În ziua de 16 noiembrie 1918, ca urmare a destrămării Imperiului Austro-Ungar, a fost proclamată Republica Populară Ungară (Magyar Népköztársaság)

 

 

 

 Foto: Harta României 1919 – 1920

În urmă cu  99 de ani , în ziua de 16 noiembrie 1918, după proclamarea independenţei Ungariei, la 29 octombrie 1918 şi abdicarea regelui Carol al IV-lea, la 13 noiembrie 1918, această ţară a abolit monarhia şi a proclamat Republica Populară Ungară (în limba maghiară Magyar Népköztársaság).

A fost un regim politic republican ce a existat în Ungaria între 16 noiembrie 1918 și 21 martie 1919, sub conducerea lui Mihály Károlyi,  conte de Carei.

 

Ca lider politic, Mihály Károlyi a proclamat şi condus  ca preşedinte prima republică ungară, iar Dénes Berinkey a avut funcţia de prim-ministru al guvernului.

În februarie 1919 s-a hotărât la Paris crearea unei zone neutre între români şi unguri. Acordul celor patru puteri învingătoare a luat numele de Nota Clemenceau. Se crea o zonă neutră în care urmau a se stabili trupele franceze, pentru a împiedica un conflict între români şi unguri. Pentru a-şi asigura participarea armatei ro­mâne la războiul antisovietic din est, aliaţii au fixat noi linii de demarcaţie, mai defavorabile Ungariei decât precedentele, între România, Slovacia şi Ungaria.

Acestea au fost prezentate la 20 martie, sub formă de ultimatum, guvernului Károlyi , care însă a refuzat să semneze, a respins condiţiile Aliaţilor. Neprimind satisfacţie din partea aliaţilor occidentali,  Károlyi şi şi-a dat demisia împreună cu întreg guvernul.

A doua zi, puterea a fost preluată de Partidul Comunist şi Partidul Socialist, care au fuzionat şi au proclamat Republica Sovietică Ungară.
Preşedintele noii republici era socialistul Sándor Garbai, de profesie zidar, puterea reală având-o însă ministrul de externe Béla Kun un apropiat al lui Lenin. Din cei 26 de comi­sari ai poporului, 18 erau evrei. 

 

 

 

Bela Kun la un miting

 

 

Republica Sovietică Ungaria sau Republica Ungară a Sfaturilor, a fost un regim comunist care a existat în Ungaria între 21 martie şi 6 august  1919, acesta fiind primul regim comunist din Europa constituit după Revoluţia din Octombrie din Rusia.

A fost format ca urmare a eşecului guvernului condus de contele Mihály Károlyi de a organiza statul după dizolvarea Imperiului Austro-Ungar.

Instalat la Budapesta, bolşevismul putea contamina Europa Centrală. Noul guvern ungar a declarat chiar de la instalare că rupe orice legătură cu Puterile Antantei şi întinde o mână fră­ţească Sovietului de la Moscova. Făcea, toto­dată, un apel la muncitorii şi ţăranii din Boemia, România, Serbia şi Croaţia, pe care îi chema la o alianţă mili­tară, „contra boierilor, marilor proprietari funciari şi dinastiilor”. Repu­blica Sfaturilor de la Budapesta complica întreaga situaţie a Europei Centrale. 

Armata română  din Transilvania  a primit, în aceste condiţii, dintr-o dată o altă va­loare…
Într-o comunicare identică, trimisă de miniştrii Franţei şi Angliei la Bucureşti, Saint-Aulaire şi Barclay, se preciza limpede că România a devenit „singura barieră contra mareei în creştere a bolşevismului; învinsă şi contaminată, s-ar termina cu ordinea şi pacea în Orient. Cauza pe care o apără în mo­mentul de faţă nu este numai o cauză românească, ci o cauză europeană”. 

Înainte de a decide o intervenţie (Antanta nu a aprobat imediat o inter­venţie la Budapesta a trupelor române, sârbe şi franceze), Antanta l-a trimis la Buda­pesta pe generalul sud-african Jan Chris­tian Smuts. Guvernul maghiar a respins condiţiile Aliaţilor şi a cerut ca zona neutră să fie fixată pe Mureş, acolo unde o stabilise Convenţia de la Belgrad. 

La 6 aprilie, generalul Franchet d’Esperey a vizitat Bucureştiul. S-a în­tâlnit cu generalul Prezan şi a fost pri­mit de regele Ferdinand, căruia a avut nedelicateţea de a-i propune ca generalii francezi să preia comanda armatelor române pentru o mai bună coordonare a eforturilor militare în estul şi vestul României.

Generalul francez a dus la Bucureşti acordul Franţei la o inter­venţie în forţă contra Budapestei. În acest scop colonelul Ion Antonescu, viitorul conducător al României, s-a dus la Belgrad, pentru a discuta concret o colaborare militară contra Buda­pes­tei. Armata română din Transilvania a fost întărită cu două divizii ale ardelenilor. 

Cea mai slabă verigă din „încercuirea capitalistă” a Ungariei o reprezenta Slo­vacia. La 20 mai, armata ungară a atacat în acea direcţie  şi a obţinut câteva succese. În iunie, a ocupat oraşul Košice şi a ameninţat Bratislava.

În est, trupele un­gare au ajuns la Bardejov, scopul fiind joncţiunea cu unităţile Armatei Roşii din vestul Ucrainei. Generalul Piccione a fost înlocuit de la conducerea armatei ceho­slo­vace cu generalul francez Maurice Pelle, care a pornit contraofensiva. 

La 7 iunie, guvernul Ungariei a primit o telegramă-ultimatum din partea primului ministru francez Clemenceau, în care era somat să înceteze imediat osti­lităţile, sub ameninţarea unei ofensive generale împotriva Ungariei.

Mulţu­mită răspun­sului conciliant dat de Béla Kun, gene­ralul Pelle a oprit contraofensiva, dar a reluat-o câteva zile mai târziu.

La 13 iunie, Aliaţii au decis asupra frontierei definitive dintre Ungaria şi Slovacia. 

Având aproximativ două treimi din Slovacia sub controlul lor, comuniştii au instaurat la 16 iunie 1919 în acest teritoriu Republica Sovietică Slovacă. Această formaţiune statală s-a desfiinţat la 7 iulie, după alungarea armatei ungare (30 iunie-3 iulie) şi revenirea forţelor cehoslovace.

La 24 iunie 1919 a avut loc o lovitură de stat eşuată, organizată de social-democraţi. A fost format un nou guvern comunist, condus de Antal Dov­csák, care a de­clanşat „teroarea roşie”.

Au fost constituite aşa-zise „tribunale revoluţionare” care au ordonat executarea persoanelor suspecte de implicare în lovitura de stat.

Detaşa­mentul comunist „Lenin-fiúk” (Bă­ieţii lui Lenin), condus de József Cser­ny şi compus din 200 de inşi înarmaţi, a jefuit şi terorizat populaţia.

 

Foto: Băieţii lui Lenin, grupele de şoc comuniste

Reorganizată şi întărită, armata ungară a declanşat la 20 iulie atacul împotriva unităţilor române staţionate de-a lungul Tisei.

Atacul a fost pornit în zona de sud (Mindszent–Csongrád) şi în centru (Szolnok), unde s-a şi concentrat lovitura principală. În primele patru zile ale ofensivei, ungurii au obţinut câteva succese. 
Armata română s-a retras organizat, apoi, la 25 iulie, a contraatacat. Avan­sul a fost foarte rapid. La 1 august  a fost ocupat oraşul Mezőkövesd, la 2 august oraşul Cegléd. 
Vizitând dispozitivul de la Tisa, gene­ralul francez Victor Petin aprecia că la acel moment trupele române „pot fi comparate cu cele mai bune trupe care există actualmente în Europa”.

În acel moment, România dispunea de cea mai puternică forţă armată din centrul şi sud-estul Europei şi era un factor foarte important în zonă.

Numărul total al militarilor români antrenaţi în luptă era de 84.000. Aceştia au fost sprijiniţi de 98 de baterii de artilerie.

 

 

Armata lui Bela Kun, invinsă, se retrage demoralizată în debandadă

De teama de a nu fi încercuite, trupele ungare au început retragerea. Aceasta a luat forma unei degringolade generale, în care au fost abandonate chiar şi armele şi muniţiile.

La 3 august întreaga armată ungară era efectiv scoasă din luptă, iar la 4 august capitala Buda­pesta a fost eliberată de forţele române.

 

 

 

 

 

Foto: Trupele române în faţa Parlamentului din Budapesta – august 1919

 

 

Foto: Cavalerişti români pe străzile Budapestei

 

 

Regimul comunist ungar a durat doar patru luni, mai exact 133 de zile. Armata română a fost prima armată din istorie care a eliberat un stat de comunism

Bela Kun a evitat capturarea fugind în după-amiaza zilei de 2 august la Viena cu un tren blindat împreună cu colaboratorii săi.

Au fost arestați și ținuți într-un lagăr până în iulie 1920 când a făcut obiectul unui schimb de prizonieri între Austria și Rusia care a permis refugierea unui număr de 415 comuniști unguri.

  S-a format un guvern nou, condus de socialistul Gyula Peidl. La numai 6 zile a fost înlăturat de un alt guvern, condus de István Friedrich.

 

 

 

Foto: Marcă poştală din Ungaria în 1919. Supratipar cu inscripţia „Zona de ocupaţie română”. Mărci poştale cu supratipar românesc au circulat şi în Pocuţia (regiune din vestul Ucrainei, ocupată de armata română în perioada mai-august 1919, pentru a facilita intervenţia aliatului polonez în războiul cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale)

 

Retragerea armatei române din Ungaria a început la 4 octombrie 1919. La 18 noiembrie s-a încheiat evacuarea până la Tisa, iar la 30 martie 1920 toate trupele române erau retrase.

La 16 noiembrie 1919, după retragerea trupelor române din capitala Ungariei, amiralul Miklós Horthy, fost comandant al marinei imperiului Aus­tro-Ungar, a preluat puterea la Buda­pesta.

La 1 martie 1920, Adunarea Na­ţio­nală a Ungariei a restabilit Regatul Ungariei ca stat succesor, dar a hotărât să nu-l recheme din exil pe  prinţul Carol al IV-lea şi l-a ales pe Horthy ca regent pe o perioadă nede­terminată. 

Horthy a instituit „teroarea albă” îm­potriva comuniştilor şi evreilor. Bana­tul, ocupat de trupe franceze şi sârbe, a fost împărţit între România, Serbia şi Un­garia (august 1919), ca urmare a hotărârii Conferinţei de Pace.

La 4 iunie 1920, a fost semnat Tratatul de la Trianon, care a stabilit graniţele Ungariei, în vigoare şi astăzi.

În 1924 a avut loc o modificare minoră a frontierei, România primind Jimbolia, iar Serbia Modoşul.

 

  Războiului româno-ungar din anul 1919 nu i-au fost acordate nici măcar câteva rânduri în manualele şcolare alternative de istorie a românilor…

Este greu de înţeles cum se poate studia participarea României la Primul Război Mondial, dacă lipseşte perioada dintre momentul reintrării în război (10 noiembrie 1918) şi tratatele de la Paris.

Formarea statului naţional unitar nu s-a datorat numai contextului internaţional favorabil, ci mai ales sângelui vărsat de vitejii noştri soldaţi şi sacrificiilor făcute de înregul popor român.

Oare de ce îi sunt ascunse cu atâta încăpăţânare tinerei generaţii, şi nu de azi de ieri,  faptele de eroism de care au dat dovadă românii în lupta dusă în 1919 pentru nimicirea regimului bolşevic din Ungaria şi pentru reîntregirea Patriei ?

 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

 

 

http://www.rador.ro/2017/11/16/calendarul-evenimentelor-16-noiembrie-selectiuni-3/

http://www.gazetademaramures.ro/scurta-istorie-a-republicii-sovietice-ungaria-18934

Publicitate