CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O istorie dramatică puţin cunoscută: Tăvălugul comunist şi „Proclamaţia de revenire”a Bisericii GRECO – CATOLICE în sânul Bisericii Ortodoxe Române. VIDEO


 

 

 În urmă cu 68 de ani (în 1948), avea loc  la Cluj, în prezenţa a 36 de preoţi grec-ortodocşi  o adunare, care  adopta trecerea la Ortodoxie, o „Proclamaţia de revenire” a Bisericii Române Unite în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Dar, cum trebuia să se păstreze apartenenţa de legalitate, s-a anunţat că la Cluj va avea loc, la 1 octombrie 1948, o mare adunare unde se va hotărî drumul greco-catolicilor.

Imagine similară

 

Foto: Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina, (n. 22 februarie 1901, Suieşti, judeţul Vâlcea – d. 26 martie 1977, Bucureşti), a fost al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, între 1948 şi 1977. Supranumit „patriarhul roşu”, el a acceptat colaborarea dintre Biserica Ortodoxă Română şi autorităţile comuniste.

 

 

 

Semnalul reunificării celor două biserici a fost dat de Patriarhul Justinian Marina, în toamna anului 1948, atunci când  i-a ameninţat pe episcopii uniţi că, dacă nu vor lăsa de bună voie turma să se reîntoarcă la staul, se va duce el însuşi să o caute:

„Cu ocazia învestirii mele, am adresat un cuvânt pentru fraţii români din Ardeal – din strana stângă – care se lasă amăgiţi de câţiva conducători care îi îndeamnă să asculte de conducătorii din afară şi nu de cei fireşti.

Am făcut apel atunci la patriotismul de români, ca să lase oile pe care ni le-au răpit acum 250 de ani ca să poată veni iarăşi la staul. (…)

Am suferit din partea romano-catolicilor ca unii ce eram consideraţi ca o cenuşăreasă, ca unii ce am pierdut clasa cultă.

Acum a venit vremea ca să fie egalitate aşa cum propovăduieşte creştinismul. Pot să anunţ deci că, dacă acei păstori mincinoşi şi români trădători de neam mai caută să ţină sub amăgire oile, ne vom duce noi să adunăm oile“.

Preoţii care au refuzat să se supună ordinelor trasate de la Bucureşti, au avut parte de diverse  forme de constrângere.

Metodele folosite au avut adesea câştig de cauză, astfel că 430 canonici, protopopi şi preoţi uniţi au semnat adeziunea pentru adunarea de la Cluj.

În ajunul acelei adunări, episcopul Clujului, Iuliu Hossu, care era ţinut sub pază, a reuşit să trimită clerului său, în data de 30 septembrie, o scrisoare în care se spunea:

 

„Ni s-a adus la cunoştinţă că se vor aduna în oraşul nostru de Reşedinţă, Cluj, la 1 octombrie a.c., unii preoţi din sânul Clerului Provinciei Noastre Mitropolitane, cu scopul de a produce schisma, cu lepădarea de Biserica noastră cea una, sfântă, catolică şi apostolică, păstorită de urmaşii Sfântului Petru, şi trecerea la Biserica ortodoxă.

Cu puterea pe care o deţin ca Episcop al locului aplic pedeapsa excomunicării «ipso facto incurrenda» tuturor acelora ce ar lua parte la pomenita adunare.

Cei ce din nefericire vor fi participat la adunare, vor fi declaraţi nominal excomunicaţi, cu un Decret al Nostru care se va citi în toate bisericile acestei eparhii de Dumnezeu păzite în prima Duminică a lunii curente sau în duminica următoare după primirea Decretului Nostru“. 

 Aşadar, această scrisoare circulară anunţa  excomunicarea „latae sententiae”, a celor care vor participa la adunarea de trecere la Biserica Ortodoxă Română.

În acest climat de tensiune, adunarea prin care se anunţa unirea celor două biserici s-a ţinut la data de 1 octombrie 1948, în sala de gimnastică a Liceului George Bariţiu din Cluj.

Numărul delegaţilor ar fi trebuit să fie de 38, echivalentul numărul celor care în 1698 au semnat „Manifestul de unire“ religioasă cu Roma de la 1700.

Autorităţile comuniste au răspândit ştirea falsă, că întrunirea va fi prezidată la Cluj de episcopul unit Iuliu Hossu. 

La consfătuire, doi dintre delegaţi, preotul Iuliu Man din Reghin şi Clemente Plăianu, din Eparhia de Cluj-Gherla, au refuzat să mai vină, după ce  şi-au dat seama că au fost minţiţi, atunci când li s-a spus că la întâlnire va fi prezent şi episcopul Iuliu Hossu. 

Cardinalul, cei 12 episcopi, şi preoţii, călugării şi credincioşii greco-catolici au refuzat să accepte „unirea“ cu biserica ortodoxă.

În aceste condiţii, întrunirea nu s-a desfăşurat la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla, ci la mică distanţă, în sala de sport a Liceului Bariţiu.

La adunare a fost citită „Proclamaţia de revenire a Bisericii greco-catolice în sânul Bisericii Ortodoxe Române”.

 Aici a participat un singur protopop unit, Traian Belaşcu, protopop de Ţichindeal, şi 37 de preoţi de mir, dintre care doi au refuzat să semneze proclamaţia de trecere la BOR.

Cei 36 au fost primiţi în după amiaza zilei de 1 octombrie de episcopul ortodox Nicolae Colan, după care au plecat spre Bucureşti, unde era programată primirea lor la Palatul Patriarhal, urmată de o slujbă la Biserica Sf. Spiridon Nou, prezidată de patriarhul Justinian Marina. 

La data de 7 octombrie, Episcopatul Bisericii Române Unite a adresat o scrisoare-protest şi un memoriu autorităţilor comuniste, dar fără nici un rezultat.  

Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii de statul comunist, prin Decretul 358 de la 2 decembrie 1948, care stabilea:

„În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile (n.r. ‒ adunarea clericilor catolici dintr-o regiune), ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista“, stabilea sec actul normativ. În cuprinsul legii, se mai specifica faptul că „averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat“.

 

 

Foto: Liderul comunist Gheorghiu Dej şi patriarhul Justinian Marina

În data de 8 noiembrie 1948, a fost publicat în Monitorul Oficial decretul prin care a fost demis şi Iuliu Hossu, ultimul episcop greco-catolic aflat încă formal în funcţie (deşi fusese arestat cu zece zile înainte), iar la 1 decembrie 1948,  Înaltul Prezidiu al Marii Adunări Naţionale a emis decretul 358/1948, care a stabilit încetarea activităţilor cultului greco-catolic pe teritoriul Republicii Populare Române şi exproprierea tuturor bunurilor acestuia.

O parte din bunurile Bisericii Unite au fost confiscate de statul român, iar o alta a fost dată Bisericii Ortodoxe.

Greco-catolicii din Ardeal, care reprezentau aproximativ două milioane de credincioşi, au intrat astfel în ilegalitate, iar preoţii lor care s-au opus deciziei, au fost aruncaţi în temniţe, unde mulţi dintre ei şi-au găsit sfârşitul.

 Ceea ce se ştie mai puţin, este faptul că  ortodocşii români din Transilvania care au decis în anul 1700 să se unească cu Biserica Romano-Catolică şi au înfiinţat  Biserica Greco- Catolică din Ardeal, au impus şi dorinţa lor ca această biserică să rămână cu toată rânduiala bisericească pe care o avea înainte.

Aşa se face că credincioşii Bisericii unite cu Roma, au acelaşi mod de manifestare liturgic pe care îl avem şi noi, ortodocşii.

Ei nu spun însă «sfântul duh», ci «sfântul spirit», iar Paştele îl sărbătoresc odată cu ortodocşii.

Marea diferenţă este însă dată de primatul papal, greco-catolicii  recunoscându-l pe Papa de la Roma, conducător spiritual de frunte al bisericii  lor.

 

După adunarea de la Cluj, a continuat campania pentru strângerea adeziunilor. Muncitorii au fost ameninţaţi că sunt daţi afară dacă nu semnează trecerea la ortodoxie.

Ţăranilor li s-a interzis să macine grâul la moară, pensionarilor li s-a pus în vedere că li se va retrage pensia, elevii ai căror părinţi nu trecuseră la ortodoxie erau obligaţi să plătească o suprataxă şcolară, iar personalul bisericilor a fost evacuat din case.

A fost dorinţa lui Stalin de a-i pedepsi pe greco-catolicii din Ucraina care pactizaseră cu ocupantul german şi au mers până acolo încât să propună la Roma ridicarea episcopiei greco-catolice de Kiev la rangul de patriarhat greco-catolic, fapt considerat o  ofensă la adresa ortodocşilor .

Politica stalinistă în materie religioasă în Ucraina a fost preluată ca literă de lege în toate celelalte ţări ale Pactului de la Varşovia. 

Unirea Bisericii ortodoxe ardelene (transilvane) cu Roma s-a produs în preajma anului 1700, însă anul şi data exactă sunt încă disputate.

În actul unirii românilor din Transilvania cu Biserica Romei s-a remarcat figura lui Atanasie Anghel, fiul unui preot ortodox din Bobâlna, care a fost ales „vlădică al Valahilor“, în locul răposatului Teofil.

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

Foto: Atanasie Anghel (Athanasiu Angelu, născut la Bobâlna, Hunedoara, d. 19 august 1713, Alba Iulia), mitropolit ortodox (pravoslavnic) al Bălgradului (Alba Iulia).

 

 

Atanasie Anghel a fost primul episcop român unit al  Bisericii Române Unite din Transivania, cunoscută ulterior şi sub numele de Biserica greco-catolică română. 

La începutul secolului al XVIII-lea, el a trecut la greco-catolicism la Viena, fiind hirotonit în câteva zile din diacon în episcop pentru ca după aceea să se afle în mijlocul unui scandal imens de corupţie şi să fie mazilit, fiind acuzat de tot felul de lucruri imorale ale epocii. 

Deşi au trecut trei secole, el rămâne o personalitate controversată, fiind acuzat că atunci când a semnat actul unirii cu Roma a sfâşiat unitatea spirituală a românilor.

Alţii spun că doar aşa s-a putut salva elementul românesc din Transilvania şi s-au putut pune  bazele culturii române.

Actul de naştere al Bisericii greco-catolice române,  din Transilvania a fost semnat de mitropolitul până atunci ortodox, Atanasie Anghel, iar organizarea oficială a Bisericii Române Unite ca parte a Bisericii Catolice s-a făcut în 6 iulie 1716, în vremea papei Clement al XI-lea, prin decretul „Indulgendum esse”.

 Atanasie a semnat ceea ce Nicolae Iorga numeşte : «cel mai ruşinos act semnat de un vlădică românesc vreodată».

El acceptase toate concesiile, doar ca să fie garantat că nimeni nu-l dă jos din scaun. Pe scurt, a fost un carierist în sutană.

În rest, de partea greco-catolicilor au mai trecut preoţi, protopopi oportunişti.

Acest fel de oameni se găsesc în toate epocile şi peste tot“, spune teologul Radu Preda, preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, adăugând că:

„originea istorică a bisericii greco-catolice este un act de voinţă politic care are la bază o eclesiologie (n.r. – învăţătură despre Biserică) exclusivistă care prevedea că nu există mântuire în afara bisericii catolice. În cazul nostru, este o mişcare geopolitică importantă a Habsburgilor de a câştiga în Răsărit ceea ce au pierdut în Vest, odată cu reforma protestanţilor.

Doreau să aibă o populaţie care să se bucure de aceleaşi drepturi ca şi alte naţionalităţi şi religii recunoscute. Iar pentru români trebuia să fie o ofertă de emancipare.

Până să vină ca o ofertă spirituală, propunerea a fost una de emancipare socială.

Nu putem contesta contribuţia intelectualităţii unite care, nota bene, în primele decenii şi chiar şi mai târziu de existenţă a bisericii greco-catolice din Transilvania, s-a aflat în conflict cu ierarhia greco-catolică care era de partea dominaţiei maghiare.

Aşadar, toţi corifeii Şcolii Ardelene, fără nicio deosebire, au fost în conflict cu ierarhia greco-catolică pentru că ei înţelegeau greco-catolicismul ca un mijloc de realizare a idealului românesc de emancipare naţională, iar nu de asimilare a românilor din Transilvania prin maghiarizarea cotidiană şi latinizarea în cult şi în fibră canonică.

Asta a fost marea luptă la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX a unor teologi greco-catolici luminaţi, care au încercat să schimbe politica Vaticanului de asimilare prin latinizare şi prin revenirea la originile orientale ale acestei biserici născute prin rupere de ortodoxie, iar nu prin epuizarea acesteia “

Radu Preda mai precizează că România, până la cel de-Al Doilea Război Mondial, avea în Ardeal o pace confesională deloc preţuită astăzi.

„Noi aveam cele două biserici româneşti în Ardeal care colaborau pentru interesul naţional. Cu toate că, şi aici după Dicatul de la Viena, este o pată foarte neagră a istoriografiei greco-catolice.

În timpul dictatului, când Ardealul de Nord a fost rupt, nordul revenind Ungariei, iar partea de sud rămânând României, greco-catolicii au pactizat cu partea maghiară.

Avem rapoarte de la protopopiatele ortodoxe din Sighet şi Carei care ne arată ce atrocităţi s-au putut comite la adresa ortodocşilor chiar sub ochii nepăsători ai fraţilor greco- catolici.

Aceste lucruri sunt dureroase şi trebuie discutate, pentru ca depăşim istoria prin cunoaşterea ei, nu prin ignorarea ei“, consideră Radu Preda, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. 

Cu toate acestea, meritele istorice ale Bisericii Greco-Catolice în favoarea unirii Ardealului cu patria mamă şi în favoarea culturii române nu pot fi minimalizate.

„O mare parte din corifeii Unirii Ardealului cu ţara – cum ar fi Iuliu Maniu, George Pop de Băseşti, părintele Vasile Lucaciu, Zenovie Pâclişanu, Alexandru Vaida-Voievod, Ionel Pop – au fost credincioşi ai acestei Biserici“;

„La Ip, Sălaj, toţi cei masacraţi de hortyşti în noaptea de 13/14 septembrie 1940, 157 morţi, au fost greco-catolici.  

– la Moisei în 14 octombrie 1944 au fost masacraţi de hortyşti 29 de români dintre care majoritatea au fost greco-catolici (în anul 1932 erau în comună 5014 suflete, din care 4 ortodocşi şi 3774 greco-catolici, plus restul);
– la Huedin în 10 septembrie 1940 au fost ucişi de trupele hortyste protopopul Aurel Munteanu, ortodox, alături de poliţistul Gheorghe Nicula, greco-catolic;
– Episcopul greco-catolic Ioan Suciu, auxiliar la Oradea, în 1944 trebuia ridicat de trupele maghiare în retragere pentru a fi executat şi a scăpat datorită inspiraţiei de a se fi prezentat în odăjdii în faţa celor care veniseră să-l aresteze.

 

 

 

Imagini pentru episcop iuliu hossu photos

Foto: Iuliu Hossu- episcopul Marii Uniri la Alba Iulia   

 

Capii bisericii greco-catolice au avut de suferit chinuri de o barbarie greu de imaginat, mulţi sfârşind în închisori.  

Un fapt memorabil pentru rezistenţa episcopilor greco-catolici, spune preotul Daniel Avram, purtătorul de cuvânt al Episcopiei de Cluj-Gherla, rămân vorbele lui Papa Pius al XII-lea:

„Iisus a avut 12 apostoli dintre care unul a trădat, biserica greco-catolică din România a avut 12 episcopi dintre care niciunul nu a trădat“.

Cei 12 episcopi au fost:  Ioan Suciu, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Vasile Aftene, Iuliu Hossu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Chertes, Iuliu Hirţea, Alexandru Todea, Ioan Dragomir şi Ioan Ploscaru. 

Capii bisericii greco-catolice au avut cel mai mult de suferit, mulţi sfârşind în închisori. Episcopii Ioan Suciu, Valeriu Traian Frenţiu, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu, Vasile Aftenie şi Ioan Bălan au fost arestaţi în decurs de câteva zile, după ce s-au opus unificării forţate. Soarta lor au împărtăşit-o şi mulţi alţi preoţi din Blaj, Cluj, Timişoara, Arad, Oradea. 

Cei care au rezistat au fost mereu curtaţi, chiar de către unii dintre ierarhii Bisericii ortodoxe, pentru a trece la ortodoxie, mergându-se până acolo încât unuia dintre episcopi i s-a promis Mitropolia Moldovei.

Ispitele erau mari, însă Iuliu Hossu a spus: „Nu pot să trec. Credinţa pe care o am în această biserică greco-catolică este viaţa mea“.

Foto: Iuliu Hossu în închisoare

 

Iniţial, episcopii greco-catolici au fost închişi la locuinţa de vară de la Dragoslavele, judeţul Argeş, al celui de-al treilea patriarh al României, Justinian.

Acesta îi vizita des pe episcopi, în încercarea de a-i convinge să treacă la ortodoxism.

Conducătorilor de eparhii li s-a interzis să ia contact cu lumea de afară şi au fost obligaţi să asiste la cursuri de marxism. 

 

De la Dragoslavele au fost mutaţi la Mănăstirea Căldăruşani, judeţul Călăraşi, transformată în lagăr de detenţie pentru ierarhii uniţi, unde au avut parte de un tratament mai dur.

Cum nici aici episcopii Ioan Suciu şi Vasile Aftenie nu au cedat, au fost aruncaţi în beciurile Ministerului de Interne şi pe urmă duşi la Văcăreşti, unde ultimul a decedat în urma torturilor, la 10 mai 1950.

„Dacă mă vor izola, sigur voi fi ucis“, le-a spus el fraţilor de suferinţă.

Vasile Aftenie a fost înmormântat clandestin în Cimitirul Bellu din Bucureşti, într-o ladă de lemn mult prea mică pentru trupul episcopului.

Autorităţile nu au permis ca pe crucea de la căpătâiul lui să fie scris numele întreg, ci doar iniţialele: V.A. şi anul morţii.

 

Foto: Episcop Vasile Aftenie, episcop al Bucureştiului  (1899- 1950)

 

Cu toate acestea, la scurt timp, mormântul său a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşi.

 

Lui Justinian, care i-a propus să treacă la Biserica Ortodoxă, episcopul Ioan Bălan al Lugojului i-a răspuns:

„Dumneavoastră nu aţi venit la noi cu argumente teologice, nici cu virtuţi creştineşti, ci ne-aţi arestat şi ne-aţi întemniţat. Hotărât, acestea nu sunt metodele lui Hristos!“. 

La 24 mai 1950, episcopii şi preoţii de la Căldăruşani au fost duşi la Sighet.

Au urmat anii de foamete, frig, izolare, lipsă de medicamente. Episcopii Bălan, Rusu şi Hossu au fost transferaţi, aproape epuizaţi, la Spitalul Gerota din Bucureşti, iar ulterior la Curtea de Argeş şi apoi la o mănăstire din Tulcea.

Imagini pentru episcop ioan balan photosImagini pentru episcop ioan balan photos

Episcopul de Lugoj Ioan Bălan 

 

 

Ultimul drum al episcopului Bălan a fost către Jilava, unde a murit la 4 august 1959, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din Capitală. 

 

Biserica greco-catolică avea o mitropolie la Blaj şi patru episcopii: la Cluj, la Oradea, în Maramureş, la Lugoj şi un vicariat la Bucureşti.

Biserica greco catolică a intrat în catacombe… Preoţii ajunseseră să facă sfinte liturghii prin case, cu perdele trase, la fel ca şi nunţi şi botezuri.

 

„Sunt mărturii despre cununii în casa unui preot sau în familia respectivă. Cel care făcea asta nu mai era oficial părinte, ci lucra într-o fabrică sau pe un şantier, însă ei continuau să ţină legătura cu unii credincioşi“.

Nu le era uşor, preoţii fiind urmăriţi de Securitate în toată această perioadă, dovadă fiind dosarele întocmite de regimul de exterminare.

„Istoricii care au cercetat în arhive au rămas surprinşi să vadă că Securitatea ştia de fiecare mişcare a preotului: unde merge, cu cine se întâlneşte, ce discută“.

Papa Paul al VI-lea a încercat să negocieze cu Nicolae Ceauşescu soarta Bisericii greco-catolice.

Drumul de reprimare a cultului greco-catolic în România a fost în anii comunismului unul fără întoarcere.

Însuşi Papa Paul al VI-lea a încercat să discute problema cu Nicolae Ceauşescu, în primăvara anului 1973 atunci când dictatorul a acceptat să-l întâlnească pe Suveranul Pontif.

 Suveranul Pontif a crezut că va reuşi să forţeze mâna lui Ceauşescu şi i-a înmânat un memoriu

Ceauşescu l-a primit, dar răspunsul său nu a fost cel dorit de urmaşul Sfântului Petru :

 

„România se numără printre statele care creează condiţii bune pentru manifestarea tuturor cultelor religioase. De altfel, trebuie să vă spun, în România sunt 14 culte. Acestea se bucură de toate drepturile şi aş putea chiar să vă spun că suntem în relaţii bune cu şefii tuturor acestor biserici.

În ce priveşte biserica catolică, ea se bucură de toate drepturile. Sigur, sunt unele probleme care s-ar cere lămurite şi suntem gata, asupra acestora, să discutăm.

Noi dorim ca la fel ca şi celelalte biserici din România şi biserica catolică să se încadreze în viaţa poporului, să participe activ şi la bucuriile şi la suferinţele poporului“, a spus Ceauşescu.
 Cu privire la chestiunea Bisericii Române Unite, Ceauşescu a spus că :

„o socotim irevocabil închisă pentru totdeauna. E o problemă religioasă dar şi de stat. Pentru noi nu există. Luaţi act că nu vom renunţa la a veghea la unitatea poporului român.”

 

La aproape 70 de ani de la decretul de desfiinţare a cultului greco-catolic, în România mai sunt oficial aproximativ 150.000 de greco-catolici, dintre care 124.000 români.

La acest cult au aderat şi trei turci, zece tătari, şase evrei, trei armeni şi 12 ceangăi. 

 

Prin Decretul-lege din 31.XII.1989, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a abrogat Decretul 358/1948, situaţia juridică a lăcaşelor de cult greco-catolice urmând a fi reglementată ulterior.

Acum, în pragul sărbătoririi împlinirii a 100 de ani de la săvârşirea  Marii Uniri  a Transilvaniei cu Ţara Mamă – România, a discerne şi a promova adevărul istoric spre binele românilor şi al întregii ţări este un deziderat care poate şi trebuie să fie adus la îndeplinire.

Marii oameni ai Ardealului – ortodocşi şi greco-catolici deopotrivă – ne-au făurit patria şi ne-au transmis demnitatea jertfei pe care o cere adevărul.

Episcopul Inocenţiu Micu-Klein, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Timotei Cipariu, Iuliu Maniu, Vaida-Voievod, Vasile Lucaciu, Iuliu Hossu, Pop de Băseşti, Valer Pop, Ion Bianu, Ion Agârbiceanu, George Coşbuc, Ovid Densuşianu, Iuliu Haţieganu sunt doar câţiva din acei numeroşi români greco-catolici – la fel de buni şi de oneşti ca fraţii lor ortodocşi – cărora România merită să le facă elogii.

Poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române cu privire la evenimentele dramatice din 1948 se dovedeşte greu de aflat.

Biserica Greco-Catolică a ieşit din clandestinitate după 1989, iar anii 90 au fost presăraţi de controverse legate de retrocedarea bisericilor şi proprietăţilor greco-catolice, multe nerezolvate nici astăzi.

Dar dincolo de aspectele pecuniare, nu există nici un document public al Sinodului Ortodox care să condamne complicitatea cu cei care i-au dus pe episcopii greco-catolici la moarte. 

Noi credem că numai în spirit de respect pentru adevăr, se va putea celebra cum se cuvine Centenarul Marii Uniri şi jertfa românilor – indiferent de confesiunea lor – pe altarul Evangheliei şi al ţării. 

 

 

 

 

01/10/2017 - Posted by | CREDINTA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: