

Harta Republicii Democratice Moldoveneşti : Commons.wikimedia.org/wiki/


Valul de pogromuri ce cuprinseseră Basarabia în vara şi toamna anului 1917, a fost un  motiv serios  pentru guvernul moldovean să decidă formarea unor unităţi moldoveneşti şi dislocarea lor în teritoriu, pentru a lupta cu anarhia, violenţa şi tîlhăriile comise de dezertorii şi soldaţii nedisciplinaţi din unităţile de rezervă, a criminalilor locali eliberaţi de Kerenski din puşcăriile ruseşti.

În cele din urmă au fost create 16 detaşamente mobile ale miliţiei (cohorte), cu câte 100 de oameni fiecare, formate din soldaţii originari din Basarabia. În fruntea acestor forţe a fost numit A. Crihan. Însă aceste detaşamente erau prost înarmate, resimţeau acut lipsa echipamentului şi a mijloacelor de transport.

În condiţiile anarhiei apărute după declanşarea revoluţiei ruse, conducătorii Republicii Democratice Moldoveneşti (Ion Inculeţ, Nicolae Bosie-Codreanu, Ion Pelivan, Nicolae Sacară) au cerut de la generalul rus Scerbacev, comandantul armatei ruse de pe frontul românesc, sprijin pentru restabilirea ordinii şi stoparea jafurilor şi atacurilor la care se dedau soldaţii ruşi bolşevizaţi.

Cum acesta pierduse practic controlul asupra trupelor sale, în mare parte bolşevizate, cererea respectivă a fost adresată aliaţilor români.

Pe 22 decembrie 1917 (4 ianuarie 1918), la Iaşi, pe numele ministrului de război român Iancovescu, conform înţelegerii cu Take Ionescu, sub semnătura „liderilor” R.D.M. P. Erhan, V. Cristi şi P. Pelivan, a fost expediată o telegramă secretă   cu rugămintea de a trimite la dispoziţia Sfatului Ţării un regiment din foştii prizonieri de război români transilvăneni, aflaţi la Kiev.

Guvernul român a satisfăcut rugămintea. Aşa cum a mărturisit viitorul premier I. Duca „teama de a-i provoca pe nemţi în direcţia anulării armistiţiului” a impus Guvernului pe data de 4 (17) ianuarie 1918 să se „limiteze deocamdată” cu trimiterea la Chişinău a unui singur regiment de transilvăneni.

În primele zile ale lunii ianuarie trupele române, cu forţe relativ mici, au curăţit de bandele bolşevice  Unghenii, Cahulul, Leova, Bolgradul şi un şir de sate. În Ungheni la 9 ianuarie au fost executaţi 12 bolşevici, membri ai aşa zisului Soviet al Deputaţilor. 

  Guvernul român a înţeles că guvernul Republicii Moldoveneşti nu va fi câtuşi de puţin în stare să reziste în faţa bolşevicilor. În fapt, singura armată disciplinată de pe Frontul Român  pe care se puteau sprijini aliaţii era cea română, la care s-a și apelat neîntîrziat.

Pentru executarea misiunii în Basarabia au fost destinate 4 divizii româneşti”. La 3 (16) ianuarie 1918, I. Brătianu a convocat o consfătuire pe problema trimiterii trupelor în Basarabia.

Sovietul bolşevic din Chişinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Ţării şi a instituit un premiu pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii.

Ofensiva armatei române pe teritoriul Basarabiei a fost declanşată la  8  ianuarie, iar bandele de bolşevici au fost nevoite să se refugieze din  Basarabia peste Nistru, în Ucraina, iar în data de 13 ianuarie 1918 armata română a intrat în Chişinău.

 Armata română a îndeplinit cu cinste misiunea de instaurare a ordinii în teritoriul dintre Prut şi Nistru, calmând prin atitudinea sa temerile şi neîncrederea unei părţi a populaţiei provocată de propaganda antiromânească. Istoricul A. Moraru consideră pe bună dreptate că „prin acest act, Basarabia a fost salvată de anarhia bolşevică”.  

Istoricul român Florin Constantiniu menţionează că acţiunea armatei române şi „dezarmarea trupelor sovietice aflate în Basarabia a atras o replică dură din partea Guvernului Sovietic: după ce la 1/14 ianuarie 1918 [ambasadorul român] la Petrogad, C. Diamandy, şi membrii misiunii militare române au fost arestaţi, la 13/26 ianuarie Guvernul Sovietic a decis ruperea relaţiilor diplomatice cu România şi confiscarea Tezaurului” evacuat în Rusia după începutul ofensivei germane din 1916 în România.

În România nu s-a reacţionat la această decizie care echivala practic cu o declaraţie de război. „Nu ne-a emoţionat deloc această declaraţie – îşi amintea Duca – …Ne dădeam seama că soldatul rus refuză să se bată… Prin urmare, declaraţia de război a Guvernului Bolşevic era un gest fără consecinţe practice, la care, după cît îmi amintesc, nici nu ne-am dat osteneala să răspundem”.

Numai după protestul corpului diplomatic al ambasadorilor străini acreditaţi la Petrograd, diplomaţii români au fost eliberaţi, însă relaţiile diplomatice dintre România şi URSS  au fost întrerupte pentru 16 ani.

 

 

 

 

Pe 24 ianuarie 1918, nu întâmplător în ziua în care românii  sărbătoreau Unirea din 1859, Sfatul Ţării  din RD Moldovenească a votat în unanimitate pentru proclamarea independenţei acestei Republici. Consiliul Director a fost dizolvat şi a fost înlocuit de un Consiliu de Miniştri. Primul ministru al noii republicii a fost numit Daniel Ciugureanu, iar Ion Inculeţ a fost reconfirmat ca preşedinte.

 „Declaraţia de independenţă era privită de mulţi intelectuali basarabeni – au scris istoricii din R. Moldova, D. Dragnev şi I. Varta – ca un act de desprindere de Rusia, care deschidea posibilitatea pentru o eventuală unire cu România”.

Mai tîrziu I. Inculeţ a rspus că: „După proclamarea independenţei calea noastră a devenit şi mai clară. Rămânea numai întrebarea: când şi în ce fel”.

În 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România. Votul de unire cu România a fost dat cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri. Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.

„Votul Sfatului Ţării privind unirea Basarabiei cu România, – consideră istoricul român Fl. Constantiniu, – nu a fost determinat de prezenţa şi cu atât mai puţin de o pretinsă presiune a armatei române, trecute peste Prut… Trupele române au făcut imposibilă acţiunea unei minorităţi agresive – cea comunistă – care acţiona la ordinele bolşevicilor, dar nu au intervenit, direct sau indirect, în discuţiile din Sfatul Ţării”.

Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă, România a constituit primul pas către înfăptuirea visului secular al naţiunii române – MAREA UNIRE.

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/01/23/24-ianuarie-1859-unirea-principatelor-romane-la-multi-ani-romania-la-multi-ani-romani/

 

 

 

 

Sursa:

http://www.istoria.md/articol/6/Basarabia_Mare__Bessarabia_

24/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: