CINE INTERZICE IMNUL NAŢIONAL ?

 

 

 

 

Pe 7 ianuarie 2016 la Sfântul Gheorghe s-a disputat o partidă de handbal dintre echipe din Sfântul Gheorghe și Universitatea Cluj. Datorită faptului că sportivele clujence au continuat să se antreneze în timpul intonării aşa zisului imn secuiesc, un imn care nu are ce să caute într-o competiție sportivă din România, publicul maghiar din sală le-a înjurat și huiduit pe clujence, în cele mai execrabile moduri, pe întrega perioadă a partidei, ieșind un mare tărăboi pe teren, în afara lui și în presă.

Ca urmare a acestui incident, în loc să se ia măsuri împotriva organizatorilor, atât pentru cântarea unui imn secuiesc provocator, cât și pentru comportamentul execrabil al publicului, iar terenul din Sfântul Gheoghe să fie suspendat jumătate de an, spre exemplu, iar clubul să fie amendat consistent, decizia a fost aceea de a se trimite o circulară instituțiilor sportive din țară prin care se invocă o hotărâre de guvern mai veche, și li se precizează astfel faptul că intonarea Imnului Național este interzisă în cadrul competițiilor interne.

 

 

 

 

 

Vă puteți imagina aberație mai mare decât asta? Practic, ungurii și secuii din Sfântul Gheorghe sfidează România, se comportă mizerabil cu echipa oaspete și tu, ca for de conducere al sportului românesc, în loc să iei măsuri împotriva lor, tu îi pedepsești exact pe cei pe care ar trebui să îi aperi: pe românii din toată țara!

Extras din explicația dată de Elisabeta Lipă pe pagina sa de Facebook, după ce subliniază că iubește foarte mult Imnul Național:

 „Nu știu dacă e relevant, dar nu mi s-a cântat niciodată imnul la vreo competiție națională și am câștigat 25 de titluri de campioană națională în carieră. Nici în deschiderea meciurilor din campionatul intern, la fotbal, handbal, volei, rugby, polo și alte discipline NU se intonează imnul național, deoarece nu este permis de legislația în vigoare în România. Nu am făcut altceva decât să respect și să aplic Legea în România în spiritul Constituției pe care am jurat la învestire, în onoranta funcție de ministru. Atât!”

Citiţi aici întreaga declarație: http://www.dcnews.ro/elisabeta-lipa-rupe-tacerea-in-scandalul-imnului-na-ional_494826.html

Epilogul acestei poveşti urâte s-a petrecut în luna aprilie 2017 când preşedintele Klaus Iohannis a promulgat „legea privind intonarea imnului pe stadioane şi alte baze sportive, cu prilejul desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional, la finala unei competiţii sau, după caz, la turneul final”, după ce deputaţii adoptaseră în data de 4 aprilie, în unanimitate, proiectul de lege care prevedea intonarea imnului pe stadioane.

„Imnul naţional al României se intonează şi pe stadioane şi la alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional doar la finala unei competiţii sau, după caz, la turneul final, pentru toate categoriile de vârstă”, potrivit iniţiativei legislative care completează articolul 10 din legea nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

 

 

 

 

 

Batjocorirea Imnului de stat  de către separatiştii transnistreni este o practică obişnuită în R.Moldova.

În videopclipul de mai jos vedem cum la liceul românesc din Tighina autorităţile separatiste au tăiat în timpul unei festivităţi, alimentarea cu curent electric, tocmai pentru a împiedica intonarea Imnului de Stat. 

  Pe tot parcursul festivităţii, circa zece miliţieni transnistreni îmbrăcaţi în civil au monitorizat manifestarea, iar pentru că a fost arborat drapelul şi s-a intonat imnul de stat, directoarea şcolii nu excludea că i s-ar putea deschide de către separatişti un dosar penal, pentru că ar fi fost încălcată aşa-zisa „constituţie” a regiunii separatiste transnistrene inventate de Moscova.

 

 

 

 

 

 

Dacă astfel de nemernicii au o explicaţie pe teritoriile româneşti aflate sub ocupaţie străină, atunci când factori de răspundere din conducerea României independente emit ordonanţe aberante care interzic cântarea imnului de stat al ţării noastre, nu poate fi găsită nici o justificare cât de cât inteligentă…

 

 

Surse:

http://www.cunoastelumea.ro/scandal-de-proportii-ministrul-elisabeta-lipa-a-interzis-imnul-national-pentru-a-nu-i-supara-pe-unguri/

http://www.prosport.ro/sport-life/klaus-iohannis-a-promulgat-legea-privind-intonarea-imnului-la-finalul-competitiilor-sportive-nationale-16250449

 

 

Publicitate

Maiorul erou Valeriu Carp – „Peste Putna nu se trece!”. VIDEO

 

 

 

„Din ordinul meu şi pe a mea răspundere, deschideţi focul!”

La 23 august 1939, împăraţii Răsăritului şi Apusului şi-au dat mâna încheind, prin intermediul miniştrilor lor de externe, Molotov şi Ribbentrop, un “pact de neagresiune” care prevedea, în secret, împărţirea Europei. Unul (Adolf Hitler) îşi adjudeca, în numele “uniunii europene” naţional-socialiste, partea occidentală şi centrală a continentului, celălalt (I.V. Stalin), în numele “uniunii europene” comuniste, Răsăritul şi partea central-răsăriteană.

O frontieră a ruşinii brăzda harta Lumii Vechii, de la Nord spre Sud, smulgând Finlandei regiunile estice, desfiinţând Ţările Baltice, împărţind Polonia în două şi pulverizând România Mare.

Ruşii pretindeau nordul şi estul Moldovei, arbitrar denumite de “hoţii de pământuri” ai veacurilor precedente “Bucovina” (în 1786) şi “Basarabia” (în 1807), urmând să dispună, în favoarea satelitului lor, Bulgaria, şi de Dobrogea, iar germanii, interesaţi de petrolul românesc, dar şi de menţinerea în Axă a celui ce se declarase primul “fascist” al lumii postbelice, bătrânul amiral de Bálaton, Miklos Horthy aveau libertatea de a decide în privinţa restului.

Urmare a trocului de popoare din august 1939, în prima jumătate a lunii septembrie 1940, Polonia a fost invadată de armatele nazisto-sovietice, Finlanda şi Ţările Baltice cotropite de ruşi. Marea Britanie şi Franţa au declarat război celor doi agresori pe care Societatea Naţiunilor i-a condamnat.

În aceste condiţii, România a primit notele ultimative din 26 şi 27/28 iunie 1940 şi sub presiunea Germaniei, regele Carol al II-lea (1930-1940) şi miniştrii săi au cedat.

Pentru armata română a început umilinţa retragerii fără un foc de armă de la hotarele întemeiate de Muşatini şi, în acelaşi timp, calvarul. Pentru că bandele de cazaci şi trupele regulate ale “Armatei Roşii” nu au respectat nici măcar termenul de 4 zile, impus de Moscova, hărţuind trenurile regimentare, batjocorind, în scopul provocării, ofiţerii şi trupa. Şi nu au respectat nici măcar noua linie de frontieră impusă tot de Moscova, depăşind-o şi înaintând pas cu pas în adâncimea teritoriului.

Aşa a căzut, în Nord, Herţa şi invadatorul şi-a început înaintarea spre Putna şi Suceava, localităţile-simbol ale mândriei şi vitejiei de odinioară ale românilor, în epoca marelui Ştefan. De nestăvilit, pentru că la Bucureşti îşi făcuse loc deruta, frica şi trădarea!

Regele nu a îndrăznit să reacţioneze, guvernul nici atât, astfel că, de la ministrul de război nevenind nici un ordin, Divizia 7 a generalului Stavrat şi-a continuat retragerea spre nicăieri. Unde s-ar fi oprit invadatorii, stimulaţi de obedienţa generalilor, de trădarea oştirii române de către elita politică, numai Dumnezeu ştie!

Din fericire pentru un popor în al cărui cod genetic este înscrisă supravieţuirea, în astfel de momente apar Eroii! Adevăraţii eroi, cei cărora le datorăm parte din însăşi fiinţa noastră, cei care-şi fac mai mult decât datoria, dovedind că şi românii pot supune voinţei lor vremurile, dar care nu pătrund în cartea de aur a istoriei neamului pentru că impostura şi ticăloşia, neputând suferii comparaţia, fac tot ce pot spre a le arunca numele în uitare!

Curajul lor fără egal rămâne să fie povestit urmaşilor de către martori, dacă aceştia au şansa să supravieţuiască.

Un astfel de erou a fost atunci maiorul Valeriu Carp  (n. 27 noiembrie 1897, Iași, județul Iași – d. iulie 1944, Pașcani), comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care şi-a asumat o răspundere pe care nici comandanţii regimentului şi diviziei, ministrul de război, guvernul şi regele nu au îndrăznit să şi-o asume. Aflat în ariergardă, a lăsat regimentul să-şi continue ruşinoasa retragere şi, cu de la sine putere, a ordonat ofiţerilor batalionului său:

“De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeţi la unităţi, organizaţi-vă poziţii de apărare şi, dacă ruşii mai înaintează un pas, DIN ORDINUL MEU ŞI PE A MEA RĂSPUNDERE, deschide-ţi focul!”

Astfel, “mareea roşie” a fost oprită cu foc pe aliniamentul care a devenit, în Nord, graniţa României, aliniamentul Valeriu Carp. Incidentul odată produs, ameninţând să se transforme în scandal internaţional, ruşii au trebuit să cedeze.

Un ofiţer oarecare, un comandant de batalion, a decis astfel, în locul politicienilor şi capilor armatei, oferindu-ne o frontieră şi scăpându-ne de ruşinea de a vizita astăzi, cu paşaport, mormântul lui Ştefan cel Mare!

Pentru curajul său maiorul Valeriu Carp a fost declarat de sovietici şi a rămas până astăzi… criminal de război!

I s-a atribuit vina de a fi judecat ulterior, condamnat şi executat, în conformitate cu legea marţială, două duzini de cetăţeni români trădători, care i-au întâmpinat cu pâine şi sare pe invadatori, au atacat trupele române, acţionând ca o coloană a V-a sovietică.

Din nenorocire făceau parte din categoria “supraoamenilor”, a adepţilor unei anumite religii care le permite să se considere mai oameni decât oamenii. Nimic nou sub soare! Vlad Ţepeş a executat 341 de catolici şi a rămas până astăzi simbolul Satanei.

Gabriel Bethlen şi Ştefan cel Mare au tras în ţeapă mii de români ortodocşi, în Transilvania şi Muntenia şi, ultimul, zeci de mii de tătari şi nimeni nu s-a sesizat, dovadă că, în ochii unora, nu suntem toţi egali în faţa lui Dumnezeu!

Cei care l-au acuzat pe maiorul Carp de moartea agenţilor lor sunt aceiaşi cu cei care, chiar în acele zile, au atras, sub pretextul acordării dreptului de strămutare în România, populaţia străvechilor sate româneşti de pe Siret şi Siveţel (Tărăşeni, Suceveni, Bănila, Poiana Mare, Boian, Igeşti, Cireş, Adâncata, Hliboca, Volcineţ, Crasna, Ciudei, Sinăuţii Vechi, Bahrineşti etc.) la Fântâna Albă (Belaia Kriniţa) şi i-au masacrat fără milă.

Dar ce contează, în cumpăna justiţiei lumii “civilizate”, 15.000 de români, populaţie civilă, bărbaţi tineri şi bătrâni, femei, copii, ucişi pentru singura vină de a se fi născut români, pe pământul strămoşilor lor, în comparaţie cu 20-25 de terorişti “aleşi”, reprezentanţi ai Dumnezeului-BAN?

Exonerat de răspundere de Conducătorul României şi el recomandat încă memoriei colective drept “fascist” şi “criminal de război”, pentru vina de a fi încercat să ne apere “sărăcia şi nevoile şi neamul”, maiorul Valeriu Carp a avut şansa pe care o au numai eroii autentici – aceea de a cădea în luptă pentru patria sa, în iulie 1944, la Paşcani.

Neputându-se răzbuna pe trupul său, neputându-l executa sau târî prin gulag-uri pe cel ce le interzisese, prin gestul eroic de a nu se conforma ordinelor primite, înaintarea în adâncimea teritoriului românesc, bolşevicii s-au răzbunat pe amintirea sa.

Pentru 55 de ani, Valeriu Carp a fost aruncat în uitare!

Şi ar fi fost poate, asemeni multor eroi autentici, definitiv şters din memoria colectivă a neamului său, intoxicat cu “eroi” de teapa unui Filimou Sârbu, I.M. Pacepa sau Mircea Răceanu, dacă un bătrân şi suferind veteran de război, astăzi în vârstă de 86 de ani, pe vremea aceea tânăr locotenent, în subordinea maiorului Valeriu Carp, nu şi-ar fi adunat ultimele puteri, pentru a-şi aşterne pe hârtie, amintirile, în folosul generaţiilor tinere, născute spre neşansa lor în minciună, hrănite cu iluzii şi promisiuni deşarte de adepţii lui Iuda.

În ianuarie 1999, colonelul (r) Ioan Ambrosă îşi publica parţial memoriile la Editura “Fiat Lux”, unul dintre punctele forte ale lucrării sale – “Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul” – fiind relatarea odiseei maiorului Valeriu Carp. Ca “Motto”, bătrânul cavaler ne transmite în cuvinte simple o constatare tulburătoare, care se constituie într-un adevăr de un cumplit tragism pentru militarii români ai tuturor timpurilor: “Celor ce şi-au servit cu credinţă patria, dar au fost lipsiţi de recunoştinţa ei”.

Iată de ce, tocmai pentru a repara această nedreptate într-un caz concret, cu valoare de simbol pentru toţi aceia care mai simt româneşte, am scris aceste rânduri, în atenţia colegilor de generaţie şi a camarazilor de front ai maiorului Valeriu Carp.

“Asociaţia Naţională Cultul Eroilor” are datoria de onoare de a face postum dreptate, în pofida a ceea ce ar putea spune diverşi senatori din SUA, CSI, Insulele Capului Verde sau Bangladesh, în cazul Valeriu Carp!

Armata română îşi va recăpăta demnitatea pe care i-au terfelit-o elita politică în vara anului 1940 şi nu numai, abia atunci când singurul militar şi român care a avut curajul să-şi asume în acele clipe de cumpănă, răspunderea unei decizii româneşti îşi va primi locul pe care-l merită, în galeria eroilor autentici ai neamului!

Abia atunci când bustul maiorului Valeriu Carp va străjui hotarul pe care el l-a fixat şi apărat, pentru NOI, cei de astăzi, împotrivindu-se, ca David lui Goliat, celui mai cumplit flagel al secolului XX! 

 

 

 

 

 

 

http://www.dacoromania-alba.ro/

Colonel dr. MIRCEA DOGARU