Sfârșitul civilizației? Uniunea Europeană şi presiunea fenomenului imigraționist. VIDEO

 

         

Sfârșitul civilizației va apărea ca urmare a ciocnirii culturale și a slăbănogirii societăților creștine. Ateii și seculariștii umaniști iau în derâdere elementul religios, ironizează creștinismul și doresc scoaterea lui totală din viața publică. Ceea ce au și reușit în societățile occidentale.

Însă islamul nu este la fel de răbdător, musulmanii fiind mult mai devotați credinței lor. Când procentul de musulmani va crește, ironiile și ”dreptul la exprimare” ale nativilor occidentali vor fi apă de ploaie, măturată imediat de mase și oficialii lor.

Devotamentul față de religie poate fi observat în filmările de mai jos. În timp ce pentru imigranți elementul religios primează și determină întreg stilul de viață, pentru nativi primează ”libertatea de tip non-religios”.

În plus de asta, în comunitățile din diasporă religiozitatea este amplificată de depărtarea de casă, de familie, de patrie, dar și de ”obiceiurile păgâne ale necredincioșilor”. Tocmai discrepanța dintre aceste două viziuni va duce la o slăbire a comuniunii sociale, ulterior la conflicte și autodistrugere.

De la prea mult multiculturalism, Uniunea Europeană însăși va face implozie.

Colonizarea Europei occidentale, susţinută de Germania şi de alte ţări,  se face necontenit.

          Fenomenul a căpătat în ultimii ani dimensiuni necontrolabile și aproape catastrofale, însă oficialii și mai-marii acestei lumi umbresc amploarea proporțiilor. Iar una dintre metodele de încurajare a situației este etichetarea propagandistică a imigranților ca fiind ”refugiați”.

Ori, caracterul de refugiat este intangibil și oferă drepturi internaționale asigurate de orice stat stabil social, indiferent de nivelul dezvoltării sale economice.

Dacă ar fi fost etichetați ca ”imigranți clandestini”, situația și susținerea populară ar fi fost cu totul altele. Eticheta este deci o problemă de ordin și interes politic. Toate autoritățile și canalele media vorbesc doar despre ”refugiați”.

Trecerea nestingherită prin țările europene se explică prin legislația internațională și Carta Drepturilor Omului. Acestea prevăd asigurarea asistenței juridice și umanitare pentru oricare imigrant ajuns pe teritoriul Uniunii Europene!

Odată trecută linia graniței orice întoarcere din drum și orice agresiune împotriva imigranților sunt total ilegale, chiar dacă aceștia nu dețin documente și nici nu-și justifică prezența.

Europa aproape că nu mai cunoaște conceptul de expulzare, mai ales că monitorizarea și aplicarea ulterioară a procedurilor devin imposibile din cauza afluxului uriaș.

Practic, cel puțin din punct de vedere legislativ și teoretic, dacă în Uniunea Europeană ajung 50 milioane de imigranți, autoritățile nu au voie să îi repatrieze instantaneu. Și cum procedurile legale ar fi imposibile, cel mai probabil îi vor adopta. UE a ajuns ”un sat fără câini”, de aceea se va destrăma.

      Așadar structura fluxului de imigranți este mult mai complexă. Unii sunt imigranți clandestini pe motive economice, alții sunt refugiați, iar alții sunt profitori contextuali ce se folosesc de situație pentru a pătrunde în UE. Procentele fiecărei categorii nu le cunoaștem.

 

 

 

 

 

 

 

 

          Suferința unora dintre imigranți este de necontestat, aceștia alegând calea străinătății, fuga de războiul din Siria, Iraq sau Afganistan.

Dar eticheta de ”refugiați”, pusă întregii mase de imigranți, este hazardată și poate fi ușor contraargumentată de:

• proporția covârșitoare (peste 80%) a bărbaților de vârstă mijlocie (tineri). Într-o situație normală, masele reale de refugiați au de fapt o structură pe vârste și sexe mult mai eterogenă. Aici sunt predominant bărbați tineri deoarece sunt cei mai rezistenți la drumul lung și anevoios, la depășirea clandestină a obstacolelor de la granițe, la foametea și setea suferite prin deșert, păduri și Marea Mediterană. Este clar că vorbim în cazul acesta despre imigranți economici fugiți de sărăcie, nu despre refugiați fugiți de bombe.

• ținta tuturor este Europa de Vest, cu precădere Germania (cea mai dezvoltată economic), spărgând cu orice preț granițele și cordoanele de poliție pentru a-și atinge scopul. Ori, refugiații adevărați acceptă într-o primă fază ajutorul din partea oricărei țări stabile social, mai ales din partea celor apropiate geografic. Țări foarte sărace de pe Glob cazează diverși refugiați (de ex. în Etiopia sunt foarte mulți yemeniți, fugiți de războiul civil). Țările acestea sunt însă incapabile economic pentru a-și integra refugiații, care fac tot posibilul să plece ulterior spre țări mai dezvoltate. Dar procesul durează luni sau chiar ani. În schimb unii ”refugiați”, care au luat cu asalt Europa, în maxim o lună au ajuns din diverse colțuri ale lumii. O parte sunt deci imigranți economici, nu refugiați. 

• în țările de tranzit, care le-au încetinit accesul spre Germania (mai ales în Ungaria), au adoptat comportamente de tip grevist, refuzând orice ajutor umanitar și manifestând atitudini ostile față de autorități și localnici. Ori, acestea nu sunt comportamente specifice refugiaților năpăstuiți, ci ale imigranților economici cu un scop bine prestabilit. 

• imigranții, care nu dețin pașaport sau alte acte doveditoare ale identității, declară că sunt sirieni tocmai pentru a beneficia de statutul de refugiat. Și astfel Germania adăpostește ”sirieni” din Bangladesh, Pakistan sau statele subsahariene. Noțiunea de ”refugiat” capătă noi conotații, cei care fug de sărăcie fiind ”la fel de refugiați” ca cei care fug de bombe. 

• totuși nu toți sunt foarte săraci. Dimpotrivă, aspectul îngrijit, hainele curate, smart-phone-urile, selfie-stick-urile și căștile în urechi trădează pe cei ce sunt doar profitori contextuali.

         

 

 

 

         

În cele ce urmează sunt prezentate motivele pentru care Germania a devenit principala țintă a imigranților:

 

• În primul rând politica extrem de liberală, de acceptare necondiționată, este justificată de autoritățile germane prin argumentul declinului demografic. Sporul natural negativ ar avea consecințe dezastruoase în plan economic în următorii ani, dacă nu ar fi acceptată și integrată forța de muncă din exterior.

• Am arătat mai sus (și filmările confirmă) că majoritatea sunt imigranți economici. Cu cât țara de

• (Germania în acest caz) este mai dezvoltată, cu atât va fi mai căutată.

• Germania este sortită răzbunării istorice a perioadei dintre anii 1933-1945. De la o națiune intoxicată de rasimul nazist și anti-imigraționist absolut, Germania a ajuns un stat totalmente pro-imigraționist. De la ”o Germanie a germanilor” a ajuns ”o Germanie a multiculturalismului globalist”. Oare este întâmplător? Totuși spor natural negativ înregistrează și alte state europene dezvoltate, dar acestea manifestă reticiențe față de fluxul imigraționist necontrolat. Legile sunt propuse și impuse de diverse cercuri (de obicei mult mai înalte), unde accesul media este restricționat, iar parlamentele și guvernele doar răspund presiunilor, oferă legitimitate și aplică propunerile…

• Deciziile autorităților de la Berlin privind imigrația în masă nu le aparțin 100%. Istoria râde de poporul unde antisemitismul a generat genocid. Germania se umple de sirieni și ”sirieni”, în timp ce Israel nu primește nici măcar unul. Istoria este vindicativă, iar germanii vor plăti probabil pentru antisemitismul lor din perioada nazistă… până la ștergerea lor de pe hartă.

• Multiculturalismul political-correct este menit a distruge națiunile, nu a le ajuta. Cei care vorbesc despre un ”sistem multicultural eficient” este ori propagandist, ori idealist irațional, ori are minte puțină. Istoria și faptele demonstrează caracterul distructiv al multiculturalismului și starea de conflict înteretnic sau intercultural, așa cum se întâmplă între ceceni și ruși, basci și spanioli, palestinieni și israelieni, musulmani și nativii în țările occidentale. Multiculturalismul a destrămat state ca Imperiul Roman, imperiile coloniale, Austro-Ungaria, URSS sau Cehoslovacia. Tendința oricărui organism, inclusiv a popoarelor, este de a supraviețui, nu de a se autodizolva și uniformiza, așa cum trâmbițează ideologia globalizantă a ”corectitudinii politice”. De aceea, aportul uriaș de imigranți va distruge Germania așa cum o cunoaștem astăzi.

• Unii se miră de primirea cu aplauze și flori a imigranților ajunși în gările din Germania. Este reală, dar trebuie analizat și contextul. Poporul german a trecut prin spălarea creierelor în timpul ideologiei naziste. Astăzi trece printr-o altă spălare a creierelor. Umbra nazismului, a rasismului încă bântuie, frica de etichetare apare pretutindeni în sufletele poporului german. De aceea aplauzele, cântecele și florile pornesc din subconștient, germanii arătându-și astfel atașamentul și chiar devotamentul față de extrema cealaltă, de tot ce demonstrează deschiderea lor absolută și libertatea de gândire. Mai pe scurt, poporul devenise nazist din frustrare și azi devine multiculturalist din frustrarea de a nu mai fi etichetat ca fiind nazist…

 

    

 

 

 

Traseul imigranților

Principalele porți de acces în UE sunt:

– Ceuta și Melilla, exclave spaniole situate pe continentul african – singurele granițe terestre între țările africane și cele europene. Accesul se face din Maroc, prin sărirea gardurilor, trecerea prin punctele de frontieră ascunși în compartimente secrete ale automobilelor sau prin ocolirea graniței pe mare (înot). Metoda dominantă este sărirea organizată a gardului.

Imigranții se grupează în pădurile și dealurile din apropiere și iau cu asalt gardurile în formații de câteva sute de persoane, pentru a pune în inferioritate grănicerii. Însă doar o mică parte reușesc să treacă. Granița este forțată zilnic. Imigranții sunt originari din toată jumătatea nordică a Africii. Odată ajunși în Melilla sau Ceuta sunt preluați de autorități și, după o perioadă mai lungă de proceduri birocratice, sunt transportați cu vaporul pe continentul european.

– țărmul Libiei. Forțarea frontierei se face pe mare, în ambarcațiuni improvizate, cu ajutorul cărăușilor. Aceștia percep taxe de transport uriașe (peste 500 de dolari/ persoană). Sunt vizate cu precădere insulele Pelagia – Lampedusa (it), Malta, Sicilia (it) și Creta (gr), însă drumul îndelungat, furtunile și supraîncărcarea generează de cele mai multe ori tragedii. Imigranții provin din Africa și din Asia. Unii sunt muncitori ai vechiului regim, ajunși victimele destabilizării economice post-revoluționare (post-Gaddafi).

 

Visul european sau moartea… (sursa: Economist)

– insulele grecești Lesbos, Kios, Samos, Kos și Rodos, situate în apropierea țărmului turcesc, fiecare la mai puțin de 10 km în largul mării. Ca mijloace de transport sunt folosite ambarcațiuni foarte rudimentare, gonflabile sau plute. Imigranții provin cu precădere din Siria și Iraq, dar și din alte state asiatice: Bangladesh, Pakistan, Sri Lanka, Afganistan etc.

– râul Marica (Evros în gracă, Meric în turcă), care constituie granița continentală dintre partea europeană a Turciei și Grecia. Tranzitarea se face de asemenea cu ambarcațiuni foarte mici și rudimentare sau chiar înot. Mare parte din imigranți sfârșesc în urma hipotermiei sau a înecului. O parte sunt întorși de poliția de frontieră în Turcia și doar un procent mic reușesc să înainteze în Europa.

– granița turco-bulgară. Este asaltată în fiecare noapte de grupuri (de obicei puțin numeroase), a căror proveniență este asemănătoare cu a celor din ultimele două cazuri. 

          Odată ajunși pe teritoriul european, imigranții sunt cazați în tabere și campusuri în Grecia, Bulgaria și Italia, în condiții dificile de trai și fără speranțe de integrare în viitorul apropiat. Supraaglomerarea din aceste centre și fluxul continuu de nou-veniți obligă autoritățile să le elibereze urgent actele necesare pentru a căuta un trai mai bun în Europa de Vest, mai ales în Germania.

Macedonia și Serbia, țări non-UE, sunt deci doar simple piste de tranzit, folosite ca rută de scurtătură. Cele mai multe cereri de azil politic le înregistrează statele dezvoltate.

 Este România în pericol? În contextul internațional actual, problema mai mare decât venirea imigranților asupra noastră este natalitatea extrem de scăzută (10‰). Venirea imigranților este mai mult o consecință a vidului demografic.

Statele occidentale, ca și România, au uitat bucuria zumzetului de copii și își aduc forță de lucru de pe toate meridianele Pământului, neintegrabilă social, pentru a menține nativilor confortul economic. Iar noi, intoxicați de anticreștinism sau de ”creștinismul confortabil” ne vom lovi într-un final de efectele atitudinii noastre anti-nataliste și libertine.

Tineretul iubește distracția, nu se căsătorește și nu face copii. La bătrânețe va resimți efectele comportamentului din tinerețe: lipsa forței de muncă, deci pensii și sistem de sănătate mai dezastruoase chiar decât în prezent… Iar dacă statul va primi imigranți, tineretul trebuie să știe că aceia vor veni și cu pretențiile aferente…
          Nu trebuie uitate vechile teritorii creștine acaparate de islam: Asia Mică, Orientul Apropiat, Constantinopolul și pen. Balcanică… Urmează Europa de Vest și întreaga lume.

E frumos și patetic să vorbești despre islam ca ”religia păcii și a iubirii”. Capetele sfinților brâncoveni au simțit ”iataganul iubirii”, la fel și capetele ce cad în Siria, Iraq, Nigeria și peste tot acolo unde se manifestă ”dragostea fundamentalistă islamică”.

Soluția este aceeași de 2000 de ani: înapoi la credință, înapoi la icoană! Românii ardeleni au stat aproape 1000 de ani sub ocupație străină.

Majoritatea nu știau carte, dar știau și trăiau legea lui Dumnezeu și făceau copii. Așa a supraviețuit poporul. Astăzi știm carte, dar știm degeaba. 

 

   Sursa:http://geografilia.blogspot.ro/2015/09/uniunea-europeana-sub-presiunea.html

Publicitate