S-au împlinit 650 de ani de când Vladislav I (Vlaicu Vodă), domnitor al Ţării Româneşti, menţiona într-un hrisov domnesc oraşul – port Brăila şi privilegiile comerciale ale braşovenilor la sud de Carpaţi. VIDEO

 

 

 

Vladislav I (n. 1325 – d. 1377), cunoscut și sub numele de Vlaicu Vodă, a fost domn al Țării Românești între 1364 și 1377, fiul lui Nicolae Alexandru și al Klárei Dobokay (care provenea dintr-o familie de nobili maghiari) și frate al voievodului Radu I. 

A acceptat suzeranitatea maghiară, fapt pentru care a primit ca feude în Ardeal, ţinuturile Amlaș, Severin și Făgăraș. Noul voievod va adăuga la titlurile moștenite și pe acelea de Ban de Severin (1368) și Duce de Făgăraș (1369), deși s-a aflat, încă de la urcarea pe scaunul domnesc  sub amenințarea permanentă a coroanei angevine maghiare.

Aşa se face că în 1365, într-o proclamație regală maghiară, Vlaicu era considerat uzurpator, deoarece nu a prestat omagiul de vasalitate și și-a însușit un titlu ce nu-i aparținea.

În 2018 comemorăm 650 de ani, de când Vladislav I (Vlaicu Vodă), domnitor al Ţării Româneşti, confirma braşovenilor privilegii comerciale la sud de Carpaţi.  

Privilegiul comercial pentru brașoveni, dat de Vladislav Vlaicu la 20 ianuarie 1368, atesta în acelaşi timp oraşul comercial port Brăila ca așezare importantă a Țării Românești.

Documentul emis în limba latină de cancelaria domnească este cel mai vechi privilegiu comercial acordat de un domnitor român şi atesta intensificarea comerţului pe „drumul Brăilei”, o cale comercială ce lega Braşovul cu Dunărea, confirmând implicit şi existenţa Brăilei, menționată ca Brayla.

În 1463 cronicarul grec Laonic Chalcocondil scria despre Brăila ca fiind „orașul dacilor, în care fac un comerț mai mare decât în toate orașele țării”.

În secolul al XV-lea numele Brăilei a fost amintit şi sub numele Breil, într-o mențiune a Cancelariei Voievodului „Tibor din Transilvania”.

Orașul a fost ocupat de turci în 1538-1540, şi a devenit (raia sau kaza) de la 1554 până la sfârșitul războiului ruso-turc din 1828 – 1829, perioadă în care era numit Ibrail.

Perioada de maximă înflorire a Brăilei a fost la începutul secolului XX, când era un important port de intrare-ieșire a mărfurilor din România, accesibil navelor maritime de dimensiuni mici și medii.

Vladislav I a fost fiul voievodului muntean Nicolae Alexandru  şi a urmat la domnie după moartea tatălui său, luând conducerea ţării la data de 6 noiembrie 1364.

Nu se ştie cu exactitate până la ce dată Vlaicu Vodă a condus destinele Munteniei, cel mai probabil a stat pe tronul acestei ţări române până undeva între anii 1374 şi 1377, anul morţii sale.

Vlaicu Vodă a moştenit de la tatăl său o relaţie încordată cu vecinii unguri, nerecunoscând suzeranitatea regelui maghiar Ludovic, ceea ce l-a făcut pe acesta din urmă să îi declare război. 

Relaţiile Munteniei cu Ungaria s-au  îmbunătăţit, în anul 1366 Vladislav I primind chiar de la regele maghiar Amlaşul, Severinul şi Făgăraşul şi recunoscând suzeranitatea regelui Ludovic. Î

În anul 1367 sau 1368 Vladislav I este chiar aliat în luptă cu Ludovic, împotriva turcilor, care îi atacaseră pe bulgari, aceasta fiind  prima luptă dată de românii de la nord la Dunăre împotriva turcilor.

Acesta a fost contextul în care voievodul muntean a acordat privilegii negustorilor saşi braşoveni din Transilvania.

 Relaţiile bune cu ungurii vor dura până în anul 1373, când se vor deteriora din nou. În anul 1373-1374 muntenii se vor alia  chiar cu turcii împotriva lui Ludovic al Ungariei.

Nu se cunosc prea multe despre ce s-a mai întâmplat până la sfârşitul domniei lui Vladislav I în relaţiile dintre ţările din această parte a Europei şi sunt cunoscute puţine  date referitoare  relaţiile sale cu Moldova.

În 1377 Vladislav I s-a stins din viață, fiind succedat la tron de fratele sau, Radu I.

 

 

 

 

 

Publicitate

O CERCETARE OBIECTIVĂ A ADEVĂRULUI ISTORIC PRIVIND OCUPAREA BASARABIEI DE CĂTRE UNIUNEA SOVIETICĂ LA 28 IUNIE 1940. VIDEO

 

 

 

Pe 28 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care i se cerea evacuarea administrației civile și a armatei sale de pe teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut sub numele de Basarabia. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul.

În urma presiunilor conjugate ruso-germane venite de la Moscova și de la Berlin, administrația și armata română s-au retras pentru a evita războiul. Aceste evenimente s-au petrecut în context geopolitic mai larg, în care prin pactul expansionist Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică își împărțiseră în mod imperialist într-o anexă secretă, sferele de influență teritorială în Europa Răsăriteană, după care tot în 1939 a început cel de-al Doilea Război Mondial prin atacarea Poloniei de către Germania, la 1 septembrie 1939.

În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, și nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucraineană.

Odată cu proclamarea RSS Moldovenești, RSSA Moldovenească, republică autonomă „moldovenească” creată în 1924 la răsărit de Nistru, a fost împărțită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică și Ucraina.

Ocupația sovietică a fost întreruptă pentru scurtă vreme în 1941, după ce România a declanșat operațiunile militare de eliberare a teritoriilor ocupate de URSS ca parte a Operațiunii Barbarossa, dar teritoriile au fost în cele din urmă recuperate de sovietici în 1944. Ribbentrop își făcea griji pentru nemții din Basarabia.

Pe 22 iunie 1940, cu doar câteva zile mai înainte ca URSS să-și prezinte ultimatumul, Franța capitulase, iar Regatul Unit își retrăsese ultimele trupe din Europa, ceea ce făcea ca toate garanțiile de securitate date României de cele două puteri vestice să-și piardă orice valoare. Pe 2 iunie, Germania informase România că, pentru a beneficia de garanții de securitate din partea Reichului, guvernul de la București trebuia să ia în considerație negocieri prealabile cu Uniunea Sovietică.

Pe 23 iunie un număr de circa 23 de avioane sovietice depășesc frontiera cu România și pătrund până deasupra Chișinăului, acest act constituind o agresiune aeriană asupra României. Ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop, a fost informat de partea sovietică de intențiile sale cu privire la Basarabia și Bucovina pe 24 iunie. Ribbentrop s-a arătat îngrijorat mai mult de soarta celor aproximativ 100.000 de etnici germani din Basarabia.

De asemenea, Ribbentrop s-a arătat uimit de pretențiile sovietice în ceea ce privește Bucovina, (acest teritoriu nu fusese menționat în niciun fel în protocolul secret al pactului sovieto-german de neagresiune). În continuare, ministrul german de externe a subliniat că Germania are interese economice puternice în restul teritoriului românesc.

Textul ultimatumului de pe 26 iunie afirma în mod incorect că Basarabia era populată în principal cu ucraineni: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.”

Guvernul sovietic cerea partea de nord a Bucovinei care „ ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.” Bucovina de nord avea unele legături istorice cu Galiția, care fusese anexată de URSS în 1939 ca urmare a invaziei germano-sovietice din 1939, doar prin faptul că ambele regiuni fuseseră parte a Imperiului Austro-Ungar din a doua parte a secolului al XVIII-lea până în 1918. Armata română avea ordine stricte Guvernul românesc a răspuns sugerând că este de acord cu „negocieri imediate asupra unei largi categorii de probleme”.

Al doilea ultimatum sovietic de pe 27 iunie a cerut evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei în patru zile. A doua zi, guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după ce primise și sfaturi din partea Germaniei și Italiei, a acceptat să se supună condițiilor sovietice. Decizia de acceptare a ultimatului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940. Nu este clar dacă regele a participat sau nu la discuții, sau dacă a votat sau nu.

OCUPAREA BASARABIEI DE CĂTRE UNIUNEA SOVIETICĂ LA 28 IUNIE 1940: O CERCETARE OBIECTIVĂ A ADEVĂRULUI ISTORIC

 

În istoria românilor sunt mai multe evenimente care au influenţat totalmente soarta populaţiei româneşti dintre Prut şi Nistru, au dus la răşluirea teritorială a României şi la instaurarea regimului de ocupaţie comunist al Uniunii Sovietice. Printre aceste evenimente un loc aparte îl ocupă anexarea forţată a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa din 28 iunie 1940. În jurul acestei probleme se duce o luptă politică, ideologică, naţională şi geostrategică.

În perioada 1940-2012 s-au editat sute de lucrări, culegeri de documente, mai multe monografii, broşuri, articole, atât în România şi Republica Moldova, cât şi în Rusia, Ucraina, Germania, Polonia, SUA, Anglia, Franţa, Ţările Baltice. Toţi istoricii ruşi şi cei rusificaţi, agentura de forţă a Rusiei în R. Moldova, au răspândit foarte multe minciuni şi mituri inventate precum că, în vara anului 1940, URSS a „eliberat” Basarabia de sub dominaţia „boierilor români”, precum că aceste teritorii „s-au unit de bunăvoie” cu Imperiul Sovietic.

În realitate, toate aceste afirmaţii nu corespund adevărului istoric. Toată istoriografia naţională românească, inclusiv istoricii Gheorghe Buzatu, Florin Constantiniu, Constantin Giurescu, Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, Paul Cernovodeanu, V.Fl.Dobrinescu, Alexandru Moşanu, Anatol Petrencu, Ion Şişcanu şi subsemnatul, au fundamentat prin documente, fapte concrete, reale, că Stalin şi Molotov au ocupat la 28 iunie 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.

Raptul Basarabiei s-a realizat în baza Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, care, în esenţă, prin punctul 3 al Protocolului adiţional secret, prevedea ocuparea de mai târziu a Basarabiei de către Uniunea Sovietică.

1. Noţiunea de „ocupaţie sovietică” a apărut la 27 iunie 1940, când V. Molotov a răspuns Guvernului român că trupele sovietice au ordinul de „a ocupa teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei”. „În decursul zilei de 28 iunie 1940, a spus V. Molotov, trupele sovietice trebuie să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă” („Basarabia şi basarabenii”, p. 298).

El a mai adăugat că Basarabia este populată „în principal cu ucraineni”. Deci, noţiunea de ocupaţie a fost recunoscută de conducerea URSS. Ea n-a fost inventată de istoricii noştri. Nu era vorba de aşa-numita „eliberare”, ci de un atac armat asupra României ca stat independent. Ruşii au ocupat cu forţa nu numai Basarabia, dar şi Ţinutul Herţa, Nordul Bucovinei, teritorii româneşti care niciodată n-au fost în componenţa Rusiei ţariste sau a URSS. Ocupanţii comunişti şi-au arătat colţii într-un mod agresiv şi sângeros.

Ei au distrus tot ce era românesc în aceste provincii, au instaurat teroarea şi lupta de clasă în toată Basarabia.

2. La 28 iunie 1940 URSS a ocupat cu forţa armată pământuri străine, care nu-i aparţineau, devenise un mare agresor, invadator sălbatic din stepele asiatice. Conducerea URSS a pus mâna sângeroasă pe un teritoriu de peste 50 de mii de kilometri pătraţi şi cu o populaţie de peste 3.646.954 de locuitori, dintre care peste 70 la sută erau români basarabeni.

 

 

 

28 iunie 1940 – Doliu pentru Basarabia şi Bucovina

 

 

Cunoscutul istoric român Constantin Giurescu scrie că la 28 iunie 1940, URSS s-a bazat numai pe un singur element: forţa. Însă oricum ar fi privită problema Basarabiei din 1940: etnic, istoric, politic, economic, cultural, naţional şi geopolitic, drepturile României asupra acestor teritorii sunt incontestabile.

Cel mai puternic temei al acestei dreptăţi îl constituie faptul că românii au populat necontenit pământurile dintre Prut şi Nistru, începând din epoca antică şi până azi (C. Giurescu).

Nici un om politic, chiar dacă ar fi fost zăpăcit, derutat, nu poate combate drepturile istorice, etnografice, naţionale, politice, economice, spirituale, culturale ale României asupra Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa.

3. Pentru ocuparea Basarabiei şi Nordului Bucovinei conducerea URSS a folosit armatele 5, 9, 12 sovietice, care uneau în rândul lor peste un milion de ostaşi şi ofiţeri. Frontul de sud sovietic sub conducerea generalului Gheorghi Jukov întrunea: 32 de divizii de infanterie, 2 divizii de infanterie motorizată, 6 divizii de cavalerie, 11 brigăzi de tancuri, 3 brigăzi de desant aerian, 16 regimente de artilerie din rezerva comandamentului-şef, 14 regimente de artilerie de corp şi 4 divizioane de artilerie suplimentare.

În prezent sunt foarte mulţi „eroi” care afirmă precum că retragerea României din Basarabia a fost „o laşitate” a clasei politice româneşti (Historia, 2013, nr. 6, p. 29). Ion Cristoiu poate că şi are dreptate. Nu discutăm acum această problemă. Ea merită o cercetare aparte. Dar noi numai vom preciza că România n-a cedat Basarabia ruşilor. Ea numai şi-a evacuat armata, şi-a retras administraţia, păstrându-şi drepturile sale istorice asupra acestor teritorii româneşti. Aşa erau relaţiile de forţă. Nu putea România cu o populaţie de 20 mln. de oameni şi cu o armată de peste 200 de mii de ostaşi şi ofiţeri să lupte cu Imperiul Sovietic, care avea o populaţie de peste 180 mln. de oameni şi o armată de circa 12 mln. de ostaşi şi ofiţeri, dintre care peste 100 de divizii sovietice se aflau pregătite de război.

Împreună cu Ungaria şi Bulgaria, URSS putea să mobilizeze împotriva României, în vara anului 1940, peste 140 de divizii. Cunoscutul istoric român Gheorghe Buzatu a arătat că în vara anului 1940 România nu putea miza pe mai mult de 40 de divizii, dintre care 20 de divizii apărau Transilvania, iar 20 de mari unităţi, inclusiv 16 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie ş.a. puteau să lupte cu invazia unităţilor militare sovietice.

4. Pentru ocuparea Basarabiei Stalin şi Molotov şi-au creat condiţii favorabile externe. Ei s-au înţeles cu Hitler şi Ribbentrop. Partea sovietică a insistat asupra interesului ei în Basarabia, despre care mai târziu V. Molotov scria că este legată de Ucraina Sovietică. Înţelegerea „amicală” dintre Hitler şi Stalin din 23 august 1939, fiind susţinută de Ungaria şi Bulgaria, a izolat România pe arena internaţională. După cum scria Grigore Gafencu, Hitler a sacrificat interesele României la Dunăre pentru a-şi acoperi spatele dinspre Rusia în războiul său european (Historia, p. 36). Singurul sprijin al României era forţa anglo-franceză, dar această forţă a fost anihilată. La 16 mai 1940 Franţa a capitulat în faţa Reihului. Gheorghe Tătărescu a recunoscut că „în noaptea de 26 spre 27 iunie, ne-am găsit singuri în faţa ameninţării sovietice”. România a fost lăsată de comunitatea europeană singură în faţa Imperiului comunist Sovietic. În legătură cu aceste evenimente trebuie studiată şi demascată nu numai poziţia lui Stalin, Molotov, Kalinin, Beria, Hruşciov faţă de Basarabia, dar şi rolul elitei germane: Hitler, Ribbentrop, graf Schulenburg, Göring, amiralul Raeder, mareşalul Keitel, colonelul Fabricius, doctorul Schnurre şi alţi reprezentanţi ai elitei politice naziste, care au trădat interesele României.

5. Caracterul de ocupaţie al Basarabiei din 28 iunie 1940 s-a văzut foarte clar şi convingător în politica regimului comunist promovată faţă de populaţia Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa. Documentele de arhivă ne arată că populaţia acestor teritorii a respins regimul de ocupaţie. Dar cele mai mici proteste erau curmate şi reprimate de forţele NKVD-iste şi KGB-iste ruseşti.

După unele date, numai în 1940-1941 regimul comunist de ocupaţie a arestat, maltratat, amendat, condamnat, deportat şi împuşcat peste 300 de mii de oameni din Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, inclusiv 32.000 de oameni nevinovaţi, dintre care bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, au fost deportaţi la 12-13 iunie 1941. Istoricii Iurie Colesnic şi Elena Postică au arătat că în 1940 regimul comunist, în primul rând, a lichidat clasa politică din Basarabia, inclusiv pe membrii Sfatului Ţării care au votat Unirea din 27 martie 1918. Printre aceştia au fost: Ioachim Arhip, Alexandru Baltaga, Ştefan Botnariuc, Anton Caraman, Teodor Uncu, Grigore Turcuman, Nicolae Secară, Vlad Bodescu, Emanuil Catelly, Gheorghe Druţă şi mulţi alţii. Numai din judeţul Orhei în 1940-1941 au fost arestaţi, maltrataţi, împuşcaţi peste 250 de oameni nevinovaţi, inclusiv Parfenie Lungu (Mihalaşa), Mihail Chiriac (Pistruieni), Ion Guzun (Chiţcanii Vechi), Simion Căldare (Hirova), Sava Vacarciuc (Păpăuţi), Iosif Soloviov (Rezina), Maria Kogan (Teleneşti), Gheorghe Maimescu (Oniţcani), Mihail Eftodie (Lalova, Rezina) etc.

6. Noi scriem despre regimul totalitar de ocupaţie pentru că în RSSM a fost instalată la putere o forţă străină rusească, ce nu cunoştea limba, scrisul, istoria, cultura băştinaşilor. Printre aceştia au fost 148 de lucrători ai cc al PC(b)M, 47 de lucrători ai comitetelor judeţene de partid, 36 de lucrători ai comitetelor orăşeneşti de partid, 174 de lucrători ai comitetelor raionale de partid, 80 de lucrători ai Consiliului de Miniştri şi ai ministerelor de resort, 3840 de lucrători care activau în 6 soviete judeţene, 58 de soviete raionale, 25 de soviete orăşeneşti şi de orăşel, 1133 de soviete săteşti.

Peste 90% dintre aceşti lucrători erau veniţi din Rusia, Ucraina şi din alte republici ale URSS.
Toată această nomenclatură comunistă, după cum scrie istoricul rus Mihail Vozlenski, realiza politica de ocupaţie a regimului sovietic. Aceştia au introdus cu forţa limba rusă în administraţia de partid şi de stat. La 23 septembrie 1940 a fost interzis alfabetul latin şi s-a trecut la cel rusesc. A început îndoctrinarea marxist-leninistă a populaţiei. La 20 septembrie 1940 a fost editată prima lucrare a lui Lenin „Sarcinile Uniunii Tineretului” într-un tiraj de 10 000 de exemplare, 6 mii în limba „moldovenească” şi 4 mii în limba rusă.

7. Conducerea economiei, planificării, normarea muncii, impozitarea, naţionalizarea întreprinderilor industriale de asemenea au avut un caracter colonial, de ocupaţie.
De menţionat că ruşii au pus mâna pe 1443 de întreprinderi industriale, la care lucrau 19.415 de muncitori şi ingineri. Au fost naţionalizate şi jefuite 1.012 km de cale ferată cu 83 de staţii şi 5 depouri.
Când au venit ocupanţii sovietici, în Basarabia funcţionau 12.442 km de drumuri, inclusiv 1211 drumuri asfaltate şi 11.220 km de drumuri de ţară. În 1940-1941, comuniştii au acaparat într-un mod forţat, bestial şi făţarnic 2038,7 mii ha de pământ arabil, inclusiv 1662,6 mii ha semănate cu cereale, 258,6 mii ha de culturi tehnice, 284,8 mii ha de păşune şi 181,0 mii ha de păduri. Toată această bogăţie a fost naţionalizată şi furată de către nomenclatura comunistă. În 1940 comuniştii ruşi au pus mâna pe toată ramura vităritului.

Ei au luat cu forţa 267.383 de cai, 402.538 de vite cornute mari, 259.377 de porcine şi 1.236.583 de oi şi capre (AOSPRM, f. 51, inv. 1, d. 26, p.2). Toate acestea constituiau o mare bogăţie a populaţiei basarabene. Dacă ruşii au fost „eliberatori”, atunci ei nu puteau să jefuiască toată bogăţia satelor şi oraşelor Basarabiei. Când au nimerit în Basarabia, comuniştii ruşi erau flămânzi, murdari, dezbrăcaţi, nespălaţi. Văzând cât de bine trăiesc românii basarabeni, veneticii spuneau că toate satele sunt populate de „curculi”, „chiaburi” şi mari „boieri români”. Ei au impus satelor şi oraşelor mari impozite şi dări la stat. Numai în trimestrul IV, 1940, au luat din Basarabia 2,5 mln. tone de cereale, 15.000 de tone de carne de vită, 1500 de tone de carne de pasăre şi peste 1.600 de mii de ouă (f. 2).

8. Noi vorbim de ocuparea Basarabiei, deoarece regimul comunist sovietic a jefuit această regiune după cele mai murdare şi cinice forme şi metode.

Numai de la Ministerul Apărării Naţionale al României sovieticii au furat 101.687 de cai, 203 perechi de boi, 1816 căruţe, peste 100 de care cu boi, 47 de autovehicule. Din depozitul Diviziei 26 Infanterie Română din Călăraşi ruşii au furat 18 cuptoare de copt pâine, 20 de vagoane cu făină şi 20 de vagoane cu lemn de fag. La staţia Pârliţa, ruşii au sechestrat cu forţa 75 de vagoane şi 2 locomotive. De la camerele agricole din Bălţi şi Soroca sovieticii au furat peste 900 de maşini agricole, inclusiv 4 tractoare, 230 de semănători, 120 de pluguri, 80 de prăşitori mecanice, 93 de zdrobitoare pentru struguri, peste 200 de cai, 5 tauri, 45 de vaci de lapte, 400 de oi, 200 de berbeci şi peste 100 de porcine.

9. Ocupanţii sovietici au adus mari daune sistemului financiar al României. Toate secţiile poştale şi bancare au fost jefuite.

Numai în iunie-iulie 1940 bolşevicii ruşi au furat din sistemul financiar basarabean peste 3.896.229.573 de lei, inclusiv 711.665.000 de lei investiţii capitale din economia Basarabiei, 517.177.00 de lei care aparţineau firmelor locale, 214.334.815 lei ai Ministerului Agriculturii, 215.000.000 de lei ai Ministerului Cultelor, 293.568.008 de lei – banii Ministerului de Interne etc.
10. Noi am constatat că numai din 28 iunie 1940 şi până la 22 iunie 1941 regimul sovietic de ocupaţie a furat, jefuit, evacuat, transportat din Basarabia mărfuri industriale, cereale, grâu, porumb, soia, secară, orz, culturi tehnice, spirt, alcool, vin, conserve, materiale de construcţie tehnică, fabrici întregi, produse animaliere, tot parcul de maşini şi locomotive în valoare de peste 300 de miliarde de lei româneşti.

În iunie 1941 din RSSM au fost evacuate 4000 de vagoane cu bunuri materiale, instalaţii industriale şi tehnică şi peste 180 de mii de vite cornute mari. Au furat tot ce au putut, au curăţat toate hambarele, depozitele, iar ceea ce n-au reuşit să fure a fost distrus, dinamitat şi aruncat în aer.
Câtă jale, câte lacrimi au vărsat intelectualii, preoţii, proprietarii, comercianţii, profesorii, juriştii, primarii şi notarii, oamenii de afaceri, ţăranii simpli care şi-au pierdut în 1940 toată averea, familia, chiar şi viaţa. Aceasta a fost faţa reală a ocupanţilor sovietici.
Considerăm că istoria Basarabiei sub regimul de ocupaţie stalinist din 1940-1941 trebuie cercetată, oglindită şi demascată esenţa antiumană, xenofobă, colonială a imperialismului rusesc.
Scriitorul Nicolae Dabija a subliniat că istoricii trebuie să restabilească şi să promoveze în ştiinţa contemporană valorile naţionale româneşti.

Sunt unii „critici” care numai „rup rândurile”, sau îi glorifică pe „eliberatori”. Ei neagă valorile istorice autohtone. Valorile umane se pot restabili numai prin adevărul istoric, deoarece, după cum afirmă Ion Ungureanu, „a spune adevărul e spre binele tuturor”.

 

 

Anton MORARU,
dr. hab. în istorie, prof. univ.

http://basarabialiterara.com.md/?p=15335

 

http://www.deschide.md

 

Mircea Druc, ultimul premier al Moldovei sovietice, vorbeşte despre viitorul R.Moldova şi despre Unirea acesteia cu România. VIDEO

 

Mircea Druc, ultimul premier al Moldovei sovietice şi lider al Frontului Popular, vorbeşte despre Transnistria şi unirea pe cale economică a Basarabiei cu României.

 

 

„Republica Moldova este un stat falimentar, care va dispărea”