CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Crearea în cadrul Securităţii române a Unităţii 110 anti- KGB


G. Gheorghiu Dej, A. Pauker, F. Bagdasar

În toate unităţile centrale şi în multe din unităţi teritoriale activau consilieri sovietici, în fapt agenţi de spionaj, care se amestecau în toate.Aceştia erau totodată dirijori ai propriilor reţele existente în structurile Securităţii române, care urmăreau să pună mâna pe toate informaţiile pe care le puteau obţine.

 Când Gheorghe Gheorghiu Dej a început distanţarea de URSS, în cadrul Securităţii a fost creată o unitate secretă, care trebuia să supravegheze serviciile de informaţii din celelalte ţări comuniste, în mod special KGB.

 În 1960, spre sfârşit de an, Dej l-a chemat pe Alexandru Drăghici şi i-a spus:

„Bă, vezi tu prin cine şi cum, cu nişte oameni foarte serioşi şi profesional şi politic şi discreţi, treceţi să identificaţi agentura sovietică că ăştia ne-au încălecat!”.

Drept urmare, Drăghici a ordonat generalui Neagu Cosma să constituie un  grup de cinci – şase oameni, a cărui sarcina era să identifice reţelele de agenţi sovietici din ţara noastră.  Securitatea română ştia de exemplu că Ana Pauker era colonel KGB, Vasile Luca, maior … . Lista, a fost  completată şi până prin 1962 a fost  identificată  reţeaua sovietică de pe teritoriul ţării noastre în proporţie de 80 %.

Structura specială anti-KGB era secretă chiar şi faţă de celelalte structuri ale Securităţii, nu i se cunoşteau agenţii şi nici unde îşi avea sediul.

gen. Neagu Cosma

 Primul său  comandant, generalul Neagu Cosma, a fost numit ulterior director al Directiei a III-a de Contraspionaj. 

În 1962 a fost prezentat lui Gheorghiu Dej tabelul cu agenţii sovietici.

Acesta l-a chemat pe Vasile Patilineţ care era şeful secţiei militare a CC al PCR şi i-a zis:

 „Patilineţ, formezi un colectiv de băieţi din secţia militară şi cu oameni de la Cosma şi discutaţi cu fiecare în parte, îi chemaţi şi le spuneţi aşa: Ştim că ai lucrat cu ruşii, cunoaştem activitatea din trecut, te întrebăm acum dacă confirmi sau infirmi, dar indiferent care ţi-e răspunsul, noi ştim şi îţi punem în vedere că începând din clipa asta, dacă mai lucrezi pentru sovietici intri sub incidenţa legii penale şi intri la puşcărie.”

Într-o primă fază s-a întocmit un tabel cu vreo 180 de agenţi…  La aceştia s-au adăugat cei cu situaţii mai puţin clare, despre care existau însă temeinice indicii că ar fi putut fi  agenţi sovietici.

Au fost analizate dosarele voluntarilor din  Diviziile Tudor Vladimirescu şi  Horia Cloşca şi Crişan veniţi din URSS, ale celor care fuseseră paraşutaţi în ţară de sovietici în timpul războiului etc. 

La aceştia s-au adăugat cei cu situaţii mai puţin clare, dar care prezentau temeinice indicii că ar fi putut fi racolaţi de sovietici. Spre exemplu, cei care au fost la studii în Uniunea Sovietică şi au venit căsătoriţi cu rusoaice. Rusoaicele au fost luate toate în lucru. Şi nu au fost puţine.

Erau căsătorite cu militari care deţineau funcţii importante în armată şi în Ministerul de Interne, în economie sau în aparatul politic. Şi dacă era ele urmărite, erau urmăriţi şi soţii lor. 

Ca măsura generală a fost până la urmă excluderea tuturor.

La discuţiile  care s-au purtat cu ei, unii îşi puneau poalele în cap, făceau pe băţoşii, alţii erau gata să coopereze. 

Primele mişcări de eliminare a agenţilor sovietici s-au realizat în cadrul armatei.

Reacţia Bucureştiului a fost imediată:

1. epurarea corpului de ofiţeri din armată şi din serviciile secrete;

2. reorganizarea modelelor instituţionalizate prin care se păstra influenţa sovietică.

Modelul trimiterii unui ofiţer superior, mai întâi în producţie şi apoi al demiterii a devenit modul românesc de a scăpa de ofiţerii GRU din forţele armate – eliminarea generalului-maior Constantin Doncea şi generalului-maior Villiam Suder (Sola Pool, 1995, 87-88, apud Watts, 2010/2011, 199).

1961 a fost ultimul an în care Direcţia Securităţii Statului  şi-a trimis agenţii de informaţii la Institutul Felix Dzerjinski din Moscova al KGB pentru instruire.

Ofiţerii DSS care urmaseră anterior cursurile de instruire KGB erau acum „obligaţi să urmeze cursuri de reciclare la ţară” (Troncotă, 1999, 482 apud Watts, 2010/2011, 213).

Astfel principala cale de pătrundere a influenţei sovietice în cadrul instituţiilor de aplicare a legilor statului a fost eliminată.

Singurele ţări din Tratat care au luat astfel de decizii majore au fost Albania (care oricum va ieşi din Tratatul de la Varşovia) şi România, spre deosebire de Polonia, Germania de Est, Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria, care şi-au trimis ofiţerii serviciilor secrete şi ale armatei la cursurile de instruire de la Moscova timp de 30 de ani, ba chiar şi după prăbuşirea comunismului.

În prima parte a anului 1962 confruntarea între serviciile de informaţii româneşti şi cele sovietice a capătat un caracter oficial, mai ales atunci când Gheorghiu-Dej a ordonat crearea acelui mic „nucleu” de ofiţeri de contraspionaj şi contrainformaţii, care aveau misiunea să descopere agenţii şi reţelele sovietice.

DSS a fost instruit să nu furnizeze nicio informaţie brută consilierilor străini, pentru a combate orice transfer de informaţii către Centrala KGB.

Erau monitorizate activităţile şi contactele personalului de la ambasada sovietică şi se desfăşurau operaţiuni de supraveghere asupra principalilor recruţi, organismele de contraspionaj nou înfiinţate concentrându-se în această perioadă de început pe foştii cominternişti şi pe veteranii războiului civil spaniol care, fără excepţie, fuseseră iniţial recrutaţi şi instruiţi ca agenţi de informaţii sovietici, dar a căror loialitate actuală nu mai era garantată (Troncotă, 1999, 480-482, apud Watts, 2010/2011, 219).

Sovieticii au fost blocaţi şi în încercarea de a restabili controlul asupra armatei prin intermediul generalilor Epişev şi Podgornîi, iar relaţiile între serviciile de informaţii din România şi serviciile ţărilor semnatare ale Tratatului de la Varşovia încetau gradual.

În anii care au urmat, contraspionajul român pe direcţia URSS s-a organizat serios, iar dacă la început a avut numai şase ofiţeri, pe parcurs a fost constituit  un serviciu întreg, care prin  anii ‘73-‘74,  s-a transformat în aşa-zisa Unitate 110  anti- KGB.

Dar aceasta este deja o altă istorie…

 

 

 

Bibliografie (Surse): 

 

http://www.rador.ro/2016/03/10/din-dosarele-securitatii-1960-reteaua-kgb/

  • Moldovan, Silviu, B., Anisescu, Cristina şi Matiu, Mirela. (2007). „Partiturile” Securităţii. Bucureşti: Nemira & Co.

  • Secu, Ioana Elena. „Lumina nu mai vine de la Răsărit. Vine de la Gheorghiu-Dej!”, Historia, an XI, nr. 116, august 2011.

  • Watts, Larry, L. [2010](2011). Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România (trad. Camelia Diaconescu). Bucureşti: Editura RAO.

 

Anunțuri

12/10/2017 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

1 comentariu »

  1. A republicat asta pe O LADO ESCURO DA LUA.

    Apreciază

    Comentariu de anisioluiz2008 | 12/10/2017 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: