CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1 octombrie 1924 – Biserica Ortodoxă Română a adoptat Calendarului gregorian. Timpul liturgic continuă să fie măsurat diferit în unele dintre Bisericile Ortodoxiei


 

 

Conciliul ecumenic de la Niceea, din anul 325 d.IChr, adoptase pentru lumea creștină calendarul utilizat în vremea Imperiul Roman. Esențială era modalitatea de calcul a zilei Paștelui, care se baza pe un sistem complicat, având ca punct de reper solstițiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea.

În secolul al XVI-lea, astronomii au refăcut calculele și au constatat că sistemul de măsurare a timpului nu corespunde realității. Astfel, solstițiul de primăvară nu mai cădea pe 21 martie, așa cum fusese în vremea romanilor, ci zece zile mai târziu.

În Europa catolică, reformarea calendarului datează de la 1582, din pontificatul Papei Grigore al XIII-lea, care a împrumutat și numele noii măsurători.

Imagine similară

Conform calendarului gregorian, anul urma să fie mai lung cu 10 zile în secolul al XVI-lea, cu 11 în cel de-al XVII-lea și așa mai departe, în fiecare an adăugându-se câte o zi.

Imagini pentru calendar gregorian photos

Treptat, calendarul Papei a fost acceptat și de țările protestante, dar lumea ortodoxă l-a refuzat până în secolul al XX-lea.

În Vechiul Regat, au existat mai multe tentative de trecere la calendarul gregorian.

Una datează din vremea lui Alexandru Ioan Cuza când a fost cerut si acceptul Bisericii in acest scop fiind convocat, din ordinul ministrului Dimitrie Bolintineanu inca din decembrie 1863, un consiliu bisericesc, in spe­ranta ca acesta va califica problema.

Dorinta guvernului de a schimba calendarul a provocat nemultumire in tara, unde populatia era ingrijorata de zvonurile potrivit carora guvernul dorea sa catolicizeze tara. Numeroase personalitati laice au luat atitudine impotriva intentionatei masuri.

Dintre acestia, Ion Heliade Radulescu scria mitropolitului, cerandu-i sa se opuna incercarii guvernului.

Tot el tipareste mii de foi volante pe care le raspan­deste in tara. În acestea se arăta ca noul calendar este în contradicţie cu canoanele Bisericii Ortodoxe, în spe­cial cu problema stabilirii datei Paştelui, şi, mai apoi, complicaţiile ce s-ar naşte din aceasta schimbare.

Comisia adunata la Mitropolie redacta in chiar prima zi a lucrarilor o adresa catre Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice in care arata ca problema calendarului este una pur stiintifica, dar ea sta în strânsa legatu­ra cu hotărârile Sinodului I de la Niceea, care fixează data serbării Paştelui (şi implicit a tuturor celorlalte sarbatori cu data schimbatoare) după calendarul iulian, lucru care in timp a devenit aproape o chestiune dogmatica.

Adresa era semnata de toţi membrii comisiei în frunte cu mitropolitul.

Din cauza agitatiei din ţară, guvernul a fost obligat sa recunoască schimbarea intenţionată ca fiind inoportună pe motivul neorânduielilor ce s-ar produce în ţară şi să renunţe la adoptarea calendarului gregorian.

Patriarhul Constantinopolului adre­sase şi el o scrisoare mitropolitului Nifon, aratându-se tulburat de intenţia auto­ritaţilor de a renunţa la calendarul folosit de întreaga Ortodoxie.

A doua sincronizare a timpului cu Occidentul s-a încercat în anul 1900. O altă încercare s-a făcut în timpul ocupației germane a Bucureștiului.

August von Mackensen a emis o ordonanță care impunea ca după ziua de 19 decembrie 1916, urmează 1 ianuarie 1917. Administrația germană stabilită în capitală și-ar fi dorit ca noul calendar să se aplice atât în probleme laice, cât și în cele bisericești.

După socoteala nemțească, rezulta că în 1916 n-ar mai fi existat sărbătoarea Crăciunului.

„Am găsit pe Primatul zăpăcit cu desăvârșire”, scrie Theodorian-Carada într-un volum memorialistic. „Apoi mi-a adus dosarul privitor la schimbarea calendarului și m-a întrebat ce zic eu că trebuie să facă”.

După ce și-a revenit din uluială, Conon Arămescu-Donici, Mitropolitul Primat și înaltul cler au făcut diligențe pe lângă forțele de ocupație.

Încunoștințat, feldmareșalul von Mackensen a acceptat o amânare. Apoi o alta, și tot așa, până când armatele germane au plecat din București și reforma calendarului a fost iarăși amânată.

După ce euforia victoriei nesperate în primul război mondial s-a risipit, au apărut dificultățile legate de integrarea noilor provincii, unde viața se desfășura după alte legi decât cele ale Bucureștiului.

De pildă în Transilvania și Bucovina, care aparținuseră Imperiului Austro-Ungar, timpul se măsura conform calendarului gregorian, în timp ce Vechiul Regat și Basarabia întrebuințau încă pe cel iulian.

Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern şi extern, de consolidare şi modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiţie a progresului şi modernizării, în contextul în care, pe plan internaţional, se căutau soluţii pentru unificarea diferitelor unităţi de măsură.

Încă din ianuarie 1919 Ministerul de Război a solicitat introducerea stilului gregorian, întrucât armata întâmpina numeroase dificultăţi, erori şi confuzii, în organizarea unitară în toate provinciile.

Astfel, la 1/14 februarie s-a introdus stilul gregorian la nivelul forţelor armate.
În data de 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniştri a adoptat Decretul-lege nr. 1.053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, publicat în Monitorul Oficial în 6 martie.

Acesta a  intrat în vigoare pe întregul cuprins al ţării, fără a fi consultată Biserica Ortodoxă Română, cu toate că existau diverse probleme de adaptare, în special în Basarabia, care nu era pregătită administrativ pentru trecerea la noul calendar şi a cărei populaţie s-a dovedit mai reticentă.

Conform decretului, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie stil nou.

Începând cu această dată, toate datele din România s-au scris conform calendarului gregorian.

  Dacă instituţiile statului au adoptat prin lege calendarul gregorian în 1919, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Biserica Ortodoxă Română.

Instituţia era pusă într-o situaţie delicată din acest punct de vedere: pe de-o partea ea nu putea ignora uzanţele societăţii.

Innoirea calendarului a fost interpretată în lumea ortodoxă, atât inainte cât şi după reforma sa din sec. XX, drept o încercare de pătrundere a catolicismului în Biserică.

Din acest motiv au existat Sinoade ortodoxe care, incă din sec. XVII sau chiar mai devreme, au respins calendarul gregorian – nu pentru ca ar fi ţinut de vreo dogma a calendarului, ci pentru ca se respingea orice fel de inovaţie apuseana in materie de predanie/cult.

De altfel întreaga comunitate a bisericilor ortodoxe din estul Europei se găsea în aceeaşi situaţie, impunându-se tot mai mult luarea unei decizii în acest sens.

În urma conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica ortodoxă Română a hotărât înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian. Hotărârile conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două: pe de o parte Biserica Ortodoxă Greacă, Română, Bulgară, Patriarhia Constantinopolului, a Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei, care au acceptat noul calendar gregorian, şi, pe de altă parte Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă şi părţi din Biserica Ortodoxă Greacă, Bulgară şi Română, Sf. Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului, care au păstrat calendarul iulian până astăzi.

Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar anul următor, în octombrie 1924, ziua de 1 octombrie devenind 14 octombrie.

Cu toate acestea, mai mulţi ierarhi nu au acceptat schimbarea calendarului bisericesc şi au hotărât să se desprindă de Biserica oficială şi de primatul ei, Mitropolitul Miron Cristea, continuând să urmeze calendarul iulian.

Ei au înfiinţat Biserica Ortodoxă de Stil Vechi. 
  Împotrivirile la reforma calendarului s-au înregistrat mai cu seamă în Moldova (călugării de la Secu, Neamț și Sihăstria) și în Basarabia. Astfel că autoritățile au acuzat influența bisericii ruse și a sovietelor.

Sentimente contradictorii s-au consemnat însă și în alte regiuni.Noul calendar a stârnit nedumerirea credincioșilor. „Am părăsit rânduiala veche și mi-e jale”, spunea o țărancă din Țara Oltului.

În scrisoarea pastorală adresată cu ocazia Crăciunului din anul 1924, Roman Ciorogariu, episcopul de Oradea, s-a simțit dator să explice modificarea pe înțelesul tuturor.

„Și atunci un învățat italian (în secolul al XVI-lea, n.red.) a apropiat anul calendariului de anul ceriului, ștergând din calendar cele zece zile cu care el întârzia și în anul 1582 a scris 15 octombrie în loc de 5 octombrie.

Biserica Ortodoxă n-a primit acest calendar îndreptat, pentru că anul acestui calendar îndreptat tot nu este egal cu anul ceriului, nici Paștele nu se socotește cum le socotim noi, nici sfinții de peste an în acest calendar nu sunt aceiași cu cei din calendarul vechiu. Așa am rămas noi tot cu calendarul vechiu, cu toate că știam că e greșit.

În veci însă nu puteam să rămânem cu el, căci după un timp oarecare s-ar fi întâmplat ca primăvara după calendar să cadă în timpul verii, vara să fie toamna și toamna să fie iarna; Nașterea Domnului s-o prăznuim primăvara, Paștile vara și Rusaliile toamna. Vremea nu așteaptă, ea merge înainte, iar noi cu calendarul rămânem în urmă.

Și atunci învățații bisericii noastre (…) au făcut ceea cea făcut mai înainte acel învățat italian, și ceea ce ar face fiecare om, al cărui ceasornic întârzie: au tăiat cele 13 zile cu care anul calendariului nostru întârzia față de anul ceriului, au dus deci înainte anul calendariului, cum muți înainte ceasornicul ce întârzie și la 1 octombrie din anul acesta am scris 14 octombrie”.

Ernest Bernea, în studiul „Timpul la țăranul român”, publicat în 1940. „Hotărârea luată, firească pentru conducători, de a armoniza mersul vremii cu cel al lumii apusene, adică de a trece calendarul cu 13 zile mai înainte, a apărut țăranilor nu numai nefirească, dar și plină de primejdii“, scrie Bernea.

Au existat locuri unde țăranii au refuzat să mai intre în biserică, preoții au fost bătuți, legături de rudenie s-au rupt și întreaga viață spirituală a satului s-a spart.

Reforma a fost adoptată de o categorie de oameni și suportată de alții, constată sociologul. „Satul românesc trăiește mai ales în virtutea unei vechi tradiții”, scria Ernest Bernea.

„Moștenirea din bătrâni alcătuiește însuși felul de existență al acestei comunități; tradiția este atotstăpânitoare (…) Tot ce vine din trecut are un caracter aproape religios, față de care se impune cel mai profund respect”.

Pentru țăranul român, mai scrie Bernea, atacarea calendarului a însemnat atacarea cultului, a religiei însăși. Chestionat de sociologi, un țăran din Dărmănești-Bacău a răspuns: „nu pot schimba sărbătorile, că așa am apucat din bătrâni și legea lor e sfântă”.

Un altul, din Cornova-Orhei, a spus: „Ținem pe vechi că noi așa am apucat; apoi îi mai ghini să țânem cum am apucat. Eu obiceiul meu îl țin, pe ce am apucat, pe aia țin; țin legea creștinească”.

Țăranii auziseră că de Paștele anului 1925, lumina învierii nu s-a aprins pe Sfântul Mormânt de la Ierusalim în ziua Paștelui pe stil nou.

„În noaptea de înviere, la sfântul mormânt se aprind niște lumânări, singure. În 1925 la sfântul mormânt nu s-au aprins lumânările cu 13 zile mai târziu, pe stil nou, și de atunci Paștele a rămas tot pe vechi, Dumnezeu nu a vrut altfel”, au mai spus țăranii.

Pentru a obţine data corespunzătoare stilului nou, la data în stilul vechi se adaugă astfel:

10 zile pentru intervalul 4 octombrie 1582 – 28 februarie 1700;
11 zile pentru intervalul 1 martie 1700 – 28 februarie 1800;
12 zile pentru intervalul 1 martie 1800 – 28 februarie 1900;
13 zile pentru intervalul 1 martie 1900 – 1 octombrie 1924.

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/reforma-calendarului-schisma-bor/

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Adoptarea_calendarului_gregorian

http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/o-incercare-introducere-calendarului-gregorian-timpul-domniei-cuza-96340.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Calendarul_gregorian

 

  • Agrigoroaiei, Ion, România interbelică, vol.1, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2001 p.220

  • Bulei, Ion, Lumea românească la 1900, Editura Eminescu, 1984

  • Smeu, Georgeta, Dicţionar de Istoria Românilor, Editura Trei, Bucureşti, 1997

30/09/2017 - Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

4 comentarii »

  1. […] 1 octombrie 1924 – Biserica Ortodoxă Română a adoptat Calendarului gregorian. Timpul liturg… […]

    Apreciază

    Pingback de S-a întâmplat în 1 aprilie 1919, 1/14 - Jurnal Spiritual | 31/03/2019 | Răspunde

  2. […] 1 octombrie 1924 – Biserica Ortodoxă Română a adoptat Calendarului gregorian. Timpul liturgic c… […]

    Apreciază

    Pingback de S-a întâmplat în 1 aprilie 1919, 1/14 – Jurnal FM | 01/04/2020 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: