CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

30 noiembrie 1224 : Prima menţiune documentară a localităţii Orăştie. VIDEO

Orastie Attractions

 

 

 

 

Acum 773 de ani, la 30 noiembrie 1224, într-un document semnat de regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235), apărea prima menţiune documentară a Orăştiei, care confirma înnoirea privilegiilor acordate coloniştilor saşi stabiliţi în zonă, privilegii acordate de înaintaşul său, Geza al II-lea (1141-1162).

În acest act se menționează că tot poporul de la Orăștie (Waras) la Baraolt (Boralt), inclusiv ținutul secuilor dintre Sepsi și Draas, să formeze o comunitate sub autoritatea aceluiași jude.   
Orașul se bucură de o serie de privilegii recunoscute de regalitatea maghiară.

Era condus de un sfat ce se va numi mai târziu magistratură și care avea în frunte un jude regal (iudex regium), ajutat de un număr de 12 jurați (cives jurati) aleși din rândul meșteșugarilor și comercianților locali înstăriți.

Documentul cunoscut sub numele de  Diploma andreană, menţiona de asemenea prezenţa unei populaţii autohtone  românești (blachi) și pecenege (bisseni), atesta că folosirea pădurilor și a apelor se va face în comun cu românii și pecenegii şi menţiona aşezarea Orăștie drept cel mai vestic punct al Pământului Crăiesc, zona de colonizare a sașilor în Transilvania.

Tot prin Diploma andreană a fost reglementat faptul ca Orăștia să fie reședința Scaunului Orăștiei, cu localitățile aferente.

Localitatea Orăștie, numită mai demult Oroșteiu (în germană Broos, în maghiară Szászváros, în traducere „Orașul sașilor”, în latină Saxopolis), este unul din cele mai vechi oraşe din ţară, fiind amplasată pe o vatră de străveche locuire dacică şi este în prezent un municipiu în județul Hunedoara din Transilvania.

Existenţa aşezării este evident anterioară documentului emis de regele maghiar Andrei al II-lea.

O seamă de istoriografi, între care Istvánfi şi Túroczi, au afirmat în lucrările lor că cel dintâi grup de colonişti ar fi sosit în Transilvania încă din vremea regelui Ştefan I, pentru ca ulterior să li se adauge, până în timpul domniei lui Geza al II-lea, noi valuri succesive. Unii plecaseră din Flandra şi, din câte se pare, au primit terenuri în folosinţă, prin danie regală, în părţile Orăştiei, Ighiului şi Cricăului.

Cea mai timpurie referinţă despre plecarea unui colonist din Occident datează din anul 1103, când un anume Anselm de Braz plecase cu familia sa undeva în „Ungaria”.

Istoriografii saşilor din Transilvania acreditează ideea că acest Anselm de Braz s-ar fi aşezat, în cele din urmă, în părţile Orăştiei, de unde a dat şi numele german al Orăştiei – Broos.

secolele XI -XII

A fost construit în zonă primul edificiu de cult creștin din piatră – Rotonda de la Orăștie. Este vorba despre o capelă circulară cu o vechime estimată la 1000 de ani. Probabil era folosită doar de familiile nobiliare care dominau la acea vreme, ca influență, zona Orăștiei. În apropiere există o construcție asemănătoare, provenind din aceeași perioadă – Rotonda de la Geoagiu.

1200

După tradiția cronicărească din Transilvania, acesta este anul în care Orăștia începe să se înconjoare cu ziduri de piatră. Ulterior acțiunea a fost abandonată din cauza condițiilor nefavorabile.

1206

Într-o diplomă emisă de regele Ungariei Andrei al II-lea, Romos – sat în apropierea Orăștiei, este atestat între primele trei sate din Transilvania unde au fost primiți coloniști germani „primes hospites regni” (alături de Ighiu și Cricău).

Orăștia s-a refăcut rapid după distrugerea tătară din 1241. Conducerea orașului era asigurată de un sfat ce se va numi mai târziu magistratură, care avea în fruntea sa un jude regal, amintit pentru prima dată în anul 1367, în persoana unui oarecare Cristian. 

Orașul a început să fie înconjurat cu ziduri de apărare.  În registrul dijmelor papale din anii 1332-1337, Orăștia era înregistrată cu 334 de fumuri (gospodării), fiind puțin mai mare decât satul vecin Romos, care avea 255 gospodării.

În anul 1334 Orăștia a fost menționată cu statutul de „civitas” (civitas Woras nominata). Toponimul Waras („oraș”) dovedește faptul că la acea dată așezarea se afla în plin proces de dezvoltare urbană.

Afost devastată de turci în 1420 şi a primit  statutul de oraş (civitas) în 1433. În secolul al XV-lea Orăștia a fost arsă, dărâmată și jefuită de mai multe ori de către năvălitorii turci.

De fiecare dată a renăscut din ruine şi s-a dezvoltat ca centru meşteşugăresc apoi, începând cu secolul al XIX-lea, ca centru industrial.

Orăştia s-a remarcat de-a lungul secolelor prin statutul său de centru cultural. Încă din anul 1582 se tipărea aici „Palia”, prima traducere românească a celor 5 cărţi de la început ale Vechiului Testament. În acelaşi timp s-au dezvoltat instituţii de învăţământ care atrag elevi şi profesori din Transilvania şi Banat. La sfârşitul secolului al XVI-lea şi în cel următor va funcţiona aici o şcoală reformată al cărei rector va fi, între anii 1667-1669, Mihail Halici, fiul unui nobil român din Caransebeş, un umanist instruit la şcoli din Anglia şi Olanda.

La începutul secolului al XVIII-lea sunt consemnate şi şcolile primare, ortodoxă şi greco-catolică, ale românilor. În urma unirii cu Biserica Romei, o parte a românilor îmbrăţişează noua religie. După numeroase dispute, cele două biserici vor convieţui în pace. În momentele istorice deosebite pentru istoria românilor, cele două biserici vor acţiona în folosul intereselor naţiunii.

La Orăştie se va constitui grupul activist care va milita pentru schimbarea tacticii Partidului Naţional Român. Participând la alegerile parlamentare, Aurel Vlad, va pătrunde în parlament, în anul 1903 în urma victoriei asupra candidatului oficial al guvernului, la Dobra. Aurel Vlad va juca un rol deosebit în revoluţia din toamna anului 1918, fiind ales preşedintele Consiliului Naţional Român din Orăştie. În urma Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Aurel Vlad va fi ales membru în Consiliul Dirigent, repartizându-i resortul finanţelor.

Perioada regimului dualist a însemnat transformarea Orăştiei într-un centru al mişcării naţionale româneşti. Aici s-au pus bazele băncii „Ardeleana”, a numeroase asociaţii culturale şi economice şi unui număr important de ziare româneşti, care au jucat la rândul lor un rol deosebit în mişcarea de emancipare naţională, culturală, spirituală şi economică a românilor.

Instaurarea comunismului în România va însemna şi pentru Orăştie lichidarea tuturor organizaţiilor culturale şi economice, trecerea la producţia planificată şi cooperativizarea agriculturii. Se vor dezvolta întreprinderi precum „Chimica”, „Vidra” şi „Întreprinderea Mecanică Orăştie”, care vor atrage forţa de muncă din împrejurimi, dând noi dimensiuni demografice oraşului.

În timpul evenimentelor din 1989, doi cetăţeni ai oraşului, studentul Ovidiu Nicolae Muntean şi sergentul Călin Gabriel Morariu, vor plăti cu viaţa participarea la lupta pentru doborârea dictaturii şi instaurarea democraţiei.

Din ianuarie 1990 îşi vor relua activitatea vechile partide istorice şi se vor înfiinţa altele noi care vor domina scena politică a ţării. 

Datorită tradiţiilor sale istorice, importanţei culturale şi gradului de dezvoltare economică şi urbană, în anul 1995 Orăştia a fost ridicată la gradul de municipiu.  

 

 

 

 

 

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Or%C4%83%C8%99tie

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Or%C4%83%C5%9Ftie

http://www.orastie.info.ro/index.php?im=21

30/11/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

30 noiembrie: SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, CEL DINTÂI CHEMAT ŞI OCROTITORUL ROMÂNIEI. VIDEO

Apostolul românilor

 

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în Betsaida Galileei, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Potrivit Sfântei Scripturi, Sfântul Andrei era fratele lui Simon Petru şi amândoi au fost pescari, împreună cu tatăl lor.

Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul.

 Andrei a fost cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos și el a vestit acest adevăr celui ce va fi verhovnicul cetei apostolilor. De aceea, Sfântul Andrei a primit între apostoli supranumele de „primul chemat” sau „cel dintâi chemat”. 

La o zi distanţă dupa Botezul Domnului în Iordan îl vede pe Ioan cum arăta cu degetul spre Hristos şi  rosteşte cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.

Chemarea sfântului la apostolie se întâmplă mai târziu şi este relatată de Sfântul Evanghelist Matei: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers dupa El”.

Întâlnirea cu Mântuitorul Hristos i-a schimbat întreg cursul vieții.

Apostolul Andrei i-a urmat lui Hristos înaintea celorlalţi apostoli, pentru care s-a şi numit „întâi chemat”, el fiind încredinţat că acesta era Hristos, cel pe care proorocii L-au proorocit mai înainte şi L-au propovăduit.

Tradiţia Bisericii ne spune că, dupa Înălţarea Domnului la cer şi dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi s-au răspândit în toata lumea, pentru a propovădui dreapta credinţă.

Atunci,acestui întâi chemat Andrei, i-au căzut sorţii sa meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeia. A umblat in aceste locuri nu în graba, ci in fiecare zăbovind şi răbdând multe împotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos.

Se spune că Sfântul Apostol Andrei l-ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul său Amplias, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în fiecare an la 30 octombrie. 

 

 

 

sf. andrei

 

 

Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul in jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus „Crucea Sfantului Andrei”, de unde şi reprezentarea iconografică a Sfântului Apostol Andrei împreună cu o astfel de cruce.

Nu se ştie cu precizie data martirizării sale; unii istorici o fixează în timpul persecuțiilor lui Nero, pe la anii 64-67, iar alții mai târziu, la sfârșitul veacului apostolic, în vremea persecuției poruncite de împăratul Domițian (81-96). 

 

După mulți ani, la 3 martie 357, cinstitele moaște ale sfântului au fost mutate de către Sfântul Artemie,
de la Patras la Constantinopol   din porunca împăratului Constanțiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare. Moaștele Sfântului Andrei au fost așezate atunci, împreună cu moaștele Sfinților Luca și Tadeu, în noua biserică a Sfinților Apostoli.

Sfântul Ambrozie, episcop de Milano (c. 339-397), scria că părticele din moaștele Sfântului Andrei au fost oferite bisericilor din Milano, Nola și Brescia.

Cinci sute de ani după aceea, a fost adus la Patras capul Sfântului Andrei, trimis de împăratul Vasile I Macedoneanul (867-886).

După Cruciada a IV-a  din 1204, când Constantinopolul a fost ocupat de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaștele Sfântului Andrei să fie duse în Italia și așezate în catedrala din Amalfi.

În fața pericolului otoman, după căderea Constantinopolului, odorul de mare preț care se găsea la Patras a fost oferit în anul 1460, spre păstrare papei Pius al II-lea,   de către despotul Moreei, Toma Paleologul.

Capul sfântului a revenit în cele din urmă la Patras, la 26 septembrie 1964, ca semn al reconcilierii și frățietății creștine, izvor de bucurie și mângâiere pentru credincioșii ortodocși.

În ultimele două decenii s-a vorbit şi s-a scris mult despre originile apostolice ale creştinismului românesc. Din mărturiile istoricilor și din Sfânta Tradiție reiese că Sfântul Andrei este și primul propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri daco-romani, cel care a adus prima dată pe pământul strămoșilor noștri, cuvântul lui Iisus Hristos.  

Spre exemplu, Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, din secolul al X-lea, ne spune că sfântul a propovăduit Evanghelia în „toată regiunea Bitiniei şi Pontului, provinciile romane Thracia şi Scitia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (în Crimeea)”.

Prin provincia romană Scitia se înţelege teritoriul Dobrogei de astăzi, care făcea parte, în secolul I, din Imperiul Roman. Dintre toate mărturiile legate de prezenţa Sfântului Apostol Andrei în părţile noastre, cea mai valoroasă este socotită a fi cea a lui Eusebiu de Cezareea, un autor de mare prestigiu în cunoaşterea creştinismului primelor secole.

Mai mult, afirmaţia sa este bazată pe o tradiţie veche, întărită şi de mărturia lui Ipolit al Romei, contemporan cu Origen, care spune că Sfântul Andrei „a vestit (Cuvântul Evangheliei) sciţilor şi tracilor”.

Fiindu-i încredințate spre evanghelizare ținuturile din preajma Mării Negre, este cert că în drumul său Apostolul dintâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică (Dobrogea de azi).

La aproximativ 4 kilometri sud-est de localitatea Ion Corvin, în judeţul Constanţa, se află peştera în care se crede că a vieţuit Sfântul Apostol Andrei, cât timp a propovăduit pe teritoriul românesc.

 În vara anului 1944, peştera transformată în biserică a fost sfinţită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. În biserică, în pronaos, într-o nişă, se află un pat scobit iniţial în piatră, pe care se spune că se odihnea apostolul Andrei.

Trupele ruseşti invadatoare au distrus biserica şi abia după anul 1990 aceasta a fost reconstruită de către cuviosul monah Nicodim Dincă.

În fiecare an, în ziua praznicului Sfântului Andrei,  mii de credincioşi vin în pelerinaj aici, pentru a se ruga pe locul unde a trăit Apostolul Românilor.

Primul centru episcopal creştin cunoscut pe teritoriul țării noastre a fost la Tomis, iar tradițiile și obiceiurile populare românești consideră pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie fiind însoțită la noi de bogate și semnificative elemente folclorice.

Când rostim cuvintele Apostolul Românilor, gândul nostru se îndreaptă spre Sfântul Andrei, Ocrotitorul României, pe care îl sărbătorim în data de 30 noiembrie.

În anul 1995, Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie marcată cu cruce roşie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”, ziua sa fiind declarată sărbătoare bisericească naţională.

Sfântul Andrei este de asemenea patronul spiritual al Scoției – steagul scoțian prezentând crucea Sfântului Andrei, al României, Spaniei, Siciliei, Greciei și al Rusiei şi, de asemenea, al mai multor localităţi între care se numără  Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras ş.a.

În tradiţia populară, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei se mai numeşte Sântandrei, Sânedru sau Cap-de-Iarnă.

Este una din zilele cu cele mai complexe sărbători, legate îndeosebi de muncile pastorale și casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și în căsnicie.

Ziua de celebrare a Sfântului Andrei a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificarea lupului, ziua de Sântandrei fiind cunoscută şi sub numele de  Ziua Lupului.

De aceea, noaptea Sfântului Andrei este una magică, în care animalele (lupii în special) capătă puteri neobişnuite, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă şi, foarte important, strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume.

De asemenea, se spune că în această zi nu e bine să dăm, sub nicio formă, bani cu împrumut. Alte tradiţii arată că în această zi nu se dă absolut nimic cu împrumut şi nu se dă afară nimic din casă, pentru ca, peste an, să nu se fure nimic de pe câmp, iar recoltele să fie bogate.

Pentru fetele nemăritate, se crede că în noaptea de Sfântul Andrei acestea îşi pot vedea ursitul, unul din obiceiuri fiind acela care spune că într-un pahar cu apă neîncepută se aruncă o verighetă sfinţită de preot în mijlocul căreia apare chipul ursitului.

În unele zone ale ţării există obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată – denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare, iar băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpere setea se crede că este viitorul lor soţ.

În popor se crede că dacă în noaptea de Sf. Andrei e lună plină și cer  senin, iarna va fi moinoasă, iar dacă luna e plină și cerul întunecat, dacă ninge sau plouă, peste iarnă urmează zăpezi mari și grele.

În fine, una din tradiţiile foarte prezente în casele românilor în ajun de Sfântul Andrei, este aceea de a se semăna grâu într-o strachină de pământ,  fiindcă se spune că cel al cărui grâu crește frumos și verde până la Anul Nou va avea noroc, sau, conform altor percepţii, mai ales în zonele rurale, recolta anului viitor va fi bogată.

Conform altor obicieiuri, cu grâul astfel încolţit, se pune o dorinţă şi se aruncă în prima zi a anului următor într-un copac, iar dacă grâul rămâne agăţat sus, dorinţa se va îndeplini.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Surse:

http://basilica.ro/sfantul-apostol-andrei-cel-intai-chemat-ocrotitorul-romaniei/

http://calendarulortodox.ro/sfinti/sfantul-apostol-andrei/

 http://ziarullumina.ro/apostolul-romanilor- Pr. Ciprian Florin Apetrei

30/11/2017 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: