CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CĂCIULA NOASTRĂ


 

 

 Imagini pentru dacii pe columnă se înfăţişează împăratului să ceară pace photos

Mă voi referi la cea mai veche atestare a vlahilor în sudul Dunării, dar pentru că de ea se leagă nişte elemente foarte interesante, povestea va fi un pic mai lungă.
În prima parte a secolului XX, un britanic, Denis Galloway, a făcut nişte călătorii în România.

Cum el era din Cardiff şi cum despre welşi se spune că de fapt sunt valahi, urmaşii cohortelor de daci duse în Britania după ocuparea Daciei, era curios să le vadă pe aceste presupuse rude ale lui cum arată la ele acasă.

S-a împrietenit cu reputatul etnograf Romulus Vuia, întemeietorul primului muzeu etnografic în aer liber, cel din Cluj.

Acesta tocmai se documenta asupra portului popular din Ţara Haţegului, despre care a şi elaborat o lucrare fundamentală.

Galloway s-a oferit să facă fotografii în zonă, operaţie dificilă la noi în acea epocă, dar nu şi pentru el, care dispunea de aparatura necesară de o calitate care uimeşte şi azi.
Ajungând în apusul Ţării Haţegului, în satele ascunse pe după ramificaţiile Munţilor Poiana Ruscă, Vuia şi Galloway au observat la ţăranii de aici un obiect vestimentar insolit, multifuncţional: o mantie-glugă în care omul îşi ducea merindea, cu care se învelea când se culca, pe care şi-o punea pe cap în caz de ploaie ori ninsoare.

Numai că straniul obiect îi trimitea pe cercetători la o scenă pe care o mai văzuseră.

 

 

 

 

 

Unde? Pe Columna lui Traian! Dacii din delegaţia care se înfăţişează înaintea împăratului pentru a cere pace purtau o mantie-glugă absolut identică cu a ţăranilor din Ţara Haţegului.
Şi ca să se convingă că au întradevăr de-a face cu acelaşi obiect surprins la limitele a două milenii, Vuia şi Galloway au aşezat nişte ţărani cu „căciuli” din Lunca Cernii în aceeaşi poziţie cu dacii de pe Columnă.

 

Identitate perfectă!

Caciula purtată de daci şi frigieni devenise în zona Imperiului Roman, un simbol al libertăţii, fiind purtată de sclavi în ziua eliberării lor, simbol care, în epocile urmatoare, până în prezent, s-a propagat păstrându-şi mesajul şi semnificaţia iniţiale.

 

 

 

De asemenea, în primele secole ale creştinismului, căciula dacică pătrundea şi în simbolistica religioasă, multe fresce bizantine înfăţisându-i pe cei trei magi, de pildă, purtând pileusul, obiect vstimentar inconfundabil şi clar de origine daco-tracă.

 

Urcând de la războaiele dacice încoace pe spirala timpului, ne reîntâlnim cu „căciula” în jurul anului 800.

Din timpul tulburărilor produse de iconoclasm, avem o însemnare de la mânăstirea Kastamonitu din Muntele Athos.
În traducere ea sună astfel:

„[…] În zilele împăraţilor luptători împotriva icoanelor, neamurile din ţinuturile de lângă Dunăre au găsit o epocă de anarhie, deoarece împăraţii cei nelegiuiţi ai romeilor duceau război împotriva sfintelor icoane.

Atunci aşa numiţii rinhini, iar în limba celor simpli vlahorinhini (Βλαχορηχινοι) şi sagudaţi (Σαγουδατοι), au cucerit Bulgaria, s’au întins puţin câte puţin în diferite părţi, au pus mâna pe Macedonia şi, în sfârşit, au pătruns în Sfântul Munte împreună cu toţi pruncii şi femeile lor, deoarece nu se afla nimeni să le stea împotrivă şi să-i înfrunte cu război […]”.

Pentru că în notiţă apărea numele de vlahi, iar aceasta era cea mai veche atestare a lor, ea a fost mult comentată de către cei mai mari specialişti: W. Tomaschek, într-un studiu apărut sub egida Academiei din Viena la 1881, N. Iorga, Th. Capidan, A. Sacerdoţeanu, M. Vasmer, într’un studiu apărut la Berlin, M. Lascaris şi alţii.
De mirare că, trecută pe sub asemenea ochi şi pe sub atât de multe dioptrii, acei „sagudaţi” pe care notiţa îi menţionează au rămas până azi o enigmă, astfel că Fontes Historiæ Daco-Romanæ vol. IV face următoarea trimitere la subsol:

„Sagudaţii, trib neidentificat…” Asta pentru că distinşii savanţi nu cunoşteau „căciula” dacică. Totul se luminează dacă îi punem pe „sagudaţi” în legătură cu vlahii, fie că erau ei pe râul Rinhos, fie „în ţinuturile de lângă Dunăre”, aşa cum de altfel textul o cere.

Trimiterea de la subsol care îi consideră pe „sagudaţi” „trib neidentificat”, mai spune că numele acestora „a fost pus în legătură cu latinul sagum «manta de lână, glugă», deci «purtători de glugi»”.

Notiţa nu menţionează aşadar un „trib neidentificat” ci, cu toată precizia, pe vlahii „sagudaţi”, vlahii „purtători de glugi”, vlahii „căciulari”.
În secolul al XIX-lea, găsim termenul de „sagudaţi”, nu tradus în latină ci în forma originală, dacică, de „căciulari”, la Vasile Alecsandri în poema „Peneş Curcanul”:

„Toţi dorobanţi, toţi căciulari,/Români de viţă veche…”
Din când în când trebuie să-l privim mai în profunzime pe fostul Rege al poeziei şi nu cu superficialitatea cu care e tratat de când a fost scos din tron.

El foloseşte aici termenul de „căciulari” nu ca pe unul trimiţând la inventarul vestimentar, ci ca pe o „pecete” care îi autentifică pe „căciulari” ca fiind „români de viţă veche”.

Or, nu căciula de pe cap, comună tuturor populaţiilor din zonele friguroase, poate face aceasta ci numai o „căciulă” aparte, specifică exclusiv românilor şi pe care ei o poartă din cea mai adâncă străvechime.

De fapt, poetul şi face această distincţie în versurile următoare când, descriind felul cum se îmbracă dorobanţii, le atribuie acestora şi „cuşma pe-o ureche”, un simplu obiect, altceva deci decât acea „căciulă” specială care le dă numele purtătorilor ei şi le dovedeşte vechimea.

În cultura romană mai târzie, boneta frigiană era un simbol la libertăţii şi nobleţei, moştenite de la traci.

Pileusul dacic, caciulă cunoscută şi sub numele de “bonetă frigiană” (Dacii şi frigienii erau înrudiţi) , un semn al nobleţei şi al statutului social, fiind purtat de nobilii tarabostes, numiţi în sursele antice şi pileati, poate fi găsit până în prezent, în simbolistica drapelurilor şi a stemelor de stat sau militare a unei serii întregi de ţări şi instituţii, precum cea a Senatului Statelor Unite ale Americii, a statului Iowa sau cea a Departamentului Apărării din aceeaşi ţară.

 

 

 

 De altfel, pileusul este utilizat ca simbol de armata SUA încă din anul 1793.

De asemenea, imaginea căciulii dacice a fost preluată de multe ţări din America Latina şi de Sud, ca simbol al eliberării de sub domniaţia spaniolă.

De altfel, la nivelul întregului continent sud-american, simbolul despre care vorbim este unul asociat cu noţiunea de libertate, egalitate de şanse şi independenţă.

Dintre ţările ce folosesc astăzi acest simbol amintim Argentina, Nicaragua (stema adoptată în 1823), Haiti (simbol adoptat în 1986), El Salvador (simbol adoptat în 1912), Cuba (din 1906), Columbia (din 1834), Bolivia, dar şi Paraguay, stat ce a preluat, pe reversul drapelului său, imaginea despre care vorbim.

Referitor la pileusul dacic, mai trebuie să spunem că imaginea sa fost utilizată şi în cazul unor emisiuni monetare, mai ales în Mexic între sfârşitul secolului 19 şi mijlocul secolului 20.

De asemenea, imaginea căciulii dacilor poate fi regăsită ca simbol şi pe unele monede franceze din perioada contemporană.

 

 

 

Surse:

 

http://ioncoja.ro/prima-atestare-a-vlahilor-din-sudul-dunarii/

 

http://adevaruldespredaci.ro/2012/06/caciula-dacilor-prezenta-in-simbolistica-mondiala/

 

 

 

 

 

 

 

 

CACIULA

de Ioan Hagiu

 

 

 

Taică-meu in primărie
Avea dreptul ca să intre cu căciula-n cap,
Obicei de pă moşie,
De la moşii şi strămosii mei păstrat.

Cu căciulile pă frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpaţi
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci lăsat.

Port caciula pe-o ureche
Şi acasă, şi la nunta, şi la oi
Dupa datina straveche
Moştenită şi păstrată şi pă la noi.

Cu căciulile pă frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpati
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci lăsat.

Unii zic sa-mi iau căciula, jos din cap,
Spunand adesea ca nu-s civilizat,
Poate vor s-o ţâu în mână, să mă aplec,
Ca sa ma laude că m-am integrat

Da’, bă vecine, hai la mine,
Te primesc cum pot mai bine
Dar de căciula mea nu te lega
C-asta e căciula mea, îi a mea si nu-i a ta
Că-i obicei din daci lăsat.

Cin’ nu crede să să ducă, la columnă
Să să uite, şi-o vedea
Sabia încovoiata, arcul, scutul şi căciula
Orice dac le-a avea.

Cu căciulile pă frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpati
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci lăsat.

Mai copchile, ia sama ghine
Ca să ducă obiceiul, cănd or creşte ai tai copchii,
O inima vitează în tine
Sus pa frunte o căciulă ca un dar s-o ţîï.

Cu căciulile pă frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpaţi
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci lăsat!

 

 

29/09/2017 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. […] via CĂCIULA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ — CER SI PAMANT ROMANESC […]

    Apreciază

    Pingback de CĂCIULA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ — CER SI PAMANT ROMANESC | O LADO ESCURO DA LUA | 29/09/2017 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: